22.5.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 161/4
Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 30 martie 2017 (cerere de decizie preliminară formulată de Kúria – Ungaria) – József Lingurár/Miniszterelnökséget vezető miniszter
(Cauza C-315/16) (1)
((Trimitere preliminară - Politica agricolă comună - Finanțare de către FEADR - Sprijin pentru dezvoltare rurală - Plăți Natura 2000 - Beneficiu rezervat persoanelor private - Zonă forestieră aflată în parte în proprietatea statului))
(2017/C 161/05)
Limba de procedură: maghiara
Instanța de trimitere
Kúria
Părțile din procedura principală
Recurentă: József Lingurár
Intimată: Miniszterelnökséget vezető miniszter
Dispozitivul
Articolul 42 alineatul (1) prima teză din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care o zonă forestieră eligibilă pentru ajutorul Natura 2000 este deținută în parte de stat și în parte de o persoană particulară, trebuie să se țină seama de raportul dintre suprafața zonei deținute de stat și cea a zonei deținute de respectiva persoană particulară pentru calcularea cuantumului ajutorului care trebuie plătit acesteia din urmă.
(1) JO C 296, 16.8.2016