CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JULIANE KOKOTT
prezentate la 23 ianuarie 2018 ( 1 )
Cauza C‑635/16 P
Spliethoff’s Bevrachtingskantoor BV
„Recurs – Acțiune în anulare – Admisibilitate – Stabilirea obiectului acțiunii – Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) – Programul Uniunii pentru mecanismul «Connecting Europe» [Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE)] – Comunicare privind o decizie de respingere a unei propuneri depuse ca urmare a unei cereri de propuneri în cadrul MIE – Protecție jurisdicțională efectivă”
I. Introducere
1.
Prezenta cauză ilustrează care sunt problemele cu care se poate confrunta un justițiabil atunci când Comisia, în cadrul îndeplinirii atribuțiilor sale, recurge la o agenție, în speță la Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (Innovation and Networks Executive Agency, denumită în continuare: „INEA”).
2.
Această afirmație este valabilă în special atunci când, precum în speță, comunicarea este deficitară: cea care emană de la INEA, cea care emană de la Comisie către persoana interesată, precum și, cu siguranță, cea dintre Comisie și INEA.
3.
Astfel, recurenta a depus o cerere de sprijin financiar substanțial în valoare de circa 20 de milioane de euro. Nici Comisia și nici INEA nu au comunicat recurentei, separat, decizia de respingere implicită a acestei cereri. Această decizie, care stabilește lista cu propunerile selectate, a fost adoptată de Comisie la 31 iulie 2015, fiind publicată online abia cu trei luni mai târziu.
4.
În schimb, la 17 iulie 2015, așadar cu două săptămâni înainte de data adoptării deciziei Comisiei, INEA a transmis recurentei un e‑mail prin care i‑a comunicat că propunerea acesteia nu a fost inclusă în lista provizorie cu proiecte pentru care se acordă sprijin financiar subvenții și a precizat care au fost motivele. După cum precizează cu regret și Comisia, INEA a inclus în comunicarea sa o indicație privind căile de atac care inducea în eroare, creând impresia că Comisia adoptase deja decizia, iar termenul de introducere a unei căi de atac împotriva deciziei începuse să curgă.
5.
În mod evident, acest e‑mail a declanșat acțiunea recurentei și a provocat o anumită stare de dezorientare, cu consecința că cererea acesteia este îndreptată împotriva „deciziei Comisiei din 17 iulie 2015” (așadar de la data e‑mailului), iar actul atacat nu este definit în mod uniform în cuprinsul acțiunii. Împotriva acestei acțiuni, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate. Prin Ordonanța din 11 octombrie 2016 ( 2 ), fără a analiza în detaliu obiectul acțiunii, Tribunalul a admis excepția ridicată de Comisie, pe care a considerat‑o ca fiind îndreptată împotriva e‑mailului. S‑a reținut că Comisia nu este autorul actului atacat și că acesta din urmă nu are decât un caracter provizoriu.
6.
Această ordonanță a Tribunalului a fost atacată prin intermediul recursului din speță, care oferă Curții ocazia să sublinieze importanța interpretării utile a cererii introductive pentru punerea în aplicare a protecției juridice efective. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în speță, justițiabilul a fost trimis „pe o pistă greșită” tocmai ca urmare a unei comunicări deficitare.
7.
Am dori să adăugăm că, între timp, recurenta a formulat o altă cerere introductivă în fața Tribunalului, prin care și‑a reformulat pretențiile. Prin intermediul acestei acțiuni, recurenta solicită anularea „deciziei de punere în aplicare din 31 iulie 2015 […] a Comisiei de stabilire a listei propunerilor admise […] ca urmare a apelurilor de propuneri” ( 3 ). Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate și în această cauză și s‑a întemeiat de data aceasta pe introducerea tardivă a acțiunii. Chiar dacă nu poate prezenta relevanță pentru aprecierea prezentului recurs în discuție, acest element subliniază importanța unei interpretări utile a cererii introductive pentru punerea în aplicare a protecției juridice efective. O astfel de interpretare ar fi permis ca în speță să nu mai fie necesară formularea unei noi acțiuni și să se evite ca în final, în pofida introducerii a două acțiuni, legalitatea pe fond a unui act al Comisiei să nu facă deloc obiectul controlului judiciar.
II. Cadrul juridic
8.
Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințeze anumite sarcini în gestionarea programelor comunitare ( 4 ) constituie cadrul juridic pentru organizarea și modul de funcționare a agențiilor executive. Potrivit articolului 3 alineatul (1) din regulament, Comisia poate decide înființarea unei agenții executive pentru a i se încredința acesteia anumite sarcini legate de gestionarea unuia sau mai multor programe comunitare. Potrivit articolului 4 alineatul (2) din regulament, agențiile executive au personalitate juridică. Articolul 6 precizează sarcinile pe care Comisia le poate încredința agențiilor executive, exceptându‑le pe cele în cazul cărora sunt necesare atribuții discreționare pentru transpunerea în acțiune a opțiunilor politice. Detaliile acestei încredințări ar urma să fie stabilite în instrumentul de delegare.
