CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
NILS WAHL
prezentate la 3 mai 2017 ( 1 )
Cauza C‑300/16 P
Comisia Europeană
împotriva
Frucona Košice a.s.
„Recurs – Ajutoare de stat – Criteriul operatorului privat – Criteriile referitoare la aplicabilitatea și aplicarea respectivului criteriu – Apreciere globală – Sarcina probei – Aprecierea probelor”
1.
Prin intermediul recursului său, Comisia Europeană solicită Curții să anuleze hotărârea Tribunalului în cauza T‑103/14 ( 2 ). În respectiva hotărâre, Tribunalul a anulat Decizia 2014/342/UE a Comisiei din 16 octombrie 2013 privind ajutorul de stat SA.18211 (C 25/2005) (ex NN 21/2005) acordat de Republica Slovacă societății Frucona Košice a.s. ( 3 ).
2.
Prezentul recurs are ca obiect stabilirea momentului și a modului în care trebuie să aplice Comisia așa‑numitul „criteriu al operatorului privat” ( 4 ). Mai exact, litigiul de față se referă la întinderea obligațiilor Comisiei în ceea ce privește aplicarea criteriului respectiv și aprecierea comportamentului unei autorități publice care are statut de creditor față de beneficiarul presupusului ajutor.
I. Istoricul cauzei
3.
În ceea ce privește istoricul cauzei, din hotărârea atacată pot fi deduse următoarele.
4.
Reclamanta, Frucona Košice a.s. (denumită în continuare „Frucona”), este o societate de drept slovac care și‑a desfășurat activitatea, printre altele, în sectorul producției de băuturi alcoolice.
5.
În perioada noiembrie 2002-noiembrie 2003, Frucona a beneficiat de mai multe amânări la plata unor datorii fiscale. Respectivele datorii fiscale au constat în accize neachitate. Autoritatea fiscală Košice IV (denumită în continuare „autoritatea fiscală locală”) a acordat amânările după constituirea de către Frucona a unor garanții financiare în favoarea sa.
6.
La 25 februarie 2004, din cauza dificultăților financiare, Frucona nu a fost în măsură să achite accizele pe care le datora pentru luna ianuarie 2004. Ca urmare a unei modificări legislative intervenite de la 1 ianuarie 2004, Frucona nu a mai putut obține amânări la plata accizelor respective.
7.
În consecință, Frucona s‑a aflat în situație de îndatorare în sensul Legii nr. 328/1991 privind falimentul și concordatele (Zákon č. 328/1991 Zb. o konkurze a vyrovnaní).
8.
La 8 martie 2004, Frucona a formulat o cerere de deschidere a unei proceduri de concordat în fața Krajský súd v Košiciach (Tribunalul Regional din Košice, Slovacia). În cerere, Frucona a propus să achite fiecăruia dintre creditorii săi 35 % din cuantumul sumei pe care le‑o datora. Datoria totală se ridica la aproximativ 644,6 milioane de coroane slovace (SKK). Datoria fiscală reprezenta cea mai mare parte din suma respectivă, aproximativ 640,8 milioane SKK.
9.
Prin decizia din 29 aprilie 2004, Krajský súd v Košiciach (Tribunalul Regional din Košice) a autorizat procedura de concordat.
10.
La 9 iulie 2004, creditorii Frucona, inclusiv autoritatea fiscală locală, au acceptat propunerea de concordat în cursul unei ședințe de concordat. În cadrul procedurii de concordat, autoritatea fiscală locală a acționat în calitate de creditor distinct. Aceasta beneficia de o astfel de calitate în temeiul garanțiilor constituite în favoarea sa de Frucona în schimbul amânărilor la plata accizelor datorate menționate mai sus.
11.
Înainte de 9 iulie 2004, Frucona a prezentat autorității fiscale locale un raport de audit elaborat de o societate de audit independentă (denumit în continuare „raportul E”). Raportul a fost întocmit pentru a permite autorității fiscale locale să evalueze avantajele concordatului, pe de o parte, și ale falimentului, pe de altă parte.
12.
La 21 iunie 2004, autoritățile fiscale slovace au efectuat o inspecție la fața locului în unitățile Frucona. Cu ocazia inspecției, a fost stabilită situația financiară a Frucona la 17 iunie 2004.
13.
Prin decizia din 14 iulie 2004, Krajský súd v Košiciach (Tribunalul Regional din Košice) a omologat concordatul. Conform acestuia, administrația fiscală slovacă trebuia să primească 35 % din valoarea solicitată, însemnând o plată anticipată de aproximativ 224,3 milioane SKK.
14.
Prin scrisoarea din 20 octombrie 2004, autoritatea fiscală locală a comunicat Frucona că prevederile concordatului conform cărora o parte din datoria fiscală nu trebuia rambursată constituie un ajutor de stat indirect, supus autorizării din partea Comisiei Europene.
15.
La 17 decembrie 2004, Frucona a achitat autorității fiscale locale suma de 224,3 milioane SKK, reprezentând 35 % din datoria sa fiscală totală. Prin decizia din 30 decembrie 2004, Krajský súd v Košiciach (Tribunalul Regional din Košice) a dispus încheierea procedurii concordatului. La 18 august 2006, aceasta a redus suma datorată autorității fiscale locale la 224,1 milioane SKK.
A. Procedura administrativă
16.
La 15 octombrie 2004, a fost înaintată Comisiei o plângere privind un presupus ajutor de stat ilegal acordat în favoarea Frucona.
17.
Ca urmare a unei solicitări de informații din partea Comisiei, Republica Slovacă a informat, prin scrisoarea din 4 ianuarie 2005, că este posibil ca Frucona să fi primit un ajutor ilegal și a solicitat Comisiei să aprobe ajutorul respectiv ca ajutor de salvare acordat unei întreprinderi aflate în dificultate.
18.
Comisia, după ce a obținut informații suplimentare, a notificat Republicii Slovace, prin scrisoarea din 5 iulie 2005, decizia sa de a iniția procedura oficială de investigare cu privire la măsura în cauză în sensul dispozițiilor care constituie în prezent articolul 107 alineatul (2) TFUE ( 5 ).
19.
Prin scrisoarea din 10 octombrie 2005, Republica Slovacă a prezentat Comisiei observațiile sale cu privire la măsura în cauză. Prin scrisoarea din 24 octombrie 2005, Frucona a comunicat, de asemenea, Comisiei observațiile sale cu privire la măsura în cauză. Acestea au fost transmise Republicii Slovace pentru a‑i acorda posibilitatea să își precizeze poziția, iar Republica Slovacă și‑a precizat poziția prin scrisoarea din 16 decembrie 2005.
B. Decizia inițială
20.
La 7 iunie 2006, Comisia a adoptat Decizia 2007/254/CE privind ajutorul de stat C 25/2005 (ex NN 21/2005) pus în aplicare de Republica Slovacă în favoarea Frucona Košice a.s. ( 6 ). Conform deciziei respective, ajutorul de stat pe care Republica Slovacă l‑a acordat reclamantei (416515990 SKK) era incompatibil cu piața comună și trebuia să fie recuperat.
C. Procedurile în fața Tribunalului și a Curții de Justiție
21.
La 12 ianuarie 2007, Frucona a sesizat Tribunalul cu o acțiune în anularea deciziei inițiale.
22.
Prin Hotărârea din 7 decembrie 2010, Frucona Košice/Comisia ( 7 ), Tribunalul a respins acțiunea respectivă ca neîntemeiată.
23.
Prin Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia ( 8 ), Curtea a anulat hotărârea Tribunalului în recurs. Curtea a statuat că, în speță, Comisia săvârșise o eroare evidentă de apreciere prin neluarea în considerare a duratei procedurilor de faliment în evaluarea aplicării principiului operatorului privat sau, dacă luase în considerare acest factor, prin motivarea insuficientă a deciziei inițiale. Curtea a trimis cauza Tribunalului pentru a statua referitor la motivele cu privire la care acesta nu se pronunțase.
24.
Ca urmare a Hotărârii Frucona I și pentru a remedia deficiențele identificate de Curte, Comisia a adoptat la 16 octombrie 2013 decizia în cauză. Prin decizia respectivă s‑a abrogat decizia inițială.
25.
În consecință, prin Ordonanța motivată din 21 martie 2014, Frucona Košice/Comisia ( 9 ), Tribunalul a hotărât că nu mai era necesar să se pronunțe asupra acțiunii în anularea deciziei inițiale.
D. Decizia în cauză
26.
Decizia în cauză a fost adoptată pentru a remedia erorile care afectau decizia inițială, identificate în Hotărârea Frucona I [considerentul (10) al deciziei în cauză].
