3.12.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 436/6
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 4 octombrie 2018 – Comisia Europeană/Republica Federală Germania
(Cauza C-668/16) (1)
([Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Directiva 2006/40/CE - Emisii provenite de la sistemele de climatizare ale autovehiculelor - Articolul 5 alineatele (4) și (5) - Directiva 2007/46/CE - Omologarea autovehiculelor - Articolele 12, 29, 30 și 46 - Vehicule neconforme cu cerințele tehnice - Răspunderea autorităților naționale])
(2018/C 436/05)
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: C. Hermes, D. Kukovec și C. Becker, agenți)
Pârâtă: Republica Federală Germania (reprezentanți: T. Henze și D. Klebs, agenți)
Dispozitivul
1)
Republica Federală Germania nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin:
—
în temeiul Directivei 2006/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind emisiile provenite de la sistemele de climatizare ale autovehiculelor și de modificare a Directivei 70/156/CEE a Consiliului, precum și al articolelor 12 și 30 din Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (Directivă cadru), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (UE) nr. 371/2010 al Comisiei din 16 aprilie 2010, prin neluarea, în termenul prevăzut de avizul motivat, a măsurilor necesare pentru restabilirea conformității cu tipurile lor omologate a 133 713 vehicule de tipurile 246, 176 și 117, comercializate de Daimler AG de la 1 ianuarie la 26 iunie 2013, în condițiile în care acestea nu erau echipate cu agentul refrigerant R1234yf declarat pentru aceste tipuri omologate, ci cu un agent refrigerant al cărui potențial de încălzire globală era de peste 150, cu încălcarea plafonului prevăzut la articolul 5 alineatul (4) din Directiva 2006/40, și
—
în temeiul Directivei 2006/40, precum și al dispozițiilor coroborate ale articolelor 46, 5 și 18 din Directiva 2007/46, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul nr. 371/2010, prin neluarea măsurilor necesare pentru punerea în practică a sancțiunilor prevăzute la articolul 46 din această din urmă directivă în termenul prevăzut de avizul motivat, pentru a face astfel încât producătorii să respecte articolele 5 și 18 din directiva menționată, referitoare la conformitatea producției și la eliberarea unui certificat de conformitate.
2)
Respinge în rest acțiunea.
3)
Republica Federală Germania suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.
4)
Comisia Europeană suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată.
(1) JO C 70, 6.3.2017.
Full & Egal Universal Law Academy