CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JULIANE KOKOTT
prezentate la 1 iunie 2017 ( 1 )
Cauzele conexate C‑215/16, C‑216/16, C‑220/16 și C‑221/16
Elecdey Carcelen, SA (C‑215/16),
Energías Eólicas de Cuenca, SA (C‑216/16),
Iberenova Promociones, SAU (C‑220/16),
Iberdrola Renovables Castilla La Mancha, SA (C‑221/16)
împotriva
Comunidad Autónoma de Castilla‑La Mancha
(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Superior de Justicia de Castilla‑La Mancha [Curtea Superioară de Justiție a Comunității Autonome Castilla‑La Mancha, Spania])
„Cerere de decizie preliminară – Mediu – Energie eoliană – Directiva 2009/28/CE – Promovarea utilizării energiei din surse regenerabile – Directiva 2008/118/CE – Regimul general al accizelor – Directiva 2003/96/CE – Impozitarea produselor energetice și a electricității – Taxă regională pe turbinele eoliene («canon eólico»)”
I. Introducere
1.
În regiunea spaniolă La Mancha, Don Quijote s‑a luptat deja cu morile de vânt. Nu este deci de mirare că Curtea Superioară de Justiție a Comunității Autonome Castilla‑La Mancha este chemată să soluționeze un nou litigiu privind energia eoliană. Dacă nu de mult a fost necesar să se decidă de mai multe ori cu privire la efectele negative pe care aceasta le are asupra mediului ( 2 ), precum și cu privire la promovarea acestui tip de energie ( 3 ), în prezenta speță este vorba despre taxa pe turbinele eoliene inventată de această regiune, care reprezintă într‑o anumită măsură o „pole tax”.
2.
Cererea de decizie preliminară face referire la Directiva 2009/28/CE ( 4 ) privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, la Directiva 2008/118/CE ( 5 ) privind regimul general al accizelor și la Directiva 2003/96/CE ( 6 ) privind impozitarea energiei. În concret, trebuie să se stabilească dacă scopul privind promovarea al Directivei 2009/28 sau taxele administrative prevăzute de aceasta se opun taxei în discuție în prezenta cauză. Curtea ar trebui să se pronunțe însă și cu privire la măsura în care atingerea adusă obiectivelor Directivei 2009/28 s‑ar putea opune unui astfel de impozit. În ceea ce privește cele două directive privind impozitele, trebuie să se clarifice în primul rând dacă taxa intră în domeniul lor de aplicare, întrucât, în caz afirmativ, această taxă trebuie să îndeplinească anumite cerințe.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
1. Directiva 2009/28
3.
Obiectul de reglementare al Directiva 2009/28 îl constituie promovarea energiei din surse regenerabile.
4.
Articolul 2 litera (k) din Directiva 2009/28 definește noțiunea de schemă de sprijin astfel:
„[…] orice instrument, schemă sau mecanism aplicat de un stat membru sau de un grup de state membre, care promovează utilizarea energiei din surse regenerabile prin reducerea costurilor acestei energii, prin creșterea prețului la care aceasta poate fi vândută sau prin mărirea, prin intermediul unor obligații referitoare la energia regenerabilă sau în alt mod, a volumului achiziționat de acest tip de energie; acesta include, dar nu se limitează la ajutoare pentru investiții, scutiri sau reduceri de impozite, rambursări de taxe, scheme de sprijin privind obligația referitoare la energia din surse regenerabile, inclusiv cele care utilizează certificate verzi, și scheme de sprijin direct al prețurilor, inclusiv tarife fixe și bonus”.
5.
Articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/28 obligă statele membre să asigure cote minime de energii regenerabile din consumul total de energie:
„(1) Fiecare stat membru se asigură că ponderea energiei obținută din surse regenerabile […] în cadrul consumului final brut de energie în 2020 reprezintă cel puțin obiectivul său național pentru ponderea de energie obținută din surse regenerabile în anul respectiv, conform celor prevăzute în coloana a treia din tabelul de la anexa I partea A.
(2) Statele membre introduc măsuri destinate în mod efectiv să asigure că ponderea de energie din surse regenerabile este egală sau mai mare decât se arată în traiectoria orientativă stabilită în anexa I partea B.”
6.
În acest context, articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2009/28 vizează, printre altele, schemele de sprijin:
„În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite la alineatele (1) și (2) din prezentul articol, statele membre pot aplica, printre altele, următoarele măsuri:
(a)
scheme de sprijin;
b)
[…]”
7.
Procedurile de autorizare sunt analizate în considerentul (40) al Directivei 2009/28:
„Procedura folosită de administrația responsabilă de supervizarea autorizării, certificării și acordării de licențe instalațiilor de energie regenerabilă ar trebui să fie obiectivă, transparentă, nediscriminatorie și proporțională atunci când se aplică norme pentru proiecte specifice. […]”
8.
Dispozițiile corespunzătoare se regăsesc la articolul 13 din Directiva 2009/28:
„(1) Statele membre se asigură că orice norme naționale referitoare la procedurile de autorizare, certificare și acordare de licențe care se aplică centralelor și infrastructurilor conexe ale rețelei de transport și distribuție pentru producția de energie electrică, încălzire sau răcire din surse regenerabile de energie, precum și procesului de transformare a biomasei în biocarburanți sau alte produse energetice sunt proporționale și necesare.
