CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
NILS WAHL
prezentate la 9 martie 2017 ( 1 )
Cauza C‑80/16
ArcelorMittal Atlantique et Lorraine
împotriva
Ministre de l’Écologie, du Développement durable et de l’Énergie
[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal administratif de Montreuil (Tribunalul Administrativ din Montreuil, Franța)]
„Mediu – Sistem de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră – Directiva 2003/87/CE – Norme tranzitorii – Decizia 2011/278/UE – Validitate – Metodă de alocare a cotelor cu titlu gratuit – Sectorul siderurgic – Criterii de referință pentru metal lichid și minereu sinterizat – Producție de energie electrică din gaze reziduale – Utilizarea celor mai exacte și actualizate date – Cele mai eficiente instalații – Obligația de motivare”
1.
Prezenta cauză privește sistemul de comercializare a emisiilor în Uniunea Europeană, care a fost instituit prin Directiva 2003/87/CE ( 2 ). Având în vedere, în special, interesele financiare pe care le implică, o multitudine de aspecte ale acestui sistem au făcut obiectul unor cauze în fața instanțelor Uniunii ( 3 ). Prezenta cerere de decizie preliminară privește validitatea Deciziei 2011/278/UE ( 4 ), care a fost adoptată în temeiul directivei menționate. Întrebările adresate Curții vizează problema complexă a metodei adecvate care trebuie aplicată de Comisie în vederea stabilirii criteriilor de referință la nivelul Uniunii pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii în sectorul siderurgic în perioada 2013-2020.
2.
Mai exact, instanța de trimitere solicită Curții să precizeze dacă, atunci când stabilește criteriile de referință relevante, Comisia ar putea (1) să decidă să nu includă în criteriul de referință pentru metal lichid totalitatea emisiilor aferente utilizării gazelor reziduale reciclate în producția de energie electrică; (2) să se întemeieze, în vederea stabilirii criteriului de referință pentru metal lichid, pe „BREF” ( 5 ) privind producția de fier și de oțel și pe Decizia 2007/589/CE ( 6 ); (3) să includă o uzină care produce atât minereu sinterizat, cât și pelete în instalațiile de referință pentru stabilirea criteriului de referință pentru minereu sinterizat și, în sfârșit, (4) să procedeze astfel fără a preciza în mod specific motivele acestei acțiuni.
3.
La prima vedere, întrebările preliminare sunt de natură foarte tehnică. Această situație nu ar trebui totuși să diminueze importanța întrebărilor în cauză. Pe de o parte, în contextul actual al schimbărilor climatice, sistemul de comercializare a emisiilor instituit prin Directiva 2003/87 constituie în mod neîndoielnic elementul fundamental al politicii de mediu a Uniunii Europene ( 7 ). Pe de altă parte, în urma celui mai cald an înregistrat vreodată, în care oamenii de știință au raportat printre altele cele mai scăzute valori din toate timpurile ale nivelurilor de gheață din Marea Arctică, cu greu se poate considera că importanța întrebărilor adresate este exagerată.
4.
În cele ce urmează, vom explica motivul pentru care Comisia a stabilit criteriile de referință menționate în Decizia 2011/278 în conformitate cu Directiva 2003/87.
I. Cadrul juridic
A. Directiva 2003/87
5.
Articolul 10a din Directiva 2003/87 prevede alocarea de cote cu titlu gratuit pentru perioada tranzitorie 2013-2020. Alineatele (1)-(3), (6) și (12) din acest articol au următorul cuprins:
„(1) Până la 31 decembrie 2010, Comisia adoptă dispoziții integral armonizate de punere în aplicare pentru o alocare armonizată a cotelor menționate la alineatele (4), (5), (7) și (12), inclusiv orice dispoziții necesare unei aplicări armonizate a alineatului (19).
Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 23 alineatul (3).
Măsurile menționate la primul paragraf stabilesc, în măsura posibilului, criteriile de referință ex ante la nivel comunitar pentru a se asigura că modalitățile de alocare încurajează tehnici eficiente din punct de vedere al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și al ameliorării randamentului energetic, ținând seama de cele mai eficiente tehnici, de produse de substituție, de procese alternative de producție, de cogenerarea cu un randament ridicat, de recuperarea gazelor reziduale în mod eficient din punct de vedere energetic, de utilizarea biomasei și de captarea și stocarea CO2 în locurile în care există astfel de instalații, fără să se stimuleze creșterea nivelului emisiilor. Sunt interzise alocările cu titlu gratuit pentru producția de energie electrică, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 10c și a energiei electrice produse din gaze reziduale.
Pentru fiecare sector și subsector, în principiu, criteriile de referință sunt calculate mai degrabă pentru produsul finit și nu pentru materiile prime, astfel încât să se maximizeze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și eficiența energetică pe parcursul fiecărui proces de producție din sectorul sau subsectorul în cauză.
La definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință ex ante pentru fiecare sector și subsector, Comisia consultă părțile interesate, inclusiv sectoarele și subsectoarele în cauză.
Din momentul aprobării de către Comunitate a unui acord internațional privind schimbările climatice, care prevede reduceri obligatorii ale emisiilor de gaze cu efect de seră comparabile cu cele ale Comunității, Comisia reexaminează aceste măsuri pentru a se asigura că alocarea cu titlu gratuit este utilizată numai în cazuri pe deplin justificate, având în vedere acordul respectiv.
(2) Pentru definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință pentru fiecare sector sau subsector, punctul de plecare îl reprezintă performanța medie a 10 % dintre cele mai eficiente instalații dintr‑un sector sau subsector comunitar între 2007 și 2008. Comisia consultă persoanele interesate, inclusiv sectoarele și subsectoarele vizate.
Pentru stabilirea criteriilor de referință ex ante, regulamentele adoptate în temeiul articolelor 14 și 15 prevăd norme armonizate de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră care rezultă din procesul de producție.
(3) Sub rezerva dispozițiilor alineatelor (4) și (8) și fără a aduce atingere articolului 10c, se interzice alocarea de cote cu titlu gratuit pentru producătorii de energie electrică, pentru instalațiile de captare de CO2, conductele de transport de CO2 sau siturile de stocare a CO2.
[…]
(6) Statele membre pot, de asemenea, să adopte măsuri financiare în favoarea sectoarelor sau subsectoarelor care sunt considerate a fi expuse unor riscuri semnificative de relocare a emisiilor de dioxid de carbon ca urmare a transferării costului dioxidului de carbon în prețul electricității, pentru a compensa aceste costuri și atunci când astfel de măsuri financiare respectă normele aplicabile privind ajutorul de stat și care urmează să fie adoptate în acest domeniu. […]
[…]
(12) […] [Î]n 2013 și în fiecare an ulterior până în 2020, instalațiilor din sectoarele sau subsectoarele expuse la un risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon li se atribuie, în conformitate cu alineatul (1), cote cu titlu gratuit la un nivel de 100 % din cantitatea stabilită în conformitate cu măsurile prevăzute la alineatul (1).”
B. Decizia 2011/278
6.
Comisia a stabilit prin Decizia 2011/278 produsele de referință menționate la articolul 10a din Directiva 2003/87. Pentru a înțelege metoda aplicată în vederea stabilirii criteriilor de referință contestate pentru minereu sinterizat și metal lichid, următoarele considerente prezintă o importanță specială. Acestea prevăd (fără note de subsol):
„(2)
Pentru definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință ex ante pentru fiecare sector sau subsector, punctul de plecare trebuie să îl constituie performanța medie a primelor 10 % dintre cele mai eficiente instalații dintr‑un sector sau subsector al UE în perioada 2007-2008. […]
[…]
(4)
În măsura fezabilității, Comisia a elaborat criterii de referință pentru produsele, precum și pentru produsele intermediare care fac obiectul comerțului între instalații, rezultate din activitățile menționate în anexa I la Directiva 2003/87/CE. […] În cazul în care un produs este un substitut direct al altui produs, ambele produse trebuie incluse în același produs de referință și în definiția produselor aferente acestuia.