27.
Comisia a amintit, în special, că era necesar să se analizeze în detaliu aspectul dacă, prin acceptarea propunerii de concordat și, în consecință, prin anularea a 65 % din creanța sa, autoritatea fiscală locală a acționat în raport cu Frucona ca un operator privat în economia de piață. Instituția menționată a precizat în această privință că poziția respectivei autorități de creditor al Frucona era deosebit de puternică. Autoritatea fiscală locală se afla într‑o situație juridică și economică mai favorabilă decât creditorii privați ai Frucona. În fapt, autoritatea fiscală locală deținea mai mult de 99 % din toate creanțele înregistrate și era un creditor distinct ale cărui creanțe puteau fi achitate în orice moment pe durata procedurii de faliment din încasările obținute din vânzarea activelor garantate [considerentul (80) al deciziei în cauză].
28.
În ceea ce privește criteriul operatorului privat, Comisia a arătat, printre altele, că aplicabilitatea acestui criteriu depindea de acordarea de către statul membru în cauză, altfel decât în calitatea sa de autoritate publică, a unui avantaj economic în favoarea unei întreprinderi. În plus, Comisia a observat că, în cazul în care statul membru se baza pe criteriul respectiv pe parcursul procedurii administrative, în eventualitatea unor îndoieli, acesta trebuia să stabilească în mod clar și pe baza unor dovezi obiective și verificabile că măsura pusă în aplicare era legată de calitatea sa de operator privat. Comisia a făcut referire în această privință la Hotărârea Comisia/EDF ( 10 ) [considerentul (82) al deciziei în cauză].
29.
Ulterior, Comisia a arătat că „Republica Slovacă afirmă că, în opinia sa, măsura constituie ajutor de stat. Aceasta recunoaște că, în momentul concordatului, varianta ajutorului de stat pur și simplu nu a fost luată în considerare și a solicitat ca măsura contestată să fie tratată ca ajutor pentru salvare. Rezultă deci că cerințele jurisprudenței menționate mai sus nu au fost respectate în cazul de față, măsura contestată constituind ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE” [considerentul (83) al deciziei în cauză].
30.
Comisia a arătat în continuare că Frucona a contestat măsura ca ajutor de stat. De asemenea, aceasta a furnizat documente elaborate de auditori pentru a sprijini această opinie [considerentul (84) al deciziei în cauză].
31.
Comisia a verificat în continuare dacă Republica Slovacă acționase în privința întreprinderii Frucona ca un creditor privat.
32.
În primul rând, Comisia a comparat, având în vedere dovezile prezentate de Frucona, procedurile de concordat și de faliment [considerentele (88)-(119) ale deciziei în cauză]. În al doilea rând, aceasta a comparat procedurile de concordat și de executare fiscală [considerentele (120)-(127) ale deciziei în cauză]. În al treilea rând, aceasta a apreciat celelalte dovezi prezentate de autoritățile slovace și de Frucona [considerentele (128)-(138) ale deciziei în cauză]. În esență, Comisia a considerat că atât procedura de faliment, cât și cea de executare fiscală erau, din punctul de vedere al administrației fiscale locale, alternative mai avantajoase în comparație cu propunerea de concordat [considerentele (119), (124) și (127) ale deciziei în cauză].
33.
Comisia a conchis că nu era îndeplinit criteriul creditorului în economia de piață și că Republica Slovacă oferise Frucona un avantaj pe care acesta din urmă nu l‑ar fi putut obține de pe piață [considerentul (139) al deciziei în cauză]. Comisia a concluzionat că anularea datoriilor convenită de autoritatea fiscală locală în baza concordatului constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE [considerentul (140) al deciziei în cauză]. Comisia a concluzionat, de asemenea, că ajutorul menționat nu era compatibil cu piața internă [considerentul (182) al deciziei în cauză].
34.
La articolul 1 din dispozitiv, decizia în cauză prevede că decizia inițială se abrogă. Articolul 2 prevede că ajutorul de stat pus în aplicare de Republica Slovacă în favoarea Frucona, cu o valoare de 416515990 SKK, este incompatibil cu piața internă. La articolul 3, Comisia obligă Republica Slovacă să recupereze ajutorul, majorat cu dobânzi de întârziere. Articolul 4 prevede că Republica Slovacă trebuie să informeze Comisia cu privire la măsurile luate pentru a se conforma deciziei, în termen de două luni de la notificarea acesteia. Articolul 5 specifică faptul că decizia se adresează Republicii Slovace.
II. Procedura în fața Tribunalului
35.
Prin cererea introductivă depusă la 17 februarie 2014, Frucona a solicitat Tribunalului anularea deciziei în cauză.
36.
Prin hotărârea atacată, Tribunalul a anulat decizia în cauză și a obligat Comisia să suporte cheltuielile de judecată.
III. Procedura în fața Curții și concluziile părților
37.
Prin intermediul recursului, depus la Curte la 26 mai 2016, Comisia solicită Curții:
—
anularea hotărârii atacate;
—
respingerea acțiunii în anulare și obligarea Frucona Košice la plata cheltuielilor de judecată;
—
cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.
38.
Frucona solicită respingerea recursului și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
39.
Pledoariile părților au fost audiate în cadrul ședinței din 15 februarie 2017.
IV. Analiză
40.
Comisia invocă șase motive în susținerea recursului. Primele patru motive se referă la aprecierea Tribunalului conform căreia este aplicabil criteriul operatorului privat. Celelalte două motive de recurs se referă la aplicarea criteriului operatorului privat.
41.
Mai precis, motivele care se referă la aplicabilitatea criteriului operatorului privat abordează următoarele aspecte. Primul motiv de recurs este întemeiat pe faptul că Tribunalul a săvârșit o eroare de interpretare a deciziei în cauză. Comisia susține că Tribunalul a interpretat în mod eronat decizia în cauză atunci când a concluzionat că era aplicabil criteriul operatorului privat în ceea ce privește măsura în cauză. Al doilea motiv este întemeiat pe faptul că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept, întrucât Tribunalul a constatat că acest criteriu poate fi invocat de beneficiarii măsurii în cauză. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiilor res iudicata și ne ultra petita. Comisia susține că Tribunalul a încălcat respectivele principii atunci când a considerat că, întrucât Curtea a aplicat criteriul operatorului privat în Hotărârea Frucona I, a considerat, de asemenea, în mod implicit, dar necesar, că respectivul criteriu al operatorului privat era aplicabil. În ultimul rând, al patrulea motiv este întemeiat pe faptul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că, pentru aplicabilitatea criteriului operatorului privat, Comisia nu poate distinge între diferitele alternative la măsura în litigiu.
42.
În ceea ce privește cele două motive rămase, acestea se referă la modul în care a fost aplicat criteriul operatorului privat. Cel de al cincilea motiv este întemeiat pe faptul că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept, întrucât Tribunalul a creat o nouă cerință pe care Comisia trebuie să o îndeplinească în aplicarea criteriului operatorului privat. Comisia susține că, contrar unei jurisprudențe constante, hotărârea atacată impune instituției menționate să reconstruiască ex officio comportamentul unui operator privat ipotetic ideal, rațional și informat pe deplin. Prin intermediul celui de al șaselea motiv, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare, de asemenea, în măsura în care concluzia hotărârii atacate poate fi interpretată prin faptul că Comisia și‑a încălcat obligația de a efectua o investigare cu diligență și cu imparțialitate.
43.
Vom examina mai întâi cel de al doilea și cel de al patrulea motiv de recurs. Vom proceda astfel deoarece motivele respective au o incidență asupra analizei ulterioare a primului și a celui de al treilea motiv de recurs. Cu toate acestea, înainte de a realiza acest lucru, sunt necesare unele observații preliminare.
A. Observații preliminare
44.
În primul rând, este util să reamintim justificarea criteriului operatorului privat (în litigiul principal: criteriul creditorului privat) și scopul acestuia.
45.
În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) TFUE, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. În consecință, noțiunea de ajutor utilizată în legislația Uniunii privind ajutoarele de stat este una amplă. Aceasta cuprinde orice tip de ajutor, direct sau indirect: include toate măsurile, indiferent de forma lor, care diminuează sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi ( 11 ).
46.
