CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JULIANE KOKOTT
prezentate la 22 iunie 2017 ( 1 )
Cauza C‑423/16 P
HX
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
„Recurs – Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate împotriva Siriei – Măsuri restrictive adoptate împotriva unei persoane incluse în anexa la o decizie – Prelungirea valabilității deciziei în cursul procedurii în fața Tribunalului Uniunii Europene – Comunicarea deciziei de prelungire – Confirmarea de primire – Procedura în fața Tribunalului – Cerere de adaptare a cererii introductive formulată în ședință – Articolul 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului – Versiunea în limba bulgară – Înscris separat – Anularea de către Tribunal a deciziei inițiale prin care persoana în cauză a fost introdusă în listă – Expirarea valabilității deciziei de prelungire – Interesul de a exercita acțiunea în ceea ce privește adaptarea cererii introductive”
I. Introducere
1.
Măsurile restrictive adoptate de Uniunea Europeană în domeniul politicii externe și de securitate comune necesită o anumită flexibilitate, având în vedere că adesea trebuie să se reacționeze prompt la împrejurările și circumstanțele politice în schimbare care stau la baza acestor măsuri. De aceea, în actele respective adesea se precizează că necesitatea acestor acte trebuie verificată regulat, eventual la cererea persoanelor vizate. Adesea valabilitatea acestor acte este limitată în timp încă de la început, de exemplu pe un an, iar ulterior, dacă este cazul, este prelungită prin adoptarea altor acte, de multe ori pentru o perioadă scurtă.
2.
Pentru a garanta persoanei vizate, în aceste condiții, o protecție juridică efectivă în conformitate cu prevederile articolului 275 al doilea paragraf TFUE, particularitățile acestor acte trebuie luate în considerare în cadrul procedurilor judiciare. În acest sens, Tribunalul a recunoscut în special posibilitatea adaptării cererii introductive, în cazul adoptării unui nou act în cursul procedurii judiciare, pentru a cere eventual și anularea acestui nou act. În plus, această posibilitate și modalitățile de exercitare sunt prevăzute în mod expres la articolul 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 4 martie 2015 ( 2 ). Mai mult, Curtea a statuat că interesul de a exercita acțiunea al unui reclamant nu încetează automat prin expirarea valabilității unui act prin care s‑au dispus măsuri restrictive în domeniul politicii externe și de securitate comună ( 3 ).
3.
Prezentul recurs privește diferite consecințe ale acestor particularități procedurale. În mod concret, se pune problema, pe de o parte, dacă Tribunalul putea respinge ca inadmisibilă o cerere orală de adaptare a cererii introductive pentru lipsa unui memoriu scris formulat separat, deși cererea a fost menționată în procesul‑verbal de ședință și persoanei în cauză nu i s‑au adresat alte solicitări, iar versiunea lingvistică a Regulamentului de procedură, aplicabilă din punctul de vedere al limbii de procedură, nu este clară în ceea ce privește obligativitatea înscrisului separat. Pe de altă parte, configurația existentă generează problema menținerii interesului de a exercita acțiunea în cazul în care actul atacat, emis în cursul procedurii judiciare și cu privire la efectele căruia a fost cerută adaptarea cererii introductive, a fost înlocuit în cursul aceleiași proceduri de un alt act.
4.
Dincolo de caracterul tehnic și particular al situației, clarificarea acestor chestiuni prezintă interes atât pentru garantarea unei protecții jurisdicționale efective, cât și pentru economia procedurii judiciare în fața instanțelor Uniunii în domeniul foarte sensibil al măsurilor restrictive.
II. Cadrul juridic
5.
Articolul 45 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, care figurează în titlul II din Regulamentul de procedură („Regimul lingvistic”), intitulat „Stabilirea limbii de procedură”, prevede:
„(1) În acțiunile directe în sensul articolului 1, limba de procedură este aleasă de reclamant[…]”
6.
Articolul 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului este intitulat „Adaptarea cererii introductive” și prevede, în versiunea aplicabilă în procedura în discuție care s‑a aflat pe rolul Tribunalului ( 4 ):
„(1) Atunci când un act, a cărui anulare este solicitată, este înlocuit sau modificat printr‑un alt act având același obiect, reclamantul poate, înainte de închiderea fazei orale a procedurii sau înainte de decizia Tribunalului de a se pronunța fără parcurgerea fazei orale a procedurii, să își adapteze cererea introductivă pentru a ține cont de acest element nou.
(2) Adaptarea cererii introductive trebuie efectuată prin înscris separat și în termenul prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE în care poate fi solicitată anularea actului care justifică adaptarea cererii introductive.
(3) Memoriul în adaptare conține:
(a)
concluziile adaptate;
(b)
dacă este necesar, motivele și argumentele adaptate;
(c)
dacă este necesar, probele și propunerea de probe legate de adaptarea concluziilor.