Statele membre iau măsurile adecvate pentru a se asigura, în special, că:
[…]
(e)
taxele administrative plătite de consumatori, urbaniști, arhitecți, constructori și instalatori și furnizori de echipamente și sisteme sunt transparente și sunt stabilite în funcție de costuri;
[…]”
2. Directiva 2008/118
9.
Directiva 2008/118 are ca obiect regimul general al accizelor. Articolul 1 alineatul (1) reglementează domeniul de aplicare, iar alineatul (2) al acestui articol se referă la accize suplimentare:
„(1) Prezenta directivă stabilește un regim general pentru accizele percepute, direct sau indirect, [asupra] consumului următoarelor produse (denumite în continuare «produse accizabile»):
(a)
produsele energetice și electricitatea reglementate de Directiva 2003/96/CE;
(b)
alcoolul și băuturile alcoolice reglementate de Directivele 92/83/CEE și 92/84/CEE;
(c)
tutunul prelucrat reglementat de Directivele 95/59/CE, 92/79/CEE și 92/80/CEE.
(2) Statele membre pot aplica produselor accizabile taxe indirecte suplimentare, în anumite scopuri, cu condiția ca taxele în cauză să fie conforme cu normele comunitare de impunere aplicabile accizelor sau taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește calcularea bazei de impozitare, calcularea taxei, exigibilitatea și monitorizarea taxei, aceste norme neincluzând dispozițiile referitoare la scutiri.”
3. Directiva 2003/96
10.
Directiva 2003/96 are ca obiect impozitarea energiei.
11.
Astfel cum indică în special articolul 4 din Directiva 2003/96, aceasta impune o rată minimă a impozitării la energie:
„(1) Ratele de impozitare pe care statele membre le aplică produselor energetice și electricității enumerate în articolul 2 nu pot fi inferioare ratelor minime de impozitare prevăzute în prezenta directivă.
(2) În sensul prezentei directive, «rată de impozitare» reprezintă suma totală aferentă tuturor taxelor indirecte (cu excepția TVA) calculată direct sau indirect la cantitatea de produse energetice sau de electricitate în momentul punerii în consum.”
12.
Instanța de trimitere face de asemenea referire la articolul 15 din Directiva 2003/96, care permite anumite scutiri:
Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, statele membre pot aplica sub control fiscal scutiri totale sau parțiale sau reduceri ale nivelului de impozitare la:
(a)
[…]
(b)
electricitate:
–
de origine solară, eoliană, a valurilor, mareelor sau geotermală;
–
[…]”
B. Dreptul spaniol
13.
Comunitatea Autonomă Castilla‑La Mancha a introdus prin intermediul Ley 9/2011, de 21 de marzo, por la que se crea el canon eólico (Legea 9/2011 din 21 martie 2011 privind introducerea taxei pe energia eoliană, denumită în continuare „Legea nr. 9/2011”) o taxă pe energia eoliană.
14.
Articolul 4 din Legea nr. 9/2011 reglementează faptul generator:
„(1) Faptul generator al taxei pe energia eoliană constă în producerea unor efecte și a unor impacturi negative asupra mediului natural și a teritoriului, ca urmare a instalării în parcurile eoliene de generatoare eoliene pentru producerea de energie electrică […].
[…]
(3) Se consideră că s‑a produs faptul generator chiar dacă proprietarul generatoarelor eoliene nu este același cu persoana care deține autorizația administrativă pentru instalarea parcului eolian.”
15.
Baza de impozitare rezultă din articolul 7 din Legea nr. 9/2011:
„(1) Baza de impozitare constă în totalitatea generatoarelor eoliene existente într‑un parc eolian […].”
16.
Articolul 8 reglementează cota de impozitare:
„(1) Cota de impozitare se determină prin aplicarea asupra bazei de impozitare a următoarelor tipuri de taxe trimestriale:
în parcurile eoliene care sunt dotate cu până la 2 generatoare eoliene: 0 euro pentru fiecare generator eolian;
în parcurile eoliene care sunt dotate cu 3-7 generatoare eoliene: 489 de euro pentru fiecare generator eolian;
în parcurile eoliene care sunt dotate cu 8-15 generatoare eoliene: 871 de euro pentru fiecare generator eolian;
în parcurile eoliene care sunt dotate cu mai mult de 15 generatoare eoliene:
a)
dacă numărul generatoarelor eoliene este egal sau mai mic decât puterea instalată a parcului, exprimată în MW: 1233 de euro pentru fiecare generator eolian;
b)
dacă numărul generatoarelor eoliene este mai mare decât puterea instalată a parcului, exprimată în MW: 1275 de euro pentru fiecare generator eolian.
[…]”
III. Situația de fapt și cererea de decizie preliminară
17.
Elecdey Carcelen, SA (cauza C‑215/16), Energías Eólicas de Cuenca, SA (cauza C‑216/16), Iberenova Promociones, SAU (cauza C‑220/16) și Iberdrola Renovables Castilla La Mancha, SA (cauza C‑221/16) exploatează turbine eoliene în Comunitatea Autonomă Castilla‑La Mancha, supuse taxei pe energia eoliană. Aceste întreprinderi solicită autorității competente rectificarea taxării inverse aferente taxei pe energia eoliană din exercițiul financiar 2011 și rambursarea sumelor plătite.
18.