Cu toate acestea, se impune aici o nuanțare importantă. Chiar dacă o măsură provine din resurse de stat, aceasta nu se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 107 TFUE dacă, în împrejurări care corespund unor condiții de piață normale, beneficiarul ar fi putut obține același avantaj precum cel care a fost pus la dispoziția sa prin intermediul resurselor de stat ( 12 ). Acest principiu se aplică în egală măsură, indiferent dacă statul a acționat în calitate de investitor, de creditor sau de vânzător. Pentru a stabili dacă beneficiarul ar fi putut obține același avantaj în condiții de piață normale, Comisia utilizează criteriul operatorului privat. Scopul acestui criteriu este de a evalua dacă statul a acordat un avantaj unei întreprinderi prin faptul că nu a acționat în calitate de operator privat în ceea ce privește o anumită tranzacție.
47.
Simplu spus, criteriul operatorului privat reprezintă un instrument pe care Comisia îl utilizează pentru a stabili dacă există un avantaj economic, una dintre caracteristicile necesare ale ajutorului de stat.
48.
Fără îndoială, acesta este motivul pentru care Curtea a statuat că nu constituie o excepție care se aplică numai la cererea unui stat membru, în cazul în care s‑a constatat existența elementelor constitutive ale noțiunii de ajutor de stat prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE ( 13 ). În ipoteza în care este aplicabil, criteriul operatorului privat reprezintă unul dintre factorii pe care Comisia trebuie să îi ia în considerare pentru a dovedi dacă un astfel de ajutor există ( 14 ).
49.
A doua scurtă observație preliminară care trebuie făcută în speță se referă la sarcina și la standardul probelor în legislația privind ajutoarele de stat.
50.
Pentru a stabili dacă o măsură constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, Comisia trebuie să întreprindă o examinare cu diligență și cu imparțialitate. O asemenea investigare asigură ca, la momentul adoptării deciziei finale, Comisia să dispună de cele mai complete și fiabile informații posibil în acest scop. Astfel, nu trebuie trecut cu vederea faptul că îi revine Comisiei sarcina de a dovedi că măsura contestată constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
51.
Prezentul recurs trebuie să fie examinat în lumina respectivelor principii.
B. Cel de al doilea și cel de al patrulea motiv de recurs
1. Argumentele părților
52.
Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că beneficiarul unui ajutor de stat poate să invoce respectivul criteriu al operatorului privat ( 15 ). În opinia acesteia, criteriul operatorului privat are ca scop evidențierea „atitudinii subiective” a statului membru care acordă presupusul ajutor. În consecință, acesta nu poate fi invocat de nimeni altcineva. În speță, statul membru a susținut în mod clar și coerent că măsura constituia un ajutor de stat.
53.
Chiar dacă Tribunalul ar fi avut dreptate atunci când a susținut că beneficiarul ajutorului poate invoca respectivul criteriu al operatorului privat, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a solicitat beneficiarului să dovedească, fără echivoc și pe baza unor elemente obiective și verificabile, că statul membru a acționat ca un operator privat.
54.
Frucona susține că respectivele constatări ale Tribunalului au fost corecte. Jurisprudența Curții arată în mod clar că respectivul criteriu al operatorului privat poate fi invocat de beneficiarul ajutorului.
55.
În ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia criteriul operatorului privat vizează atitudinea statului membru în cauză, Frucona susține că jurisprudența subliniază că statul membru trebuie să acționeze în calitate de operator economic. Frucona susține că nu există nicio îndoială în speță în ceea ce privește calitatea în care a acționat autoritatea fiscală locală.
56.
În temeiul celui de al patrulea motiv, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că, pentru aplicabilitatea criteriului operatorului privat, Comisia nu poate distinge între diferitele alternative la măsura în litigiu ( 16 ).
57.
Comisia susține că aplicabilitatea criteriului operatorului privat depinde de furnizarea fie de către statul membru în cauză, fie de către beneficiar a dovezilor astfel încât să se poată stabili dacă autoritatea publică a acționat în același mod în care ar fi acționat un operator privat care se confruntă cu aceeași alegere. Comisia susține că criteriul operatorului privat nu este aplicabil în cazul în care nu a fost prezentată nicio dovadă pentru a demonstra că autoritatea publică a avut în vedere adoptarea unui anumit comportament.
58.
Frucona susține că analiza Tribunalului referitoare la aplicabilitatea criteriului operatorului privat este corectă. În cazul în care criteriul operatorului privat este aplicabil, Comisia nu poate limita evaluarea la o singură alternativă posibilă la măsura în cauză, excluzând o alta.
2. Evaluare
59.
Prin intermediul celui de al doilea și al celui de al patrulea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că respectivul criteriu al operatorului privat poate fi deopotrivă aplicabil în cazul în care statul membru nu l‑a invocat. Potrivit Comisiei, criteriul operatorului privat este aplicabil numai sub rezerva îndeplinirii unor condiții stricte. În opinia acesteia, criteriul este aplicabil în cazul în care (1) a fost invocat de statul membru în cauză, (2) „atitudinea subiectivă” a statului membru arată că acesta intenționa să acționeze ca operator privat și (3) statul membru a avut de fapt în vedere adoptarea unui anumit comportament la momentul adoptării măsurii în cauză.
60.
Pentru început, trebuie să subliniem că prezentul recurs este inerent contradictoriu. Comisia susține, în esență, că nu avea obligația de a aplica criteriul operatorului privat, deoarece statul membru în cauză nu a invocat acest criteriu în timpul procedurii administrative. În timpul procedurii administrative, Republica Slovacă a acceptat faptul că măsura constituia un ajutor de stat. Aceasta a solicitat ca măsura să fie tratată ca ajutor pentru salvare. În același timp, Comisia admite însă că decizia în cauză aplică respectivul criteriu al operatorului privat pentru a concluziona că anularea datoriei fiscale constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Cu alte cuvinte, punctul de plecare al prezentului recurs este acela că, în pofida faptului că decizia în cauză aplică criteriul operatorului privat, criteriul respectiv nu este aplicabil.
61.
Cu toate acestea, o examinare mai atentă arată că, în speță, Comisia încearcă să limiteze în mod artificial obligația sa de a aplica respectivul criteriu al operatorului privat și, în esență, să inverseze sarcina probei.
62.
Astfel cum vom explica mai jos, jurisprudența nu sprijină poziția Comisiei.
a) Criteriul operatorului privat este aplicabil atunci când statul membru în cauză acționează în calitate de operator economic
63.
De la bun început, este util să se evidențieze că aspectul dacă criteriul operatorului privat este aplicabil se stabilește în temeiul unor criterii obiective referitoare la calitatea în care a acționat statul. Mai precis, criteriul este aplicabil în cazul în care, în acordarea unui avantaj economic unei întreprinderi, statul membru a acționat în calitate de operator economic (și anume, nu în calitatea sa de autoritate publică) ( 17 ).
64.
În cea ce privește aspectul specific al unui creditor public, Curtea a statuat deja în Hotărârea Frucona I că criteriul operatorului privat este aplicat în cazul în care „un creditor public acordă facilități de plată pentru o creanță pe care o are față de o întreprindere” ( 18 ). În aceste împrejurări, comportamentul autorității publice trebuie comparat cu cel al unui creditor privat care urmărește să obțină plata sumelor pe care i le datorează un debitor care are dificultăți financiare ( 19 ). Cu alte cuvinte, criteriul operatorului privat trebuie să fie aplicat în cazul în care comportamentul statului ar putea fi adoptat, cel puțin în principiu, de un operator privat care acționează pentru a realiza un profit sau pentru a‑și limita pierderile. În caz contrar, aplicarea acestui criteriu ar fi puțin pertinentă sau nu ar fi pertinentă deloc.
65.
În litigiul principal, un creditor public (autoritatea fiscală locală) a acordat „facilități de plată pentru o creanță pe care o are față de o întreprindere”. Prin urmare, la prima vedere, s‑ar putea crede în mod eronat că necesitatea aplicării criteriului operatorului privat este clară.
66.
Cu toate acestea, Comisia, invocând concluzia Curții în Hotărârea Comisia/EDF, susține că criteriul operatorului privat nu este aplicabil în litigiul principal.
67.
Cauza menționată nu prezintă nicio utilitate pentru Comisie.
68.