(4) Memoriul în adaptare este însoțit de actul care justifică adaptarea cererii introductive. Dacă acest act nu este depus, grefierul stabilește reclamantului un termen rezonabil în vederea depunerii sale. În cazul în care, în termenul stabilit în acest scop, reclamantul nu procedează la îndreptarea acestei neregularități, Tribunalul decide dacă nerespectarea acestei cerințe determină inadmisibilitatea memoriului de adaptare a cererii introductive.
(5) Fără a aduce atingere deciziei care urmează a fi luată de Tribunal cu privire la admisibilitatea memoriului de adaptare a cererii introductive, președintele stabilește pârâtului un termen pentru a răspunde la memoriul în adaptare.
[…]”
III. Istoricul procedurii de recurs
7.
Recurentul este un om de afaceri sirian împotriva căruia a fost dispusă restricționarea circulației în cadrul măsurilor restrictive luate de Uniunea Europeană împotriva Siriei. În plus, fondurile și resursele sale economice au fost înghețate.
A. Ordonanțele și regulamentele Consiliului
8.
La 9 mai 2011, Consiliul a adoptat, pentru perioada până la 9 mai 2012, Decizia 2011/273/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei ( 5 ) și Regulamentul (UE) nr. 442/2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria ( 6 ). Regulamentul nr. 442/2011 a fost înlocuit ulterior cu Regulamentul (UE) nr. 36/2012 din 18 ianuarie 2012 ( 7 ).
9.
Prevederile Deciziei 2011/273 au fost menținute prin Decizia 2011/782/PESC din 1 decembrie 2011 ( 8 ) până la 1 decembrie 2012, prin Decizia 2012/739/PESC din 29 noiembrie 2012 ( 9 ) până la 1 martie 2013 și, în cele din urmă, prin Decizia 2013/255/PESC din 31 mai 2013 (denumită în continuare „Decizia din 2013”) ( 10 ) până la 1 iunie 2014. Valabilitatea Deciziei din 2013 a fost prelungită prin Decizia 2014/309/PESC din 28 mai 2014 ( 11 ) până la 1 iunie 2015.
10.
Prin Decizia de punere în aplicare 2014/488/PESC a Consiliului din 22 iulie 2014 privind punerea în aplicare a Deciziei din 2013 privind măsuri restrictive împotriva Siriei (denumită în continuare „Decizia de punere în aplicare din 2014”) ( 12 ), numele domnului HX a fost inclus în lista din anexa I la Decizia din 2013.
11.
Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 793/2014 al Consiliului din 22 iulie 2014 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria ( 13 ), numele domnului HX a fost inclus în lista din anexa II la Regulamentul nr. 36/2012.
12.
Valabilitatea Deciziei din 2013 a fost prelungită până la 1 iunie 2016 prin Decizia (PESC) 2015/837 a Consiliului din 28 mai 2015 privind măsuri restrictive împotriva Siriei (denumită în continuare „Decizia din 2015”) ( 14 ).
13.
În continuare, valabilitatea Deciziei din 2013 a fost prelungită încă o dată până la 1 iunie 2017 prin Decizia (PESC) 2016/850 a Consiliului din 27 mai 2016 de modificare a Deciziei din 2013 privind măsuri restrictive împotriva Siriei (denumită în continuare „Decizia din 2016”) ( 15 ). Decizia din 2016 a fost publicată în Jurnalul Oficial la 28 mai 2016, a intrat în vigoare la 29 mai 2016 și i‑a fost comunicată domnului HX la 30 mai 2016 ( 16 ). Prin comparație cu Decizia de punere în aplicare din 2014, Decizia din 2016 cuprindea o amplă motivare a includerii domnului HX în lista din anexa I la Decizia din 2013, în care au fost adăugate elemente noi în raport cu motivele cuprinse în Decizia de punere în aplicare din 2014.
14.
În sfârșit, pe parcursul procedurii prezentului recurs, valabilitatea Deciziei din 2013 a fost prelungită încă o dată până la 1 iunie 2018 prin Decizia (PESC) 2017/917 a Consiliului din 29 mai 2017 de modificare a Deciziei din 2013 privind măsuri restrictive împotriva Siriei ( 17 ), fără să se fi operat modificări cu privire la domnul HX.
B. Hotărârea Tribunalului
15.
Prin cererea introdusă la 13 octombrie 2014, domnul HX a solicitat Tribunalului anularea Deciziei de punere în aplicare din 2014 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 793/2014 în măsura în care aceste acte îl priveau.
16.
În ședința de la Tribunal din 8 decembrie 2015, domnul HX a formulat o cerere de adaptare a cererii introductive în vederea anulării și a Deciziei din 2015 în măsura în care acest act îl privea. Această cerere a fost consemnată în procesul‑verbal de ședință împreună cu precizarea că domnul HX a indicat că Decizia din 2015 nu i‑a fost niciodată comunicată. În plus, s‑a consemnat poziția Consiliului de a nu se opune cererii de adaptare a cererii introductive.
17.