[…]
(6)
Valorile de referință trebuie să acopere toate emisiile directe legate de producție, inclusiv emisiile legate de producerea căldurii măsurabile utilizate pentru producție, indiferent dacă această căldură măsurabilă a fost produsă in situ sau în altă instalație La stabilirea valorilor de referință au fost deduse emisiile legate de producția de energie electrică și de exportul de căldură măsurabilă, inclusiv emisiile evitate în cazul producției alternative de căldură sau de energie electrică prin procese exotermice sau al producției de energie electrică fără emisii directe. […]
(7)
Pentru a asigura faptul că criteriile de referință conduc la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în unele procese de producție în care emisiile directe, eligibile pentru alocarea gratuită a cotelor de emisii, și emisiile indirecte legate de producția de energie electrică, care nu sunt eligibile pentru alocarea gratuită în temeiul Directivei 2003/87/CE, sunt într‑un anumit grad interschimbabile, pentru determinarea valorilor de referință au fost luate în considerare emisiile totale, incluzând emisiile indirecte legate de producția de energie electrică, pentru a asigura condiții echitabile pentru instalațiile cu consum intensiv de combustibil și de energie electrică. Din emisiile totale, numai partea de emisii directe trebuie luată în considerare în scopul alocării cotelor de emisii pe baza criteriilor de referință respective, pentru a evita alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii pentru emisiile legate de energia electrică.
(8)
Pentru determinarea valorilor de referință, Comisia a utilizat ca punct de plecare media aritmetică a performanțelor în materie de gaze cu efect de seră a primelor 10 % dintre cele mai eficiente instalații în ceea ce privește gazele cu efect de seră în 2007 și 2008, pentru care au fost colectate date. În plus, în conformitate cu articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE, în cazul tuturor sectoarelor pentru care în anexa I este prevăzut un produs de referință, Comisia a analizat, pe baza informațiilor suplimentare primite din mai multe surse și a unui studiu dedicat, care a examinat cele mai eficiente tehnici și potențiale de reducere la nivel european și internațional, dacă aceste puncte de plecare reflectă în măsură suficientă cele mai eficiente tehnici, produsele de substituție, procesele alternative de producție, cogenerarea cu randament ridicat, recuperarea eficientă a energiei gazelor reziduale, utilizarea biomasei și captarea și stocarea dioxidului de carbon, atunci când aceste facilități sunt disponibile. Datele utilizate pentru determinarea valorilor de referință au fost colectate dintr‑o gamă largă de surse, pentru a acoperi un număr maxim de instalații producătoare, în anii 2007 și 2008, ale unui produs inclus într‑un produs de referință. Mai întâi, datele privind performanțele în materie de gaze cu efect de seră ale instalațiilor incluse în ETS (Emissions Trading Scheme – Sistemul de comercializare a emisiilor), producătoare de produse incluse într‑un produs de referință, au fost colectate de către sau în numele asociațiilor de sector europene respective, pe baza unor norme definite, respectiv a așa‑numitelor «caiete de norme ale sectorului». Comisia a furnizat, ca referință pentru aceste caiete de norme, orientări cu privire la criteriile de calitate și de verificare ale datelor instalațiilor ETS din UE, necesare pentru determinarea criteriilor de referință. Ulterior, pentru a completa datele colectate de asociațiile de sector europene, consultanții au colectat, în numele Comisiei Europene, date din instalații neincluse în datele sectorului, iar autoritățile competente din statele membre au furnizat, de asemenea, date și analize.
[…]
(10)
În cazul în care într‑o instalație sunt produse mai multe produse și s‑a considerat că nu pot fi asignate emisii în mod individual produselor, numai instalațiile care produc un singur produs au fost luate în considerare pentru colectarea datelor și stabilirea valorilor de referință. Acesta este cazul următoarelor produse de referință: var, var dolomitic, sticle și borcane din sticlă incoloră, sticle și borcane din sticlă colorată, cărămizi de fațadă, cărămizi de pavaj, pulbere atomizată, hârtie fină necretată, hârtie tissue, hârtie «testliner» și hârtie pentru caneluri, carton necretat și carton cretat. Pentru a crește relevanța rezultatelor și a verifica plauzibilitatea acestora, valorile performanței medii a primelor 10 % dintre cele mai eficiente instalații au fost comparate cu datele din literatura de specialitate privind cele mai eficiente tehnici.
(11)
În cazurile în care nu au fost disponibile date sau date colectate în conformitate cu metodologia de calcul al valorilor de referință, pentru calculul acestora au fost utilizate informațiile referitoare la nivelurile actuale de emisie și de consum și la cele mai eficiente tehnici, extrase în principal din [BREF] stabilite în conformitate cu Directiva 2008/1/CE […]. În special, ca urmare a lipsei datelor privind tratarea gazelor reziduale, exporturile de căldură și producția de energie electrică, valorile pentru produsele de referință cocs și metal lichid au rezultat din calculul emisiilor directe și indirecte bazat pe informațiile privind fluxurile de energie respective, stabilite de BREF corespunzătoare, și din factorii de emisie impliciți stabiliți prin Decizia 2007/589/CE […]. Pentru produsul de referință minereu sinterizat, datele au fost, de asemenea, corectate pe baza fluxurilor de energie respective, stabilite de BREF corespunzătoare, ținând seama de arderea gazelor reziduale în cadrul sectorului.
(12)
Atunci când nu a fost posibilă stabilirea unui produs de referință, dar sunt generate gaze cu efect de seră eligibile pentru alocarea gratuită a cotelor de emisii, aceste cote trebuie alocate pe baza unor abordări generice alternative. A fost elaborată o ierarhie de trei abordări alternative cu scopul de a maximiza reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și economiile de energie cel puțin în cadrul unor părți ale proceselor de producție în cauză. Căldura de referință este aplicabilă în cazul proceselor în care se consumă căldură și în care se folosește un agent de transport al căldurii măsurabile. Combustibilul de referință este aplicabil în cazul în care se consumă căldură nemăsurabilă. Valorile căldurii și combustibilului de referință au fost obținute pe baza principiilor transparenței și simplității, utilizând eficiența de referință a unui combustibil disponibil pe scară largă, care poate fi considerat ca fiind al doilea din punctul de vedere al eficienței în materie de gaze cu efect de seră, ținând seama de tehnicile eficiente din punct de vedere energetic. În cazul emisiilor de proces, cotele de emisii trebuie alocate pe baza emisiilor istorice. […]
[…]
(32)
De asemenea, este oportun ca produsele de referință să țină seama de recuperarea eficientă a energiei gazelor reziduale și de emisiile legate de utilizarea acestor gaze. În acest scop, la determinarea valorilor de referință pentru produse în a căror producție se generează gaze reziduale, s‑a ținut seama, în mare măsură, de conținutul de carbon al acestor gaze. Atunci când gazele reziduale sunt exportate din procesul de producție în afara limitelor sistemului produsului de referință respectiv și arse pentru producerea de căldură în afara limitelor sistemului corespunzător unui proces inclus într‑un produs de referință definit în anexa I, emisiile aferente trebuie luate în considerare prin alocarea de cote de emisii suplimentare pe baza căldurii de referință sau a combustibilului de referință. Având în vedere principiul general conform căruia nu trebuie să se aloce cote de emisii cu titlu gratuit pentru nicio metodă de producere a energiei electrice, pentru a evita distorsiuni ale concurenței pe piețele de energie electrică livrată instalațiilor industriale și ținând seama de transferul inerent al prețului carbonului în prețul energiei electrice, atunci când gazele reziduale sunt exportate din procesul de producție în afara limitelor sistemului produsului de referință respectiv și arse pentru producerea de energie electrică, nu trebuie să se aloce cote suplimentare peste cele corespunzătoare conținutului de carbon din gazul rezidual, calculate pentru produsul de referință respectiv.”
7.
Criteriile de referință pentru minereu sinterizat și metal lichid sunt stabilite în anexa I la decizie. Valorile sunt fixate la 0,171 și, respectiv, la 1,328 cote/tonă.
II. Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
8.
În litigiul principal din fața Tribunal administratif de Montreuil (Tribunalul Administrativ din Montreuil), ArcelorMittal Atlantique et Lorraine (denumită în continuare „ArcelorMittal”) solicită anularea Decretului Ministrului Mediului, Dezvoltării Durabile și Energiei din 24 ianuarie 2014 de stabilire a listei operatorilor cărora le sunt alocate cote de emisii de gaze cu efect de seră și a cuantumului cotelor alocate cu titlu gratuit pentru perioada 2013-2020 ( 8 ). În plus, ArcelorMittal a solicitat instanței menționate să anuleze decizia ministrului din 11 iunie 2014 de respingere a cererii sale de retragere a decretului în cauză.