În cauza Comisia/EDF, existau îndoieli în ceea ce privește calitatea în care a acționat statul membru în cauză. Nu era clar dacă statul membru a acționat în calitatea economică (cea a unui acționar într‑o întreprindere publică) sau ca o autoritate publică. Acest lucru s‑a datorat formei măsurii adoptate. În pofida faptului că statul membru a afirmat că a acționat în calitate de acționar, acesta a utilizat mijloace fiscale pentru a acorda o scutire fiscală întreprinderii în cauză. În acest context, probabil unic, Curtea a considerat că, în cazul în care statul membru invocă criteriul operatorului privat, acesta trebuie să dovedească, fără echivoc și pe baza unor elemente obiective și verificabile, că măsura adoptată corespunde calității sale de operator privat mai degrabă decât calității sale de autoritate publică ( 20 ). După luarea în considerare a dovezilor care ar putea fi necesare a fi prezentate în acest sens, astfel cum a clarificat Curtea, îi revine Comisiei sarcina de a efectua o apreciere globală luând în considerare – pe lângă elementele furnizate de statul membru – orice alt element relevant care îi permite să stabilească dacă măsura în cauză a rezultat din calitatea de acționar sau din calitatea de autoritate publică a statului membru. Curtea a admis că, în scopul respectivei aprecieri (preliminare), obiectivul urmărit de măsură putea constitui o împrejurare pertinentă ( 21 ).
69.
Există trei aspecte care trebuie să fie subliniate în acest sens.
70.
În primul rând, în Hotărârea Comisia/EDF, Curtea a afirmat pur și simplu că, în cazul în care există îndoieli cu privire la calitatea în care statul membru a acționat și în cazul în care statul membru în cauză a invocat criteriul respectiv, statul trebuie să furnizeze elemente pentru a‑și susține poziția. Nu se poate deduce totuși din respectiva afirmație că numai un stat membru poate invoca criteriul operatorului privat.
71.
Hotărârea Curții în cauza Land Burgenland și alții, în cadrul căreia existau îndoieli asemănătoare în ceea ce privește calitatea în care acționase statul membru, subliniază corectitudinea acestei interpretări. În contextul specific al cauzei respective, Curtea a statuat că Comisia nu era obligată să aplice criteriul operatorului privat. Curtea a explicat că acest lucru se datora faptului că nici statul membru, nici autoritatea care a acordat presupusul ajutor, nici beneficiarul acestuia nu au prezentat elemente în acest sens care să demonstreze aplicabilitatea criteriului operatorului privat în timpul procedurii administrative ( 22 ). Astfel cum a arătat Tribunalul în hotărârea atacată, acest lucru sprijină, de asemenea, aprecierea potrivit căreia nu numai statul membru, ci și beneficiarul măsurii în cauză poate invoca criteriul operatorului privat ( 23 ).
72.
Lăsând la o parte particularitățile cauzelor menționate, acceptarea faptului că criteriul operatorului privat poate fi invocat de beneficiarul presupusului ajutor reflectă rațiunea de a fi a procedurii administrative: această procedură este elaborată pentru a se asigura că Comisia cunoaște toate faptele pertinente pentru a efectua o apreciere obiectivă în scopul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Ar fi contrar obiectivului acestei proceduri să se limiteze posibilitatea ca părțile interesate, în special beneficiarul presupusului ajutor, să prezinte argumente și dovezi referitoare la existența unui ajutor (sau, precum în litigiul principal, absența acestuia) prin, de exemplu, invocarea criteriului operatorului privat. Acest lucru este valabil în pofida faptului că, în sens strict, numai statul membru este parte la această procedură.
73.
În al doilea rând, argumentul potrivit căruia aplicabilitatea criteriului operatorului privat depinde de „atitudinea subiectivă” a statului membru pare să rezulte din afirmația Curții în cauza Comisia/EDF conform căreia, în aprecierea faptului dacă criteriul operatorului privat este aplicabil, poate fi pertinent caracterul obiectiv al măsurii (și, prin urmare, intenția statului). Cu toate acestea, astfel cum se explică mai sus, criteriul operatorului privat este aplicabil în cazul în care statul membru a acționat într‑o calitate economică. Hotărârea Curții în cauza Comisia/EDF explică pur și simplu modul în care trebuie să fie stabilită această calitate, pe baza unei aprecieri globale, într‑un caz în care există îndoieli cu privire la calitatea în care a acționat autoritatea publică. Tocmai în acest context intenția statului ar putea fi un factor pertinent.
74.
În prezenta cauză, aspectul dacă Republica Slovacă a considerat că propunerea de concordat constituie un ajutor sau aspectul dacă autoritățile fiscale locale și centrale au fost în dezacord cu privire la necesitatea de a accepta anulările este în afara discuției ( 24 ). Punctul de pornire pentru a stabili dacă criteriul operatorului privat trebuie să fie aplicat ar trebui să fie natura (economică) a calității în care a acționat statul membru, și nu modul în care respectivul stat, în termeni subiectivi, a crezut că a acționat sau comportamentele alternative pe care acesta le‑a avut în vedere înainte de adoptarea măsurii în cauză. Considerată din această perspectivă, „atitudinea subiectivă” a statului membru (fie că este a autorităților centrale sau a filialei locale a acestora) poate fi o împrejurare pertinentă în stabilirea calității în care a acționat statul membru, în măsura în care există îndoieli în acest sens.
75.
Niciun element din dosar nu sugera existența acestor îndoieli ( 25 ).
76.
În al treilea rând, trebuie să subliniem că, în Hotărârea Comisia/EDF, Curtea a clarificat în continuare că îi revine Comisiei sarcina de a stabili dacă respectivul criteriu trebuie să fie aplicat. În consecință, în cazul în care se constată că criteriul operatorului privat ar putea fi aplicabil, Comisia trebuie să solicite statului membru în cauză să furnizeze toate informațiile pertinente care îi permit să stabilească dacă acest criteriu trebuie într‑adevăr aplicat ( 26 ). Cu alte cuvinte, indiferent de cine invocă criteriul operatorului privat, în principiu, îi revine Comisiei sarcina de a evalua – în cazul în care aplicabilitatea criteriului menționat nu este evidentă (de exemplu, din cauza formei măsurii contestate) – dacă criteriul trebuie să fie aplicat. În acest scop, Comisia trebuie să solicite statului membru în cauză (sau oricărei alte părți relevante) să prezinte informațiile necesare pentru realizarea aprecierii necesare. În niciun caz nu îi poate reveni beneficiarului presupusului ajutor sarcina de a dovedi fără echivoc și pe baza unor elemente obiective și verificabile că acest criteriu este aplicabil. Prin urmare, astfel cum am subliniat deja mai sus, îi revine Comisiei sarcina de a demonstra că o măsură constituie un ajutor de stat.
77.
Conform principiului respectiv, în cazul în care există îndoieli cu privire la natura acțiunii statului membru, Comisia trebuie să stabilească mai întâi calitatea în care a acționat statul membru. În măsura în care aprecierea globală necesară a elementelor pertinente arată că statul membru a acționat într‑o calitate economică, Comisia trebuie să aplice ulterior criteriul operatorului privat. În acest sens, în loc să ușureze sarcina Comisiei, Hotărârea Comisia/EDF adaugă o etapă preliminară la aprecierea aspectului dacă există un avantaj.
78.
Observăm că, în prezenta cauză, decizia în cauză nu conține niciun semnal al acestei aprecieri preliminare, iar criteriul operatorului privat a fost aplicat efectiv pentru a stabili dacă a existat un avantaj.
79.
În orice caz, având în vedere că nu au existat îndoieli cu privire la calitatea în care a acționat autoritatea fiscală locală, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că criteriul operatorului privat a fost aplicabil.
80.
Acest lucru ne conduce la cel de al patrulea motiv de recurs.
b) Aplicarea criteriului operatorului privat face parte dintr‑o investigare cu diligență și cu imparțialitate
81.
În mod similar cu ceea ce susține în temeiul celui de al doilea motiv de recurs, Comisia pretinde, conform celui de al patrulea motiv, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, de asemenea, deoarece a statuat că, având în vedere că respectivul criteriu era aplicabil ca atare, Comisia nu poate distinge, pentru aplicabilitatea sa, între diferitele alternative la măsura în litigiu ( 27 ).
82.
Mai exact, Comisia susține că criteriul operatorului privat nu este aplicabil în ceea ce privește compararea procedurilor de executare fiscală și de concordat. În opinia sa, acest lucru este cauzat de faptul că nici statul membru, nici beneficiarul nu au furnizat dovezi care să indice că autoritatea fiscală locală luase în considerare o procedură de executare și ar fi concluzionat că procedura ar fi mai puțin avantajoasă decât concordatul ( 28 ).
83.
Argumentele pentru care acest motiv de recurs ar trebui să fie respins au fost explicate deja mai sus. Cu toate acestea, vom face următoarele observații suplimentare.
84.
Cel de al patrulea motiv de recurs se bazează pe aceeași premiză precum cel de al doilea motiv de recurs. Acesta se bazează pe ideea că, din cauza faptului că nici statul membru în cauză, nici beneficiarul presupusului ajutor nu au prezentat dovezi care să demonstreze, fără echivoc și pe baza unor elemente obiective și verificabile, că procedura de executare fiscală a fost luată în considerare de autoritatea fiscală locală, criteriul operatorului privat nu este aplicabil în ceea ce privește respectiva procedură.