În Hotărârea din 2 iunie 2016 (denumită în continuare „hotărârea atacată”) ( 18 ), Tribunalul a respins însă ca inadmisibilă cererea de adaptare a cererii introductive care viza includerea Deciziei din 2015. Tribunalul și‑a întemeiat soluția de respingere pe prevederile articolului 86 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, potrivit cărora adaptarea cererii introductive trebuie cerută prin înscris separat. În opinia Tribunalului, această condiție nu a fost îndeplinită, având în vedere că domnul HX a cerut adaptarea cererii introductive doar oral în ședință.
18.
Apoi, Tribunalul a anulat Decizia de punere în aplicare din 2014 și Regulamentul de punere în aplicare nr. 793/2014 în măsura în care aceste acte îl privesc pe domnul HX. În motivare a indicat că elementele invocate de Consiliu pentru motivarea introducerii domnului HX în lista din anexele la aceste acte nu pot justifica susținerea potrivit căreia domnul HX sprijină sau beneficiază de pe urma regimului sirian. În cele din urmă, Tribunalul a obligat Consiliul să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de domnul HX.
IV. Procedura de recurs și concluziile părților
19.
Prin cererea din 1 august 2016, domnul HX a introdus recurs împotriva hotărârii atacate. Domnul HX solicită Curții să anuleze această hotărâre în ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de adaptare a cererii introductive prin includerea Deciziei din 2015. În plus, domnul HX solicită Curții anularea Deciziei din 2015 în măsura în care îl privește ori să trimită cauza spre rejudecare la Tribunal. În cele din urmă, domnul HX solicită Curții să oblige Consiliul la plata cheltuielilor de judecată.
20.
Consiliul solicită respingerea recursului și obligarea domnului HX la plata cheltuielilor de judecată.
21.
Procedura de recurs în fața Curții s‑a desfășurat în scris.
22.
În anexa la memoriul în răspuns, Consiliul a depus un mijloc de probă nou, respectiv o confirmare de primire privind comunicarea Deciziei din 2015 către avocatul domnului HX, semnată de o terță persoană. Curtea a oferit părților posibilitatea de a‑și exprima punctul de vedere cu privire la acest mijloc de probă nou. În plus, Curtea a ascultat părțile cu privire la menținerea interesului domnului HX de a exercita acțiunea, în special în ceea ce privește Decizia din 2015.
V. Apreciere juridică
A. Cu privire la recurs
1. Cu privire la comunicarea Deciziei din 2015 domnului HX
23.
Prin primul motiv de recurs, domnul HX invocă faptul că cererea de adaptare a cererii introductive prin includerea Deciziei din 28 mai 2015, formulată în ședința din 8 decembrie 2015, nu este formulată peste termen. Având în vedere că Decizia din 2015 nu i‑a fost comunicată, deși Consiliul cunoștea adresa sa, termenul pentru adaptarea cererii introductive în ceea ce privește această decizie nu a început să curgă.
24.
Consiliul precizează cu privire la această chestiune că Decizia din 2015 i‑a fost comunicată avocatului domnului HX cu confirmare de primire. În plus, Consiliul a depus, astfel cum s‑a arătat anterior, în anexa la memoriul în răspuns, o confirmare de primire semnată de o terță persoană la data de 8 iunie 2015. Domnul HX neagă însă că semnatara acestei confirmări de primire, care nu era angajata avocatului său, ar fi predat acest înscris. Domnul HX adaugă că Consiliul putea să constate că pe confirmarea de primire nu a semnat avocatul său. În plus, Consiliului cunoștea adresa de e‑mail a acestuia. De aceea, pentru siguranță, Consiliul trebuia să mai expedieze un înscris sau un e‑mail pentru a aduce la cunoștința avocatului Decizia din 2015.
25.
În aceste împrejurări, Curtea nu poate stabili cu certitudine dacă Decizia din 2015 i‑a fost comunicată în mod valabil domnului HX. De aceea, hotărârea Curții privind temeinicia prezentului recurs nu se poate întemeia pe o eventuală decădere din dreptul de a formula cererea de adaptare a cererii introductive de pe rolul Tribunalului.
26.
În plus, este suficient să se constate că motivul de recurs precizat este oricum inoperant. Tribunalul nu a respins cererea de adaptare a cererii introductive prin includerea Deciziei din 2015 prin prisma nerespectării termenului pentru formularea unei asemenea cereri, ci prin prisma faptului că cererea nu a fost formulată prin înscris separat.
27.
Astfel că nu se impune să se analizeze dacă domnul HX a primit sau nu a primit prin avocatul său un exemplar al Deciziei din 2015.
28.
De asemenea, nu se impune să se analizeze în ce măsură cererea de adaptare a cererii introductive trebuia formulată în termenul prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE în care poate fi solicitată anularea actului care justifică adaptarea cererii introductive. În legătură cu această chestiune, înainte de intrarea în vigoare a noului Regulament de procedură la 4 martie 2015, Tribunalul a decis că, în anumite condiții, acest termen nu este aplicabil unei acțiuni pendinte. Acesta este cazul atunci când, pe de o parte, actul în discuție și actul a cărei anulare se urmărește prin adaptarea cererii introductive au, în ceea ce privește persoana interesată, același obiect, sunt întemeiate în esență pe aceleași motive și au în esență conținuturi identice, fiind diferite numai din punctul de vedere al domeniului lor de aplicare ratione temporis, și, pe de altă parte, cererea de adaptare a concluziilor nu este întemeiată pe niciun alt motiv, fapt sau element de probă nou decât însăși adoptarea actului în discuție care abrogă și înlocuiește acest act anterior ( 19 ).