9.
Decretul în discuție a fost adoptat în conformitate cu Decizia 2011/278. ArcelorMittal susține în esență că decretul și decizia ministrului sunt nelegale întrucât au drept temei Decizia 2011/278, care, la rândul său, nu este compatibilă cu Directiva 2003/87. Situația s‑ar prezenta astfel, potrivit afirmațiilor ArcelorMittal, deoarece, pe de o parte, atunci când a calculat criteriul de referință pentru metal lichid, Comisia Europeană nu a luat în considerare emisiile legate de gazele reziduale utilizate pentru producția de energie electrică și, pe de altă parte, la stabilirea acestui criteriu de referință nu au fost utilizate cele mai bune date disponibile. În plus, în opinia ArcelorMittal, criteriul de referință pentru minereu sinterizat nu este corect, întrucât în calculul acestui criteriu de referință au fost incluse emisiile unei instalații care produce și pelete.
10.
Instanța de trimitere admite că, în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87, Comisia beneficiază de o largă putere de apreciere atunci când stabilește criteriile de referință pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii. Totuși, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la compatibilitatea criteriilor de referință pentru metal lichid și minereu sinterizat cu directiva respectivă. Acesta este motivul pentru care instanța menționată a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1)
În [Decizia 2011/278], [Comisia], prin excluderea din valoarea criteriului de referință pentru metal lichid a emisiilor legate de gazele reziduale reciclate utilizate în producția de energie electrică, a încălcat articolul 10a alineatul (1) din [Directiva 2003/87] în ceea ce privește normele de stabilire a criteriilor de referință ex ante și în special obiectivul de recuperare eficientă de energie din gaze reziduale și posibilitatea de a aloca cote cu titlu gratuit în cazul energiei electrice produse din gaze reziduale?
2)
Întemeindu‑se, în această decizie, pe datele extrase din [BREF pentru producția de fier și oțel] și din [Decizia 2007/589] la stabilirea criteriului de referință pentru metal lichid, Comisia a încălcat obligația de a utiliza datele științifice cele mai [exacte] și cele mai actuale disponibile și/sau principiul bunei administrări?
3)
În Decizia [2011/278], alegerea [Comisiei], în cazul în care este dovedită, de a include o uzină care produce atât minereu sinterizat, cât și pelete în instalațiile de referință pentru stabilirea criteriului de referință pentru minereu sinterizat este de natură să determine nelegalitatea valorii acestui criteriu de referință?
4)
Comisia a încălcat obligația de motivare prevăzută la articolul 296 [TFUE] prin faptul că nu a precizat în mod specific în [Decizia 2011/278] motivele acestei alegeri?”
11.
ArcelorMittal Atlantique et Lorraine, guvernele francez și german și Comisia au prezentat observații scrise. În ședința din 26 ianuarie 2017, au prezentat observații orale ArcelorMittal, guvernele francez și suedez și Comisia.
III. Apreciere
A. Introducere
12.
Pentru a înțelege contextul prezentei cereri de decizie preliminară, ar fi util să se înceapă cu trasarea principiilor fundamentale ale sistemului de comercializare a emisiilor din Uniunea Europeană.
13.
Fără precedent în ceea ce privește ambiția și întinderea sa, sistemul de comercializare a emisiilor din Uniunea Europeană a devenit operațional în ianuarie 2005. Acesta este conceput pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într‑un mod rentabil și eficient din punct de vedere economic. Încă de la început, obiectivul său declarat a fost să asigure realizarea angajamentelor comune ale statelor membre ale Uniunii în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră care își au originea în Protocolul de la Kyoto ( 9 ). Aceste angajamente au evoluat de‑a lungul timpului. Sistemul de comercializare a emisiilor din Uniunea Europeană a evoluat și el.
14.
În cursul primelor două faze (1 ianuarie 2005-31 decembrie 2007 și 1 ianuarie 2008-31 decembrie 2012) ale sistemului de comercializare a emisiilor, statele membre au fost responsabile pentru alocarea cotelor de emisii în conformitate cu planurile naționale de alocare. În perioada menționată, majoritatea cotelor de emisii au fost alocate cu titlu gratuit.
15.
Ca urmare a intrării în vigoare a Directivei 2009/29, Directiva 2003/87 a suferit modificări considerabile. Aceste modificări privesc a treia fază (de la 1 ianuarie 2013 până la 31 decembrie 2020) a sistemului de comercializare a emisiilor ( 10 ). În vederea adaptării acestui sistem la angajamentele internaționale bazate pe cercetările actuale asupra modificărilor climatice și pe evoluția obiectivelor de reducere a emisiilor care reflectă aceste cercetări, au fost introduse extinderea sistemului la noi domenii ale economiei și alte modificări substanțiale ( 11 ).
16.
Spre deosebire de situația existentă în primele două faze, în prezent, procesul de alocare a cotelor de emisii este armonizat la nivelul Uniunii Europene. Comisia stabilește cuantumul total al cotelor disponibile la nivelul Uniunii. Începând cu 2010, acest cuantum va scădea anual cu 1,74 %. Deși licitarea integrală trebuie să se realizeze pe termen lung, pentru alte sectoare decât sectorul producției de energie electrică a fost instituit un sistem de tranziție. Potrivit acestui sistem, alocarea cu titlu gratuit a cotelor în industria de prelucrare trebuie să scadă în mod treptat, de la 80 % în 2013, la 30 % în 2020. Obiectivul declarat este ca în 2027 să nu se mai acorde alocări de cote cu titlu gratuit.
17.
În ceea ce privește sectoarele considerate a fi expuse unui risc ridicat de relocare a emisiilor de dioxid de carbon ( 12 ), precum industria siderurgică, acestea primesc cote la un nivel de 100 % din cantitatea de cote prevăzută a fi alocată cu titlu gratuit. Această cantitate este stabilită, în principiu, pe baza volumului de producție al instalației (măsurat în tone de produs) înmulțit cu valoarea criteriului de referință a produsului relevant.
18.
În cadrul sistemului de tranziție, Comisia își asumă un rol‑cheie.
19.
La începutul celei de a treia faze, Comisia a verificat dacă listele cu instalațiile care intră sub incidența Directivei 2003/87 și cu numărul de cote cu titlu gratuit care trebuiau alocate acestor instalații, furnizate de fiecare stat membru, erau complete și dacă listele menționate erau în conformitate cu cadrul juridic relevant ( 13 ). Pe această bază, statele membre au adoptat decizii finale de alocare pentru perioada 2013-2020. Având în vedere că alocările solicitate pentru toate instalațiile din Uniune depășeau cuantumul total disponibil pentru alocările cu titlu gratuit, Comisia a redus alocarea per instalație. Această reducere este cunoscută sub denumirea „factor de corecție transsectorial”, care a făcut de asemenea obiectul unor cauze recente aflate pe rolul Curții ( 14 ).
20.
În vederea atingerii obiectivelor urmărite prin sistemul de comercializare a emisiilor, normele privind alocarea cu titlu gratuit prezintă o importanță deosebită. Astfel, este de importanță majoră ca alocarea cu titlu gratuit să nu depășească ceea ce este necesar. Comisia a instituit aceste norme, care sunt aplicabile în întreaga Uniune Europeană, prin Decizia 2011/278.
21.
În această decizie, Comisia a stabilit criteriile de referință care funcționează ca punct de plecare pentru alocarea cu titlu gratuit pentru fiecare instalație. În general, un produs de referință se bazează pe emisiile medii de gaze cu efect de seră ale 10 % dintre cele mai eficiente instalații care fabrică produsul respectiv în Uniunea Europeană. Motivația constă în faptul că instalațiile care nu îndeplinesc criteriile de referință menționate vor primi mai puține cote cu titlu gratuit decât au nevoie efectiv.
22.
Prezenta cerere de decizie preliminară abordează din mai multe perspective legalitatea metodei aplicate de Comisie pentru stabilirea produselor de referință relevante. În continuare, vom analiza întrebările preliminare într‑un mod mai detaliat.