Împotriva respingerii acestor cereri, întreprinderile au formulat acțiune la Tribunal Superior de Justicia de Castilla‑La Mancha [Curtea Superioară de Justiție a Comunității Autonome Castilla‑La Mancha, Spania], care a adresat Curții următoarele întrebări în vederea pronunțării unei decizii preliminare:
„1)
Având în vedere «schemele de sprijin» definite la articolul 2 litera (k) din Directiva 2009/28/CE și, printre acestea, stimulentele fiscale, constând în reduceri sau scutiri de impozite și rambursări de taxe, în calitate de instrumente care au ca scop îndeplinirea obiectivelor privind consumul de energie regenerabilă, prevăzute de Directiva 2009/28/CE, trebuie să se înțeleagă că stimulentele sau măsurile menționate au caracter imperativ și sunt obligatorii pentru statele membre, având efect direct în ceea ce privește posibilitatea particularilor vizați de a le invoca și de a le exercita în fața tuturor instanțelor publice, judecătorești și administrative?
2)
Având în vedere că printre «schemele de sprijin» menționate la întrebarea anterioară figurează și măsurile de stimulare fiscală, constând în reduceri sau scutiri de impozite și rambursări de taxe, prin folosirea expresiei «nu se limitează la» trebuie să se înțeleagă că este inclusă în aceste stimulente tocmai neimpozitarea, cu alte cuvinte, interdicția oricărui tip de taxă specifică și specială, suplimentară impozitelor generale aplicate activității economice și producției de energie electrică, percepută pentru energia din surse regenerabile? De asemenea, în cadrul aceluiași paragraf se formulează următoarea întrebare: [În plus], trebuie să se înțeleagă că este inclusă în interdicția generală menționată anterior interdicția privind coexistența, dubla impunere sau suprapunerea mai multor taxe generale sau speciale, care vizează etape distincte ale activității de producție a energiei regenerabile, având efecte asupra aceluiași fapt generator pentru care s‑a perceput taxa pe energia eoliană care face obiectul prezentei analize?
3)
În cazul unui răspuns negativ la întrebarea anterioară și dacă se admite impozitarea energiei provenind din surse regenerabile în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 2008/188/CE, noțiunea «scopuri specifice» trebuie interpretată în sensul că obiectivul la care se referă trebuie să fie exclusiv și că, în plus, taxa aplicată pe energia electrică regenerabilă, din punctul de vedere al structurii sale, are o adevărată natură parafiscală, iar nu una exclusiv bugetară sau de colectare?
4)
În conformitate cu prevederile articolului 4 din Directiva 2003/96/CE, care, făcând referire la «ratele de impozitare» pe care statele membre trebuie să le aplice produselor energetice și electricității, se raportează la ratele minime prevăzute de directivă ca sumă a tuturor taxelor directe și indirecte care se aplică acestor produse la momentul punerii lor în consum, trebuie să se înțeleagă că această sumă trebuie să conducă la excluderea ratei de impozitare prevăzute de directivă în ceea ce privește taxele naționale care nu au o adevărată natură parafiscală, atât din perspectiva structurii acestora, cât și din cea a scopului lor specific, interpretat în conformitate cu răspunsul dat la întrebarea anterioară?
5)
Noțiunea «taxă» prevăzută la articolul 13 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2009/28/CE este o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, care trebuie interpretată într‑un sens mai larg, astfel încât să includă și să fie sinonimă de asemenea cu noțiunea de taxă în general?
6)
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, adresăm următoarea întrebare: taxele pe care trebuie să le achite consumatorii, la care se referă articolul 13 alineatul (1) litera (e) menționat anterior, pot include numai acele taxe sau impozite care urmăresc să compenseze, după caz, prejudiciile cauzate de impactul [produselor energetice și al electricității] asupra mediului și să despăgubească, prin intermediul sumei colectate, prejudiciile asociate acestui impact sau efect negativ, iar nu acele taxe sau prestații care, fiind aplicate energiei nepoluante, îndeplinesc un obiectiv eminamente bugetar sau de colectare?”
19.
În procedura în fața Curții au depus observații scrise și au participat la ședința din 29 martie 2017 întreprinderile care exploatează turbinele eoliene, Elecdey Carcelén, SA, Energías Eólicas de Cuenca, SA, Iberenova Promociones, SA și Iberdrola Renovables Castilla‑La Mancha, SA și Comunidad Autónoma de Castilla‑La Mancha, în calitate de participanți în litigiul principal, precum și Regatul Spaniei și Comisia Europeană.
IV. Apreciere juridică
20.
Taxa în litigiu se plătește trimestrial pentru fiecare turbină eoliană. Cuantumul taxei se determină în funcție de dimensiunea parcului eolian respectiv și de capacitatea turbinelor eoliene. Cererea de decizie preliminară are drept scop stabilirea aspectului dacă această taxă este compatibilă cu schemele de sprijin pentru energiile regenerabile potrivit Directivei 2009/28 (a se vedea litera A de mai jos) sau cu dispozițiile acestei directive referitoare la anumite taxe (litera B de mai jos). În plus, instanța națională dorește să știe dacă taxa este compatibilă cu Directiva 2008/118 privind accizele (punctul C de mai jos) și cu Directiva 2003/96 privind taxele pe energie (punctul D de mai jos).
A. Cu privire la prima și la a doua întrebare – schemele de sprijin
21.
Prin intermediul primelor două întrebări, instanța națională dorește să știe dacă articolul 2 litera (k) din Directiva 2009/28 se opune taxei pe energia eoliană în litigiu.
22.
Articolul 2 litera (k) din Directiva 2009/28 definește noțiunea „schemă de sprijin”. Definiția include în special scutiri, reduceri și rambursări de impozite.
23.
