CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
NILS WAHL
din 4 mai 2017 ( 1 )
Cauza C‑183/16 P
Tilly‑Sabco
împotriva
Comisiei Europene
„Recurs – Agricultură – Restituiri la export – Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 – Articolele 162 și 164 – Procedura comitetului – Regulamentul (UE) nr. 182/2011 – Articolul 3 – Carne de pasăre – Pui congelați – Regulamentul (UE) nr. 689/2013 – Practica Comisiei pentru stabilirea restituirilor la export – Restituiri la export stabilite la 0 euro – Termene aplicabile – Obligația de motivare”
1.
Prin intermediul recursului său, Tilly‑Sabco solicită Curții anularea hotărârii Tribunalului pronunțate în cauza T‑397/13 ( 2 ). În hotărârea respectivă, Tribunalul a respins acțiunea Tilly‑Sabco având ca obiect anularea Regulamentului (UE) nr. 689/2013 ( 3 ), prin care s‑a stabilit la zero valoarea restituirilor la export pentru pui congelați pentru anumite țări. Acest recurs ridică o serie de probleme.
2.
În hotărârea atacată, Tribunalul a statuat, inter alia, că practica actuală a Comisiei de stabilire a restituirilor la export respectă reglementarea privind procedura comitetelor, în special articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 ( 4 ). Această practică constă în esență în prezentarea și în adoptarea de proiecte de acte de punere în aplicare într‑un timp foarte scurt pentru a reduce la minimum riscul de scurgeri de informații și, potrivit Comisiei, de speculații. În plus, Tribunalul a statuat că Comisia nu și‑a încălcat obligația de motivare în temeiul articolului 296 TFUE atunci când, în cursul adoptării regulamentului atacat, aceasta a înlocuit pur și simplu cu cifra zero valoarea restituită anterior fără a schimba motivele prevăzute în regulamentul care a precedat regulamentul atacat. Tribunalul a respins de asemenea o serie de alte motive de anulare invocate de recurentă.
3.
Pentru motivele prezentate în continuare, considerăm că niciunul dintre motivele de recurs ale Tilly‑Sabco nu este viabil. Prin urmare, propunem Curții să respingă recursul.
I. Cadrul juridic
A. Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 ( 5 )
4.
Articolul 162 din Regulamentul nr. 1234/2007 (intitulat „Domeniul de aplicare al restituirilor la export”) prevede:
„(1) În măsura necesară pentru a permite realizarea exporturilor pe baza cursului sau a prețurilor pieței internaționale și în limitele care decurg din acordurile încheiate conform articolului [218 TFUE], diferența între aceste cursuri sau aceste prețuri și prețurile Comunității poate fi acoperită de o restituire la export:
(a)
pentru produsele din sectoarele următoare care urmează a fi exportate fără transformări ulterioare:
[…]
(viii)
păsări de curte;”
5.
În conformitate cu articolul 164 din Regulamentul nr. 1234/2007 (intitulat „Stabilirea restituirilor la export”):
„(1) Restituirea la export este aceeași pentru întreaga [Uniune]. Acestea pot fi diferențiate potrivit destinației, în special dacă se impune datorită situației pieței mondiale, necesităților specifice ale anumitor piețe sau obligațiilor care decurg din acordurile încheiate conform [articolului 218 TFUE].
(2) Restituirile sunt fixate de către Comisie.
Această stabilire poate avea loc:
(a)
în mod periodic;
(b)
prin licitație pentru produsele pentru care procedura respectivă a fost prevăzută înainte de data de aplicare a prezentului regulament în conformitate cu articolul 204 alineatul (2).
Cu excepția cazului în care este stabilită prin licitație, lista produselor pentru care se oferă restituiri la export și valoarea acestei restituiri se stabilește cel puțin o dată la trei luni. Cu toate acestea, valoarea restituirii poate rămâne la același nivel pentru mai mult de trei luni și poate, în cazul în care este necesar, să fie modificată în perioada respectivă de către Comisie, fără asistență din partea comitetului menționat la articolul 195 alineatul (1), la cererea unui stat membru sau din proprie inițiativă.
(3) La fixarea restituirilor aplicabile unui produs dat, se ține cont de unul sau de mai multe din elementele următoare:
(a)
situația existentă și tendințele pe viitor cu privire la:
–
prețul produsului considerat și disponibilitatea sa pe piața [Uniunii Europene];
–
prețul produsului considerat pe piața internațională.
(b)
obiectivele organizării pieței comune, care sunt asigurarea unei situații echilibrate și dezvoltarea naturală a prețurilor și a schimburilor comerciale pe această piață;
(c)
nevoia de a evita perturbările care pot cauza un dezechilibru prelungit între cerere și ofertă pe piața [Uniunii Europene];
(d)
aspectul economic al exporturilor propuse;
(e)
limitele care decurg din acordurile încheiate în conformitate cu [articolul 218 TFUE];
(f)
necesitatea de a instaura un echilibru între utilizarea produselor de bază [ale Uniunii Europene] în fabricarea produselor transformate destinate exportului către țări terțe și utilizarea de produse originare din țări terțe, admise în regimul de perfecționare;
(g)
cele mai favorabile costuri de comercializare și de transport de pe piețele [Uniunii Europene] în porturile [Uniunii Europene] sau alte locații de export din cadrul [Uniunii Europene], precum și costurile de expediere până în țările de destinație;
(h)
cererea pe piața [Uniunii Europene];
(i)
în privința sectoarelor de carne de porc, ouă și carne de pasăre, diferența dintre prețurile din [Uniunea Europeană] și prețurile de pe piața internațională pentru cantitatea de cereale furajere necesare producției în [Uniunea Europeană] a produselor acestor sectoare.
[…]”
6.
Articolul 195 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1234/2007 (intitulat „Comitetul”) prevede:
„(1) Comisia este asistată de Comitetul de gestiune a organizării comune a piețelor agricole (denumit în continuare «comitetul»).
(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE[ ( 6 )].
Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la o lună.”
B. Regulamentul (UE) nr. 182/2011
7.
Regulamentul nr. 182/2011 a abrogat și a înlocuit Decizia 1999/468. Articolul 3 din acesta (intitulat „Dispoziții comune”) prevede următoarele:
„(1) Dispozițiile comune prevăzute în prezentul articol se aplică tuturor procedurilor menționate la articolele 4-8.
(2) Comisia este asistată de un comitet format din reprezentanți ai statelor membre. Comitetul este prezidat de un reprezentant al Comisiei. Președintele nu participă la votul în comitet.
(3) Președintele prezintă comitetului proiectul de act de punere în aplicare ce urmează să fie adoptat de către Comisie.
Cu excepția cazurilor justificate corespunzător, președintele convoacă o reuniune nu mai devreme de 14 zile de la data prezentării proiectului de act de punere în aplicare și a proiectului de ordine de zi a comitetului. Comitetul își dă avizul cu privire la proiectul de act de punere în aplicare într‑un termen pe care președintele îl stabilește în funcție de urgența proiectului. Termenele sunt proporționale și permit membrilor comitetului să examineze din timp și în mod efectiv proiectul de act de punere în aplicare și de a‑și exprima opiniile.
[…]”
8.
Articolul 5 din Regulamentul nr. 182/2011 (intitulat „Procedura de examinare”) prevede:
„[…]
(2) În cazul în care comitetul emite un aviz favorabil, Comisia adoptă proiectul de act de punere în aplicare.
(3) Fără a aduce atingere articolului 7, atunci când comitetul emite un aviz nefavorabil, Comisia nu adoptă actul de punere în aplicare. Atunci când un act de punere în aplicare este considerat necesar, președintele poate fie să prezinte aceluiași comitet o versiune modificată a proiectului de act de punere în aplicare în termen de două luni de la emiterea avizului nefavorabil, fie să prezinte comitetului de apel proiectul de act de punere în aplicare în termen de o lună de la respectiva emitere pentru deliberări suplimentare.
(4) În cazul în care nu se emite niciun aviz, Comisia poate adopta proiectul de act de punere în aplicare, cu excepția cazurilor prevăzute la al doilea paragraf. Atunci când Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare, președintele poate înainta comitetului o versiune modificată a acestuia.
Fără a aduce atingere articolului 7, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare în cazul în care:
[…]
(c)
o majoritate simplă a membrilor comitetului se opune.
[…]”
9.
În sensul articolului 7 din Regulamentul nr. 182/2011 (intitulat „Adoptarea de acte de punere în aplicare în cazuri excepționale”):
„Prin derogare de la articolul 5 alineatul (3) și de la articolul 5 alineatul (4) al doilea paragraf, Comisia poate adopta un proiect de act de punere în aplicare în cazul în care adoptarea lui neîntârziată este necesară pentru a evita o perturbare importantă a piețelor din domeniul agriculturii sau apariția unui risc la adresa intereselor financiare ale Uniunii, în sensul articolului 325 TFUE.”
II. Istoricul cauzei
10.
Tilly‑Sabco este o societate franceză care își desfășoară activitatea în domeniul exportului de pui întregi congelați către țările din Orientul Mijlociu.
11.
În conformitate cu principiile care guvernează restituirile la export prevăzute în Regulamentul nr. 1234/2007 și în special cu articolele 162 și 164, Comisia a stabilit periodic, prin regulamente de punere în aplicare, valoarea restituirilor la export în sectorul păsărilor de curte.
12.
După adoptarea Regulamentului (UE) nr. 525/2010 ( 7 ), valoarea acestor restituiri a făcut obiectul unei reduceri progresive în ceea ce privește trei categorii de pui congelați. Valoarea restituirilor la export a fost redusă mai întâi de la 40 EUR/100 kg la 32,50 EUR/100 kg. Cea din urmă valoare, după ce a fost menținută prin opt regulamente de punere în aplicare succesive, a fost ulterior redusă la 21,70 EUR/100 kg în temeiul Regulamentului (UE) nr. 962/2012 ( 8 ).
13.
O nouă reducere, care a adus valoarea restituirilor la 10,85 EUR/100 kg pentru cele trei categorii de pui congelați în cauză, a fost operată prin Regulamentul (UE) nr. 33/2013 ( 9 ). Această valoare a fost menținută ulterior prin Regulamentul (UE) nr. 360/2013 ( 10 ).
14.
Prin intermediul regulamentului atacat, printre altele, Comisia a stabilit la zero valoarea restituirilor la export pentru trei categorii de pui congelați.
15.
Valoarea restituirilor pentru celelalte șase produse – în esență, puișori – menționată în anexa la regulamentul atacat, care fusese stabilită la zero prin Regulamentul (UE) nr. 1056/2011 ( 11 ), nu a fost modificată.
16.
În conformitate cu anexa la regulamentul atacat, destinațiile vizate de restituirile la export sunt în special țări din Orientul Mijlociu.
17.
Considerentele relevante ale regulamentului atacat prevăd următoarele:
„(1)
Articolul 162 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede că diferența dintre prețurile de pe piața mondială și cele din Uniune pentru produsele menționate în partea XX din anexa I la regulamentul respectiv poate fi acoperită de o restituire la export.
(2)
Având în vedere situația actuală a pieței în sectorul cărnii de pasăre, trebuie stabilite restituiri la export în conformitate cu normele și criteriile prevăzute la articolele 162, 163, 164, 167 și 169 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.