B. Cu privire la validitatea Deciziei 2011/278
23.
Cu titlu introductiv, trebuie amintit faptul că, în contextul sistemului de comercializare a emisiilor din Uniunea Europeană, Comisia beneficiază de o largă putere de apreciere atunci când stabilește produsele de referință. Astfel cum rezultă de la articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87, Comisia trebuie să analizeze o gamă largă de parametri atunci când stabilește produsele de referință care stau la baza alocării cu titlu gratuit a cotelor de emisii. La același alineat se precizează că parametrii respectivi trebuie să fie luați în considerare „în măsura posibilului”. În consecință, având în vedere natura tehnică a stabilirii valorilor de referință, controlul jurisdicțional realizat de Curte se va limita la a verifica dacă măsura respectivă nu are un caracter vădit inadecvat ( 15 ).
24.
Întrebările adresate Curții trebuie analizate din această perspectivă.
1. Criteriul de referință pentru metal lichid: producția de energie electrică din gaze reziduale
25.
Prin intermediul primei sale întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă metoda utilizată de Comisie pentru stabilirea criteriului de referință pentru metal lichid în conformitate cu Decizia 2011/278 este compatibilă cu articolul 10a alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2003/87.
26.
Articolul 10a alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2003/87 prevede printre altele că, atunci când se stabilesc valorile de referință, trebuie să se țină seama de recuperarea gazelor reziduale în mod eficient din punct de vedere energetic. Obiectivul este acela de a se asigura că modalitățile de alocare încurajează tehnici eficiente din punctul de vedere al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și al ameliorării randamentului energetic. Aceeași dispoziție prevede de asemenea că sunt interzise alocările cu titlu gratuit pentru producția de energie electrică, cu excepția energiei electrice produse din gaze reziduale.
27.
În lumina acestei dispoziții, ArcelorMittal susține că, atunci când a stabilit criteriul de referință pentru metal lichid, Comisia ar fi trebuit să ia în considerare toate emisiile legate de utilizarea gazelor reziduale în producția de energie electrică.
28.
Acesta este motivul pentru care instanța de trimitere are îndoieli cu privire la compatibilitatea Deciziei 2011/278 cu Directiva 2003/87. Instanța menționată întreabă dacă metoda aplicată de Comisie în vederea stabilirii criteriului de referință pentru metal lichid poate fi reconciliată, pe de o parte, cu obiectivul de recuperare a gazelor reziduale în mod eficient din punct de vedere energetic și, pe de altă parte, cu excepția privind alocarea de cote cu titlu gratuit în cazul energiei electrice produse din gaze reziduale.
29.
Mai întâi, părțile care au prezentat observații sunt de acord cu faptul că, în general, pentru producția de energie electrică nu trebuie să se aloce cote cu titlu gratuit. Aceasta rezultă în mod clar de la articolul 10a alineatele (1) și (3) din Directiva 2003/87. Totuși, având în vedere excepția privind alocarea cu titlu gratuit pentru energia electrică produsă din gaze reziduale prevăzută la articolul 10a alineatul (1) din directivă, persistă un dezacord cu privire la modul în care ar trebui tratată energia electrică produsă din gaze reziduale și la aspectul dacă alegerea făcută de Comisie contribuie la recuperarea eficientă a acestor gaze.
30.
Înainte de a continua examinarea acestui aspect, ar putea fi util să se sublinieze că gazele reziduale constituie un produs secundar inevitabil al producției de cocs și de oțel. Aceste gaze se recuperează și se utilizează în primul rând pentru producția de energie electrică, dar și, într‑o măsură mai mică, pentru cuptoarele furnalelor, pentru subarderea din instalațiile de cocserie, pentru aprinderea benzilor de aglomerare și pentru reîncălzirea furnalelor. Energia electrică este produsă fie în interiorul instalației, fie în exteriorul acesteia, de către un terț. Atât din punct de vedere economic, cât și ecologic, recuperarea și reutilizarea gazelor reziduale drept combustibil sunt cu mult mai rezonabile decât devierea sau arderea lor fără niciun scop util ( 16 ).
a) Recuperarea eficientă a gazelor reziduale
31.
Utilizarea gazelor reziduale drept combustibil permite să se înțeleagă motivul pentru care articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87 include promovarea utilizării gazelor reziduale printre stimulentele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și privind tehnicile eficiente din punctul de vedere al ameliorării randamentului energetic. Aceasta explică și motivul pentru care aceeași dispoziție stabilește, în ceea ce privește energia electrică produsă din gaze reziduale, o excepție de la excluderea producției de energie electrică de la alocarea de cote cu titlu gratuit ( 17 ).
32.
Totuși, contrar celor susținute de ArcelorMittal, nu găsim în directivă niciun element care să sprijine opinia conform căreia toate emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din arderea gazelor reziduale ar trebui să atragă în mod automat alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii, pe baza stabilirii valorilor de referință.
33.
Mai exact, la articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87 nu există niciun element care să indice în ce măsură producția de energie electrică din gazele reziduale ar trebui să fie luată în considerare în stabilirea valorilor de referință. Desigur, articolul 10a alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2003/87, interpretat în ansamblul său, permite luarea în considerare a producției de energie electrică din gazele reziduale. Totuși, permite aceasta numai în măsura în care este posibil, în raport cu necesitatea de a promova recuperarea eficientă a gazelor reziduale și cu obiectivul general al acestei directive de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră ( 18 ).
34.
Aceasta ne conduce la problema privind recuperarea eficientă a gazelor reziduale și la obiectivul general al directivei.
35.
Considerentul (32) al Deciziei 2011/278 arată că Comisia a luat în mod efectiv în considerare recuperarea eficientă a gazelor reziduale atunci când a calculat criteriul de referință pentru metal lichid. Comisia a luat în considerare faptul că, în sectorul siderurgic pentru generarea energiei electrice (sau a căldurii) sunt arse gaze reziduale. Pentru acest motiv, criteriul de referință pentru, printre altele, metal lichid a fost ajustat în sus, astfel încât să includă nu numai emisiile aferente producției de metal lichid, ci și pe cele rezultate din gazele reziduale.
36.
Cu toate acestea, criteriul de referință pentru metal lichid nu ia în considerare în totalitate (ci, mai degrabă, până la un nivel de aproximativ 75-80 %) emisiile aferente utilizării gazelor reziduale în producția de energie electrică ( 19 ).
37.
Motivul pentru aceasta rezultă din examinarea jurisprudenței. De fapt, utilizarea gazelor reziduale pentru producția de energie electrică înseamnă că aceste gaze sunt utilizate ca produs de substituție pentru un alt combustibil. La nivel global, prin aceasta se reduc emisiile de gaze cu efect de seră, întrucât, în loc să se utilizeze cărbune pentru producerea oțelului și un alt combustibil (de exemplu gaze naturale) pentru producția de energie electrică, este necesar să se utilizeze numai cărbune, atât pentru producerea energiei electrice, cât și a oțelului.
38.
Pentru a stabili măsura în care produsul de referință pentru metal lichid ar trebui să ia în considerare conținutul de dioxid de carbon al gazelor reziduale utilizate în producția de energie electrică, Comisia a folosit drept combustibil de referință gazele naturale. Reciclarea gazelor reziduale și utilizarea lor drept combustibil pentru producerea de energie electrică, în loc să se recurgă pentru aceasta la gazele naturale, presupune că instalația în discuție emite mai multe gaze cu efect de seră. Astfel cum au explicat părțile care au prezentat observații, reciclarea gazelor reziduale generează cu aproximativ 75 % mai multe gaze cu efect de seră în comparație cu o situație în care se utilizează gaze naturale drept combustibil pentru producerea de energie electrică. Pentru a promova recuperarea și utilizarea gazelor reziduale, alocarea cu titlu gratuit ar trebui să țină seama de această creștere pentru a nu se ajunge la penalizarea reutilizării acestor gaze. Întrucât cotele de emisii sunt alocate producătorului pe baza diferenței de intensitate a emisiilor dintre gazele reziduale și gazele naturale, producția de energie electrică din gaze reziduale nu este nici privilegiată și nici dezavantajată în comparație cu o instalație care produce energie electrică din gaze naturale.