O definiție ca atare nu poate fi însă opusă impunerii unei taxe naționale. Dimpotrivă, este relevant care sunt reglementările care se referă la această definiție.
24.
În acest scop, trebuie menționat mai întâi articolul 3 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2009/28. Potrivit acestuia, statele membre pot aplica scheme de sprijin pentru a atinge cota de energii regenerabile prevăzută la articolul 3 alineatele (1) și (2), precum și în anexa I. Din faptul că există posibilitatea de a aplica scheme de sprijin nu rezultă însă că taxele pe turbinele eoliene ar fi nepermise.
25.
Nici posibilitatea statelor membre de a avea scheme de sprijin comune sau de a și le coordona, prevăzută la articolul 11 din Directiva 2009/28, nu se opune taxei în litigiu. Într‑adevăr, este plauzibilă opinia exprimată de Elecdey Carcelen conform căreia taxa reduce potențialul unei puneri în comun în scopul unui „transfer statistic” al energiei regenerabile potrivit articolului 6. Directiva nu obligă însă statele membre să creeze asemenea potențiale. Și nu există niciun indiciu că s‑ar fi convenit o asemenea punere în comun care să fie afectată de această taxă.
26.
Nici celelalte dispoziții ale Directivei 2009/28 referitoare la schemele de sprijin nu pot fi opuse instituirii unei taxe pe turbinele eoliene. Acestea se referă la specificațiile tehnice care trebuie să fie respectate pentru a putea beneficia de schemele de sprijin [articolul 13 alineatul (2)], la reglementările și la codurile privind construcțiile pentru a crește rata de utilizare a energiilor regenerabile în sectorul construcțiilor [articolul 13 alineatul (4)], la relația dintre garanțiile de origine și schemele de sprijin (articolul 15) și la obligațiile de raportare (articolele 22 și 23).
27.
Cererea de decizie preliminară stabilește însă o legătură cu obligația centrală instituită de Directiva 2009/28, de a respecta cotele minime de energie regenerabilă din cantitatea totală de energie consumată prevăzute la articolul 3 alineatele (1) și (2). Pentru a acorda instanței de trimitere un răspuns util ( 7 ), dorim să analizăm și acest aspect.
28.
Potrivit articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2009/28, fiecare stat membru se asigură că ponderea energiei obținută din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie în 2020 reprezintă cel puțin obiectivul stabilit în anexă. Articolul 3 alineatul (2) impune din partea statelor membre măsuri care să asigure în mod efectiv că ponderea de energie din surse regenerabile este egală sau mai mare decât se arată în traiectoria orientativă stabilită în anexă.
29.
Astfel, Directiva 2009/28 stabilește cotele pentru energia regenerabilă pe care statele membre trebuie să le atingă atât în anul 2020, cât și în perioada de tranziție anterioară acestui an. Cote mai ridicate sunt binevenite, însă directiva nu le impune.
30.
Respectarea articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2009/28 asigură astfel faptul că statele membre vor lua măsurile necesare pentru atingerea acestui obiectiv încă din perioada de tranziție și până la expirarea termenului pentru atingerea, în anul 2020, a cotelor de energii regenerabile. Astfel, această dispoziție este suficientă și nu este necesar să se recurgă la interdicția, ce rezultă din obligația de loialitate față de Uniune, de a adopta dispoziții de natură să compromită grav realizarea rezultatului impus printr‑o directivă ( 8 ).
31.
Dimpotrivă, taxa în discuție ar încălca articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/28 în cazul în care ar avea drept consecință nerespectarea de către Spania a cotelor stabilite pentru energia regenerabilă.
32.
Este totuși îndoielnic că este într‑adevăr posibil să se dovedească faptul că o anumită taxă impusă de o regiune împiedică atingerea de către statul membru din care face parte a obiectivelor menționate. În mod constant apar taxe noi și, în plus, există și piedici de ordin economic sau tehnic pentru utilizarea extinsă a energiilor regenerabile. Această problemă nu trebuie să fie însă analizată exhaustiv în prezenta cauză.
33.
Potrivit în special observațiilor prezentate de Comisie în cadrul ședinței și după cum rezultă din ultimele cifre ale Eurostat ( 9 ), la care s‑au referit toți participanții la ședință, în cazul Spaniei – spre deosebire de Țările de Jos sau, provizoriu, de Franța – nu există în prezent și nici nu este de așteptat în viitor o încălcare a prevederilor Directivei 2009/28. Dimpotrivă, Spania a utilizat continuu, până în anul 2015 inclusiv, o cantitate mai mare de energie regenerabilă decât cantitatea cerută de directivă. Cantitatea medie de 16 % prevăzută pentru anii 2017 și 2018 a fost deja depășită încă din anul 2015.
34.
Considerații mai ample cu privire la impactul taxei în litigiu ar fi necesare numai în cazul în care, pe baza unor cifre mai recente sau mai fiabile, instanța națională ar ajunge la concluzia că tendința pe care o relevă cifrele Eurostat nu se menține. Însă, pentru că în speță nu au fost prezentate indicii convingătoare în acest sens, nu este deocamdată necesar ca Curtea să analizeze în profunzime această ipoteză.
35.