2. Cu privire la respingerea de către Tribunal a cererii de adaptare a cererii introductive prin includerea Deciziei din 2015
29.
În cadrul celui de al doilea motiv de recurs, domnul HX susține că Tribunalul a respins în mod eronat cererea sa de adaptare a cererii introductive prin includerea Deciziei din 2015 pentru lipsa unui înscris separat. Prin formularea cererii în ședință, consemnată în scris în procesul‑verbal de ședință, condițiile de admisibilitate a cererii de adaptare a cererii introductive au fost îndeplinite în conformitate cu Regulamentul de procedură al Tribunalului. Lipsa unui înscris separat în cauza de față nu a lezat nici interesele părții adverse și nici nu a impietat asupra activității Tribunalului, având în vedere că Decizia din 2015 le era cunoscută încă de dinainte de ședință. În plus, Consiliul a avut posibilitatea să se opună cererii de adaptare a cererii introductive, însă nu s‑a opus, astfel cum s‑a consemnat în procesul‑verbal de ședință.
30.
Apoi, Tribunalul nu a luat în considerare nici faptul că versiunea în limba bulgară a articolului 86 alineatul (2) din Regulamentul de procedură aplicabil în cauză, având în vedere că limba de procedură este limba bulgară, este echivocă în ceea ce privește condiția depunerii unui înscris separat pentru adaptarea cererii introductive. Deoarece, în contrast cu versiunile în limbile engleză („separate document”) și franceză („acte séparé”) ale Regulamentului de procedură al Tribunalului, versiunea în limba bulgară nu conține noțiunea de „înscris”, ci noțiunea „молба” („molba” - „cerere”). Această noțiune nu include în mod automat și condiția formei scrise, având în vedere că poate desemna atât o manifestare de voință scrisă, cât și una orală.
31.
În sfârșit, Tribunalul a încălcat principiul contradictorialității procedurii prin aceea că, în ședință și implicit înainte de încheierea fazei orale a procedurii, nu i‑a acordat domnului HX posibilitatea să ia la cunoștință diferitele versiuni lingvistice ale Regulamentului de procedură și Decizia din 2015. De asemenea, Tribunalul nu i‑a acordat acestuia un termen rezonabil pentru a acoperi neregularitatea cererii de adaptare a cererii introductive și pentru a depune documentele necesare în acest sens, astfel cum prevede Regulamentul de procedură, după ce a luat la cunoștință în ședință că acesta dorea să își adapteze cererea introductivă.
32.
Această argumentație este convingătoare.
33.
Cu toate acestea, este justificată impunerea unor condiții de formă pentru adaptarea cererii introductive. Însă astfel de condiții formale, precum sunt cele prevăzute la articolul 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, nu au un scop în sine. Dimpotrivă, acestea există pentru a garanta contradictorialitatea procedurii și pentru a conferi Tribunalului posibilitatea de a dispune de toate informațiile necesare pentru a putea verifica efectiv cererile de adaptare.
34.
Aceste obiective funcționale ale condițiilor de formă pentru cererile de adaptare a cererilor introductive sunt subliniate prin dispozițiile Regulamentului de procedură al Tribunalului, spre exemplu articolul 86 alineatul (3) litera (b), care prevede că adaptarea motivelor și a argumentelor este necesară doar în cazul în care împrejurările o cer. De asemenea, Tribunalul poate, atunci când actul care justifică cererea de adaptare a cererii introductive nu este anexat, să acorde reclamantului un termen pentru acoperirea acestei neregularități, în conformitate cu prevederile articolului 86 alineatul (4), dar neacoperirea neregularității nu conduce automat la inadmisibilitatea cererii, Tribunalul dispunând de o marjă de apreciere în acest sens.
35.
În situația de față, Tribunalul a aplicat prevederile articolului 86 din Regulamentul de procedură într‑o manieră deosebit de formală, care nu numai că este contrară spiritului și finalității acestei prevederi, ci este contrară și dreptului fundamental la un proces echitabil consacrat de articolul 47 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Ar fi fost totalmente posibilă aprecierea cererii de adaptare a cererii introductive, formulată în cadrul pledoariei și consemnată în scris în procesul‑verbal de ședință, ca fiind admisibilă, având în vedere că procesul‑verbal de ședință, ca document al instanței, are forță probantă și poate înlocui astfel cerința formei scrise. În condițiile date, nu era necesară nici o adaptare a motivelor și a argumentelor cu privire la conținutul Deciziei din 2015, care prelungea doar valabilitatea Deciziei din 2013, și nici depunerea Deciziei din 2015, care era în mod cert cunoscută de Tribunal și de Consiliu.