39.
Alocarea cu titlu gratuit a cotelor pe baza unui criteriu de referință care ia în considerare creșterea emisiilor ce rezultă din utilizarea gazelor reziduale pentru producerea de energie electrică ar părea să încurajeze recuperarea eficientă a acestor gaze.
40.
Curtea a admis acest lucru în Hotărârea Borealis Polyolefine și alții ( 20 ), care viza factorul de corecție transsectorial. În această cauză, Curtea a considerat că abordarea Comisiei a luat efectiv în considerare recuperarea eficientă a gazelor reziduale. Curtea a explicat că, prin faptul că s‑a ținut seama de utilizarea gazelor reziduale în mare măsură pentru determinarea valorii de referință, printre altele pentru metal lichid, Comisia a urmărit să încurajeze întreprinderile să reutilizeze sau să vândă gazele reziduale generate în timpul unui proces de fabricare ( 21 ). Curtea a reiterat această poziție într‑o cauză ulterioară ( 22 ).
b) Dihotomia dintre producția de căldură și de energie electrică și problema relocării emisiilor de dioxid de carbon
41.
Este adevărat că la nivelul metodologiei alese de Comisie există o asimetrie: pentru utilizarea gazelor reziduale pot fi alocate cote suplimentare cu titlu gratuit atunci când aceste gaze sunt exportate și arse pentru producția de căldură. În acest caz, cotele suplimentare sunt alocate, pe baza criteriului de referință pentru căldură sau combustibil, consumatorului de căldură. Nicio astfel de cotă suplimentară nu este disponibilă pentru energia electrică produsă din gaze reziduale.
42.
Faptul că Comisia nu a considerat oportun să extindă alocarea de cote suplimentare cu titlu gratuit pentru producția de energie electrică de către producătorii de energie electrică reflectă norma generală prevăzută la articolul 10a alineatul (3) din Directiva 2003/87. Astfel cum am arătat mai sus, dispoziția respectivă prevede că producția de energie electrică nu trebuie să primească cote cu titlu gratuit. În această privință, în considerentul (32) al Deciziei 2011/278, Comisia precizează că o astfel de normă este de asemenea necesară pentru a evita distorsiuni ale concurenței pe piețele de energie electrică livrată instalațiilor industriale și pentru a ține seama de transferul inerent al prețului carbonului în prețul energiei electrice.
43.
În această privință, trebuie să mărturisim că suntem într‑o oarecare măsură de acord cu argumentul ArcelorMittal. De fapt, nu suntem convinși că este necesar să se aplice un tratament asimetric producției de căldură și producției de energie electrică pentru a evita denaturarea concurenței pe piața de energie electrică. Necesitatea unui astfel de tratament pare discutabilă în măsura în care sectorul siderurgic este un consumator net de energie electrică, iar producția de energie electrică din gaze reziduale pare să reprezinte maximum 1 % din producția totală de energie electrică din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, alegerea Comisiei pare să fie în deplină conformitate cu articolul 10a alineatul (3) din directivă și, prin urmare, nu poate influența validitatea Deciziei 2011/278.
44.
În acest moment, este necesar să analizăm de asemenea argumentul ArcelorMittal referitor la riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon existent în sectorul siderurgic. Aceasta susține în esență că modul în care Comisia a stabilit criteriul de referință pentru metal lichid crește riscul de relocare într‑o industrie care este un consumator important de energie, contrar obiectivului Directivei 2003/87.
45.
Este posibil ca o altă metodologie de stabilire a criteriilor de referință să fi putut să abordeze acest aspect ( 23 ) într‑un mod mai adecvat, astfel cum sugerează ArcelorMittal. Totuși, nu trebuie să se uite faptul că Directiva 2003/87 abordează riscul de relocare printr‑un mecanism compensatoriu prevăzut la articolul 10a alineatul (6) din aceasta. În consecință, statele membre pot să adopte măsuri financiare în favoarea sectoarelor sau a subsectoarelor vizate. În cazurile în care, ca urmare a transferării costului dioxidului de carbon în prețul electricității, există riscuri semnificative de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, se poate acorda ajutor în conformitate cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În alți termeni, pe lângă faptul că primește cote cu titlu gratuit, sectorul siderurgic poate fi eligibil pentru ajutor și în temeiul acestei norme.
46.
Ceea ce este și mai important este faptul că din susținerile ArcelorMittal (sau din cererea de decizie preliminară) nu rezultă în mod evident modul în care metoda aplicată de Comisie ar putea să crească riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon.
47.
Articolul 10a din Directiva 2003/87 nu oferă ArcelorMittal un punct de sprijin în acest sens. Articolul 10a alineatul (12) prevede pur și simplu că instalațiilor din sectoarele sau subsectoarele expuse la un risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon li se atribuie cote cu titlu gratuit la un nivel de 100 % din cantitatea stabilită în conformitate cu măsurile prevăzute la alineatul (1). Este clar că directiva nu menționează că sectoarele considerate a fi expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon ar trebui să primească, în toate cazurile, cote de emisii cu titlu gratuit care corespund tuturor emisiilor de gaze cu efect de seră pe care le emit.
48.
Pe baza celor menționate mai sus, concluzionăm că din analiza primei întrebări preliminare nu a reieșit niciun element care să afecteze validitatea Deciziei 2011/278 în ceea ce privește metoda utilizată de Comisie pentru stabilirea criteriului de referință pentru metal lichid.
2. Criteriul de referință pentru metal lichid: utilizarea celor mai exacte și mai actualizate date
49.
A doua întrebare preliminară se referă la calitatea datelor utilizate de Comisie în stabilirea criteriului de referință pentru metal lichid în conformitate cu Decizia 2011/278. Mai exact, prin această întrebare se solicită să se stabilească dacă Comisia putea să folosească date provenite din BREF cu privire la producția de fier și de oțel și din Decizia 2007/589 atunci când a calculat acest criteriu de referință, fără a încălca articolul 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87 și principiul bunei administrări.
50.
În opinia noastră, decizia Comisiei de a utiliza asemenea date nu ar trebui să fie criticată.
51.
Este adevărat că, astfel cum susține ArcelorMittal, în temeiul articolului 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87, pentru definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință pentru fiecare sector sau subsector, Comisia trebuie să consulte industria vizată. Este la fel de adevărat că articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2003/87 impune Comisiei să utilizeze, la adoptarea unui regulament privind monitorizarea și raportarea emisiilor, „cele mai exacte și actualizate date care sunt disponibile, în special […] datele [Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC)]”.
52.
Cu toate acestea, din dispozițiile menționate nu se poate deduce că Comisia are de asemenea obligația de a utiliza datele furnizate de industria vizată. În Directiva 2003/87 nu există o astfel de obligație.
53.
Astfel cum s‑a observat mai sus, procesul de stabilire a valorilor de referință este complex și tehnic. Astfel, legiuitorul Uniunii nu a făcut altceva decât să definească obiectivele principale pentru stabilirea valorilor de referință, acordând Comisiei o putere de apreciere largă cu privire la modul de realizare a acestor obiective. Prin extensie, Comisia trebuie să beneficieze de o anumită putere de apreciere și în legătură cu alegerea datelor utilizate în definirea valorilor de referință, atât timp cât datele respective nu sunt în mod vădit inadecvate pentru a se asigura realizarea obiectivelor prevăzute la articolul 10a din Directiva 2003/87 (reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și utilizarea de tehnici eficiente din punct de vedere energetic).
54.
Pe de altă parte, datele respective nu pot fi alese în mod arbitrar. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care, în ceea ce privește monitorizarea și raportarea, Directiva 2003/87 impune utilizarea datelor științifice celor mai exacte și actualizate care sunt disponibile.
55.
Considerentul (11) al Deciziei 2011/278 explică motivul pentru care, în loc să utilizeze datele furnizate de industria vizată, Comisia a utilizat la stabilirea criteriului de referință pentru metal lichid informații bazate pe BREF și pe Decizia 2007/589. Documentele menționate au fost utilizate pentru calculul valorilor de referință în cazurile în care nu au fost disponibile date sau date colectate în conformitate cu metodologia de calcul al valorilor de referință. Considerentul precizează în continuare problemele specifice apărute în stabilirea criteriului de referință pentru metal lichid: ca urmare a lipsei datelor privind tratarea gazelor reziduale, exporturile de căldură și producția de energie electrică, valorile de referință pentru metal lichid au rezultat din calculul emisiilor directe și indirecte bazat pe informațiile privind fluxurile de energie respective, stabilite de BREF, și din factorii de emisie impliciți stabiliți prin Decizia 2007/589.
