19.9.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 343/18
Ordonanța Curții (Camera a șasea) din 22 iunie 2016 (cerere de decizie preliminară formulată de Court of Appeal – Irlanda) – M. H./M. H.
(Cauza C-173/16) (1)
((Trimitere preliminară - Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții - Inexistența unei îndoieli rezonabile - Competența judiciară în materie matrimonială - Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 - Articolul 16 alineatul (1) litera (a) - Stabilirea datei sesizării instanței - Noțiunea „data depunerii la instanță a actului de sesizare a instanței sau a unui act echivalent”))
(2016/C 343/28)
Limba de procedură: engleza
Instanța de trimitere
Court of Appeal
Părțile din procedura principală
Reclamant: M. H.
Pârât: M. H.
Dispozitivul
Articolul 16 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, trebuie interpretat în sensul că „data depunerii la instanță a actului de sesizare a instanței sau a unui act echivalent”, în sensul acestei dispoziții, este data la care intervine această depunere la instanța în cauză, chiar dacă aceasta nu determină prin ea însăși declanșarea imediată a procedurii conform dreptului național.
(1) JO C 211, 13.6.2016.