85.
Având în vedere că nu a existat nicio îndoială cu privire la calitatea în care a acționat autoritatea fiscală locală, Tribunalul a concluzionat în mod întemeiat că criteriul operatorului privat era aplicabil. Contrar a ceea ce Comisia pare să sugereze, aspectul referitor la opțiunile care trebuie luate în considerare în a evalua dacă există un avantaj privește aplicarea efectivă a criteriului operatorului privat mai degrabă decât aspectul dacă acest criteriu este în primul rând aplicabil ( 29 ). Într-adevăr, astfel cum a subliniat Tribunalul, având în vedere că criteriul operatorului privat este aplicabil ca atare, Comisia nu poate face deosebire, pentru aplicabilitatea criteriului, între diferite alternative la măsura în litigiu ( 30 ).
86.
În acest sens, cel de al patrulea motiv de recurs prezintă modul în care distincția între aplicabilitatea și aplicarea criteriului operatorului privat, în general, este deosebit de neconstructivă. În litigiul principal, acest lucru creează confuzie.
87.
În afară de cauzele, precum Comisia/EDF, în care acțiunea statului membru dă naștere la îndoieli, criteriile referitoare la aplicabilitatea și la aplicarea criteriului operatorului privat nu pot fi separate în mod semnificativ. Mai degrabă decât a constitui o excepție pe care numai statul membru o poate utiliza ca mijloc de apărare în timpul procedurii administrative, criteriul operatorului privat este tocmai instrumentul pe care Comisia trebuie să îl aplice pentru a stabili dacă întreprinderii în cauză i‑a fost acordat un avantaj economic. Faptul dacă, la adoptarea unei măsuri într‑o calitate economică, statul membru a acționat în mod efectiv astfel cum ar fi acționat un operator privat reprezintă un aspect care trebuie să fie stabilit prin aplicarea criteriului menționat. În acest context poate apărea îndoiala cu privire la ce alternative trebuie să fie comparate cu măsura luată ( 31 ).
88.
Reiterând, în cazul în care, precum în litigiul principal, nu există îndoieli cu privire la calitatea în care a acționat statul membru, trebuie să fie aplicat criteriul operatorului privat. Astfel cum a explicat Curtea, acest criteriu este utilizat pentru a stabili dacă beneficiarul presupusului ajutor nu ar fi obținut în mod evident facilități comparabile de la un operator privat. În acest sens, Comisia trebuie să efectueze o apreciere globală, ținând seama de orice element relevant în speță. În ceea ce privește, în special, un creditor public, Comisia trebuie să evalueze dacă beneficiarul nu ar fi obținut în mod evident un avantaj similar din partea unui creditor privat aflat într‑o situație cât mai apropiată de cea a autorității publice și care urmărea să obțină plata sumelor pe care i le datorează un debitor cu dificultăți de plată ( 32 ). În schimb, în cazul în care Comisia ar omite să efectueze respectiva evaluare, și‑ar încălca de fapt obligația de a desfășura o investigare cu imparțialitate și cu diligență.
89.
Pentru aceste motive, nu identificăm nicio eroare în hotărârea atacată în ceea ce privește evaluarea condițiilor în care este aplicabil criteriul operatorului privat. Cel de al doilea și cel de al patrulea motiv de recurs trebuie aşadar să fie respinse ca nefondate.
C. Primul motiv de recurs
1. Argumentele părților
90.
Prin intermediul primului motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a interpretat în mod eronat decizia în cauză prin interpretarea că respectiva decizie concluziona că era aplicabil criteriul operatorului privat ( 33 ). Comisia susține că interpretarea corectă a deciziei în cauză, precum și a jurisprudenței citate în considerentele pertinente arată în mod clar că Comisia a considerat că respectivul criteriu nu era aplicabil în speță ( 34 ).
91.
Frucona susține, în esență, că Tribunalul a interpretat corect decizia în cauză.
2. Evaluare
92.
Primul motiv de recurs se referă la o presupusă interpretare greșită a deciziei în cauză. Astfel, vom explica pe scurt în continuare de ce primul motiv, strâns legat de cel de al doilea și de cel de al patrulea motiv de recurs, trebuie deopotrivă respins.
93.
În primul rând, remarcăm că decizia în cauză nu precizează în mod expres că respectivul criteriu al operatorului privat nu este aplicabil. Astfel, luat separat, considerentul (83) al deciziei în cauză ar putea fi interpretat în sensul susținut de Comisie ( 35 ). Acesta poate fi însă interpretat de asemenea ca descriind pur și simplu poziția statului membru înainte de a o prezenta pe cea a Frucona în următorul considerent. În orice caz, găsim puține alte elemente în decizia în cauză care să sprijine interpretarea Comisiei. În loc să explice în mod clar motivul pentru care criteriul operatorului privat nu este aplicabil, decizia în cauză aplică acest criteriu. De fapt, astfel cum s‑a arătat deja mai sus, concluzia la care s‑a ajuns în decizia în cauză în ceea ce privește existența unui ajutor se bazează pe aplicarea criteriului operatorului privat ( 36 ).
94.
În al doilea rând, în cazul în care ar fi existat îndoieli în ceea ce privește aplicabilitatea criteriului operatorului privat, Comisia ar fi trebuit să îi solicite statului membru în cauză să furnizeze toate informațiile pertinente care să îi permită acesteia să stabilească dacă criteriul este aplicabil. Nu există elemente ale unei aprecieri privind aplicabilitatea criteriului operatorului privat în decizia în cauză. Faptul că Republica Slovacă a considerat că măsura constituia un ajutor de stat în timpul procedurii administrative (și anume, după ce s‑a convenit asupra concordatului) nu este suficient pentru a stabili că criteriul nu este aplicabil. În orice caz, astfel cum s‑a explicat mai sus, în speță nu apar asemenea îndoieli: un creditor public a acordat facilități de plată pentru o creanță pe care o are față de o întreprindere. Numai pentru acest motiv trebuia să fie aplicat criteriul operatorului privat ( 37 ).
95.
În al treilea rând, ca un corolar al celor două puncte anterioare, nu trebuie trecut cu vederea faptul că Frucona a susținut că măsura nu constituie un ajutor și a prezentat elemente potrivit cărora procedura de faliment ar fi adus autorității fiscale locale o valoare mai mică. Cu toate că, în orice caz, Comisia avea obligația să aplice criteriul operatorului privat în speță, Comisia pare să fi aplicat acest criteriu tocmai pentru acest motiv ( 38 ).
96.
Având în vedere aceste considerații, nu suntem de acord cu interpretarea alternativă a deciziei în cauză susținute de Comisie. Hotărârea atacată nu poate fi criticată pentru interpretarea greșită a deciziei în cauză la acest punct. În consecință, primul motiv de recurs trebuie de asemenea respins.
D. Cel de al treilea motiv de recurs
1. Argumentele părților
97.
Prin intermediul celui de al treilea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a aplicat în mod eronat principiul res iudicata, s‑a pronunțat ultra vires și a încălcat principiul conform căruia obiectul unei acțiuni este definit de părți, precum și articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și articolul 44 alineatul (1) și articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului ( 39 ).
98.
În special, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că, în Hotărârea Frucona I, Curtea „a considerat, în mod implicit, dar necesar, [criteriul creditorului privat] ca fiind aplicabil” ( 40 ). Comisia susține că, în cauza Frucona I, părțile nu au contestat aplicabilitatea criteriului operatorului privat. În consecință, Curtea s‑ar fi pronunțat neultra petita dacă ar fi apreciat că acest criteriu nu era aplicabil.
99.
Frucona este de opinie că aprecierea Tribunalul este corectă și, în orice caz, Curtea nu este ținută de argumentele invocate de părți. În cazul în care Curtea ar fi considerat că respectivul criteriu al operatorului privat nu era aplicabil, ar fi fost greșit ca aceasta să evalueze dacă era îndeplinit criteriul menționat.
2. Evaluare
100.
În temeiul celui de al treilea motiv de recurs, Comisia contestă modul în care Tribunalul a aplicat principiul res iudicata. În hotărârea atacată, acesta a considerat că aplicabilitatea criteriului operatorului privat era deja stabilită în Hotărârea Frucona I, deoarece, în respectiva cauză, Curtea a abordat aplicarea acestui criteriu.
101.