(3)
Articolul 164 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede că restituirea poate fi diferențiată în funcție de destinație, în special dacă situația pieței mondiale, necesitățile specifice ale anumitor piețe sau obligațiile care decurg din acordurile încheiate în conformitate cu articolul [218 TFUE] impun acest lucru.
[…]
(6)
Pentru a se evita discrepanțele în raport cu situația actuală de pe piață, pentru a preveni speculațiile pe piață și pentru a asigura o gestionare eficientă, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(7)
Comitetul de gestiune a organizării comune a piețelor agricole nu a emis niciun aviz în termenul stabilit de președinte.”
18.
Astfel cum se arată la punctele 76-82 din hotărârea atacată, regulamentul atacat a fost adoptat în circumstanțele care urmează.
19.
La 16 iulie 2013, Comisia a trimis membrilor comitetului menționat la articolul 195 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1234/2007 (denumit în continuare „Comitetul de gestionare”) un e‑mail care conținea un document intitulat „EU Market situation for poultry” („Situația pieței avicole a Uniunii”).
20.
În timpul reuniunii Comitetului de gestionare, care a avut loc în dimineața zilei de 18 iulie 2013, Comisia a prezentat situația pieței avicole. În după‑amiaza aceleiași zile, când respectiva reuniune a fost reluată după ora 13.00, Comisia a prezentat versiunea proiectului regulamentului atacat (denumit în continuare „proiectul de regulament”). Proiectul de regulament era o fotocopie a regulamentului anterior de stabilire a restituirilor la export în care mențiunile referitoare la valorile restituirilor fuseseră tăiate cu creionul.
21.
Proiectul de regulament a fost supus ulterior la vot. Directorul general al Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală a Comisiei a îndeplinit formalitățile de autocertificare în aceeași zi, la ora 15.46, pentru a permite publicarea regulamentului atacat în ziua următoare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru o intrare în vigoare și o aplicare imediate.
22.
Niciunul dintre reprezentanții statelor membre reuniți în cadrul Comitetului de gestionare nu a contestat metoda sau termenele utilizate de către Comisie.
III. Procedura în fața Tribunalului
23.
Prin cererea introductivă depusă în fața Tribunalului la 6 august 2013, Tilly‑Sabco a introdus o acțiune prin care solicita anularea regulamentului atacat. În susținerea acțiunii, Tilly‑Sabco a invocat cinci motive de anulare, constând în (i) încălcarea normelor fundamentale de procedură și abuz de procedură; (ii) eroare de procedură și necompetență; (iii) lipsa de motivare; (iv) încălcare a legii sau eroare vădită de apreciere și (v) încălcare a principiului protecției încrederii legitime.
24.
În aceeași zi, Tilly‑Sabco a solicitat Tribunalului suspendarea aplicării regulamentului atacat până la soluționarea acțiunii în anulare. Prin Ordonanța din 29 august 2013, a fost admisă cererea de intervenție a Republicii Franceze formulate în susținerea concluziilor Tilly‑Sabco. Prin Ordonanța din 26 septembrie 2013, președintele Tribunalului a respins cererea ( 12 ).
25.
Prin Ordonanța din 7 aprilie 2014, cererea de intervenție a Doux SA formulată în susținerea concluziilor Tilly‑Sabco în acțiunea sa în anulare a fost admisă.
26.
În urma unei ședințe publice organizate la 22 aprilie 2015, Tribunalul a respins acțiunea în anulare a Tilly‑Sabco și a hotărât ca aceasta să suporte propriile cheltuieli de judecată, inclusiv pe cele aferente procedurii privind măsurile provizorii. Tribunalul a hotărât de asemenea ca Comisia, Republica Franceză și Doux SA să suporte propriile cheltuieli de judecată.
IV. Procedura în fața Curții și concluziile părților
27.
Prin intermediul recursului său, depus la Curte la 31 martie 2016, Tilly‑Sabco solicită Curții:
–
anularea hotărârii atacate, cu excepția admisibilității acțiunii;
–
deciderea, în conformitate cu articolul 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțării unei hotărâri definitive asupra cauzei și anularea regulamentului atacat;
–
obligarea Comisiei la plata costurilor aferente atât procedurii în primă instanță, cât și recursului.
28.
Prin memoriul său în răspuns, depus la Curte la 17 iunie 2016, Comisia solicită Curții:
–
respingerea recursului;
–
obligarea recurentei la plata costurilor de judecată.
29.
Ambele părți au prezentat observații orale în cadrul ședinței din 1 martie 2017.
V. Analiză
A. Observații introductive
30.
În sprijinul recursului său, Tilly‑Sabco invocă patru motive, majoritatea împărțite în mai multe aspecte. În esență, recurenta susține că Tribunalul a interpretat în mod eronat: (i) articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011; (ii) articolul 164 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1234/2007; (iii) articolul 296 TFUE și (iv) articolul 164 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1234/2007 sau a săvârșit o eroare vădită de apreciere luând în considerare această dispoziție. Vom aborda fiecare dintre aceste motive pe rând, după sintetizarea opiniilor părților.
31.
Primul motiv de recurs pare a fi cel mai sensibil. Acesta se referă la legalitatea practicii Comisiei în relația sa cu Comitetul de gestionare în materia stabilirii ratei restituirilor la export. Comisia a precizat Tribunalului (a se vedea punctul 79 din hotărârea atacată) că această practică datează din anul 1962.
32.
Strâns legat de acest aspect este faptul că obiectul prezentei cauze este un regulament care a fost modelat pe baza unui regulament cu o formulare aproape identică, pe care l‑a abrogat și l‑a înlocuit și în raport cu care a modificat numai anumite cifre. Astfel de „regulamente standard” ridică la rândul lor probleme atât în ceea ce privește obligația de motivare, cât și posibilitatea Comisiei de a înceta de facto, prin stabilirea la zero a valorii restituite, adoptarea așa‑numitelor instrumente juridice agricole periodice, în temeiul Regulamentului nr. 1234/2007.
33.
Trebuie să se menționeze de asemenea că, prin două hotărâri pronunțate în aceeași zi ca hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunile în anulare formulate de Doux ( 13 ) și de Republica Franceză ( 14 ) împotriva regulamentului atacat. Hotărârile respective sunt definitive, întrucât acestea nu fac obiectul unor recursuri în fața Curții.
34.
În sfârșit, la punctele 28-68 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că sunt îndeplinite toate cerințele în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în special faptul că regulamentul atacat nu presupune măsuri de executare ( 15 ). Comisia, care a contestat calitatea procesuală activă a recurentei în fața Tribunalului ( 16 ), nu a introdus un recurs împotriva acestei părți a hotărârii atacate. În aceste împrejurări, nu este necesară examinarea din oficiu de către Curte a temeiniciei hotărârii atacate în ceea ce privește acest aspect ( 17 ).
B. Primul motiv de recurs: interpretarea greșită a articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011 de către Tribunal
1. Argumentele părților
35.
În primul aspect al primului motiv de recurs, recurenta susține că Tribunalul a interpretat greșit, la punctele 70-146 din hotărârea atacată, noțiunea „termen proporțional” de la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011. Predarea proiectului de regulament în cadrul unei reuniuni care a început după ora 13.00 și s‑a încheiat la 15.46 nu constituie, în opinia sa, respectarea unui termen proporțional. În plus, în memoriul său în replică, aceasta susține că posibilitatea particularilor de a invoca o încălcare a Regulamentului nr. 182/2011 nu a fost contestată niciodată și că nerecunoașterea acestei posibilități ar încălca articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
36.
Prin cel de al doilea aspect al motivului menționat, Tilly‑Sabco susține că Tribunalul a efectuat o interpretare greșită și/sau contradictorie, la punctele 86, 110-115 și 128 din hotărârea atacată, atunci când a abordat criteriul urgenței. Aceasta susține că Tribunalul nu poate, în mod simultan, să confirme lipsa urgenței, pe de o parte, și să sublinieze riscul scurgerilor de informații care ar putea justifica prezentarea proiectului de regulament în timpul reuniunii, pe de altă parte – un risc care, în orice caz, se consideră că nu constituie o urgență. În memoriul său în replică, Tilly‑Sabco face referire la regulamentul de procedură standard ( 18 ) coroborat cu Decizia 1999/468, care prevede că există o urgență extremă „în special în cazul în care există o amenințare la adresa sănătății umane sau animale”.
37.
În al treilea aspect al acestui motiv de recurs, recurenta susține că Tribunalul a confundat, la punctele 92-108 din hotărârea atacată, termenul pentru trimiterea documentelor referitoare la situația pieței cu cel aplicabil transmiterii proiectului de regulament. Puținele minute rămase după primirea de către membrii Comitetului de gestionare a proiectului de regulament au însemnat un termen extrem de scurt sau chiar inexistent, care a împiedicat comitetul menționat să analizeze toate împrejurările pertinente.
38.
În cel de al patrulea aspect al acestui motiv de recurs, recurenta susține că prin validarea, la punctele 111-118 din hotărârea atacată, a practicii Comisiei care datează din anul 1962, Tribunalul a încălcat articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011. În opinia acesteia, nu exista nimic care să împiedice Comisia să modifice regulamentul respectiv pentru a integra practica sa.
39.
În sfârșit, în cel de al cincilea aspect al acestui motiv de recurs, Tilly‑Sabco susține că Tribunalul s‑a contrazis atunci când a afirmat, pe de o parte, la punctul 149 din hotărârea atacată, că Comisia a indicat că stabilirea la zero a restituirilor s‑a bazat pe situația pieței la acel moment, în timp ce ulterior, la punctul 255 din hotărâre, a afirmat că Comisia a indicat faptul că scăderea progresivă a ratelor aplicabile a fost rezultatul unei situații în curs de desfășurare și, prin urmare, nu al unei situații existente.
40.
Comisia respinge respectivele argumente.
2. Apreciere
41.
Vom aborda toate aspectele acestui motiv de recurs împreună, întrucât în esență toate aspectele acestuia (cu excepția celui de al cincilea) se referă la presupusa interpretare greșită, în diferite moduri, de către Tribunal a articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011.
42.
În hotărârea atacată, Tribunalul a considerat, la punctul 91, că articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011 nu se opune, în principiu, prezentării în cadrul reuniunii Comitetului de gestionare a proiectului de act de punere în aplicare. După analizarea împrejurărilor procedurii care a condus la adoptarea regulamentul atacat, acesta a statuat ulterior, la punctul 108 din hotărârea respectivă, că perioada dintre prezentarea proiectului de regulament și supunerea la vot era suficientă pentru a permite membrilor Comitetului de gestionare să examineze în mod efectiv proiectul menționat și să își exprime opiniile. În continuare, acesta a considerat, la punctul 114, că nu revenea Comisiei sarcina să decidă cu privire la problema caracterului urgent al acestui aspect, în sensul articolului 3 alineatul (3) a doua teză din regulamentul menționat, precum și că standardul controlului jurisdicțional era limitat la existența unei erori vădite de apreciere sau a unui abuz de putere. Acesta a concluzionat, la punctele 119 și 120 din hotărârea menționată, că termenul pentru avizul Comitetului de gestionare era proporțional și aprecierea caracterului urgent de către Comisie nu era viciată nici de o eroare vădită de apreciere, nici de un abuz de putere și că, prin urmare, Comisia nu a săvârșit o încălcare a respectivei dispoziții. Tribunalul a susținut ulterior la punctele 123 și 124 din hotărârea atacată că, în cazul în care recurenta intenționa să prezinte un motiv de anulare pe baza unei încălcări a regulamentului intern de procedură al Comitetului de gestionare ( 19 ), particularii nu pot să invoce o încălcare a acestui regulament. În ultimul rând, acesta a considerat, pentru completitudine, la punctele 125-129 că, inclusiv în cazul în care Comisia ar fi încălcat articolul 3 alineatul (3) din regulamentul menționat, termenul stabilit ar fi fost suficient și că, prin urmare, o posibilă încălcare nu ar conduce la anularea regulamentului atacat.