56.
Comisia a explicat de asemenea în observațiile sale scrise că datele furnizate de asociația care reprezintă industria siderurgică europeană [European Steel Association (Eurofer)] nu conțineau, în legătură cu metalul lichid, informații referitoare la tratamentul gazelor reziduale, la exporturile de căldură și la producția de energie electrică. Deși este posibil ca datele furnizate de această industrie să fie mai complete din punctul de vedere al numărului de instalații vizate, aceste date nu puteau fi folosite în conformitate cu metodologia Comisiei.
57.
În aceste împrejurări, considerăm că este justificată alegerea Comisiei de a recurge la date provenite din alte surse.
58.
În Hotărârile Borealis și alții și Yara Suomi și alții, Curtea a statuat deja că, bazându‑se pe sursele în discuție în prezenta cauză pentru stabilirea criteriilor de referință în temeiul articolului 10a din Directiva 2007/83, Comisia nu și‑a depășit limitele puterii de apreciere ( 24 ).
59.
Într‑adevăr, alegerea Comisiei de a se baza pe BREF pentru producția de fier și de oțel și pe Decizia 2007/589 nu pare a fi în mod vădit inadecvată în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și al promovării utilizării de tehnici eficiente. Ambele documente constituie surse de informații cu privire la emisii și consum, precum și cu privire la cele mai eficiente tehnici din domeniu.
60.
Pe de o parte, în conformitate cu (actualul) articol 13 din Directiva 2010/75 ( 25 ), documentele BREF sunt elaborate și publicate pentru fiecare sector pe baza schimbului de informații dintre Comisie, statele membre, industriile implicate și organizațiile de mediu. Astfel cum sugerează denumirea lor, acestea constituie documente de referință privind cele mai bune tehnici disponibile într‑un anumit sector. Raportul BREF privind fierul și oțelul aferent anului 2001 realizat de Comisie a reprezentat cel mai actualizat document de referință disponibil în sector ( 26 ).
61.
Pe de altă parte, factorii de emisie impliciți menționați în Decizia 2007/589 se bazează, într‑o mare măsură, pe orientările IPCC. Acești factori sunt utilizați pentru stabilirea inventarelor naționale ale emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Convenția‑cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice.
62.
Pe baza celor menționate, concluzionăm că din analiza celei de a doua întrebări preliminare nu a reieșit niciun element care să afecteze validitatea Deciziei 2011/278 în ceea ce privește datele utilizate de Comisie în vederea stabilirii criteriului de referință pentru metal lichid.
3. Criteriul de referință pentru minereu sinterizat: stabilirea celor mai eficiente instalații
63.
A treia întrebare preliminară privește colectarea datelor. Aceasta vizează puterea de apreciere de care beneficiază Comisia în alegerea instalațiilor pentru determinarea produsului de referință relevant. Mai exact, întrebarea este dacă o instalație care produce atât minereu sinterizat, cât și pelete putea să fie luată în considerare de către Comisie în vederea stabilirii valorii de referință pentru minereul sinterizat ca fiind una dintre cele 10 % cele mai eficiente instalații, fără a încălca astfel articolul 10a din Directiva 2003/87.
64.
Articolul 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87 prevede că, în stabilirea valorilor de referință, punctul de plecare îl reprezintă performanța medie a 10 % dintre cele mai eficiente instalații dintr‑un sector sau subsector al Uniunii Europene între 2007 și 2008. Aceeași idee este reiterată în considerentul (2) al Deciziei 2011/78. Pe de altă parte, considerentul (4) al Deciziei 2011/278 instituie principiul conform căruia, în cazul în care un produs este un substitut direct al altui produs, ambele produse trebuie incluse în același produs de referință și în definiția produselor aferente acestuia.
65.
Din jurisprudență și din argumentele prezentate în ședință rezultă că peletele și minereul sinterizat nu sunt substitute directe și, în consecință, nu sunt incluse în același produs de referință. Situația este în esență aceasta întrucât compoziția și caracteristicile produsului aferente peletelor diferă în mod semnificativ de cele ale minereului sinterizat.
66.
Critica formulată de ArcelorMittal, care a fost preluată de instanța de trimitere, se bazează pe presupunerea că, atunci când a stabilit criteriul de referință pentru minereu sinterizat, Comisia a luat în considerare o instalație care produce atât pelete, cât și minereu sinterizat, contrar articolului 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87 și considerentului (4) al Deciziei 2011/278. În consecință, criteriul de referință pentru minereu sinterizat este incorect, potrivit ArcelorMittal, din cauza utilizării datelor referitoare la producția de pelete.
67.
În cadrul ședinței au fost aduse precizări importante cu privire la acest aspect. Astfel, chiar dacă observațiile scrise ale Comisiei sunt departe de a constitui un model de claritate cu privire la acest aspect, argumentele orale prezentate de instituția în discuție ne‑au convins că alegerea instalațiilor nu poate afecta validitatea Deciziei 2011/278 în ceea ce privește criteriul de referință pentru minereu sinterizat.
68.
Comisia a explicat că instalația în discuție este unică în Uniunea Europeană. Aceasta produce un amestec de pelete și minereu sinterizat care, având în vedere proprietățile și utilizarea sa, este folosit ca substitut direct al minereului sinterizat în furnalele din instalațiile siderurgice integrate. Chiar dacă instalația siderurgică integrată în discuție include o unitate de peletizare și o unitate de producere a aglomeratului, aceste unități sunt conectate și funcționează în mod simultan pentru a produce un amestec care alimentează în mod direct furnalul. În această privință, Comisia a observat de asemenea că instalația de peletizare este conectată direct la unitatea de producere a aglomeratului, în conformitate cu definiția minereului sinterizat care figurează în anexa I la Decizia 2011/278 ( 27 ). În urma avizului părților interesate și al experților relevanți consultați de Comisie, se poate considera că procesul de producție al acestui amestec este similar cu cel al minereului sinterizat. În alți termeni, produsul final are proprietăți similare cu cele ale minereului sinterizat și este utilizat în furnal ca un substitut direct al acestuia ( 28 ).
69.
În pofida acestor precizări, ArcelorMittal și‑a menținut poziția în ședință. Aceasta a subliniat în special că toate documentele oficiale menționează că instalația în discuție are unități de producție separate pentru pelete și pentru minereu sinterizat. ArcelorMittal a arătat de asemenea că nu este în niciun caz neobișnuit ca în furnale să se amestece pelete cu minereu sinterizat.
70.
Aici se impun a fi făcute două observații. În primul rând, se prezumă că actele Uniunii sunt legale ( 29 ). În al doilea rând, astfel cum s‑a remarcat mai sus, aici este vorba despre evaluări tehnice complexe, asupra cărora Comisia beneficiază de o largă putere de apreciere.
71.
Din informațiile disponibile nu rezultă în mod evident că, prin faptul că a luat în considerare instalația în discuție, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere. Dimpotrivă, în conformitate cu puterea de apreciere de care dispune, Comisia putea să decidă că instalația în cauză poate fi considerată una dintre instalațiile de referință în vederea stabilirii criteriului de referință pentru minereu sinterizat. Într‑adevăr, se pare că, în pofida caracteristicilor speciale ale instalației (mai ales cele legate de existența unei unități de peletizare în cadrul instalației în scopul producerii amestecului de minereu sinterizat și pelete descris mai sus), produsul la care se ajunge astfel constituie un substitut direct al minereului sinterizat.
72.
Este evident că stabilirea aspectului dacă proprietățile speciale ale unei anumite instalații sau, mai degrabă, unicitatea proprietăților respective în Uniune influențează includerea acesteia ca instalație de referință intră în sfera evaluărilor tehnice complexe. Pentru realizarea unei astfel de evaluări, Comisia este mult mai bine plasată decât Curtea.
73.