În cazul în care Curtea ar respinge primul, cel de al doilea și cel de al patrulea motiv de recurs, după cum sugerăm, nu este necesar să se ia în considerare cel de al treilea motiv de recurs, întrucât acesta abordează un aspect pe care Tribunalul l‑a examinat în scopuri de exhaustivitate.
102.
Referitor la fondul acestui motiv, suntem de acord cu Comisia.
103.
În Hotărârea Frucona I, Curtea nu s‑a pronunțat cu privire la aplicabilitatea criteriului operatorului privat, deoarece nu putea face acest lucru fără să se pronunțe ultra petita. Este suficient să reamintim că Curtea fusese sesizată pentru a se pronunța cu privire la aplicarea criteriului operatorului privat, iar nu cu privire la aplicabilitatea acestuia. În acest sens, considerăm că este deosebit de deconcertantă următoarea constatare din hotărârea atacată: Curtea ar fi putut să constate că criteriului operatorului privat nu este aplicabil, dar nu a procedat astfel, ceea ce înseamnă că aceasta a intenționat să confirme aplicabilitatea criteriului respectiv în speță ( 41 ).
104.
Este adevărat că aplicabilitatea este o condiție prealabilă a aplicării. Este la fel de adevărat că Curtea nu este obligată să se limiteze la argumentele invocate de părți în susținerea pretențiilor lor. În caz contrar, aceasta ar putea fi constrânsă, în anumite împrejurări, să își întemeieze deciziile pe considerații juridice eronate. Cu toate acestea, Curtea nu trebuie să se pronunțe decât cu privire la pretențiile părților, cărora le revine stabilirea cadrului litigiului ( 42 ).
105.
În cauza Frucona I, părțile nu au contestat aplicabilitatea criteriului operatorului privat. În cazul în care, în această situație, Curtea ar fi statuat că respectivul criteriu al operatorului privat nu era aplicabil, aceasta s‑ar fi pronunțat în mod clar cu privire la un aspect care depășea cadrul litigiului. Astfel cum subliniază în mod corect Comisia, aspectul aplicabilității criteriului operatorului privat nu poate fi asimilat cu probleme de ordine publică pe care Curtea le‑ar putea invoca din oficiu, fără o cerere în acest sens formulată de părți.
106.
În consecință, considerăm că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că, având în vedere că Curtea a apreciat aplicarea criteriului operatorului privat în Hotărârea Frucona I, aplicabilitatea respectivului criteriu constituia res iudicata. Totuși, în ipoteza în care Curtea este de acord cu poziția noastră cu privire la primul, la cel de al doilea și la cel de al patrulea motiv de recurs, prezentul motiv de recurs este inoperant.
E. Cel de al cincilea și cel de al șaselea motiv de recurs
1. Argumentele părților
107.
În temeiul celui de al cincilea motiv de recurs, Comisia susține că criteriul operatorului privat este necesar pentru a stabili „atitudinea subiectivă” a autorității publice și pentru a compara respectiva atitudine subiectivă cu atitudinea pe care un operator privat ar fi adoptat‑o în aceleași împrejurări. Aceasta arată că, pentru a aplica respectivul criteriu, sunt relevante numai elementele disponibile și evoluțiile previzibile la data la care a fost adoptată măsura în cauză. În opinia Comisiei, aprecierea aplicării criteriului operatorului privat este afectată de o eroare deoarece Tribunalul i‑a solicitat să compare comportamentul autorității publice cu cel al unui operator privat ipotetic ideal, rațional și pe deplin informat. Procedând astfel, Tribunalul a creat o cerință suplimentară pe care Comisia trebuie să o îndeplinească la momentul aplicării criteriului operatorului privat ( 43 ).
108.
Frucona susține că aprecierea Tribunalului a fost corectă. În primul rând, aprecierea a fost întemeiată pe același criteriu precum cel pe care Comisia însăși l‑a aplicat în decizia în cauză. Hotărârea atacată nu creează nicio cerință nouă. Aceasta solicită Comisiei pur și simplu să examineze toți factorii pertinenți care erau disponibili și previzibili la momentul la care a fost luată măsura.
109.
Cel de al șaselea motiv de recurs este strâns legat de cel de al cincilea. În temeiul acestui motiv, Comisia susține o eroare de drept în măsura în care concluzia hotărârii atacate poate fi interpretată prin faptul că Comisia și‑a încălcat obligația de a efectua o investigare cu diligență și cu imparțialitate ( 44 ). Comisia susține că sarcina probei care îi revenea era prea dificilă. În opinia sa, acest lucru se întâmplă, în special, deoarece hotărârea atacată nu furnizează suficiente orientări cu privire la modul în care trebuie se atingă nivelul probatoriu solicitat.
110.
Frucona susține că Tribunalul a criticat în mod clar lipsa verificării de Comisie, printre altele, a naturii evaluărilor utilizate la aplicarea criteriului operatorului privat și a metodologiei care stă la baza acestora. În opinia sa, Tribunalul a concluzionat în mod întemeiat că Comisia nu și‑a fundamentat concluziile în mod suficient.
2. Evaluare
111.
Între cel de al cincilea și cel de al șaselea motiv de recurs există o legătură. Din acest motiv, este adecvată abordarea acestora împreună.
112.
Cele două motive rămase se referă la compararea procedurii de concordat cu procedura de faliment, pe de o parte, și cu procedura de executare fiscală, pe de altă parte. Mai exact, aceste motive se referă la întinderea obligațiilor Comisiei de a aplica criteriul operatorului privat . Comisia susține că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept, deoarece Tribunalul nu a demonstrat că decizia în cauză cuprinde o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește aplicarea criteriului operatorului privat.
a) Parametrii aprecierii
113.
Pentru început, parametrii care definesc aprecierea care trebuie efectuată la momentul aplicării criteriului operatorului privat au fost definiți deja în jurisprudența Curții.
114.
Pe de o parte, în Hotărârea Frucona I, Curtea a statuat că, pentru a verifica dacă întreprinderea beneficiară nu ar fi obținut în mod evident facilități comparabile din partea unui operator privat care se afla într‑o situație cât mai apropiată de cea a creditorului public și care urmărește să obțină plata sumelor pe care i le datorează un debitor cu dificultăți de plată, îi revine Comisiei sarcina de a efectua o apreciere globală. Această apreciere trebuie să ia în considerare toate elementele pertinente în speță care îi permit Comisiei să stabilească dacă întreprinderea beneficiară în mod evident nu ar fi obținut facilități comparabile de la un asemenea creditor privat ( 45 ). În speță, Curtea a remarcat, de asemenea, că trebuie considerată relevantă orice informație susceptibilă să influențeze în mod semnificativ procesul decizional al unui creditor privat suficient de prudent și de diligent, aflat într‑o situație cât mai apropiată de cea a creditorului public și care urmărește să obțină plata sumelor pe care i le datorează un debitor cu dificultăți de plată ( 46 ).
115.
Pe de altă parte, fără îndoială pentru a delimita obligațiile care îi revin Comisiei pentru aplicarea criteriului operatorului privat, Curtea a statuat că sunt relevante numai elementele disponibile și evoluțiile previzibile la data la care a fost adoptată decizia de a efectua investiția ( 47 ).
116.
O altă scurtă observație pe care am dori să o facem înainte de a examina celelalte două motive de recurs restante ale Comisiei se referă la competența Curții în cadrul recursului: nu îi revine Curții obligația de a reevalua fapte sau probe în contextul unui recurs. Astfel, în loc să solicite o reevaluare a faptelor sau a probelor, Comisia susține că, în aprecierea elementelor din dosar, Tribunalul a creat o nouă cerință pentru Comisie în ceea ce privește aplicarea criteriului operatorului privat.
b) Competența Tribunalului în aprecierea elementelor din dosar
117.
În hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, în aplicarea criteriului operatorului privat, Comisia trebuia să stabilească dacă, pentru a obține plata sumelor care îi erau datorate, un operator privat suficient de prudent și de diligent care se afla într‑o situație cât mai apropiată posibil de cea a autorităților slovace în mod evident nu ar fi acceptat propunerea de concordat. În acest scop, pentru a identifica alternativa cea mai avantajoasă, Comisia trebuia să compare, în funcție de interesele unui operator privat, avantajele și dezavantajele fiecăreia dintre respectivele proceduri ( 48 ).
118.