36.
În continuare, domnul HX a precizat în ședință că nu avusese cunoștință de existența Deciziei din 2015 până la acel moment și, astfel cum s‑a arătat anterior, această susținere nu a fost combătută în mod eficient având în vedere că susținerile părților cu privire la această împrejurare sunt contradictorii ( 20 ). În acest sens, după cum s‑a precizat mai sus, trebuie să se presupună că domnul HX a luat cunoștință de Decizia din 2015 cel mai probabil abia în ședință. În aceste condiții, cererea de adaptare a cererii introductive formulată în ședință este oportună și utilă. În eventualitatea în care condiția depunerii unui înscris separat este aplicată prea formal, aceasta face practic imposibilă adaptarea cererii introductive în ședință, ceea ce restrânge dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă și contravine economiei procedurii.
37.
În cazul în care Tribunalul ar fi insistat în mod expres asupra condiției formulării cererii de adaptare a cererii introductive prin înscris separat, ar fi putut să îi pună în vedere domnului HX această condiție în ședință. În schimb, abordarea Tribunalului a fost de natură a genera confuzie. Astfel, prin faptul că a consemnat cererea domnului HX în scris în procesul‑verbal și nu i‑a adresat alte solicitări, i‑a insuflat domnului HX convingerea că cererea a fost primită în mod corespunzător și că nu mai este necesar ca acesta să îndeplinească alte formalități.
38.
Acest fapt este cu atât mai problematic cu cât versiunea în limba bulgară a articolului 86 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului apare ca fiind echivocă în ceea ce privește condiția formulării în scris a cererii de adaptare a cererii introductive.
39.
Cu privire la această chestiune, Consiliul susține că, și în cazul în care versiunea în limba bulgară ar fi ambiguă, una dintre versiunile lingvistice ale Regulamentului de procedură al Tribunalului nu le‑ar putea elimina pe celelalte, chiar dacă ar fi vorba despre versiunea în limba de procedură.
40.
Consiliul își bazează această susținere pe faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, necesitatea aplicării și a interpretării uniforme a dispozițiilor dreptului Uniunii exclude aplicarea izolată a unei dispoziții în una dintre versiunile lingvistice, impunându‑se interpretarea unei asemenea dispoziții în raport cu voința autorului și cu scopul urmărit de acesta, în lumina versiunilor stabilite în toate limbile Uniunii ( 21 ). O versiune lingvistică divergentă nu poate, în orice caz, să prevaleze singură în fața celorlalte versiuni lingvistice. În speță, toate versiunile lingvistice ale Regulamentului de procedură al Tribunalului, cu excepția versiunii în limba bulgară, utilizează noțiuni care exprimă cu claritate necesitatea formulării cererii de adaptare a cererii introductive prin intermediul unui document scris separat.
41.
Într‑adevăr, necesitatea interpretării unitare a dispozițiilor dreptului Uniunii impune, în caz de divergență între diferitele versiuni lingvistice, interpretarea acestora în raport cu contextul și cu finalitatea reglementării din care face parte ( 22 ). Acest fapt nu poate conduce la privarea persoanei de dreptul a se adresa instanței Uniunii în limba sa, consacrat atât la articolul 20 alineatul (2) litera (d) și la articolul 24 al patrulea paragraf TFUE, cât și la articolul 45 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
42.
Astfel cum s‑a arătat anterior, o cerere de adaptare a cererii introductive consemnată în procesul‑verbal de ședință îndeplinește obiectivul cerinței înscrisului separat. Și chiar în situația în care s‑ar fi insistat asupra înscrisului separat, nu s‑ar fi putut aștepta din partea justițiabilului să stăpânească mai multe limbi de procedură ale Uniunii și, în lipsa unei solicitări exprese, să interpreteze dispozițiile privind cerințele de procedură în fața instanțelor Uniunii în lumina versiunilor în toate sau în mai multe limbi oficiale ale Uniunii. Dimpotrivă, întregul regim lingvistic al normelor de procedură ale instanțelor Uniunii este astfel configurat încât să garanteze în mod efectiv fiecărui justițiabil dreptul de a se adresa instanțelor Uniunii în limba sa. În acest scop, în cazul unei divergențe între versiunea în limba de procedură și celelalte versiuni lingvistice ale normelor de procedură, instanțele Uniunii trebuie, pentru garantarea unei proceduri echitabile și a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă, să uzeze de toate posibilitățile pentru a‑i clarifica justițiabilului eroarea și pentru a‑i oferi posibilitatea să își exercite drepturile în mod efectiv.
43.
Acesta este cazul, cu atât mai mult cu cât Tribunalul, care a redactat Regulamentul de procedură în toate limbile, poartă responsabilitatea pentru neclaritățile din diferitele versiuni lingvistice ale acestuia care apar în cadrul diferitor cadre procesuale și lingvistice. Astfel, prin interpretarea și aplicarea adecvate ale normelor de procedură în lumina dreptului fundamental la un proces echitabil, Tribunalul trebuie să se asigure că o asemenea neclaritate nu conduce la privarea persoanei în cauză de dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă.
