Cauza C-681/16: Hotărârea Curții (Camera a doua) din 21 iunie 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Landgericht Düsseldorf – Germania) – Pfizer Ireland Pharmaceuticals, Operations Support Group/Orifarm GmbH [Trimitere preliminară – Proprietate intelectuală și industrială – Dreptul brevetelor – Actele de aderare la Uniunea Europeană din 2003, din 2005 și din 2012 – Mecanism specific – Aplicabilitate în cazul importurilor paralele – Regulamentul (CE) nr. 469/2009 – Produs protejat printr-un certificat suplimentar de protecție într-un stat membru și comercializat de titularul brevetului de bază într-un alt stat membru – Epuizarea drepturilor de proprietate intelectuală și industrială – Lipsa unui brevet de bază în noile state membre – Regulamentul (CE) nr. 1901/2006 – Prelungirea perioadei de protecție]
C2852018RO710120180621RO00087171
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 21 iunie 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Landgericht Düsseldorf – Germania) – Pfizer Ireland Pharmaceuticals, Operations Support Group/Orifarm GmbH
(Cauza C-681/16) ( 1 )
„[Trimitere preliminară — Proprietate intelectuală și industrială — Dreptul brevetelor — Actele de aderare la Uniunea Europeană din 2003, din 2005 și din 2012 — Mecanism specific — Aplicabilitate în cazul importurilor paralele — Regulamentul (CE) nr. 469/2009 — Produs protejat printr-un certificat suplimentar de protecție într-un stat membru și comercializat de titularul brevetului de bază într-un alt stat membru — Epuizarea drepturilor de proprietate intelectuală și industrială — Lipsa unui brevet de bază în noile state membre — Regulamentul (CE) nr. 1901/2006 — Prelungirea perioadei de protecție]”2018/C 285/08Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Landgericht Düsseldorf
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Pfizer Ireland Pharmaceuticals, Operations Support Group
Pârâtă: Orifarm GmbH
Dispozitivul
1)
Mecanismele specifice prevăzute în capitolul 2 din anexa IV la Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, în capitolul 1 din anexa V la Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană și în capitolul 1 din anexa IV la Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Croația, precum și adaptările la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice trebuie interpretate în sensul că permit titularului unui certificat suplimentar de protecție, eliberat într-un alt stat membru decât noile state membre vizate de aceste acte de aderare, să se opună importului paralel al unui medicament provenit din aceste noi state membre în situația în care ordinile juridice ale acestor din urmă state nu prevedeau posibilitatea obținerii unei protecții echivalente la data introducerii cererii de brevet de bază, ci la data publicării cererii de brevet de bază și/sau a introducerii cererii de certificat suplimentar de protecție în statul membru de import, astfel încât titularului îi era imposibil să obțină un brevet și un certificat suplimentar de protecție echivalent în statele de export.
2)
Mecanismele specifice prevăzute în capitolul 2 din anexa IV la Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, în capitolul 1 din anexa V la Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană și în capitolul 1 din anexa IV la Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Croația, precum și adaptările la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice trebuie interpretate în sensul că se aplică prelungirii prevăzute la articolul 36 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1901/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 privind medicamentele de uz pediatric și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1768/92, a Directivei 2001/20/CE, a Directivei 2001/83/CE și a Regulamentului (CE) nr. 726/2004.
( 1 ) JO C 104, 3.4.2017.
Full & Egal Universal Law Academy