Prin urmare, este în mod cert regretabil că Comunitatea Autonomă Castilla‑La Mancha impune taxe care fac utilizarea energiilor regenerabile, urmărită prin Directiva 2009/28, mai puțin atractivă și, în plus, subminează, cel puțin parțial, promovarea la nivel național a energiei eoliene. Atât timp cât statul membru își îndeplinește însă obligațiile care decurg din dreptul Uniunii, nu se produce nicio încălcare a schemelor de ajutor prevăzute de directivă sau a cotelor de energie regenerabilă prevăzute de aceasta, fiind vorba cel mult despre o problemă de drept intern.
36.
În concluzie, articolul 2 litera (k) și articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/28 nu se opun unei taxe încasate trimestrial pe turbinele eoliene, atât timp cât această taxă nu împiedică statul membru respectiv să atingă cotele minime de energie regenerabilă din consumul total prevăzute de directivă.
B. Cu privire la a cincea și la a șasea întrebare – taxele pe turbinele eoliene
37.
Prin intermediul celei de a cincea și al celei de a șasea întrebări, care trebuie de asemenea să fie soluționate împreună, instanța națională dorește să știe dacă dispozițiile privind taxele de la articolul 13 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2009/28 se opun taxei în litigiu.
38.
Potrivit articolului 13 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2009/28, statele membre adoptă, în special, măsuri proporționale pentru a se asigura că taxele administrative, plătite de consumatori, urbaniști, arhitecți, constructori și instalatori și furnizori de echipamente și sisteme, sunt transparente și stabilite în funcție de costuri.
39.
Contextul acestei dispoziții îl constituie dispoziția generală de la articolul 13 alineatul (1) prima teză din Directiva 2009/28. Potrivit acestei prevederi, statele membre se asigură că orice norme naționale referitoare la procedurile de autorizare, certificare și acordare de licențe, care se aplică centralelor și infrastructurilor conexe ale rețelei de transport și distribuție pentru producția de energie electrică, încălzire sau răcire din surse regenerabile de energie, precum și procesului de transformare a biomasei în biocarburanți sau alte produse energetice, sunt proporționale și necesare.
40.
Contrar opiniei exprimate de Comunitatea Autonomă Castilla‑La Mancha, înțelesul noțiunii de taxe administrative nu se determină conform dreptului intern, ci este o noțiune de drept al Uniunii, întrucât nu există nicio trimitere la dreptul național ( 10 ).
41.
La prima vedere, taxa în litigiu nu intră sub incidența articolului 13 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2009/28. Nu este vorba nici despre taxe administrative plătite de consumatori, urbaniști, arhitecți, constructori și instalatori și furnizori de echipamente și sisteme și nici nu este prevăzută pentru procedurile de autorizare, certificare și acordare de licențe pentru turbinele eoliene. Ea este încasată pentru exploatarea turbinelor. Prin urmare, analiza acestei întrebări se poate încheia aici.
42.
În special Iberenova Promociones și Iberdrola Renovables Castilla‑La Mancha consideră însă, astfel cum apare și în cererea de decizie preliminară, că articolul 13 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2009/28 are un efect vădit mai larg decât sugerează modul său de redactare. În acest sens, ele se întemeiază pe jurisprudența referitoare la articolul 11 din Directiva 97/13/CE ( 11 ) și ulterior la articolele 12 și 13 din Directiva 2002/20/CE ( 12 ), privind autorizațiile din domeniul comunicațiilor electronice.
43.
Aceste dispoziții reglementează numărul taxelor administrative care pot fi impuse întreprinderilor care, ca urmare a unei autorizări prevăzute de dreptul Uniunii, lucrează în domeniile telecomunicațiilor și rețelelor de comunicații electronice. Aceste taxe au ca scop acoperirea anumitor cheltuieli administrative și trebuie să fie obiective, proporționale și transparente.
44.
Curtea a interpretat, într‑adevăr, dispozițiile respective în sensul că, în cadrul directivei, statele membre nu pot percepe alte taxe sau redevențe în legătură cu furnizarea unor rețele și servicii de comunicații electronice decât cele prevăzute de această directivă ( 13 ).
45.
La prima vedere, înțelegem de ce întreprinderile care exploatează turbine eoliene consideră că această jurisprudență este aplicabilă în privința articolului 13 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2009/28 și că pot astfel contesta taxa în litigiu.
46.
Această posibilitate este susținută în special de obiectivul principal al Directivei 2009/28 și de politica de mediu a Uniunii, și anume nevoia de a combate schimbările climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Diminuarea obstacolelor pentru utilizarea surselor de energii regenerabile este conformă cu acest obiectiv.
47.
În timp ce cadrul normativ privind comunicațiile electronice urmărește în principiu liberalizarea completă a serviciilor și a infrastructurilor de telecomunicații ( 14 ), Directiva 2009/28 are obiective în mod evident mai puțin ambițioase. Curtea a constatat deja că legiuitorul Uniunii nu a realizat în niciun caz o armonizare completă a reglementărilor naționale privind promovarea producției de energii regenerabile ( 15 ). Obiectivul direct al Directivei 2009/28 îl reprezintă cotele de energie regenerabilă din consumul total, context în care statele membre se bucură de o marjă de apreciere largă în privința alegerii mijloacelor necesare pentru atingerea acestor cote în termenul stabilit. Având în vedere acest obiectiv limitat, este îndoielnic că articolul 13 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2009/28 cuprinde o interdicție extinsă a taxelor impuse pe energiile regenerabile.
48.