43.
Cu titlu introductiv, în pofida faptului că Tilly‑Sabco susține efectiv în recursul său că nu a fost invocat niciun caracter urgent în speță pentru a justifica regimul accelerat, argumentul specific al acesteia referitor la noțiunea de „urgență”, astfel cum este utilizat în regulamentul de procedură standard (a se vedea punctul 36 de mai sus), nu a fost invocat în recursul acesteia și, prin urmare, este perimat, întrucât nimic din memoriul în răspuns al Comisiei nu justifica prezentarea respectivului argument în memoriul în replică al recurentei ( 20 ). În orice caz, presupunând că respectivul argument specific era admisibil, ar trebui să fie respins, întrucât particularii nu pot invoca acest regulament de procedură, astfel cum se va explica în continuare.
44.
În continuare, vom analiza articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011. Acesta conține trei reguli distincte.
45.
În primul rând, acesta prevede faptul că Comisia trebuie să convoace o reuniune nu mai devreme de 14 zile de la data prezentării proiectului de act de punere în aplicare și a proiectului de ordine de zi a Comitetului de gestionare, „cu excepția cazurilor justificate corespunzător” (denumită în continuare „prima regulă”).
46.
În continuare, acesta solicită Comitetului de gestionare să își dea avizul cu privire la proiectul de act de punere în aplicare într‑un termen pe care Comisia îl stabilește „în funcție de urgența proiectului” (denumită în continuare „cea de a doua regulă”).
47.
În final, acesta prevede că termenele sunt „proporționale” și permit membrilor Comitetului de gestionare să examineze „din timp și în mod efectiv” proiectul de act de punere în aplicare și să își exprime opiniile (denumită în continuare „cea de a treia regulă”).
48.
Din formularea articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011 este imediat evident că nu există termene absolute. Inclusiv în cazul în care este menționat un termen fix – cum este cazul primei reguli –, acesta poate fi ajustat. Prin urmare, împărtășim opinia Tribunalului conform căreia articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011 nu exclude, în principiu, prezentarea unui proiect de act de punere în aplicare în timpul reuniunii comitetului.
49.
Pentru siguranță, primele două reguli, care prevăd obligații specifice de a acționa pentru Comisie și, respectiv, pentru Comitetul de gestionare, precum și termenele specifice ale acestora, par să limiteze posibilitatea stabilirii unor termene scurte. Același lucru este valabil pentru cea de a treia regulă, care îndeplinește rolul unei clauze generale.
50.
Cu toate acestea, toate cele trei reguli sunt imperfecte: Regulamentul nr. 182/2011 nu explică nicăieri ce se înțelege prin „cazuri justificate corespunzător”, „urgență”, „proporționale” sau „din timp și în mod efectiv”. Prin urmare, aceste reguli par mai degrabă o declarație de politică decât o regulă solidă. Mai exact, aspectul dacă este „justificat corespunzător” să se reducă timpul pentru prezentarea în Comitetul de gestionare a proiectului de act de punere în aplicare și a proiectului de ordine de zi în temeiul primei reguli și aspectul dacă termenul stabilit pentru acordarea avizului de către comitet este „proporțional” în temeiul celei de a treia reguli, în opinia noastră, depind în întregime de împrejurări.
51.
În ceea ce privește cea de a doua regulă, această dispoziție nu se referă nici ea efectiv la cazuri de urgență, ci mai degrabă utilizează expresia „în funcție de urgența proiectului”, care este cu totul altceva. Această sintagmă nici măcar nu ar exclude posibilitatea stabilirii unui termen îndelungat în cazuri de urgență și a unui termen scurt în cele obișnuite. În orice caz, cea de a doua regulă nu rezervă regimul accelerat pentru cazurile de urgență. Acest lucru este confirmat de alte dispoziții din Regulamentul nr. 182/2011.
52.
Astfel, din punct de vedere contextual, posibilitatea de a acționa rapid în caz de urgență – sau mai degrabă de urgență extremă – este menționată la o dispoziție diferită, și anume articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 182/2011 ( 21 ). În mod semnificativ, termenele specificate la această dispoziție nu menționează posibilitatea unei prelungiri.
53.
În mod similar, articolul 7 din Regulamentul nr. 182/2011, care derogă de la articolul 5 alineatele (3) și (4), prevede o anumită procedură prin care Comisia poate adopta un proiect de act de punere în aplicare în cazul în care „adoptarea lui neîntârziată este necesară” pentru a evita o perturbare importantă a piețelor din domeniul agriculturii sau apariția unui risc la adresa intereselor financiare ale Uniunii. Utilitatea acestei dispoziții s‑ar reduce sau ar fi chiar anihilată în cazul în care, în temeiul celei de a doua reguli, numai chestiunile urgente ar permite Comisiei să solicite Comitetului de gestionare să își dea avizul cu privire la un proiect de act de punere în aplicare într‑un termen foarte scurt.
54.
Mai mult, termenii ambițioși în care a fost elaborat articolul 196 din Regulamentul nr. 1234/2007 (intitulat „Organizarea Comitetului de gestionare”), care prevede faptul că „pentru organizarea reuniunilor [Comitetului de gestionare] se ține seama în special de măsura responsabilităților acestuia, de particularitățile subiectului în discuție și de necesitatea unei expertize adecvate”, sprijină ideea că termenele stabilite la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011 sunt flexibile și că Comisia are putere de apreciere în stabilirea acestora.
55.
În plus, din punct de vedere teleologic, Regulamentul nr. 182/2011 urmărește să se asigure că procedurile de control de către statele membre asupra exercitării de către Comisie a competenței de executare sunt clare, eficace și proporționale cu natura actelor de punere în aplicare și reflectă cerințele instituționale ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, precum și experiența dobândită și practica curentă utilizată în punerea în aplicare a Deciziei 1999/468. În special, procedura de examinare urmărește să asigure faptul că actele de punere în aplicare nu pot fi adoptate de către Comisie dacă nu sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare ( 22 ). Dimpotrivă, obiectivul acestei proceduri nu este de a asigura că actele de punere în aplicare nu pot fi adoptate de către Comisie în cazul în care operatorii privați se opun acestora.
56.
În acest stadiu, îndrăznim să propunem o paralelă. Astfel, Curtea a permis statelor membre să susțină o încălcare a regulamentului intern de procedură ( 23 ) și a statuat de asemenea că instituțiile nu se pot abate de la acest regulament de procedură fără a‑l modifica ( 24 ). Cu toate acestea, Curtea a statuat în mod repetat că obiectivul regulamentului de procedură al unei instituții este de a organiza funcționarea internă a serviciilor acesteia în scopul unei bune administrări. În consecință, particularii nu pot invoca o presupusă încălcare a acestui regulament, întrucât regulamentul respectiv nu este destinat să asigure protecția acestora ( 25 ). Numai în cazul în care o normă cuprinsă în astfel de regulamente de procedură conduce la o normă fundamentală de procedură destinată să garanteze securitate juridică – cum ar fi autentificarea actelor – o încălcare poate da naștere unei acțiuni în anulare ( 26 ). Această situație nu se regăsește în prezentul recurs.
57.
Astfel cum s‑a menționat la punctul 50, noțiunile utilizate în toate cele trei reguli menționate la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011 sunt imprecise. Din acest motiv, noțiunile respective trebuie să fie dezvoltate în mod corespunzător în regulamentele specifice de procedură ( 27 ). Acest lucru a fost realizat prin regulamentul de procedură al Comitetului de gestionare. Prin urmare, suntem de opinia că există un risc ca linia jurisprudenței menționate la punctul anterior să fie eludată în cazul în care s‑ar admite că particularii ar putea extrage norme solide din dispoziții de rang superior, cum ar fi articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011, care par, probabil în mod deliberat, a fi fost redactate în termeni vagi și maleabili de către legiuitorul Uniunii Europene.
58.
Aceasta nu repune în discuție faptul că normele prevăzute în Regulamentul nr. 182/2011 sunt obligatorii și direct aplicabile în temeiul articolului 288 TFUE și că, prin urmare, particularii cum ar fi recurenta ar putea, în principiu, să invoce aceste norme în fața instanțelor Uniunii pentru a contesta validitatea instrumentelor adoptate prin încălcarea dispozițiilor sale. Particularii ar putea, de exemplu, să denunțe faptul că nu a avut loc nicio reuniune. Totuși, acest lucru nu aduce atingere nici faptului că, în absența unei reglementări specifice care să indice contrariul, reglementarea privind procedura comitetelor nu conferă, de regulă, drepturi particularilor ( 28 ). În acest caz, termenele prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din regulament sunt prea imprecise pentru a conferi particularilor un drept care să poată fi invocat în fața unei instanțe ( 29 ). Recunoașterea acestui lucru nu conduce la o încălcare a drepturilor recurentei în temeiul articolului 47 din cartă.
59.
În ceea ce privește controlul efectuat de Tribunal, suntem de acord cu această instanță că, în cauza Germania/Comisia, Curtea a statuat că problema urgenței soluționării unui anumit caz într‑o procedură a comitetului revine Comisiei, iar controlul jurisdicțional este limitat la existența unei erori vădite sau a unui abuz de putere ( 30 ). Cu toate acestea, hotărârea menționată s‑a bazat pe interpretarea regulamentului de procedură al comitetului specific implicat în respectiva cauză, în care un stat membru – nu un particular – a contestat opinia Comisiei în ceea ce privește urgența acestui aspect. Prin urmare, hotărârea respectivă nu este direct relevantă pentru prezentul recurs, în pofida faptului că aceasta ar fi putut fi relevantă în acțiunea în anulare formulată de Republica Franceză. Cu toate acestea, în mod semnificativ, respectivul stat membru nu a contestat regulamentul atacat pentru motive fie de încălcare a articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011, fie de încălcare a regulamentului de procedură al Comitetului de gestionare ( 31 ).
60.
Prin urmare, considerăm că Tribunalul a reținut în mod corect că articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011 nu a fost încălcat de către Comisie. Niciunul dintre argumentele invocate de recurentă nu pune sub semnul întrebării acest aspect.
61.
Astfel, argumentele invocate în primele trei aspecte ale primului motiv de recurs nu pot susține concluziile, întrucât exportatorii nu au un drept care să poată fi invocat în fața unei instanțe, în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011, în împrejurările prezentei cauze, pentru a contesta modul în care Comisia interacționează cu Comitetul de gestionare.
62.