Hotărârea atacată a abordat mai întâi procedura de faliment ca o posibilă alternativă la procedura de concordat. Tribunalul a apreciat coeficienții de lichidare aplicați de Comisie în cadrul deciziei în cauză în ceea ce privește creanțele pe termen scurt și activele imobilizate (instalații de producție și utilaje) ( 49 ). El a concluzionat că elementele din dosarul administrativ nu au fundamentat, corespunzător cerințelor legale, aprecierea Comisiei cu privire la veniturile probabile în cazul unui faliment. De asemenea, a susținut că, pentru a remedia această situație, Comisia ar fi trebuit să obțină informații suplimentare pentru a‑și verifica și pentru a‑și fundamenta concluziile ( 50 ).
119.
Hotărârea atacată a abordat în continuare procedura de executare fiscală. În acest context, Tribunalul și‑a reiterat opinia potrivit căreia concluziile deduse din evaluarea activelor imobilizate și a creanțelor nu au fost fundamentate corespunzător cerințelor legale ( 51 ). Acesta a procedat ulterior la identificarea altor trei aspecte care, în opinia sa, afectează de asemenea decizia în cauză în ceea ce privește aprecierea procedurii de executare fiscală: Comisia nu a luat în considerare în mod corespunzător durata respectivei proceduri, să aprecieze costurile unei astfel de proceduri și să aibă în vedere că ar fi posibil ca întreprinderea să se confrunte cu falimentul în timpul acestei proceduri ( 52 ).
120.
Comisia susține că respectivele constatări ale Tribunalului conduc la o nouă cerință pe care Comisia trebuie să o îndeplinească la momentul aplicării criteriului operatorului privat: aceasta trebuie să reconstruiască ex officio comportamentul unui operator privat ipotetic ideal, rațional și pe deplin informat.
121.
În opinia noastră, afirmațiile Comisiei sunt eronate.
122.
În speță, un aspect deosebit de important este faptul că îi revine Tribunalului sarcina de a verifica nu numai exactitatea materială a elementelor de probă invocate, ci și dacă aceste elemente constituie toate datele pertinente care trebuie luate în considerare pentru a aprecia o situație complexă și dacă sunt de natură să susțină concluziile care sunt desprinse din acestea ( 53 ).
123.
În esență, Tribunalul a considerat că nu aceasta este situația. El a ajuns la această constatare în ceea ce privește atât aprecierea procedurii de faliment și în legătură cu cea a procedurii de executare fiscală ( 54 ).
124.
În ceea ce privește coeficienții de lichidare, Comisia susține că hotărârea atacată nu furnizează nicio indicație în ceea ce privește informațiile suplimentare solicitate pentru a atinge nivelul probatoriu solicitat. Astfel, cerința impusă Comisiei ar fi contrară însăși rațiunii de a fi a criteriului operatorului privat, și anume de a aprecia „atitudinea subiectivă” a autorității publice la momentul deciziei.
125.
În opinia noastră, o examinare mai atentă a hotărârii atacate nu confirmă acest punct de vedere. De fapt, din hotărârea atacată poate rezulta că, în ceea ce privește activele imobilizate, decizia în cauză nu a susținut utilizarea unui coeficient de lichidare de 97 % ( 55 ). Dimpotrivă, în ceea ce privește aspectul creanțelor, hotărârea atacată critică decizia în cauză pentru că nu a susținut alegerea unui coeficient de lichidare de 59 % ( 56 ). Cu alte cuvinte, problema identificată de Tribunal este aceea că decizia în cauză se bazează pe ipoteze nefundamentate referitoare la valoarea activelor întreprinderii în eventualitatea lichidării.
126.
Acest lucru ne conduce la Hotărârea Buczek Automotive, la care se referă hotărârea atacată. Comisia încearcă să facă o diferență între litigiul principal și Hotărârea Buczek Automotive. În special, aceasta subliniază că natura erorilor constatate în respectiva cauză nu este comparabilă cu a celor constatate în primă instanță în litigiul principal: în Hotărârea Buczek Automotive, s‑a constatat, cu privire la un aspect, că dosarul procedurii administrative nu conținea elemente care să sprijine concluzia Comisiei ( 57 ). Comisia remarcă, de asemenea, că litigiul principal este diferit, deoarece decizia în cauză nu urmărește să stabilească ceea ce ar fi făcut un operator privat.
127.
În primul rând, pretinsa diferență între cauze constituie o distincție lipsită de substanță: mai degrabă, aceasta ar fi una de nivel. În Hotărârea Buczek Automotive nu au fost furnizate elemente care să sprijine concluzia potrivit căreia numai falimentul a permis o rambursare eficientă a datoriei. În mod similar, hotărârea atacată a concluzionat că în decizia în cauză s‑a ajuns la o serie de concluzii care nu au fost susținute de suficiente elemente solide în cadrul dosarului procedurii administrative ( 58 ). În al doilea rând, considerăm că decizia în cauză stabilește, de fapt, ceea ce ar fi făcut un operator privat. Aceasta concluzionează că un operator privat nu ar fi acceptat propunerea de concordat: el ar fi preferat oricare dintre alternativele la concordat ( 59 ).
128.
În orice caz, trebuie remarcat că hotărârea atacată nu se bazează numai pe Hotărârea Buczek Automotive, ci și pe principii bine stabilite conform cărora aprecierea (globală) a Comisiei trebuie să se bazeze pe informații exacte din punct de vedere material, credibile și coerente ( 60 ). La un nivel general, astfel cum a subliniat Curtea, toate elementele pertinente pe care s‑ar putea sprijini Comisia în stabilirea faptului dacă întreprinderea beneficiară nu ar fi obținut în mod evident facilități comparabile de la un creditor privat trebuie să fie luate în considerare în această apreciere: orice informație susceptibilă să influențeze în mod semnificativ procesul decizional al unui creditor privat suficient de prudent și de diligent, aflat într‑o situație cât mai apropiată de cea a autorității publice, trebuie considerată relevantă ( 61 ).
129.
Instanțele Uniunii nu trebuie să înlocuiască evaluările economice complexe ale Comisiei în domeniul ajutoarelor de stat cu propriile evaluări. Totuși, instanțele Uniunii trebuie să fie în măsură să verifice dacă respectivele evaluări se bazează pe elemente concrete.
130.
Se poate susține că Tribunalul a adoptat o abordare strictă. Cu toate acestea, în opinia noastră, Comisia susține în mod eronat că respectiva concluzie la care s‑a ajuns în hotărârea atacată conduce la crearea unei noi cerințe de a reconstrui comportamentul unui operator privat ipotetic, ideal și rațional.
131.
Nu există niciun element care să sugereze că hotărârea atacată solicită Comisiei să analizeze informații suplimentare în plus față de cele care erau disponibile la momentul la care a fost adoptată măsura. În evaluarea elementelor din dosar referitoare la coeficienții de lichidare, Tribunalul a concluzionat pur și simplu că elementele prezentate nu erau suficiente pentru a susține concluziile desprinse din decizia în cauză cu privire la îndeplinirea criteriului operatorului privat. Cu alte cuvinte, acesta nu a fost convins de elementele prezentate pentru a stabili existența unui avantaj, având în vedere că nu toate informațiile pertinente au fost luate în considerare.
132.
Astfel, situația din speță nu este diferită de cea din cauza Tetra Laval, în măsura în care Tribunalul nu a adăugat o condiție la standardul probatoriu impus în prezenta cauză. Acesta a considerat pur și simplu că elementele furnizate nu au fost convingătoare pentru a susține poziția Comisiei ( 62 ).
133.
Limita dintre concluziile susținute și cele nefundamentate poate fi uneori dificil de determinat în mod general. Din acest motiv, în litigiul principal, trebuie să îi revină Tribunalului sarcina de a efectua aprecierea necesară a elementelor, fără intervenția inutilă a Curții.
134.
Acest lucru ne conduce la argumentele Comisiei referitoare la aprecierea procedurii de executare fiscală, care necesită următoarele observații.
135.
În ceea ce privește aprecierea activelor și a coeficienților de lichidare utilizați, concluzia trebuie să fie aceeași precum cea din cazul procedurii de faliment: având în vedere competența Tribunalului de a examina faptele și elementele de probă, concluzia la care acesta a ajuns a fost justificată.
136.
În plus, observăm că Comisia nu a pus în discuție analiza Tribunalului în ceea ce privește alte trei aspecte care, în opinia sa, au afectat de asemenea decizia în cauză: absența unei aprecieri corespunzătoare a duratei procedurii de executare fiscală, a costurilor unei astfel de proceduri și a posibilității ca întreprinderea să se confrunte cu falimentul în timpul procedurii.
137.