În plus, Curtea și‑a nuanțat recent jurisprudența privind interdicțiile în domeniul comunicațiilor electronice. Aceasta a arătat că nu orice taxă suplimentară care grevează serviciile de telecomunicații intră sub incidența interdicției de a impune alte taxe. Dimpotrivă, faptul generator al acesteia trebuie să fie legat de procedura de autorizare reglementată de Directiva 2002/20. ( 16 ). Acest element a lipsit, de exemplu, în cazul taxelor comunale pe stâlpii de telefonie mobilă ( 17 ).
49.
Această abordare trebuie aplicată a fortiori în privința articolului 13 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2009/28. Dispoziția în discuție nu trebuie interpretată, dincolo de modul său de redactare, ca interdicție generală de a impune orice sarcini fiscale sub formă de taxe pe energiile regenerabile.
50.
În concluzie, articolul 13 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2009/28 nu se opune unei taxe care trebuie achitată trimestrial pentru exploatarea turbinelor eoliene.
C. Cu privire la a treia întrebare – raportul cu accizele
51.
A treia întrebare are drept scop stabilirea faptului dacă utilizarea taxei în litigiu este compatibilă cu articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2008/118. Instanța națională adresează această întrebare pentru cazul în care – astfel cum am propus – răspunsul la a doua întrebare este negativ și impozitarea energiei din surse regenerabile este considerată permisă potrivit articolului 1 alineatul (2) din Directiva 2008/118. Prin urmare, trebuie să se clarifice mai întâi dacă taxa intră în domeniul de aplicare al ultimei dispoziții menționate.
52.
În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2008/118, statele membre pot aplica produselor accizabile taxe indirecte suplimentare, în anumite scopuri, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
53.
Potrivit tuturor condițiilor prevăzute în acest sens, este necesar ca taxa în litigiu pe turbinele eoliene să fie o taxă indirectă aplicabilă produselor accizabile.
54.
Curtea a stabilit deja că noțiunea „taxe indirecte suplimentare” în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 2008/118 privește taxele indirecte percepute pentru consumul produselor enumerate la articolul 1 alineatul (1) din această directivă, altele decât „accizele”, în sensul acestei din urmă dispoziții, și care sunt percepute în scopuri specifice ( 18 ).
55.
La articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2008/118 sunt menționate produsele energetice și electricitatea reglementate de Directiva 2003/96/CE [litera (a)], alcoolul și băuturile alcoolice reglementate de Directivele 92/83/CEE și 92/84/CEE [litera (b)], precum și tutunul prelucrat, reglementat de Directivele 95/59/CE, 92/79/CEE și 92/80/CEE [litera (c)].
56.
O taxă impusă pe turbinele eoliene nu intră în mod direct în niciuna dintre aceste categorii. Aceasta ar putea fi inclusă doar în cazul în care ar fi considerată taxă indirectă pe electricitatea produsă de turbinele impozitate.
57.
În acest sens, din jurisprudența Curții rezultă că între o taxă indirectă și consumul de electricitate trebuie să existe o legătură directă și indisociabilă. ( 19 )
58.
Curtea a negat existența acestei legături în ceea ce privește asamblajele de combustibil din instalațiile nucleare ( 20 ) sau capacitatea calorică a acestora ( 21 ), întrucât legătura dintre faptul generator și electricitatea generată nu a fost suficient de strânsă.
59.
Acest lucru este valabil și în privința taxei pe turbinele eoliene care trebuie să fie analizată în speță. Taxa nu este calculată în funcție de electricitatea produsă de instalații sau pe baza capacității lor teoretice. Cuantumul taxei este stabilit în funcție de dimensiunea parcului eolian în care este instalată turbina, iar în cazul parcurilor cu o întindere foarte mare se are în vedere și capacitatea deosebit de mare a turbinelor ( 22 ). În acest din urmă caz, turbinele cu o capacitate mai mare sunt supuse unei taxe mai mici decât turbinele cu o capacitate mai mică.
60.
Participanții dezbat și aspectul dacă taxa în litigiu poate fi repercutată asupra consumatorului. Într‑adevăr, în cazul asamblajelor de combustibil, Curtea s‑a întemeiat de asemenea pe faptul că taxa nu poate fi pusă în totalitate în sarcina consumatorului ( 23 ). Cel puțin unul dintre argumentele prezentate de Curte apare și în prezenta cauză, întrucât taxa pe turbinele eoliene, independentă de producția de electricitate, nu poate fi repercutată cu precizie asupra prețului pentru electricitatea generată. Este exclusă a fortiori posibilitatea de a fi facturată consumatorului final sub forma unui supliment de preț transparent, având în vedere că nu se poate stabili ce proporție din cantitatea de curent cumpărată de acesta a fost generată de turbinele eoliene impozitate. Prin urmare, eventuala posibilitate de a transfera sarcina de a plăti taxa asupra consumatorului nu trebuie să aibă drept consecință considerarea taxei drept impozit indirect, în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 2008/118.
61.
În concluzie, articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2008/118 nu se opune unei taxe percepute trimestrial pe exploatarea turbinelor eoliene care nu se află într‑o legătură directă și indisolubilă cu consumul energiei electrice generate.
D. Cu privire la a patra întrebare – raportul cu impozitarea energiei
62.
Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța națională dorește să afle dacă, în sensul articolului 4 din Directiva 2003/96, taxa în litigiu reprezintă suma totală aferentă tuturor taxelor indirecte (cu excepția TVA‑ului) calculată direct sau indirect la cantitatea de produse energetice sau de electricitate în momentul punerii în consum. Suma astfel calculată trebuie să fie cel puțin la același nivel cu rata minimă prevăzută de directivă.
63.