În plus, recurenta săvârșește o eroare susținând, în cel de al treilea aspect al respectivului motiv de recurs, că Tribunalul a avut suficiente elemente de probă pentru a decide că Comitetul de gestionare nu avea la dispoziția sa toate elementele necesare pentru a lua o decizie. Articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 182/2011 impune Comisiei să prezinte numai proiectul de act de punere în aplicare și proiectul de ordine de zi a respectivului comitet și niciun alt document. Prin urmare, în sens strict, Comisia nu era obligată să prezinte Comitetului de gestionare calculul său teoretic al valorii restituirilor la export pe baza diferenței dintre prețurile de pe piața Uniunii Europene și prețurile pieței internaționale (denumit în continuare „calculul teoretic”) ( 32 ). Astfel cum rezultă de asemenea din cuprinsul punctelor 107 și 108 de mai jos, este incorectă afirmația recurentei potrivit căreia obiectivul restituirilor la export este de a compensa dezechilibrul dintre piețele Uniunii Europene și cele internaționale permițând comercianților să exporte, ceea ce presupune că Comisia și comitetul iau în considerare situația exportatorilor.
63.
Cel de al patrulea aspect al primului motiv de recurs este la fel de defectuos, întrucât funcționează în ambele sensuri: astfel cum a afirmat Comisia în cadrul ședinței, aceasta a considerat practica sa legală și nu a considerat necesar să modifice reglementarea privind procedura comitetelor, indiferent de durata acestei practici.
64.
Cel de al cincilea aspect al primului motiv de recurs nu se referă la aspectul dacă Comitetul de gestionare a avut suficient timp pentru a reflecta cu privire la proiectul de regulament, ci mai degrabă la o presupusă contradicție între procedura aleasă și considerentele regulamentului atacat. Aceasta se referă mai degrabă la cel de al treilea motiv de recurs, pe care îl vom aborda în continuare, la punctul 78 și următoarele. În orice caz, Tribunalul nu a afirmat la punctul 149 din hotărârea atacată propria opinie, ci mai degrabă pe cea a Comisiei. Prin urmare, Tribunalul nu ar fi putut să se contrazică prin adoptarea poziției Comisiei. În orice caz, o situație a pieței poate fi în același timp atât curentă (existentă), cât și în desfășurare, prin urmare, nu considerăm că există o contradicție între termeni.
65.
În concluzie, întrucât niciunul dintre cele cinci aspecte ale primului motiv de recurs nu este fondat, primul motiv trebuie să fie respins în totalitate.
66.
În plus, având în vedere această concluzie, considerăm că nu este necesar să se analizeze dacă faptul de a acorda mai mult timp Comitetului de gestionare pentru a analiza proiectul de regulament ar fi putut conduce la un rezultat diferit în ceea ce privește valorile stabilite pentru restituirile la export ( 33 ).
C. Cel de al doilea motiv de recurs: interpretarea greșită a articolului 164 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1234/2007 și o contradicție în motivarea furnizată de Tribunal
1. Argumentele părților
67.
Tilly‑Sabco susține că, întrucât a respins, la punctul 200 din hotărârea atacată, argumentul acesteia potrivit căruia regulamentul atacat nu era un „instrument agricol periodic”, Tribunalul nu a analizat noțiunea respectivă, chiar dacă subdelegația în cauză acordată directorului general respectiv privea astfel de instrumente. Întrucât regulamentul atacat nu a fost înlocuit de un alt regulament, nu ar putea fi un instrument agricol periodic acoperit de subdelegație – indiferent de motivul pentru aceasta –, prin urmare, în opinia recurentei, Tribunalul a săvârșit o eroare considerând altfel. În memoriul său în replică, aceasta susține că nereînnoirea a fost rezultatul unei orientări predeterminate și că Tribunalul nu a sancționat neluarea în considerare de către Comisie a „tendințelor pe viitor”, astfel cum se menționează la articolul 164 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 1234/2007, fie în cadrul reuniunii din 18 iulie 2013 a comitetului, fie prin neconvocarea unei reuniuni în octombrie 2013 pentru reevaluarea nivelului restituirilor la export.
68.
Comisia respinge respectivele argumente.
2. Apreciere
69.
Acest motiv de recurs trebuie să fie respins.
70.
Încă de la început, suntem de acord cu Comisia asupra faptului că conținutul precis al acestui motiv de recurs este neclar. În general, argumentele recurentei vizează uneori, în ansamblu, mai puțin hotărârea atacată decât regulamentul atacat.
71.
În orice caz, în măsura în care acest motiv de recurs se bazează pe o încălcare a articolului 164 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1234/2007 întrucât Tilly‑Sabco susține că Tribunalul nu a examinat dacă „regulamentul atacat” era un „instrument agricol periodic” care a fost acoperit de subdelegația pertinentă și consecințele respectivei calificări, este suficient a afirma că articolul 164 alineatul (2) nu menționează respectiva noțiune. Faptul că articolul 164 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 1234/2007 se referă la „tendințele pe viitor” nu schimbă acest lucru. Prin urmare, nu este relevant dacă Tribunalul nu a analizat respectiva noțiune.
72.
În plus, prin respingerea, la punctul 200 din hotărârea atacată, a argumentului recurentei potrivit căruia regulamentul atacat nu era un instrument agricol periodic, Tribunalul nu a calificat a contrario respectiva măsură ca atare, nici nu a recunoscut valoarea juridică a respectivei noțiuni. Tribunalul a respins pur și simplu argumentul potrivit căruia regulamentul atacat nu era un instrument agricol periodic deoarece acesta nu a fost reînnoit.
73.
În orice caz, recurenta interpretează în mod eronat articolul 164 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1234/2007. În timp ce prima teză a respectivei dispoziții prevede că „restituirile sunt fixate de către Comisie”, cea de a doua teză prevede faptul că „această stabilire poate avea loc” fie „în mod periodic”, fie „prin licitație”. În primul caz, cea de a treia teză prevede faptul că valoarea restituirii „se stabilește cel puțin o dată la trei luni”, dar, cu toate acestea, aceasta „poate rămâne la același nivel pentru mai mult de trei luni”. Prin urmare, Comisia avea dreptul să mențină valoarea stabilită mai mult de trei luni. În acest sens, articolul 164 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1234/2007 nu prevede modul în care trebuie să aibă loc această menținere. Prin urmare, în timp ce data expirării ar fi putut fi stabilită în regulamentul atacat, acest lucru nu a fost solicitat în temeiul respectivei dispoziții având în vedere faptul că, fără o astfel de dată, regulamentul atacat ar continua pur și simplu să se aplice, menținând astfel valoarea stabilită ( 34 ).
74.
În ceea ce privește argumentul potrivit căruia nereînnoirea a fost rezultatul unei orientări predeterminate, recurenta a specificat în cadrul reuniunii că și‑a întemeiat opinia pe două elemente. În primul rând, ea susține că, în timpul reuniunii din octombrie 2013, Comitetul de gestionare nu a discutat dacă să mențină sau să reînnoiască regulamentul atacat. În al doilea rând, recurenta susține că procesul‑verbal al reuniunii din 18 iulie 2013 a comitetului arată că s‑a încetat stabilirea restituirilor la export.
75.
Încă de la bun început, relația Comisiei cu Comitetul de gestionare după adoptarea regulamentului atacat nu poate pune sub semnul întrebării validitatea respectivului regulament, care trebuie apreciată în funcție de elementele de fapt și de drept existente la data adoptării regulamentului ( 35 ). În continuare, elementele invocate de recurentă necesită examinarea situației de fapt din cauză, ceea ce nu constituie sarcina Curții într‑o procedură de recurs. În ultimul rând și în orice caz, recurenta este în eroare în ceea ce privește ambele elemente: Comisia a susținut în cadrul ședinței, fără a fi contrazisă, că ordinea de zi a reuniunii din octombrie 2013 a comitetului a cuprins un punct care preciza că Comitetul de gestionare ar putea fi invitat să emită un aviz cu privire la un proiect de regulament de stabilire a restituirilor la export pentru sectorul avicol. Acest lucru este confirmat de procesul‑verbal al reuniunii care a avut loc la 17 octombrie 2013 ( 36 ). În plus, indiferent de valoarea interpretativă pe care procesul‑verbal al reuniunii unui comitet o poate avea pentru validitatea deciziilor luate în timpul respectivei reuniuni, procesul‑verbal al reuniunii care a avut loc la 18 iulie 2013 nu se referă la o „încetare” sau o „suspendare”, astfel cum susține recurenta. În schimb, acesta precizează pur și simplu faptul că „Comisia a propus stabilirea la zero a restituirilor rămase”. În traducerea neoficială în limba franceză a respectivului proces‑verbal, pe care recurenta a prezentat‑o ca anexă la cererea acesteia în primă instanță, se precizează în mod eronat că „la Commission a proposé de supprimer les restitutions” („Comisia a propus să pună capăt restituirilor”).
76.
În final, recurenta nu a susținut în recursul său că Tribunalul nu a statuat că o suspendare de facto a stabilirii restituirilor la export putea fi adoptată numai în temeiul articolului 162 din Regulamentul nr. 1234/2007, precum și faptul că subdelegația în cauză nu putea prelungi regulamentul atacat ( 37 ). În plus, consilierul recurentei a recunoscut în cadrul ședinței că argumentația acesteia cu privire la faptul că regulamentul atacat nu era un instrument agricol periodic este diferită de aspectul dacă Comisia putea adopta regulamentul atacat în temeiul articolului 164 alineatele (2) și (3) și că era invocată în subsidiar. În consecință, putem pune sub semnul întrebării dacă argumentul întemeiat pe încălcarea articolului 162 din Regulamentul nr. 1234/2007 a fost invocat la timp de către recurentă, ținând cont de faptul că nu revine Comisiei sarcina de a examina din oficiu temeiul juridic al regulamentului atacat ( 38 ).
77.
Cu toate acestea, în cazul în care Curtea ar considera respectiva susținere ca fiind inerentă celui de al doilea motiv de recurs, în opinia noastră, aceasta trebuie să fie respinsă. Astfel, articolul 162 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1234/2007 nu acordă niciunui organism al Uniunii Europene competența de a formula, de a reglementa și de a înceta un sistem de restituiri la export. În orice caz, decizia de a stabili la zero valoarea restituirilor la export nu conduce, ca atare, la o încetare. Stabilirea acesteia la zero reprezintă pur și simplu o modulare sau o adaptare specială a valorii restituite într‑o anumită situație. Faptul că Comisia a ales să stabilească valoarea la zero într‑o anumită perioadă nu pune în discuție faptul că aceasta are competența de a (re)stabili valoarea restituirilor la export și cu atât mai puțin nu sugerează faptul că Comisia a eliminat în mod ilegal sistemul de restituiri la export. Astfel cum arată jurisprudența, Curtea a statuat anterior că Comisia nu poate fi criticată deoarece, în loc să anunțe suspendarea unei prime pentru denaturarea zahărului pentru produsele alimentare pentru animale, alege să o fixeze la zero „în conformitate cu o metodă în vigoare în dreptul fiscal și adoptată de dreptul [Uniunii Europene]” ( 39 ).
D. Cel de al treilea motiv de recurs: eroare de apreciere de către Tribunal a lipsei de justificare pentru regulamentul atacat sau pentru lipsa de motivare a acestuia
1. Argumentele părților
78.