În ansamblu, considerăm că abordarea Comisiei este justificată. În cazul în care, din cauza caracteristicilor sale speciale, instalația în discuție nu ar fi luată în considerare ca una dintre instalațiile de referință, colectarea datelor ar fi în mod artificial limitată și, în acest fel, s‑ar exclude una dintre cele mai eficiente instalații din sector. Drept consecință a acestei situații, criteriul de referință rezultat ar fi considerabil mai mare ( 30 ). Aceasta nu ar reflecta în mod vădit obiectivul general al Directivei 2003/87 de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră într‑un mod eficient din punct de vedere economic. Într‑adevăr, se pare că tocmai datorită acestor caracteristici instalația în discuție poate să optimizeze emisiile.
74.
Astfel cum a subliniat Comisia, luarea în considerare a unei instalații care produce un substitut pentru minereul sinterizat este în conformitate cu obiectivul articolului 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87, care este acela de a încuraja utilizarea procedurilor ce generează cele mai puține emisii. Calculul valorii de referință ar trebui să aibă drept punct de plecare cele mai eficiente instalații din sector și nu ar trebui să țină seama de tehnologia utilizată, de amestecul de combustibil utilizat și nici de alți factori precum condițiile meteorologice sau materiile prime utilizate. În caz contrar, obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ar fi în mod considerabil atenuat.
75.
Pe baza celor menționate, concluzionăm că din analiza celei de a treia întrebări preliminare nu a reieșit niciun element care să afecteze validitatea Deciziei 2011/278 în ceea ce privește alegerea instalațiilor de referință în vederea stabilirii criteriului de referință pentru minereu sinterizat.
4. Criteriul de referință pentru minereu sinterizat: obligația de motivare
76.
A patra întrebare preliminară solicită să se stabilească dacă, în Decizia 2011/278, Comisia a respectat obligația de motivare în ceea ce privește stabilirea criteriului de referință pentru minereu sinterizat, în conformitate cu articolul 296 TFUE. În special, instanța de trimitere întreabă dacă această obligație a fost îndeplinită în legătură cu alegerea instalațiilor de referință în scopul stabilirii criteriului de referință pentru minereu sinterizat.
77.
Ca observație generală, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă prin articolul 296 TFUE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanei interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurilor luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cu toate acestea, instituția Uniunii care a adoptat măsura contestată nu este obligată să menționeze toate aspectele de fapt și de drept relevante ( 31 ).
78.
Obligația de motivare depinde într‑o foarte mare măsură de context: aspectul dacă o motivare îndeplinește cerințele articolului 296 TFUE trebuie apreciat nu numai prin raportare la modul de formulare a măsurii, ci și la contextul său și la întregul set de norme juridice care reglementează materia vizată. Curtea a statuat că, în cazul în care din actul contestat rezultă obiectivul esențial urmărit de instituție, ar fi excesiv să se impună o motivare specifică pentru fiecare dintre alegerile tehnice pe care aceasta le‑a efectuat ( 32 ). În special, spre deosebire de actele individuale, în cazul unui act destinat să aibă aplicabilitate generală, precum Decizia 2011/278, motivarea se poate limita la a indica, în primul rând, situația generală care a determinat adoptarea sa și, în al doilea rând, obiectivele generale pe care intenționează să le atingă ( 33 ).
79.
Astfel cum precizează această jurisprudență, Comisia nu are obligația de a explica motivele specifice care au stat la baza diferitor alegeri de natură tehnică pe care le‑a făcut. Întrucât Comisia beneficiază de o largă putere de apreciere, iar această putere de apreciere este supusă controlului jurisdicțional numai în limite restrânse, motivarea trebuie să conțină numai elementele necesare care permit un astfel de control restrâns ( 34 ).
80.
Cu toate acestea, Curtea trebuie să aibă posibilitatea să realizeze controlul jurisdicțional, în caz contrar motivarea neputând fi considerată suficientă.
81.
În opinia noastră, în prezenta cauză, motivarea privind alegerea instalațiilor de referință rezultă cu destulă claritate din Decizia 2011/278. Motivele adoptării Deciziei 2011/278 și obiectivul acesteia reies din considerentele deciziei. În plus, în considerente sunt incluse mai multe detalii tehnice care clarifică în mod suplimentar metoda utilizată de Comisie în vederea stabilirii criteriilor de referință, inclusiv alegerea instalațiilor.
82.
Într‑adevăr, Comisia nu a explicat în mod detaliat motivele tehnice care au determinat‑o să aprecieze, de exemplu, că o instalație care produce atât pelete, cât și minereu sinterizat poate fi luată în considerare în calculul criteriului de referință pentru minereu sinterizat. Totuși, a impune Comisiei să procedeze astfel ar însemna în esență ca obligația sa de motivare să fie extinsă pentru a include, în preambul, un raport al alegerilor tehnice complexe pe care aceasta a trebuit să le facă.
83.
Având în vedere tipul de act în discuție și explicațiile oferite în preambul cu privire atât la considerațiile de fapt, cât și la cele de drept care stau la baza stabilirii criteriilor de referință, Comisia nu are obligația de a furniza un astfel de raport. În special, din considerente rezultă că Decizia 2011/278 a fost adoptată în conformitate cu Directiva 2003/87 pentru a stabili, pentru întreaga Uniune, norme pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii într‑o perioadă de tranziție. Este evident că intenția Comisiei a fost să elaboreze aceste norme într‑un mod care să asigure reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
84.
Încă mai important, Comisia explică, în considerentul (2), că punctul de plecare pentru calculul valorii de referință este performanța medie a primelor 10 % dintre cele mai eficiente instalații dintr‑un sector sau subsector. În plus, considerentul (4) precizează că, în cazul în care un produs este un substitut direct al altui produs, ambele produse trebuie incluse în același produs de referință și în definiția produselor aferente acestuia. Considerentele (6)-(8) precizează tipul de informații care trebuie luate în considerare atunci când se calculează valorile de referință. Considerentul (11) ilustrează în continuare abordarea Comisiei în cazurile în care nu au fost disponibile date sau au fost disponibile date insuficiente, iar considerentul (12) explică modul în care a procedat Comisia atunci când nu a fost posibilă stabilirea unui criteriu de referință.
85.
Pentru controlul pe care urmează să îl realizeze Curtea, informațiile cuprinse în preambul sunt suficiente. Nu în ultimul rând din motive practice, Comisiei nu i se poate impune să precizeze caracteristicile fiecărei instalații de referință și să expună motivele tehnice pentru care anumite instalații au fost considerate adecvate pentru calculul valorii de referință, iar altele nu au fost considerate astfel. Pentru a stabili dacă produsul de referință relevant este afectat de o eroare vădită de apreciere, este suficient să se înțeleagă obiectivul actului în discuție și metoda generală utilizată de Comisie pentru stabilirea acestor valori de referință (inclusiv norma generală aplicabilă în cazul alegerii instalațiilor de referință și tratamentului substitutelor). Aceste considerații rezultă cu claritate din considerentele Deciziei 2011/278.
86.
Pe baza celor menționate, concluzionăm că din analiza celei de a patra întrebări preliminare nu a reieșit niciun element care să afecteze validitatea Deciziei 2011/278 în ceea ce privește obligația de motivare a Comisiei pentru stabilirea criteriului de referință pentru minereu sinterizat.
IV. Concluzie
87.
În lumina argumentelor prezentate, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Tribunal administratif de Montreuil (Tribunalul Administrativ din Montreuil, Franța) în felul următor:
„Din analiza întrebărilor preliminare nu a reieșit niciun element care să afecteze validitatea Deciziei 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește stabilirea criteriilor de referință pentru metal lichid și minereu sinterizat.”
( 1 ) Limba originală: engleza.
( 2 ) Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO 2003, L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78). Prezenta cauză privește directiva revizuită, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 (JO 2009, L 140, p. 63).
( 3 ) La o examinare rapidă, se poate constata că, până în prezent, instanțele Uniunii au analizat cel puțin 76 de cauze referitoare la diverse aspecte ale sistemului UE de comercializare a emisiilor.
( 4 ) Decizia Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2011, L 130, p. 1).
( 5 ) Documentele de referință privind cele mai bune tehnici disponibile (Reference Documents on Best Available Techniques – BREF) adoptate în conformitate cu Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (JO 2008, L 24, p. 8).