44.
În concluzie, trebuie să se constate că al doilea motiv de recurs trebuie admis. Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de adaptare a cererii introductive a domnului HX pentru singurul considerent că nu a fost formulată prin înscris separat și nu i‑a acordat domnului HX posibilitatea să completeze cererea formulată oral, astfel cum Tribunalul a considerat necesar. Astfel că se impune anularea hotărârii atacate în ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de adaptare a cererii introductive prin includerea Deciziei din 2015.
B. Cu privire la cererea de adaptare a cererii introductive formulată în primă instanță
45.
Potrivit articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții, aceasta poate să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.
46.
Această situație se regăsește în speță.
47.
Trebuie să se constate că cererea de adaptare a cererii introductive prin includerea Deciziei din 2015 nu impunea examinarea pe fond a cererii, deoarece interesul domnului HX de a exercita acțiunea cu privire la această decizie se născuse pe parcursul procedurii în fața Tribunalului.
48.
Admisibilitatea cererii în anulare formulate în fața Tribunalului constituie un motiv de ordine publică pe care Curtea, atunci când a fost invocat în cadrul unui recurs, trebuie să îl analizeze din oficiu ( 23 ). Acest raționament este aplicabil și motivului privind rămânerea fără obiect a acțiunii în cursul procedurii din fața Tribunalului. În plus, Curtea poate să analizeze în această cauză lipsa interesului domnului HX de a exercita acțiunea în ceea ce privește Decizia din 2015 având în vedere că părțile au fost ascultate în cadrul procedurii de recurs cu privire la această chestiune care nu a fost invocată în cadrul procedurii în primă instanță ( 24 ).
49.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții, atât interesul reclamantului de a exercita acțiunea, cât și obiectul litigiului trebuie să existe nu numai la introducerea cererii, ci și la pronunțarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului. Aceasta presupune ca acțiunea părții să poată, prin rezultatul său, să procure un beneficiu părții care a formulat‑o ( 25 ).
50.
În cauza de față, trebuie să se constate că Decizia din 2015, a cărei anulare domnul HX urmărește să o obțină prin cererea sa de adaptare a cererii introductive, și‑a pierdut valabilitatea încă dinainte de pronunțarea hotărârii atacate la data de 2 iunie 2016. Astfel, pe de o parte, valabilitatea acestei decizii, care a prelungit Decizia din 2013 pentru încă un an, era oricum limitată până la 1 iunie 2016 ( 26 ). Iar, pe de altă parte, valabilitatea Deciziei din 2013 a fost prelungită la 29 mai 2016 prin Decizia din 2016 pentru încă un an, până la 1 iunie 2017, astfel încât Decizia din 2015 a încetat să producă efecte încă dinainte de expirarea valabilității sale ( 27 ).
51.
Într‑adevăr, în diverse împrejurări, Curtea a recunoscut că interesul unui reclamant de a exercita acțiunea nu dispare în mod necesar ca urmare a faptului că actul atacat a încetat să producă efecte în cursul procedurii ( 28 ).
52.
Acest fapt se explică prin aceea că anularea unui act al unui organ al Uniunii printr‑un act ulterior sau expirarea valabilității unui act nu constituie o recunoaștere a nelegalității actului și produce efecte numai ex nunc. Pe de altă parte, actul anulat printr‑o hotărâre judecătorească este eliminat cu efect retroactiv din ordinea juridică și se consideră că nu ar fi existat niciodată.
53.
Acest fapt se aplică în mod special cu privire la actele care au ca obiect impunerea de măsuri restrictive în cadrul politicii externe și de securitate comună a Uniunii. În această privință, Curtea a statuat că o persoană față de care s‑au luat asemenea măsuri datorită includerii într‑o listă poate justifica un interes în constatarea nulității actului prin care a fost inclusă în listă chiar și după expirarea valabilității acestuia, deoarece printr‑o asemenea constatare se poate recunoaște că persoana nu trebuia niciodată inclusă în listă sau că includerea în listă nu putea fi dispusă în cadrul procedurii urmate de organele Uniunii. Aceasta nu poate repara un prejudiciu material sau o atingere adusă vieții profesionale și familiale, însă este aptă să reabiliteze o persoană sau să reprezinte o formă de reparație a prejudiciului moral cauzat persoanei ( 29 ).
54.
În speță, domnul HX susține că simpla expirare a valabilității Deciziei din 2015 nu poate repara efectele produse de act în timpul valabilității sale. Deoarece nu doar includerea sa în lista persoanelor față de care s‑au luat măsuri restrictive în urma Deciziei din 2013, prin Decizia de punere în aplicare din 2014, ci și menținerea sa în listă prin Decizia din 2015 i‑au adus atingere dreptului la viață privată și de familie și reputației acestuia și au generat suspiciune în jurul său. Astfel, a fost etichetat ca o persoană care contribuie la represiunea populației civile siriene pașnice. Anularea Deciziei din 2015 poate restabili buna reputație a sa și a familiei sale și implicit să constituie o formă de reparație a prejudiciului moral suferit.