Prin primul aspect al celui de al treilea motiv de recurs, recurenta susține că Tribunalul a încălcat articolul 296 TFUE, la punctul 245 din hotărâre, și a interpretat în mod greșit jurisprudența relevantă, la punctele 226-231 din hotărârea atacată. În opinia acesteia, motivele invocate pentru a justifica un regulament de stabilire a restituirilor la export nu pot fi aceleași atunci când valoarea se modifică și în special atunci când valoarea este stabilită la zero.
79.
Prin cel de al doilea aspect al motivului de recurs menționat, Tilly‑Sabco susține că din cuprinsul punctelor 241, 291, 293, 300 și 398-401 din hotărârea atacată reiese că Tribunalul a încălcat legea aplicând metoda de calcul a Comisiei astfel încât să o sustragă de la controlul jurisdicțional, comițând inclusiv erori vădite de apreciere. În plus, recurenta susține că Tribunalul a interpretat în mod eronat, la punctele 320 și 321 din respectiva hotărâre, anumite documente prezentate Comitetului de gestionare, ceea ce determină recurenta să considere că respectiva hotărâre este contradictorie, restricționează dreptul la control jurisdicțional și denaturează faptele.
80.
Recurenta susține, prin cel de al treilea aspect al motivului de recurs menționat, că Tribunalul s‑a contrazis la punctele 253-255 din hotărârea atacată atunci când a afirmat că modificarea introdusă prin regulamentul atacat nu era diferită din punct de vedere structural față de modificările anterioare, dar, în același timp, aceasta a făcut parte din scăderea progresivă a valorii restituirilor la export. În plus, Tilly‑Sabco susține că Tribunalul a considerat în mod greșit, la punctul 259 din respectiva hotărâre, că Comisia nu a afirmat că a stabilit la zero valoarea restituirilor pe baza unei obligații internaționale.
81.
Prin cel de al patrulea aspect al celui de al treilea motiv de recurs, Tilly‑Sabco susține că hotărârea atacată conține o contradicție între, pe de o parte, punctele 53 și 54 din aceasta, care recunosc faptul că exportatorii nu vor solicita restituiri la export în cazul în care rata aplicabilă a fost stabilită la zero euro, și, pe de altă parte, punctele 267 și 268 din aceasta, care nu exclud posibilitatea autorităților naționale de a acorda restituiri la export în valoare de zero euro, chiar dacă, cel mai probabil, nu va fi prezentată nicio cerere.
82.
Comisia respinge respectivele argumente.
2. Apreciere
83.
Conținutul diferitor aspecte ale celui de al treilea motiv de recurs este neclar. În opinia noastră, Tilly‑Sabco susține în esență că Tribunalul nu a sancționat Comisia pentru încălcarea obligației de motivare a acesteia (primul și cel de al treilea aspect), că s‑a contrazis și/sau a făcut aprecieri greșite în diferite locuri din hotărârea atacată (cel de al doilea. cel de al treilea și cel de al patrulea aspect) și a redus în mod nejustificat standardul controlului jurisdicțional (cel de al doilea aspect). Vom analiza aceste trei probleme pe rând.
(a) Obligația de motivare
84.
Este clar stabilit faptul că motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea persoanelor interesate posibilitatea să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente a Uniunii să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de toate împrejurările în cauză, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că aspectul dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă ( 40 ).
85.
În cazul actelor cu aplicabilitate generală, motivarea se poate limita să menționeze, pe de o parte, situația de ansamblu care a condus la adoptarea acestuia și, pe de altă parte, obiectivele generale pe care actul în cauză își propune să le atingă ( 41 ). În special, nu este necesar ca motivarea regulamentelor să specifice diversele elemente de fapt și de drept, uneori foarte numeroase și complexe, care fac obiectul acestora, din moment ce regulamentele respective sunt incluse în cadrul sistematic al ansamblului de măsuri din care fac parte. În consecință, ar fi excesiv să se solicite o motivare specifică pentru fiecare dintre alegerile tehnice făcute de instituție dacă din regulament rezultă în esență scopul urmărit de instituție ( 42 ).
86.
Curtea a fost deja sesizată în mod special în legătură cu obligația de motivare în raport cu o serie de decizii și alte acte convergente (și anume o practică administrativă). Aceasta a recunoscut că nivelul de precizie a motivării pentru un anumit act trebuie evaluat în raport cu posibilitățile practice și cu termenul și cu facilitățile tehnice disponibile pentru adoptarea respectivului act ( 43 ). Prin urmare, Curtea a acceptat că, deși motivele unei măsuri care face parte dintr‑o practică administrativă pot fi prezentate în mod succint, de exemplu prin intermediul unei trimiteri la decizii sau alte măsuri anterioare, autoritatea Uniunii Europene trebuie să își prezinte în mod explicit raționamentul atunci când o anumită măsură depășește în mod semnificativ măsurile anterioare ( 44 ).
87.
Criticile invocate de recurentă se referă tocmai la acest aspect. Tilly‑Sabco susține că, la stabilirea la zero a valorii restituirilor la export, Comisia nu poate „recicla” pur și simplu motivele prezentate într‑un regulament anterior, întrucât regulamentul atacat le‑a depășit în mod semnificativ pe cele anterioare, aspect pe care Tribunalul nu l‑a examinat. Aceasta susține că Tribunalul a aplicat în mod eronat jurisprudența menționată la punctul anterior.
88.
Or, Tribunalul nu a făcut acest lucru.
89.
La punctele 223-231 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit în mod corect jurisprudența menționată la punctul 86 de mai sus. După ce a solicitat Comisiei să își detalieze practica de la momentul adoptării regulamentului atacat (punctele 235-241), conform căreia Comisia a stabilit valoarea restituirii pe baza a două metode independente, și anume (i) calculul teoretic și (ii) o analiză a situației pieței (denumită în continuare„analiza pieței”), Tribunalul a respins ulterior argumentele recurentei potrivit cărora Comisia s‑ar fi îndepărtat de la această practică (punctele 242-262).
90.
Tribunalul a fost îndreptățit să procedeze în acest fel.
91.
Astfel, în primă instanță, recurenta nu a susținut că Comisia nu a urmat practica sa obișnuită din punct de vedere procedural (a se vedea punctul 242 din hotărârea atacată) ( 45 ). Modificarea semnificativă introdusă de regulamentul atacat a fost considerată de către recurentă ca îndepărtându‑se de la practica Comisiei de la momentul faptelor.
92.
Cu toate acestea, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că este necesar să respingă această critică, întrucât motivele care au determinat Curtea, în Hotărârea Silos, să invalideze regulamentul în cauză în mod vădit nu sunt prezente în speță. În respectiva hotărâre, Curtea a identificat trei motive distincte care, luate împreună, au condus‑o la concluzia că Comisia s‑a îndepărtat de la practica obișnuită și, prin urmare, că motivele furnizate erau insuficiente ( 46 ).
93.
În primul rând, regulamentul care a precedat regulamentul atacat în respectiva cauză a crescut valoarea restituirilor pentru produsele alimentare vizate, în timp ce regulamentul în cauză a redus această valoare.
94.
În al doilea rând, valoarea restituirilor a fost redusă – dintr‑odată – de la 74,93 ECU/tonă la zero.
95.
În al treilea rând, regulamentul în cauză în respectivul litigiu a fost adoptat la numai o săptămână după cel aplicabil anterior.
96.
În schimb, astfel cum s‑a arătat la punctele 8-11 din hotărârea atacată, valoarea restituirii pentru produsele congelate din carne de pasăre în cauză a fost redusă progresiv – fără a fi majorată temporar – într‑o perioadă de trei ani, de la o valoare inițială de 40 EUR/100 kg la 17 iunie 2010 la 32,50 EUR/100 kg, apoi la 21,70 EUR/100 kg, apoi la 10,85 EUR/100 kg, înainte de a fi stabilită la zero la 18 iulie 2013 prin regulamentul atacat. Regulamentul atacat a fost adoptat la trei luni după cel aplicabil anterior, durată prevăzută în mod explicit la articolul 164 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1234/2007. Aceste fapte sunt de necontestat.
97.
Prin urmare, este clar că regulamentul atacat a făcut parte, în cadrul Regulamentelor nr. 1234/2007 și nr. 182/2011, dintr‑o procedură uniformă care a fost repetată în mod consecvent, în cadrul căreia regulamentele emise au fost adoptate pe baza criteriilor explicite menționate în Regulamentul nr. 1234/2007 și cu care mediile comerciale erau perfect familiarizate. Acest lucru este similar cu situația din cauza Delacre și alții ( 47 ).
98.
Faptul că regulamentul atacat stabilește la zero valoarea restituirii fără a furniza motive diferite față de regulamentul anterior nu schimbă nimic. În plus față de afirmațiile noastre de la punctul 77 cu privire la legalitatea posibilității Comisiei de a stabili la zero valoarea restituirilor la export, reducerea operată de regulamentul atacat a urmat pur și simplu aceeași tendință de reducere a valorii restituirilor la export. O soluție contrară ar conduce la concluzia absurdă potrivit căreia obligația de motivare ar fi respectată în cazul în care Comisia ar fi propus, în schimb, stabilirea valorii restituirilor la 0,01 EUR/100 kg. Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit o eroare atunci când a afirmat, la punctul 245 din hotărârea atacată, că simplul fapt că valoarea restituirilor la export a fost stabilită la zero nu înseamnă în mod automat că Comisia și‑a schimbat practica decizională și că o modificare a respectivelor valori este inerentă sistemului de stabilire periodică a valorilor în cauză, astfel încât aceeași motivare poate acoperi valori foarte diferite, inclusiv o valoare stabilită la zero. Trimiterea recurentei la Hotărârea National Iranian Oil Company ( 48 ), care reproduce în esență jurisprudența menționată mai sus, la punctul 86, în domeniul măsurilor de înghețare a activelor, nu arată că regulamentul atacat le‑a depășit în mod considerabil pe cele anterioare.
99.
Reiese din considerațiile de mai sus că argumentele Tilly‑Sabco potrivit cărora Tribunalul a interpretat greșit articolul 296 TFUE trebuie să fie respinse.
(b) Afirmații contradictorii și alte argumente
100.
În primul rând, presupusa contradicție și denaturarea elementelor de probă, care ar reieși, potrivit susținerilor recurentei, de la punctele 320 și 321 din hotărârea atacată, sunt lipsite de pertinență. Faptul că Tribunalul a statuat, pe de o parte, că importurile au crescut mai repede decât exporturile și, pe de altă parte, că valoarea importurilor a scăzut nu constituie afirmații care se contrazic reciproc și nici nu conduce în vreun fel la denaturarea elementelor de probă. În acest sens, recurenta nu indică în mod precis elementele de probă care ar fi fost denaturate de către Tribunal și nu demonstrează erorile de apreciere care ar fi condus la această denaturare ( 49 ).
101.
În al doilea rând, în ceea ce privește punctele 253-255 din hotărârea atacată, despre care Tilly‑Sabco susține că sunt contradictorii având în vedere reducerea progresivă motivată din punct de vedere politic a valorii restituirilor la export, nu există nicio contradicție între cele două afirmații, în nicio ipoteză, indiferent de temeinicia teoriei recurentei Tilly‑Sabco.