La prima vedere, nu este evident în ce măsură această întrebare este relevantă pentru soluționarea litigiului principal. Curtea ar putea să o considere ipotetică și, prin urmare, să o respingă ca inadmisibilă.
64.
Cu toate acestea, din motivarea acestei întrebări rezultă că instanța națională are îndoieli în privința compatibilității taxei în litigiu cu scopul Directivei 2003/96, și anume de a promova funcționarea corectă a pieței interne.
65.
Această întrebare este, cel puțin în principiu, relevantă pentru soluționarea litigiului principal. Totuși, ea trădează o înțelegere eronată a conținutului normativ al Directivei 2003/96. Astfel, aceasta nu cuprinde o reglementare generală privind impozitele și taxele care ar putea apărea în legătură cu producția de electricitate, ci stabilește o rată minimă pentru impozitarea consumului de energie. Directiva nu se opune însă unui nivel mai ridicat al impozitelor pentru producția de electricitate.
66.
Faptul că articolul 15 alineatul (1) prima liniuță din Directiva 2003/96 permite scutirea pentru electricitatea generată eolian nu conduce la un alt rezultat. Această opțiune nu obligă statele membre să acorde scutirea și nici nu le interzice să impună anumite taxe pe electricitatea generată eolian.
67.
În măsura în care în special Energías Eólicas de Cuenca arată că taxa în litigiu încalcă Directiva 2003/96 pentru că nu permite, în afara reducerilor prevăzute expres, nicio altă diferențiere regională pentru impozitarea energiei, trebuie observat că această chestiune nu face obiectul cererii de decizie preliminară.
68.
În cazul în care Curtea va dori să abordeze și această problemă pentru a da astfel un răspuns util pentru soluționarea litigiului principal, constatăm că această argumentare nu conduce la un alt rezultat, întrucât taxa nu constituie un impozit în sensul Directivei 2003/96.
69.
Potrivit articolului 1 din Directiva 2003/96, domeniul său de aplicare se limitează la impozitarea produselor energetice și a electricității în sensul articolului 2 alineatele (1) și (2) din directivă ( 24 ). Taxa în litigiu poate fi considerată cel mult o impozitare indirectă a electricității produse de turbinele eoliene în cauză.
70.
Un astfel de impozit presupune o legătură între faptul său generator și producerea efectivă de electricitate ( 25 ). Această legătură lipsește, de exemplu, în cazul unui impozit pe capacitatea de producție maximă autorizată a unui reactor nuclear, întrucât nu se are în vedere cantitatea de electricitate efectiv produsă ( 26 ).
71.
Legătura dintre taxa în litigiu și producția de electricitate a turbinelor eoliene în discuție este și mai slabă. În timp ce capacitatea termică maximă a unui reactor nuclear permite deducerea anumitor concluzii cu privire la cantitatea de electricitate pe care acesta o poate genera, cuantumul taxei în litigiu diferă în special în funcție de dimensiunea parcului eolian în care sunt instalate turbinele. Numai în cazul parcurilor în care sunt mai mult de 15 turbine se are în vedere capacitatea instalată medie a turbinei, dacă este mai mare sau mai mică de un megawatt. Această diferențiere nu înseamnă o rată de impozitare mai mare pentru producția de electricitate, ci are ca efect reducerea sarcinii fiscale pentru turbinele cu o capacitate mai mare.
72.
În concluzie, în cazul taxei în litigiu nu este vorba despre un impozit, în sensul Directivei 2003/96, nefiind astfel aplicabilă o eventuală interdicție a nivelului de impozitare diferit la nivel regional.
73.
Prin urmare, Directiva 2003/96 nu se opune taxei în litigiu.
V. Concluzie
74.
Având în vedere cele ce precedă, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează:
„1)
Articolul 2 litera (k) și articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile nu se opun unei taxe percepute trimestrial pe exploatarea turbinelor eoliene, atât timp cât această taxă nu împiedică statul membru respectiv să atingă cotele minime de energie regenerabilă din consumul total prevăzute de directivă.
2)
Articolul 13 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, precum și articolul 4 și articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității nu se opun unei taxe percepute trimestrial pe exploatarea turbinelor eoliene.
3)
Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2008/118/CE privind regimul general al accizelor nu se opune unei taxe percepute trimestrial pe exploatarea turbinelor eoliene care nu se află în legătură directă și indisolubilă cu consumul electricității generate.”
( 1 ) Limba originală: germana.
( 2 ) Hotărârea din 21 iulie 2011, Azienda Agro‑Zootecnica Franchini și Eolica di Altamura (C‑2/10, EU:C:2011:502), și Hotărârea din 14 ianuarie 2016, Comisia/Bulgaria (cunoscută sub numele Kaliakra, C‑141/14, EU:C:2016:8).
( 3 ) Hotărârea din 19 decembrie 2013, Vent De Colère! și alții (C‑262/12, EU:C:2013:851), și Hotărârea din 1 iulie 2014, Ålands Vindkraft (C‑573/12, EU:C:2014:2037).
( 4 ) Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (JO 2009, L 140, p. 16).
( 5 ) Directiva Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE (JO 2009, L 9, p. 12), în versiunea Directivei 2010/12/UE a Consiliului din 16 februarie 2010 (JO 2010, L 50, p. 1).
( 6 ) Directiva Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO 2003, L 283, p. 51, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 98), în versiunea Directivei 2004/75/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 (JO 2004, L 157, p. 100, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 133).