55.
Această argumentație se aplică Deciziei de punere în aplicare din 2014, prin care domnul HX a fost inclus în anexa I la Decizia din 2013 și care cuprinde o motivare corespunzătoare. De aceea, Tribunalul s‑a pronunțat în mod corect prin Hotărârea din 2 iunie 2016 atacată, cu privire la legalitatea Deciziei de punere în aplicare din 2014, deși această decizie a fost înlocuită, în ceea ce îl privește pe domnul HX, prin Decizia din 2016, care cuprinde o nouă motivare ( 30 ).
56.
Cu toate acestea, argumentația domnului HX nu este aplicabilă în ceea ce privește menținerea interesului de a exercita acțiunea cu privire la anularea Deciziei din 2015 după expirarea valabilității acesteia. Astfel, Decizia din 2015 se limitează, în ceea ce îl privește pe domnul HX, să prelungească până la 1 iunie 2016 valabilitatea Deciziei din 2013, în versiunea modificată prin Decizia de punere în aplicare din 2014. De aceea, anularea Deciziei din 2015 după expirarea valabilității acesteia nu i‑ar fi putut procura domnului HX niciun beneficiu suplimentar față de cel adus deja prin anularea Deciziei de punere în aplicare din 2014.
57.
Prin anularea deciziei de punere în aplicare în discuție, Tribunalul a constatat că elementele reținute de Consiliu împotriva domnului HX nu pot justifica susținerea că acesta sprijină sau beneficiază de pe urma regimului sirian. Această constatare este valabilă și pentru perioada de valabilitate a Deciziei din 2015, având în vedere că aceasta nu a dezvoltat motivarea includerii domnului HX în listă. Astfel, anularea Deciziei de punere în aplicare din 2014 îl reabilitează pe domnul HX atât pe durata valabilității Deciziei din 2013, în forma modificată prin Decizia de punere în aplicare din 2014, cât și pe durata prelungirii valabilității Deciziei din 2013 prin Decizia din 2015. Aceasta reprezintă o reparație a prejudiciului moral pe care domnul HX l‑a suferit prin actul în cauză.
58.
Nu este clar ce beneficiu i‑ar aduce domnului HX anularea Deciziei din 2015 după expirarea valabilității acesteia, iar domnul HX nu a formulat explicații suplimentare.
59.
Rezultă că interesul domnului HX de a exercita acțiunea în anularea Deciziei din 2015 și, implicit, în legătură cu cererea de adaptare a cererii introductive s‑a stins încă din cursul procedurii în fața Tribunalului.
VI. Cheltuieli
60.
Articolul 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Curtea poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.
61.
Mai întâi, trebuie să se ia în considerare, cu privire la cheltuielile efectuate în prima instanță, faptul că hotărârea atacată se impune a fi anulată doar în ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de adaptare a cererii introductive prin includerea Deciziei din 2015. Hotărârea primei instanțe trebuie să se păstreze în ceea ce privește anularea Deciziei de punere în aplicare din 2014.
62.
În plus, deși cererea domnului HX de anulare a Deciziei din 2015 nu putea fi admisă, argumentația cu privire la această chestiune poate fi primită în măsura în care critică soluția Tribunalului de respingere ca inadmisibilă a cererii de adaptare a cererii introductive ca eroare de drept. Consiliul a căzut însă în pretenții cu privire la această chestiune.
63.
De aceea, nu există un temei pentru a anula soluția privitoare la cheltuielile de judecată a Tribunalului, care a obligat Consiliul la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță.
64.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate în recurs, trebuie avut în vedere că al doilea motiv de recurs al domnului HX trebuie admis, dar că prin prezentul recurs urmărește să obțină și admiterea cererii de anulare a Deciziei din 2015, deși interesul său de a obține anularea s‑a stins în cursul procedurii din fața Tribunalului. Domnul HX a formulat deja, înainte de depunerea prezentului recurs la 1 august 2016, prin memoriul cuprinzând observații scrise din 27 iunie 2016, o cerere introductivă împotriva Deciziei din 2016 ( 31 ), care a înlocuit Decizia din 2015 și care a adăugat elemente noi la motivarea Deciziei de punere în aplicare din 2014 ( 32 ).
65.
Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că, prin argumentația sa, Consiliul a căzut în pretenții în recurs. În plus, probabil tocmai Consiliul, prin faptul că nu a verificat dacă Decizia din 2015 îi fusese comunicată efectiv domnului HX, deși confirmarea de primire a comunicării nu fusese semnată de avocatul acestuia, ci de o terță persoană ( 33 ), l‑a împiedicat pe acesta să formuleze o cerere de adaptare a cererii introductive cu mult înainte de ședința de la Tribunal.
66.