102.
În al treilea rând, recurenta reproșează în mod greșit Tribunalului faptul că acesta nu a statuat, la punctul 259 din hotărârea atacată, că valoarea restituirilor la export a fost stabilită pe baza unui angajament asumat la nivel internațional. Faptul că Comisia a statuat, în memoriul său în apărare depus la Tribunal, că „evoluția [politicii agricole comune] ia în considerare negocierile în curs de desfășurare din cadrul Rundei de la Doha a Organizației Mondiale a Comerțului [«OMC»] și poziția Uniunii în acest context în ceea ce privește restituirile” nu face trimitere la nicio obligație internațională specifică.
103.
În ultimul rând, nu identificăm nicio contradicție între, pe de o parte, punctele 53 și 54 din hotărârea atacată, care recunosc că exportatorii nu vor solicita restituiri la export în cazul în care rata aplicabilă a fost stabilită la zero euro, și, pe de altă parte, punctele 267 și 268 din aceasta, care nu exclud posibilitatea autorităților naționale de a acorda restituiri la export pentru o valoare de zero euro, chiar dacă, cel mai probabil, nu va fi prezentată nicio cerere. Astfel, interpretarea dată de către Tilly‑Sabco respectivelor pasaje nu ia în considerare contextul acestora: la punctele 53 și 54, Tribunalul a examinat dacă regulamentul atacat „presupunea” măsuri de executare în scopul verificării calității procesuale active a recurentei în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Cu toate acestea, la punctele 267 și 268, analiza era complet diferită, și anume aceasta se referea la aspectul dacă articolul 164 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1234/2007 a permis stabilirea la zero a restituirilor la export. Dacă aceste două chestiuni ar fi atât de strâns legate între ele, după cum sugerează recurenta, atunci este puțin probabil ca recurenta să fi avut calitatea procesuală activă pentru a exercita acțiunea în prezenta cauză.
104.
Din toate considerațiile precedente reiese că argumentele recurentei potrivit cărora Tribunalul s‑a contrazis, a denaturat faptele și a interpretat în mod eronat memoriile scrise ale Comisiei trebuie să fie respinse.
(c) Reducerea nejustificată a nivelului controlului jurisdicțional
105.
Tribunalul a identificat în mod corect la punctul 276 din hotărârea atacată nivelul controlului jurisdicțional aplicabil, și anume faptul că legiuitorul Uniunii Europene se bucură de o marjă largă de apreciere în aspecte referitoare la agricultură. Această situație se regăsește în ceea ce privește alegerea de a efectua sau de a nu efectua o revizuire a reglementării în vigoare privind puii congelați. În consecință, controlul jurisdicțional trebuie să se limiteze la verificarea faptului ca măsura în cauză să nu fie afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere și ca autoritatea în cauză să nu fi depășit în mod evident limitele puterii sale de apreciere ( 50 ).
106.
Recurenta nu contestă hotărârea atacată pentru neidentificarea nivelului adecvat al controlului jurisdicțional. Aceasta nu contestă hotărârea nici pentru aplicarea în mod secret a unui nivel care îi este mai puțin favorabil ( 51 ) sau pentru că nivelul aplicat încalcă articolul 47 din cartă. În schimb, se pare că Tilly‑Sabco contestă în esență interpretarea furnizată de Tribunal a întinderii puterii de apreciere a Comisiei în temeiul articolului 164 din Regulamentul nr. 1234/2007. Astfel cum arată Comisia, acest aspect al celui de al treilea motiv de recurs pare a fi o emanație a dezacordului general dintre părți cu privire la obiectivul restituirilor la export.
107.
În acest sens, am dori să amintim că sistemul restituirilor la export urmărește să producă stabilitate pe piața comună și să asigure că produsele agricole pot fi vândute în țări din afara Uniunii Europene ( 52 ). În special, restituirile la export nu servesc la asigurarea unui venit decent pentru exportatori. Dimpotrivă, scopul acestora este de a permite intervenția rapidă și eficace în avans pe o piață care fluctuează permanent. În plus, modificarea frecventă reprezintă o caracteristică a sistemului legislației Uniunii privind agricultura, iar legislația trebuie să fie adaptată în mod constant la condițiile economice aflate în schimbare și la prioritățile politice aflate în schimbare ( 53 ).
108.
În opinia noastră, Tribunalul a considerat în mod întemeiat la punctul 293 din hotărârea atacată că, având în vedere utilizarea termenilor „unul sau mai multe” la articolul 164 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1234/2007, Comisia poate pune accentul pe unul dintre aspectele enumerate în această dispoziție. Comisia poate în mod legal chiar să se limiteze la un singur aspect. În acest caz, Tribunalul a statuat, la punctul 291 din hotărârea sa, că Comisia a pus accentul pe necesitatea asigurării unei situații echilibrate și a dezvoltării naturale a prețurilor și a schimburilor comerciale pe piață, menționată la articolul 164 alineatul (3) litera (b) ( 54 ).
109.
Spre deosebire de cele susținute de recurentă, respectiva constatare nu este contrară punctului 401 ( 55 ) din hotărârea atacată. Astfel, Tribunalul nu a afirmat în cuprinsul acestui punct că aspectele enumerate la articolul 164 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1234/2007 aveau aceeași pondere. Ceea ce a făcut Tribunalul a fost să răspundă argumentului recurentei potrivit căruia Comisia s‑a contrazis atunci când a susținut că acordă o importanță egală calculului teoretic și metodelor de analiză a pieței, dar în analiza finală a pus un accent mai mare pe aceasta din urmă. Or, cele două metode nu sunt „elemente” în sensul articolului 164 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1234/2007, ci mai degrabă instrumente pentru stabilirea valorii corespunzătoare a restituirilor la export. Prin urmare, recurenta interpretează greșit hotărârea atacată.
110.
În stadiul actual, celelalte argumente conținute de acest aspect al celui de al treilea motiv de recurs, în măsura în care sunt inteligibile și admisibile, sunt întemeiate pe o serie de neînțelegeri și/sau denaturări ale hotărârii atacate.
111.
În primul rând, la punctul 401 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a pronunțat asupra argumentelor recurentei menționate la punctul 400 din hotărâre. Această constatare reprezintă punctul de vedere al acestei instanțe și, prin urmare, nu poate constitui o denaturare a poziției părților. În orice caz, recurenta nu a susținut că Tribunalul a statuat ultra petita.
112.
În al doilea rând, recurenta greșește în mod vădit atunci când afirmă că Tribunalul a statuat, la punctul 300 din hotărârea atacată, că respectivul „calcul teoretic al valorii restituirilor nu este explicat prin documentele prezentate Comitetului de gestionare” ( 56 ).
113.
În sfârșit, este greșită afirmația potrivit căreia Tribunalul ar fi săvârșit o eroare întrucât nu a impus Comisiei să îi furnizeze calculul teoretic și, prin urmare, nu a putut analiza aspectul dacă echilibrul dintre calculul teoretic al Comisiei și analiza de piață a acesteia a condus la o eroare vădită de apreciere. În primul rând, nu este de competența părților, ci a Tribunalului să decidă să adopte măsuri de organizare a procedurii și/sau de cercetare în cazul în care consideră acest lucru necesar ( 57 ). În al doilea rând, la punctul 398 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, astfel cum a recunoscut Comisia, în pofida faptului că respectivul calcul teoretic a avut un rezultat pozitiv, Comisia ar putea în mod legal să stabilească la zero valoarea restituirilor la export pe baza elementelor menționate la punctul 292 din hotărâre ( 58 ). Prin urmare, chiar fără să dispună de detalii privind calculul teoretic, Tribunalul putea analiza diferența dintre cele două metode. În ultimul rând, punctul de vedere al recurentei constă, în esență, în a solicita Tribunalului să își exercite puterea de apreciere pe care Regulamentul nr. 1234/2007 o acordă însă Comisiei.
114.
Rezultă că această parte a celui de al treilea motiv de recurs trebuie respins și, în consecință, acest motiv trebuie să fie de asemenea respins în totalitate.
E. Cel de al patrulea motiv de recurs: încălcarea articolului 164 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1234/2007 sau o eroare vădită de apreciere
1. Argumentele părților
115.
Prin primul aspect al celui de al patrulea motiv de recurs, Tilly‑Sabco susține că Tribunalul s‑a contrazis atunci când a analizat aspectul dacă Comisia a luat în considerare în mod corespunzător aspectele enumerate la articolul 164 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1234/2007 întrucât Tribunalul a comparat o scădere a prețurilor din Statele Unite ale Americii în anul 2013, la punctul 301 din hotărârea atacată, cu situația pieței din Brazilia în perioada 2009-2013, la punctul 302 din hotărâre, și ar fi trebuit să ia în considerare cele mai recente date disponibile.
116.
Prin cel de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv de recurs, recurenta susține că Tribunalul a încălcat articolul 164 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 1234/2007 prin faptul că a confirmat, la punctul 289 din hotărârea atacată, aprecierea Comisiei potrivit căreia diferența de prețuri față de păsările de curte originare din Brazilia nu impunea plata restituirilor la export. În plus, în opinia acesteia, Tribunalul a încălcat această dispoziție de asemenea prin faptul că și‑a limitat controlul la piața mondială fără a lua în considerare piața Uniunii Europene.
117.
Prin cel de al treilea aspect al respectivului motiv de recurs, Tilly‑Sabco susține că Tribunalul nu a sancționat Comisia, la punctul 366 din hotărârea atacată, pentru faptul că aceasta nu a luat în considerare situația exactă a cererii de pui și că acesta s‑a contrazis la punctul 368 din hotărâre. Mai mult, Tilly‑Sabco susține că Tribunalul nu a reușit, la punctul 350 și următoarele din hotărâre, să evidențieze consecințele creșterii prețurilor la produsele alimentare pentru animale asupra marjelor producătorilor. Recurenta critică această instanță pentru faptul că nu a stabilit nici consecințele erorilor comise de către Comisie, identificate la punctele 350-356 și 360 și 361 din hotărâre, precum și pentru denaturarea elementelor de probă prezentate la punctul 369 din hotărâre, care, potrivit acesteia, arătau o tendință descendentă pentru cererea de carne de pasăre în 2013.
118.
Comisia respinge respectivele argumente.
2. Apreciere
119.
Cele trei aspecte ale acestui motiv de recurs cuprind în esență o serie de critici diferite ale controlului exercitat de Tribunal asupra exercitării de către Comisie a puterii sale de apreciere în temeiul articolului 164 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1234/2007. Suntem de opinia că niciuna dintre acestea nu este justificată și le abordăm succesiv.
120.