Se poate susține cu greu că un creditor privat suficient de prudent și de diligent, aflat într‑o situație cât mai apropiată de cea a autorității fiscale locale, ar putea ignora pur și simplu acești factori. Curtea a statuat deja în Hotărârea Frucona I că, în ceea ce privește falimentul, durata procedurii este un factor susceptibil să influențeze în mod semnificativ procesul decizional al unui creditor privat suficient de prudent și de diligent ( 63 ). Același lucru trebuie să se aplice în ceea ce privește procedura de executare fiscală. În plus, costurile unei astfel de proceduri și necesitatea de a lua în considerare posibilitatea falimentului în timpul procedurii sunt, fără îndoială, factori deosebit de pertinenți pentru orice creditor suficient de prudent și de diligent care urmărește să obțină plata sumelor pe care i le datorează un debitor care are dificultăți financiare. În opinia noastră, aceste constatări sunt suficiente în sine pentru a justifica concluzia conform căreia Comisia nu a luat în considerare toate informațiile pertinente în aplicarea criteriului operatorului privat în conformitate cu jurisprudența rezultată din Hotărârea Frucona I ( 64 ).
138.
Întrucât Comisia nu a contestat respectivele constatări formulate în hotărârea atacată, argumentele sale cu privire la erorile referitoare la aprecierea aplicării criteriului operatorului privat în raport cu procedura de executare fiscală trebuie să fie considerate, în aceste împrejurări, ca fiind lipsite de efect.
139.
În concluzie, îi revine Comisiei sarcina să desfășoare, cu diligență și cu imparțialitate, o investigare pentru a stabili dacă o măsură constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. În acest scop, aceasta trebuie să își fundamenteze concluziile cu elemente de probă exacte din punct de vedere material, credibile și coerente. Elementele de probă trebuie să conțină toate informațiile relevante necesare pentru a concluziona că o măsură constituie un ajutor. În prezenta cauză, Tribunalul a constatat că respectivele concluzii desprinse din decizia în cauză referitoare la avantajele și la dezavantajele alternativelor la procedura de concordat nu erau întemeiate pe toate informațiile relevante. Acest lucru nu conduce la adăugarea unei noi cerințe la condițiile referitoare la elementele de probă.
140.
Prin urmare, considerăm că cel de al cincilea și cel de al șaselea motiv de recurs trebuie, de asemenea, să fie respinse ca nefondate.
F. Concluzie
141.
Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții respingerea recursului și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
( 1 ) Limba originală: engleza.
( 2 ) Hotărârea din 16 martie 2016, Frucona Košice/Comisia (T‑103/14, EU:T:2016:152) (denumită în continuare „hotărârea atacată”).
( 3 ) JO 2014, L 176, p. 38 („decizia în cauză”).
( 4 ) În funcție de împrejurări, criteriul menționat este denumit, inter alia, criteriul investitorului privat, criteriul creditorului privat sau criteriul vânzătorului privat.
( 5 ) Ajutorul de stat C 25/2005 (ex NN 21/2005) – Măsură în favoarea Frucona Košice (JO 2005, C 233, p. 47).
( 6 ) JO 2007, L 112, p. 14 (denumită în continuare „decizia inițială”).
( 7 ) Hotărârea din 7 decembrie 2010, Frucona Košice/Comisia (T‑11/07, EU:T:2010:498).
( 8 ) Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia (C‑73/11 P, EU:C:2013:32), („Frucona I”).
( 9 ) Ordonanța din 21 martie 2014, Frucona Košice/Comisia (T‑11/07 RENV, EU:T:2014:173).
( 10 ) Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctele 81-85).
( 11 ) A se vedea printre altele Hotărârea din 23 februarie 1961, De Gezamenlijke Steenkolenmijnen in Limburg/Înalta Autoritate (30/59, EU:C:1961:2, p. 19), Hotărârea din 15 martie 1994, Banco Exterior de España (C‑387/92, EU:C:1994:100, punctele 12 și 13). A se vedea mai recent Hotărârea Frucona I (punctele 68 și 69 și jurisprudența citată).
( 12 ) Hotărârea Frucona I (punctul 70) și Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 78 și jurisprudența citată).
( 13 ) A se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep (C‑224/12 P, EU:C:2014:213, punctul 32) şi Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 103).
( 14 ) Hotărârea Frucona I (punctul 71 și jurisprudența citată).
( 15 ) Punctele 109-118 din hotărârea atacată.
( 16 ) Punctul 247 din hotărârea atacată.
( 17 ) A se vedea, în ceea ce privește un investitor public, Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 81).
( 18 ) Hotărârea Frucona I (punctul 71 și jurisprudența citată).
( 19 ) Hotărârea Frucona I (punctul 72 și jurisprudența citată).
( 20 ) Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 82).
( 21 ) Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctele 86 și 87).
( 22 ) Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia (C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682, punctele 57, 60 și 61).
( 23 ) Punctul 113 din hotărârea atacată.
( 24 ) Din considerentele (83) și (128)-(132) ale deciziei în cauză rezultă că direcția fiscală centrală s‑a opus propunerii de concordat, iar Republica Slovacă a considerat că respectiva propunere de concordat constituie un ajutor de stat.
( 25 ) Dimpotrivă, astfel cum se explică în mod detaliat în continuare, decizia în cauză aplică respectivul criteriu al operatorului privat pentru a concluziona că anularea datoriei fiscale constituie un ajutor de stat.
( 26 ) A se vedea Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 104), și Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep (C‑224/12 P, EU:C:2014:213, punctul 33).
( 27 ) Punctul 247 din hotărârea atacată.
( 28 ) Punctul 245 din hotărârea atacată.
( 29 ) Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia (C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682).
( 30 ) Punctul 247 din hotărârea atacată.
( 31 ) Se poate observa din considerentul (121) al deciziei în cauză că procedura de executare fiscală a fost examinată ca o alternativă la procedura de concordat în temeiul criteriului operatorului privat de pe piață, în pofida faptului că autoritatea fiscală locală nu a luat în considerare în mod concret să recurgă la această procedură.
( 32 ) Hotărârea Frucona I (punctul 73 și jurisprudența citată) și, în acest sens, Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 86).
( 33 ) Punctele 99-104 din hotărârea atacată.
( 34 ) Considerentele (80)-(84) și (128)-(132) ale deciziei în cauză.
( 35 ) A se vedea punctul 29 de mai sus.
( 36 ) Considerentele (139) și (140) ale deciziei în cauză.
( 37 ) A se vedea punctul 73 de mai sus.
( 38 ) Considerentele (84) și (85) ale deciziei în cauză.
( 39 ) Punctele 119-126 din hotărârea atacată.
( 40 ) Punctul 123 din hotărârea atacată.
( 41 ) Punctul 125 din hotărârea atacată.
( 42 ) Hotărârea din 21 septembrie 2010, Suedia și API/Comisia și Comisia/API (C‑514/07 P, C‑528/07 P și C‑532/07 P, EU:C:2010:541, punctul 65).
( 43 ) Punctele 137 și 180-213 din hotărârea atacată.
( 44 ) Punctele 191-195 din hotărârea atacată.
( 45 ) Hotărârea Frucona I (punctele 72 și 73, și jurisprudența citată).
( 46 ) Hotărârea Frucona I (punctul 78).
( 47 ) Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 105).
( 48 ) Punctul 137 din hotărârea atacată.
( 49 ) Punctele 185-200 din hotărârea atacată.
( 50 ) Punctele 201 și 235 din hotărârea atacată.
( 51 ) Punctele 277 și 278 din hotărârea atacată.
( 52 ) Punctele 279-283 din hotărârea atacată.
( 53 ) Hotărârea Frucona I (punctul 76 și jurisprudența citată).
( 54 ) Punctele 201, 278 și 284 din hotărârea atacată.
( 55 ) Punctul 191 din hotărârea atacată.
( 56 ) Punctul 198 din hotărârea atacată.
( 57 ) Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive (C‑405/11 P, EU:C:2013:186, punctul 60).
( 58 ) Punctele 191, 194, 196, 199, 279 și 283 din hotărârea atacată.
( 59 ) Considerentele (119) și (124) ale deciziei în cauză.
( 60 ) Hotărârea din 15 februarie 2005, Comisia/Tetra Laval (C‑12/03 P, EU:C:2005:87, punctul 39), și Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Scott (C‑290/07 P, EU:C:2010:480, punctul 65). A se vedea de asemenea Hotărârea Frucona I (punctul 76).
( 61 ) Hotărârea Frucona I (punctul 78).
( 62 ) A se vedea Hotărârea din 15 februarie 2005, Comisia/Tetra Laval (C‑12/03 P, EU:C:2005:87, punctul 41).
( 63 ) Hotărârea Frucona I (punctul 81).
( 64 ) A se vedea în acest sens Hotărârea Frucona I (punctul 77).