26.2.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 72/11
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 20 decembrie 2017 (cerere de decizie preliminară formulată de Københavns Byret – Danemarca) – Procedură penală privind pe Bent Falbert, Poul Madsen, JP/Politikens Hus A/S
(Cauza C-255/16) (1)
((Trimitere preliminară - Procedură de furnizare de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice - Legislație națională care precizează sau introduce o interdicție privind oferirea de jocuri, loterii și pariuri fără a dispune de o autorizație și care introduce o interdicție privind publicitatea pentru jocuri, loterii și pariuri oferite fără a dispune de o autorizație))
(2018/C 072/13)
Limba de procedură: daneza
Instanța de trimitere
Københavns Byret
Părțile din procedura penală principală
Bent Falbert, Poul Madsen, JP/Politikens Hus A/S
Dispozitivul
Articolul 1 din Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iulie 1998, trebuie interpretat în sensul că o dispoziție națională, precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede sancțiuni penale în cazul comercializării unor jocuri, loterii sau pariuri pe teritoriul național fără autorizație nu constituie o reglementare tehnică, în sensul acestei dispoziții, supusă obligației de notificare în temeiul articolului 8 alineatul (1) din respectiva directivă. În schimb, o dispoziție națională, precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede sancțiuni penale în cazul publicității pentru jocuri, loterii sau pariuri care nu au fost autorizate constituie o reglementare tehnică, în sensul acestei dispoziții, supusă obligației de notificare în temeiul articolului 8 alineatul (1) din directiva menționată, din moment ce reiese cu claritate din lucrările pregătitoare ale acestei dispoziții de drept național că ea avea ca obiect și ca scop extinderea la serviciile de jocuri online a unei interdicții preexistente privind publicitatea, aspect care trebuie stabilit de instanța națională.
(1) JO C 251, p. 11.7.2016.
Full & Egal Universal Law Academy