În primul rând, contradicția pe care o invocă Tilly‑Sabco între punctele 300 și 301 din hotărârea atacată nu există: faptul că, în ceea ce privește evoluția prețurilor la pui proaspeți, Tribunalul a luat în considerare numai anul 2013 pentru Statele Unite ale Americii nu înseamnă că acesta s‑a contrazis prin luarea în considerare a unei perioade mai lungi în ceea ce privește Brazilia. Nicio dispoziție a articolului 164 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1234/2007 nu impune Comisiei să își limiteze evaluarea comparativă a evoluțiilor prețurilor la anumite perioade (deși neefectuarea acestui lucru ar fi contrară obiectivului unei comparații). În pofida faptului că recurenta este îndreptățită să sublinieze că articolul 164 alineatul (3) litera (a) din regulament se referă la „situația existentă” pe piața Uniunii Europene și mondială, astfel cum se precizează mai sus la punctul 108, Comisia poate acorda o atenție deosebită altor aspecte enumerate la articolul 164 alineatul (3), ceea ce Tribunalul a concluzionat că a făcut în prezenta cauză. În orice caz, punctele 300 și 301 din hotărârea atacată nu sunt contradictorii, întrucât Tribunalul a susținut la ambele puncte că scăderea prețurilor în țările respective a avut loc numai la sfârșitul anului 2013.
121.
În continuare, trebuie să fie respins argumentul Tilly‑Sabco potrivit căruia Tribunalul nu a statuat că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin neaplicarea restituirilor la export având în vedere diferența estimată de preț, recunoscută la punctul 289 din hotărârea atacată, între prețul puilor pe piața internă și cel al păsărilor de curte originare din Brazilia de 44,73 EUR/100 kg. Această diferență de preț ar putea rezulta din faptul că produsele comparate nu erau păsări de curte din ambele regiuni, ci mai degrabă pui și păsări de curte. De asemenea, Tilly‑Sabco nu afirmă că, la același punct, Comisia a subliniat că prețurile pentru pui pe piața internă erau ridicate ( 59 ). Acest lucru a determinat Tribunalul să se pronunțe, la punctul 292, în sensul că se putea lua în considerare de către Comisie în mod legal că nu era necesar să stabilească restituiri la export cu o valoare pozitivă pentru a asigura stabilitatea pieței – un punct pe care recurenta nu îl contestă. Și pe bună dreptate: astfel cum s‑a menționat mai sus la punctul 107, restituirile la export nu servesc pentru a asigura un venit decent exportatorilor. În consecință, comercianții nu pot solicita Comisiei să stabilească nivelul restituirilor la o anumită valoare.
122.
În ceea ce privește argumentul potrivit căruia Tribunalul ar fi încălcat articolul 164 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 1234/2007 limitându‑și aprecierea la o singură piață, indiferent dacă aceasta este piața internă sau piața mondială ( 60 ), cele două piețe sunt menționate numai la literele (a) și (i). Cu toate acestea, Tribunalul a statuat faptul că Comisia a acordat o importanță deosebită literei (b), care nu se referă la cele două piețe ( 61 ).
123.
În ceea ce privește al treilea aspect al celui de al patrulea motiv de recurs, considerăm că recurenta a greșit susținând că Tribunalul nu a înțeles, la punctul 366 din hotărârea atacată, că articolul 164 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1234/2007 impune Comisiei să cunoască situația exactă a evoluției cererii de pui pe piața Uniunii Europene și pe cea mondială. Dimpotrivă, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că prețul reprezintă punctul de întâlnire dintre ofertă și cerere și că o analiză a evoluției prețurilor ia în mod necesar în considerare cererea. În plus, în ceea ce privește contraargumentul recurentei potrivit căruia o creștere a prețului reflectă un dezechilibru al evoluției ofertei și/sau a cererii, prețurile ar putea să includă o evoluție preconizată a ofertei și a cererii. Prin urmare, trebuie să se respingă acest argument, precum și pretinsa contradicție dintre punctele 366 și 368 din hotărârea atacată, care apare numai dacă opinia recurentei privind corelația dintre preț și cerere este acceptată.
124.
În continuare, argumentul recurentei potrivit căruia, la punctul 350 și următoarele din hotărârea atacată, Tribunalul nu a dedus concluziile corespunzătoare din impactul avut de creșterea prețurilor la produsele alimentare pentru animale asupra marjelor producătorilor nu este fondat: la punctul 351, Tribunalul face exact acest lucru.
125.
În penultimul rând, argumentul recurentei potrivit căruia punctele 350-356, precum și punctele 360 și 361 din hotărârea atacată demonstrează că Comisia a prezentat Tribunalului informații diferite de cele pe care le‑a prezentat Comitetului de gestionare nu poate afecta legalitatea regulamentului atacat, care trebuie evaluată nu pe baza celor prezentate de Comisie Tribunalului, ci pe baza elementelor de fapt și de drept existente la data adoptării regulamentului. Prin urmare, acest argument este inoperant. Același lucru este valabil pentru faptul că, la punctul 360 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat necesar să nuanțeze afirmațiile prezentate în memoriul în apărare al Comisiei cu privire la prețurile produselor alimentare. În orice caz, lipsa de relevanță a acestor împrejurări este confirmată de faptul că, astfel cum a precizat Comisia, recurenta nu a contestat punctul 361 a doua și a treia teză din hotărâre, care a statuat printre altele că momentul în care produsele alimentare au devenit mai scumpe nu era decisiv.
126.
În ultimul rând, în ceea ce privește afirmația potrivit căreia Tribunalul a denaturat elementele de probă prezentate la punctul 369 din hotărârea atacată prin faptul că a considerat că Comisia a luat în considerare în special o creștere a cererii de pui, acest punct doar reproduce punctul de vedere al recurentei și nu are intenția de a stabili faptele. Prin urmare, acesta nu poate conține pretinsa denaturare. În ceea ce privește critica recurentei referitoare la punctul 371 din hotărârea menționată, pe care recurenta o corelează cu pretinsa denaturare a elementelor de probă de la punctul 369, recurenta nu dovedește că Tribunalul a denaturat elementele de probă sau a săvârșit o eroare de drept la punctul respectiv. Astfel cum arată în mod corect Comisia, recurenta nu contestă punctul 370 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a statuat că afirmațiile recurentei referitoare la o reducere a creșterii producției și a consumului de carne de pasăre însemnau că exista în continuare o creștere a producției și a cererii, precum și o previziune de creștere a producției, deși la o rată mai mică decât înainte.
127.
Acest ultim motiv de recurs este nefondat și, prin urmare, trebuie să fie respins. În consecință, acest lucru este valabil de asemenea pentru recurs în întregime.
VI. Concluzie
128.
Având în vedere aceste considerații, propunem Curții respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
( 1 ) Limba originală: engleza.
( 2 ) Hotărârea din 14 ianuarie 2016, Tilly‑Sabco/Comisia (T‑397/13, EU:T:2016:8) (denumită în continuare „hotărârea atacată”).
( 3 ) Regulamentul de punere în aplicare din 18 iulie 2013 de stabilire a restituirilor la export în sectorul cărnii de pasăre (JO 2013, L 196, p. 13) (denumit în continuare „regulamentul atacat”).
( 4 ) Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO 2011, L 55, p. 13).
( 5 ) Regulamentul Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (JO 2007, L 299, p. 1), cu modificările ulterioare.
( 6 ) Decizia Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a competențelor de executare conferite Comisiei (JO 1999, L 184, p. 23, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 159).
( 7 ) Regulamentul Comisiei din 17 iunie 2010 de stabilire a restituirilor la export în sectorul cărnii de pasăre (JO 2010, L 152, p. 5).
( 8 ) Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei din 18 octombrie 2012 de stabilire a restituirilor la export în sectorul cărnii de pasăre (JO 2012, L 288, p. 6).
( 9 ) Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei din 17 ianuarie 2013 de stabilire a restituirilor la export în sectorul cărnii de pasăre (JO 2013, L 14, p. 15).
( 10 ) Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei din 18 aprilie 2013 de stabilire a restituirilor la export în sectorul cărnii de pasăre (JO 2013, L 109, p. 27).
( 11 ) Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei din 20 octombrie 2011 de stabilire a restituirilor la export în sectorul cărnii de pasăre (JO 2011, L 276, p. 31).
( 12 ) Ordonanța din 26 septembrie 2013, Tilly‑Sabco/Comisia (T‑397/13 R, nepublicată, EU:T:2013:502).
( 13 ) Hotărârea din 14 ianuarie 2016, Doux/Comisia (T‑434/13, nepublicată, EU:T:2016:7).
( 14 ) Hotărârea din 14 ianuarie 2016, Franța/Comisia (T‑549/13, nepublicată, EU:T:2016:6).
( 15 ) A se vedea punctele 39-68 din hotărârea atacată.
( 16 ) A se vedea punctul 27 din hotărârea atacată. Mai concret, Comisia nu a contestat nici noțiunea că regulamentul atacat era un act normativ, nici faptul că recurenta era afectată în mod direct de acesta, a se vedea punctele 33-38 din hotărâre.
( 17 ) În temeiul articolului 150 din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 190 alineatul (1) din acesta, „Curtea poate oricând, din oficiu, să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată asupra cauzelor de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică” (sublinierea noastră); a se vedea de asemenea Hotărârea din 27 februarie 2014, Stichting Woonlinie și alții/Comisia (C‑133/12 P, EU:C:2014:105, punctul 32). Chestiunea dacă o măsură contestată „presupune” măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf din TFUE face în prezent obiectul recursurilor înaintea Marii Camere a Curții; a se vedea cauzele C‑244/16 P, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, și C‑384/16 P, European Union Copper Task Force/Comisia.
( 18 ) Regulamentul de procedură standard – Decizia 1999/468/CE a Consiliului – Regulamentul de procedură al comitetului … (JO 2001, C 38, p. 3, nota de subsol 6).
( 19 ) Regulamentul de procedură al Comitetului de gestionare a fost prezentat de către Comisie în procedura în primă instanță ca anexă la memoriul său în apărare.
( 20 ) Articolul 127 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 190 alineatul (1). În orice caz, Regulamentul de procedură standard nu este pertinent în cazul în care comitetul în cauză a adoptat propriul regulament de procedură, la fel ca în speță; a se vedea Hotărârea din 25 octombrie 2005, Germania și Danemarca/Comisia (C‑465/02 și C‑466/02, EU:C:2005:636, punctul 31).
( 21 ) Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 182/2011 (intitulat „Acte de punere în aplicare aplicabile imediat”) prevede: „[î]n cazul în care Comisia adoptă măsuri provizorii antidumping sau compensatorii, se aplică procedura prevăzută la prezentul articol. Comisia adoptă respectivele măsuri după ce a purtat consultări sau, în caz de extremă urgență, după ce a informat statele membre. În acest ultim caz, au loc consultări cel târziu în termen de zece zile de la notificarea statelor membre cu privire la măsurile adoptate de Comisie” (sublinierea noastră). A se vedea de asemenea considerentul (16) al regulamentului.
( 22 ) A se vedea considerentele (5) și (11) ale Regulamentului nr. 182/2011.
( 23 ) A se vedea spre exemplu Hotărârea din 14 ianuarie 1987, Germania/Comisia (278/84, EU:C:1987:2, punctele 12-16), și Hotărârea din 10 februarie 1998, Germania/Comisia (C‑263/95, EU:C:1998:47, punctele 26-32).
( 24 ) Hotărârea din 23 februarie 1988, Regatul Unit/Consiliul (68/86, EU:C:1988:85, punctul 48).
( 25 ) Hotărârea din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul (C‑69/89, EU:C:1991:186, punctele 49 și 50), și Hotărârea din 13 septembrie 2007, Common Market Fertilizers/Comisia (C‑443/05 P, EU:C:2007:511, punctul 145).