( 7 ) A se vedea de exemplu Hotărârea din 11 februarie 2015, Marktgemeinde Straßwalchen și alții (C‑531/13, EU:C:2015:79, punctul 37), Hotărârea din 13 octombrie 2016, M. și S. (C‑303/15, EU:C:2016:771, punctul 16), precum și Hotărârea din 1 februarie 2017, Município de Palmela (C‑144/16, EU:C:2017:76, punctul 20).
( 8 ) A se vedea de exemplu Hotărârea din 18 decembrie 1997, Inter‑Environnement Wallonie (C‑129/96, EU:C:1997:628, punctul 45), Hotărârea din 26 mai 2011, Stichting Natuur en Milieu și alții (C‑165/09-C‑167/09, EU:C:2011:348, punctele 78 și 79), precum și Hotărârea din 11 septembrie 2012, Nomarchiaki Aftodioikisi Aitoloakarnanias și alții (C‑43/10, EU:C:2012:560, punctul 57 și 58).
( 9 ) A se vedea comunicatul de presă al Eurostat 43/2017 din 14 martie 2017 și cifrele corespunzătoare din tabelul „Eurostat SHARES 2015” (accesibile la adresa de internet ).
( 10 ) A se vedea de exemplu Hotărârea din 9 noiembrie 2016, Wathelet (C‑149/15, EU:C:2016:840, punctul 29), și Hotărârea din 2 martie 2017, J.D. (C‑4/16, EU:C:2017:153, punctul 24).
( 11 ) Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 10 aprilie 1997 privind un cadru comun pentru autorizațiile generale și licențele individuale în domeniul serviciilor de telecomunicații (JO L 117, p. 15).
( 12 ) Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) (JO L 108, p. 21, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 183).
( 13 ) Hotărârea din 18 septembrie 2003, Albacom și Infostrada (C‑292/01 și C‑293/01, EU:C:2003:480, punctul 42), Hotărârea din 18 iulie 2013, Vodafone Omnitel și alții (C‑228/12-C‑232/12 și C‑254/12-C‑258/12, EU:C:2013:495, punctul 36), precum și Hotărârea din 17 decembrie 2015, Proximus (C‑517/13, EU:C:2015:820, punctul 27).
( 14 ) Hotărârea din 18 septembrie 2003, Albacom și Infostrada (C‑292/01 și C‑293/01, EU:C:2003:480, punctele 35 și 37), Hotărârea din 19 septembrie 2006, i‑21 Germany și Arcor (C‑392/04 și C‑422/04, EU:C:2006:586, punctul 70), precum și Hotărârea din 21 iulie 2011, Telefónica de España (C‑284/10, EU:C:2011:513, punctul 18).
( 15 ) Hotărârea din 1 iulie 2014, Ålands Vindkraft (C‑573/12, EU:C:2014:2037, punctele 59-63).
( 16 ) Hotărârea din 4 septembrie 2014, Provincie Antwerpen (C‑256/13 și C‑264/13, EU:C:2014:2149, punctul 36), Hotărârea din 6 octombrie 2015, Base Company (C‑346/13, EU:C:2015:649, punctul 17), și Hotărârea din 17 decembrie 2015, Proximus (C‑517/13, EU:C:2015:820, punctul 28); a se vedea în acest sens și Hotărârea din 17 septembrie 2015, Fratelli De Pra și SAIV (C‑416/14, EU:C:2015:617, punctul 41), Hotărârea din 27 iunie 2013, Comisia/Franța (C‑485/11, nepublicată, EU:C:2013:427, punctele 30, 31 și 34), și Hotărârea din 27 iunie 2013, Vodafone Malta și Mobisle Communications (C‑71/12, EU:C:2013:431, punctele 24 și 25).
( 17 ) Hotărârea din 6 octombrie 2015, Base Company (C‑346/13, EU:C:2015:649, punctele 22 și 23), și Hotărârea din 17 decembrie 2015, Proximus (C‑517/13, EU:C:2015:820, punctul 32 și urm.).
( 18 ) Hotărârea din 4 iunie 2015, Kernkraftwerke Lippe‑Ems (C‑5/14, EU:C:2015:354, punctul 59).
( 19 ) Hotărârea din 4 iunie 2015, Kernkraftwerke Lippe‑Ems (C‑5/14, EU:C:2015:354, punctul 61), și Hotărârea din 1 octombrie 2015, OKG (C‑606/13, EU:C:2015:636, punctul 35), precum și, în același sens, Hotărârea din 10 iunie 1999, Braathens (C‑346/97, EU:C:1999:291, punctul 23).
( 20 ) Hotărârea din 4 iunie 2015, Kernkraftwerke Lippe‑Ems (C‑5/14, EU:C:2015:354, punctele 62 și 63).
( 21 ) Hotărârea din 1 octombrie 2015, OKG (C‑606/13, EU:C:2015:636, punctul 35).
( 22 ) A se vedea punctul 15 de mai sus.
( 23 ) Hotărârea din 4 iunie 2015, Kernkraftwerke Lippe‑Ems (C‑5/14, EU:C:2015:354, punctul 64).
( 24 ) Hotărârea din 1 octombrie 2015, OKG (C‑606/13, EU:C:2015:636, punctul 24).
( 25 ) Hotărârea din 1 octombrie 2015, OKG (C‑606/13, EU:C:2015:636, punctele 32 și 33).
( 26 ) Hotărârea din 1 octombrie 2015, OKG (C‑606/13, EU:C:2015:636, punctele 31 și 32).