( 6 ) Decizia Comisiei din 18 iulie 2007 de stabilire a unor orientări privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2007, L 229, p. 1).
( 7 ) Concluziile avocatului general Poiares Maduro prezentate în cauza Arcelor Atlantique et Lorraine și alții (C‑127/07, EU:C:2008:292, punctul 2).
( 8 ) L’arrêté du ministre de l’écologie, du développement durable et de l’énergie du 24 janvier 2014 fixant la liste des exploitants auxquels sont affectés les quotas d’émissions de gaz à effet de serre et le montant des quotas affectés à titre gratuit pour la période 2013-2020 (JORF nr. 0038 din 14 februarie 2014, p. 2551, nr. 19).
( 9 ) Obiectiv privind reducerea emisiilor cu 8 %, comparativ cu nivelul din 1990.
( 10 ) O revizuire suplimentară este planificată pentru perioada ulterioară anului 2020. În 2015, Comisia a prezentat o propunere de revizuire a sistemului de comercializare a emisiilor pentru perioada ulterioară anului 2020: Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon și a sporirii investițiilor în acest domeniu, Bruxelles, 15 iulie 2015, COM(2015) 337 final. Propunerea urmărește să contribuie la atingerea obiectivului Uniunii Europene de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40 % până în 2030, ca parte a contribuției Uniunii la Acordul de la Paris.
( 11 ) S‑a stabilit ca până în 2020 să se realizeze obiectivul de reducere cu 20 % față de nivelurile din 1990 și ca până în 2050 să se realizeze obiectivul de reducere cu 50 % față de nivelurile din 1990.
( 12 ) Relocarea emisiilor de dioxid de carbon implică o situație în care, din cauza limitărilor în materie de emisii de dioxid de carbon din Uniunea Europeană, întreprinderile transferă capacitățile lor de producție în țări cu măsuri mai puțin ambițioase în domeniul climatic. Pentru cea mai recentă listă, a se vedea Decizia 2014/746/UE a Comisiei din 27 octombrie 2014 de stabilire pentru perioada 2015-2019, în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a listei sectoarelor și subsectoarelor considerate a fi expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon (JO 2014, L 308, p. 114).
( 13 ) Decizia 2013/448/UE a Comisiei din 5 septembrie 2013 privind măsurile naționale de punere în aplicare pentru alocarea tranzitorie cu titlu gratuit a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2013, L 240, p. 27).
( 14 ) A se vedea Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții (C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311), Hotărârea din 8 septembrie 2016, Borealis și alții (C‑180/15, EU:C:2016:647), și Hotărârea din 26 octombrie 2016, Yara Suomi și alții (C‑506/14, EU:C:2016:799).
( 15 ) Hotărârea din 8 septembrie 2016, Borealis și alții (C‑180/15, EU:C:2016:647, punctul 45), și Hotărârea din 26 octombrie 2016, Yara Suomi și alții (C‑506/14, EU:C:2016:799, punctul 37).
( 16 ) Aceasta pare să fie situația în pofida faptului că, astfel cum a explicat ArcelorMittal, în transformarea gazelor reziduale în combustibil sunt implicate cheltuieli semnificative.
( 17 ) Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza Borealis Polyolefine și alții (C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2015:754, punctele 68 și 69).
( 18 ) Caracterul facultativ al luării în considerare a producției de energie electrică din gazele reziduale este confirmat și de considerentul (23) al Directivei 2009/29. Acesta are următorul cuprins: „Respectivele norme armonizate pot să țină cont, de asemenea, de emisiile aferente utilizării de gaze reziduale combustibile în cazul în care producerea acestor gaze nu poate fi evitată în procesul industrial; în această privință, normele pot să prevadă alocarea cu titlu gratuit de cote operatorilor de instalații care ard gazele reziduale în cauză sau operatorilor instalațiilor de la care provin gazele respective” (sublinierea noastră).
( 19 ) Părțile au făcut trimitere la procente diferite. În timp ce guvernul francez menționează 75 %, guvernul german face trimitere la 80 %. Comisia și ArcelorMittal nu au indicat un procent exact.
( 20 ) Hotărârea din 28 aprilie 2016 (C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311).
( 21 ) Punctul 73.
( 22 ) Hotărârea din 8 septembrie 2016, Borealis și alții (C‑180/15, EU:C:2016:647, punctul 48).
( 23 ) Este interesant de observat că există incertitudini cu privire la existența unui risc concret privind relocarea emisiilor de dioxid de carbon. Un studiu recent efectuat pe baza unui mandat din partea Direcției Generale Politici Climatice a Comisiei nu a constatat existența niciunei dovezi referitoare la relocarea emisiilor de dioxid de carbon. Motivele pentru existența acestei stări de fapt includ alocarea cu titlu gratuit (care are ca rezultat un surplus de cote, printre altele în sectorul siderurgic), prețul cotelor mai scăzut decât cel estimat și eforturile depuse de alte țări în vederea reducerii emisiilor în conformitate cu angajamentele internaționale. Pentru o prezentare generală, a se vedea:
( 24 ) Hotărârea din 8 septembrie 2016, Borealis și alții (C‑180/15, EU:C:2016:647, punctele 47 și 49), și Hotărârea din 26 octombrie 2016, Yara Suomi și alții (C‑506/14, EU:C:2016:799, punctele 39 și 41).
( 25 ) Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (JO 2010, L 334, p. 17, rectificare în JO 2012, L 158, p. 25). Această directivă a înlocuit Directiva 2008/1 în aceeași materie.
( 26 ) Un document BREF mai recent a fost publicat în 2012. În mod evident, Comisia nu a putut să ia în considerare conținutul acestui document atunci când a adoptat Decizia 2011/278. A se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții (C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 58 și jurisprudența citată).
( 27 ) Potrivit anexei I, procesele legate direct sau indirect de următoarele unități de proces: banda de aglomerare, aprinderea, unitatea de preparare a componentelor de alimentare, unitatea de criblaj la cald, unitatea de răcire a aglomeratului, unitatea de criblaj la rece și unitatea de generare a aburului trebuie incluse în criteriul de referință pentru minereu sinterizat.
( 28 ) În ședință s‑a confirmat că Eurofer a apreciat, în cursul consultării, că în instalația în discuție unitatea de peletizare ar trebui luată în considerare împreună cu unitatea de producere a aglomeratului, ca urmare a interdependenței acestora.
( 29 ) Hotărârea din 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții (C‑137/92 P, EU:C:1994:247, punctul 48).
( 30 ) Criteriul de referință pentru minereu sinterizat este stabilit la valoarea de 0,171 CO2/tonă de minereu sinterizat. În cazul în care instalația în discuție ar fi fost exclusă din calcul, criteriul de referință ar fi fost 0,191 CO2/tonă.
( 31 ) Hotărârea din 12 iulie 2005, Alliance for Natural Health și alții (C‑154/04 și C‑155/04, EU:C:2005:449, punctul 133 și jurisprudența citată).
( 32 ) A se vedea printre multe altele Hotărârea din 19 noiembrie 1998Spania/Consiliul (C‑284/94, EU:C:1998:548, punctul 30 și jurisprudența citată), și Hotărârea din 12 iulie 2005, Alliance for Natural Health și alții (C‑154/04 și C‑155/04, EU:C:2005:449, punctul 134).
( 33 ) A se vedea printre altele Hotărârea din 7 septembrie 2006, Spania/Consiliul (C‑310/04, EU:C:2006:521, punctul 59 și jurisprudența citată).
( 34 ) Pentru o opinie oarecum diferită, a se vedea Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza Borealis Polyolefine și alții (C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2015:754, punctul 134 și următoarele). În această cauză, în discuție a fost calculul factorului de corecție. Avocatul general a considerat că, în pofida faptului că decizia în litigiu era de aplicabilitate generală, Comisia avea obligația să includă toate datele necesare pentru a verifica în detaliu modul de calcul al factorului de corecție din cuprinsul deciziei în discuție în cauza respectivă. Admițând totuși că o astfel de motivare extensivă nu ar putea fi prevăzută din motive practice, avocatul general a considerat suficient să se acorde celor interesați accesul la datele brute și să se facă o referire corespunzătoare în motivare.