( 26 ) Hotărârea din 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții (C‑137/92 P, EU:C:1994:247, punctele 76 și 77), și Hotărârea din 13 septembrie 2007, Common Market Fertilizers/Comisia (C‑443/05 P, EU:C:2007:511, punctele 147 și 148).
( 27 ) A se compara în acest sens cu Hotărârea din15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții (C‑137/92 P, EU:C:1994:247, punctul 72).
( 28 ) Pentru o critică a inexistenței drepturilor pentru particulari în procedura comitetului, a se vedea Concluziile avocatului general Geelhoed prezentate în cauzele conexate Alliance for Natural Health și alții (C‑154/04 și C‑155/04, EU:C:2005:199, punctele 80-85). Curtea nu a invalidat măsura în discuție în această cauză; a se vedea Hotărârea din 12 iulie 2005, Alliance for Natural Health și alții (C‑154/04 și C‑155/04, EU:C:2005:449, punctele 81 și 82).
( 29 ) A se vedea prin analogie Hotărârea din 11 ianuarie 2001, Monte Arcosu (C‑403/98, EU:C:2001:6, punctele 26 și 28).
( 30 ) A se vedea Hotărârea din 14 ianuarie 1987, Germania/Comisia (278/84, EU:C:1987:2, punctul 13). A se vedea de asemenea, în ceea ce privește controlul jurisdicțional referitor la existența unui risc de perturbări în schimburile comerciale de produse agricole, Hotărârea din 25 ianuarie 1979, Racke (98/78, EU:C:1979:14, punctele 4 și 5).
( 31 ) A se vedea Hotărârea din 14 ianuarie 2016, Franța/Comisia (T‑549/13, EU:T:2016:6, punctul 18).
( 32 ) A se vedea prin analogie Hotărârea din 15 martie 2006, Italia/Comisia (T‑226/04, nepublicată, EU:T:2006:85, punctele 38-41).
( 33 ) A se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2005, Germania și Danemarca/Comisia (C‑465/02 și C‑466/02, EU:C:2005:636, punctele 36, 38 și 40), în care Curtea a statuat că faptul că o invitație la o reuniune a comitetului a fost trimisă cu mai puțin de 14 zile înainte de aceasta și faptul că nu a existat o versiune în limba germană a celor două documente care urmau să fie discutate în cadrul respectivei reuniuni nu ar fi putut avea niciun efect asupra măsurii adoptate în cele din urmă.
( 34 ) Revocarea unui act al instituțiilor reprezintă o măsură excepțională cu efecte retroactive și, prin urmare, aceasta poate fi numai expresă; a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2001, Silos (C‑228/99, EU:C:2001:599, punctul 19).
( 35 ) Hotărârea din 22 septembrie 2016, Parlamentul/Consiliul (C‑14/15 și C‑116/15, EU:C:2016:715, punctul 48 și jurisprudența citată).
( 36 ) Document de sinteză elaborat la 22 octombrie 2013 în cadrul celei de a 435-a reuniuni a Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole din 17 octombrie 2013, document nr. ARES REG agri.ddg2.c.4(2013)3316233, punctul 9.1.1 (disponibil la ‑management/2013/435.pdf).
( 37 ) De fapt, în afară de citarea respectivei dispoziții în prima parte a recursului, articolul 162 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1234/2007 nu este menționat deloc la niciun punct în partea consacrată argumentelor sale de drept. În timp ce memoriul în replică al recurentei se referă la această dispoziție, aceasta face acest lucru numai pentru a răspunde la punctul preliminar invocat de Comisie în memoriul în răspuns al acesteia cu privire la obiectivul sistemului de restituiri la export.
( 38 ) Hotărârea din 10 decembrie 2013, Comisia/Irlanda și alții (C‑272/12 P, EU:C:2013:812, punctul 28 și jurisprudența citată).
( 39 ) Hotărârea din 14 martie 1973, Westzucker (57/72, EU:C:1973:30, punctul 8). Restituirile la export și denaturarea zahărului au, în unele privințe, funcții identice în cadrul organizării comune a pieței; a se vedea Concluziile avocatului general Mayras prezentate în cauza Westzucker (57/72, EU:C:1973:20, punctul 2).
( 40 ) Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France (C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 63), și Hotărârea din 10 martie 2016, HeidelbergCement/Comisia (C‑247/14 P, EU:C:2016:149, punctul 16).
( 41 ) Hotărârea din 9 septembrie 2004, Spania/Comisia (C‑304/01, EU:C:2004:495, punctul 51), și Hotărârea din 9 iunie 2016, Pesce și alții (C‑78/16 și C‑79/16, EU:C:2016:428, punctul 89).
( 42 ) Hotărârea din 28 octombrie 1982, Lion și alții (292/81 și 293/81, EU:C:1982:375, punctul 19), Hotărârea din 22 ianuarie 1986, Eridania zuccherifici nazionali și alții (250/84, EU:C:1986:22, punctul 38), și Hotărârea din 6 iulie 2000, Eridania (C‑289/97, EU:C:2000:363, punctul 40).
( 43 ) Hotărârea din 1 decembrie 1965, Schwarze (16/65, EU:C:1965:117, p. 888), și Hotărârea din 4 februarie 1990, Delacre și alții/Comisia (C‑350/88, EU:C:1990:71, punctul 16).
( 44 ) În acest sens, a se vedea Hotărârea din 26 noiembrie 1975, Groupement des fabricants de papiers peints de Belgique și alții/Comisia (73/74, EU:C:1975:160, punctul 31), Hotărârea din 4 februarie 1990, Delacre și alții/Comisia (C‑350/88, EU:C:1990:71, punctul 15), și Hotărârea din 8 noiembrie 2001, Silos (C‑228/99, EU:C:2001:599, punctul 28).
( 45 ) Această afirmație nu este afectată de faptul că, în recursul formulat, recurenta susține, în ceea ce privește partea din cel de al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs, referitor la presupusa reducere necorespunzătoare a nivelului controlului jurisdicțional, că recurenta a precizat faptul că nici ea, nici Tribunalul nu au avut ocazia de a verifica sau de a contesta elemente specifice din practica obișnuită a Comisiei.
( 46 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2001, Silos (C‑228/99, EU:C:2001:599, punctul 29).
( 47 ) Hotărârea din 14 februarie 1990, Delacre și alții/Comisia (C‑350/88, EU:C:1990:71, punctele 17-19).
( 48 ) Hotărârea din 1 martie 2016, National Iranian Oil Company/Consiliul (C‑440/14 P, EU:C:2016:128, punctul 60 și următoarele).
( 49 ) A se vedea printre altele Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Comisia/Franța și Orange (C‑486/15 P, EU:C:2016:912, punctul 99 și jurisprudența citată).
( 50 ) Hotărârea din 30 iunie 2016, Lidl (C‑134/15, EU:C:2016:498, punctul 47), și în acest sens Hotărârea din 9 martie 2017, Doux (C‑141/15, EU:C:2017:188, punctul 26).
( 51 ) Astfel cum se prezenta situația în cauza care a determinat Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza KME Germany și alții/Comisia (C‑272/09 P, EU:C:2011:63, a se vedea punctele 71-73).
( 52 ) În timp ce considerentul (65) al Regulamentului nr. 1234/2007 prevede faptul că „o piață unică [a Uniunii Europene] implică un regim de schimburi comerciale la frontierele exterioare ale [Uniunii]. Acest regim, care conține taxe la import și restituiri la export, ar trebui, în principiu, să permită stabilizarea pieței [Uniunii Europene]. Regimul comercial trebuie să se bazeze pe angajamentele luate în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay”, considerentul (77) al acestuia prevede faptul că „posibilitatea de a acorda, la exportul către țări terțe, o restituire calculată prin diferența între prețurile practicate în [Uniune] și cele ale pieței mondiale și cuprinse între limitele fixate conform angajamentelor [Uniunii] în cadrul OMC ar trebui să asigure participarea [Uniunii] la comerțul internațional cu anumite produse prevăzute de prezentul regulament. Exporturile care fac obiectul subvențiilor ar trebui supuse unor limite exprimate în termeni de cantitate și valoare”.
( 53 ) A se vedea Concluziile avocatului general Geelhoed prezentate în cauza Silos (C‑228/99, EU:C:2001:196, punctul 32), care citează Hotărârea din 8 aprilie 1992, Wagner (C‑94/91, EU:C:1992:181, punctul 18). A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 14 martie 1973, Westzucker (57/72, EU:C:1973:30, punctele 6 și 8), Hotărârea din 26 ianuarie 1978, Union Malt și alții/Comisia (44/77-51/77, EU:C:1978:14, punctele 23 și 28) (cu privire la situația specială a licențelor de export cu fixare în avans a restituirilor), Hotărârea din 28 octombrie 1982, Lion și alții (292/81 și 293/81, EU:C:1982:375, punctul 14), și Hotărârea din 9 martie 2017, Doux (C‑141/15, EU:C:2017:188, punctul 36).
( 54 ) Deși Comisia a afirmat în cadrul ședinței că a analizat ambele aspecte menționate la articolul 164 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 1234/2007, ea nu a contestat constatarea prezentată la punctul 291 din hotărârea atacată.
( 55 ) Trimiterea, în cadrul recursului, la punctul 400 din hotărârea atacată pare greșită, întrucât acest punct reproduce opinia recurentei.
( 56 ) La punctul 300 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că „documentul prezentat Comitetului de gestionare nu este destinat explicării calculului teoretic al valorii restituirilor la export, ci, mai ales, prezentării situației pieței internaționale”.
( 57 ) A se vedea în acest sens Ordonanța din 31 ianuarie 2017, Universal Protein Supplements/EUIPO (C‑485/16 P, nepublicată, EU:C:2017:72, punctul 15 și jurisprudența citată).
( 58 ) Punctul 292 din hotărârea atacată precizează că o creștere a prețurilor pe piața Uniunii Europene, existența unor marje pentru producătorii din Uniunea Europeană mai mari decât media istorică și o creștere a exporturilor reprezintă toate elemente care, în principiu, permit Comisiei să considere, fără a comite o eroare vădită de apreciere, că situația de pe piața Uniunii Europene este stabilă și că nu este necesar să stabilească o valoare pozitivă pentru restituirile la export pentru a asigura stabilitatea pieței.
( 59 ) În mod similar, astfel cum a afirmat Comisia, recurenta nu contestă constatarea de la punctul 306 din hotărârea atacată conform căreia un document prezentat Comitetului de gestionare a arătat în mod clar o tendință crescătoare a prețurilor pe piața Uniunii Europene atât pe termen lung, cât și pe termen scurt.
( 60 ) La acest punct, recursul este incoerent prin afirmarea faptului că „Tribunalul a luat în considerare numai prețurile de pe piața internă, costurile ridicate ale produselor alimentare și devalorizarea realului brazilian; prin urmare, acesta s‑a bazat numai pe piața internațională”.
( 61 ) Acest lucru este confirmat de alte versiuni lingvistice ale dispoziției respective. Utilizarea, în versiunea în limba franceză a articolului 164 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 1234/2007, a formei la plural („marchés”) nu face trimitere la piețele Uniunii Europene și internațională menționate la articolul 164 alineatul (3) literele (a) și (i), ci mai degrabă la organizarea comună a pieței, care ia forma de plural în această limbă („organisation commune des marchés”).