De aceea, în speță, apare ca justificat se decidă ca, în ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate în recurs, domnul HX să suporte o treime din propriile cheltuieli de judecată, iar Consiliul să suporte propriile cheltuieli de judecată și două treimi din cheltuielile de judecată efectuate de domnul HX.
VII. Concluzie
67.
În lumina considerațiilor precedente, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează:
1)
Anulează Hotărârea Tribunalului din 2 iunie 2016, HX/Consiliul (T‑723/14, EU:T:2016:332), în ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de adaptare a cererii introductive a domnului HX.
2)
Nu este necesară pronunțarea asupra cererii de adaptare a cererii introductive prin includerea Deciziei (PESC) 2015/837 a Consiliului din 28 mai 2015 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei.
3)
Domnul HX suportă o treime din propriile cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
4)
Consiliul Uniunii Europene suportă două treimi din cheltuielile de judecată efectuate de domnul HX în recurs, precum și propriile cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
( 1 ) Limba originală: germana.
( 2 ) JO 2015, L 105, p. 1.
( 3 ) A se vedea Hotărârea din 28 mai 2013, Abdulrahim/Consiliul și Comisia (C‑239/12 P, EU:C:2013:331, punctele 67-85, în special punctul 72).
( 4 ) Prin articolul 1 punctul (7) din modificările Regulamentului de procedură al Tribunalului din 13 iulie 2016 (JO 2016, L 217, p. 73), intrate în vigoare la 1 septembrie 2016, alineatele (3)-(6) ale articolului 86 au fost renumerotate în alineatele (4)-(7) și s‑a introdus un alineat nou (3) care privește litigiile dintre Uniune și funcționarii acesteia formulate în temeiul articolului 270 TFUE. Această modificare nu produce efecte asupra cauzei de față.
( 5 ) JO 2011, L 121, p. 11.
( 6 ) JO 2011, L 121, p. 1.
( 7 ) JO 2012, L 16, p. 1.
( 8 ) JO 2011, L 319, p. 56.
( 9 ) JO 2012, L 330, p. 21.
( 10 ) JO 2013, L 147, p. 14.
( 11 ) JO 2014, L 160, p. 37.
( 12 ) JO 2014, L 217, p. 49.
( 13 ) JO 2014, L 217, p. 10.
( 14 ) JO 2015, L 132, p. 82.
( 15 ) JO 2016, L 141, p. 125.
( 16 ) A se vedea cererea introductivă a domnului HX în cauza pendinte la Tribunal T‑408/16, HX/Consiliul, depusă la 27 iulie 2016, prin care domnul HX solicită în special anularea Deciziei din 2016.
( 17 ) JO 2017, L 139, p. 62.
( 18 ) Hotărârea Tribunalului din 2 iunie 2016, HX/Consiliul (T‑723/14, EU:T:2016:332).
( 19 ) A se vedea Hotărârea Tribunalului din 9 septembrie 2010, Al‑Aqsa/Consiliul (T‑348/07, EU:T:2010:373, punctul 34); această hotărâre a fost anulată în recurs, însă constatările citate nu au fost criticate.
( 20 ) A se vedea punctele 24 și 25 de mai sus.
( 21 ) A se vedea în acest sens Hotărârea din 12 noiembrie 1969, Stauder (29/69, EU:C:1969:57, punctul 3), Hotărârea din 17 iulie 1997, Ferriere Nord/Comisia (C‑219/95 P, EU:C:1997:375, punctul 15), și Hotărârea din 15 octombrie 2015, Grupo Itevelesa și alții (C‑168/14, EU:C:2015:685, punctul 42).
( 22 ) A se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 2016, Bayer CropScience și Stichting De Bijenstichting (C‑442/14, EU:C:2016:890, punctul 84).
( 23 ) A se vedea Hotărârea din 15 februarie 2012, Internationaler Hilfsfonds/Comisia (C‑208/11 P, EU:C:2012:76, punctul 34 și jurisprudența citată).
( 24 ) A se vedea punctul 22 de mai sus.
( 25 ) A se vedea Hotărârea din 19 octombrie 1995, Rendo și alții/Comisia (C‑19/93 P, EU:C:1995:339, punctul 13), Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia (C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctul 42), și Hotărârea din 28 mai 2013, Abdulrahim/Consiliul și Comisia (C‑239/12 P, EU:C:2013:331, punctul 61).
( 26 ) A se vedea punctul 12 de mai sus.
( 27 ) A se vedea punctul 13 de mai sus.
( 28 ) A se vedea Hotărârea din 28 mai 2013, Abdulrahim/Consiliul și Comisia (C‑239/12 P, EU:C:2013:331, punctul 62 și următoarele și jurisprudența la care se face trimitere în acestea).
( 29 ) A se vedea ibidem (punctul 68 și următoarele).
( 30 ) A se vedea punctul 13 de mai sus.
( 31 ) A se vedea nota de subsol 16 de mai sus.
( 32 ) A se vedea punctele 12, 13 și 50 de mai sus.
( 33 ) A se vedea punctul 24 de mai sus.