9.
INEA s‑a înființat pe baza Regulamentului (CE) nr. 58/2003, prin intermediul Deciziei de punere în aplicare 2013/801/UE a Comisiei din 23 decembrie 2013 ( 5 ); în calitate de succesor al Agenției Executive pentru Rețeaua Transeuropeană de Transport, i s‑a încredințat în special gestionarea anumitor componente ale programului Uniunii, Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility, denumit în continuare: „MIE”).
10.
Mecanismul pentru Interconectarea Europei MIE are drept obiectiv accelerarea investițiilor în rețelele transeuropene. Fondurile disponibile în acest scop, pentru perioada 2014-2020, în sectorul transporturilor, sunt de 22 de miliarde de euro ( 6 ).
11.
Articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 913/2010 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 680/2007 și (CE) nr. 67/2010 ( 7 ) prevede următoarele:
„Acordarea asistenței financiare din partea Uniunii
(1) În urma fiecărei cereri de propuneri […] Comisia, hotărând în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 25, decide cu privire la valoarea asistenței financiare care urmează să fie acordată proiectelor sau părților de proiect selectate. […]
(2) Beneficiarii și statele membre respective sunt informate de către Comisie cu privire la orice asistență financiară care urmează a fi acordată.”
12.
Articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 prevede că Comisia este asistată de un comitet de coordonare al MIE.
13.
În ceea ce privește procedura de examinare, articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 face trimitere la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie ( 8 ). Acesta are următorul conținut:
„(1) În cazul în care se aplică procedura de examinare, comitetul își dă avizul […]
(2) În cazul în care comitetul emite un aviz favorabil, Comisia adoptă proiectul de act de punere în aplicare.”
14.
Considerentul (11) al Regulamentului (UE) nr. 182/2011 subliniază că procedura de examinare ar trebui să asigure că „actele de punere în aplicare nu pot fi adoptate de către Comisie dacă nu sunt în conformitate cu avizul comitetului, cu excepția unor cazuri cu totul excepționale […]”.
15.
Decizia C(2013) 9235 final a Comisiei din 23 decembrie 2013 de delegare a competențelor către Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele în vederea executării sarcinilor aferente implementării programelor Uniunii în domeniile transporturilor, energiei și infrastructurii de telecomunicații, precum și în domeniul cercetării și inovării în materie de transport și energie, cuprinzând în special executarea creditelor înscrise în bugetul general al Uniunii, precizează sarcinile aferente Comisiei și INEA.
16.
Articolul 5 din decizie, intitulat „Sarcini rezervate Comisiei”, prevede la alineatul (2) că INEA nu va prelua în special următoarele sarcini:
„[…] adoptarea de decizii privind acordarea de sprijin financiar în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei («Connecting Europe»), precum și modificările eventuale aduse acestor decizii, […]”
Litera B din anexa I la decizie prevede că vor fi delegate către INEA următoarele sarcini:
„[…]
(a)
derularea operațiunilor și procedurilor premergătoare adoptării deciziilor de atribuire și de asistență financiară ale Comisiei și încheierea acordurilor de grant, precum și gestionarea deciziilor și acordurilor aferente:
–
[…]
–
informarea candidaților admiși și respinși cu privire la deciziile de atribuire ale Comisiei […]”
III. Contextul recursului
17.
Recurenta, Spliethoff’s Bevrachtingskantoor BV (denumită în continuare „recurenta”), este o întreprindere cu sediul în Țările de Jos, care administrează o flotă de 50 de nave de marfă.
A. Situația de fapt și procedura de selecție
18.
La 11 septembrie 2014, INEA a lansat cererea de propuneri în cadrul MIE – Transporturi. Una dintre prioritățile propunerilor urma să fie promovarea unor măsuri ecologice în cadrul dezvoltării de „autostrăzi maritime” („motorways of the Sea”) ( 9 ).
19.
La 25 februarie 2015, recurenta a depus o propunere privind dotarea cu sisteme de epurare a gazelor reziduale a 25 dintre navele sale, care transportă marfă pe autostrăzile maritime din Marea Nordului și din Marea Baltică.
20.
Procedura de selecție a propunerilor s‑a derulat în două etape. Întâi s‑a desfășurat o selecție externă efectuată de experți independenți, iar apoi a urmat faza de selecție internă sub conducerea direcției generale competente a Comisiei. Lista propunerilor selectate ca urmare a procedurii de mai sus a fost prezentată comitetului de coordonare al MIE, prevăzut la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 1316/2013, care a emis un aviz favorabil.
21.
La 17 iulie 2015, INEA a transmis recurentei un e‑mail (denumit în continuare „e‑mailul din 17 iulie 2015”) cu următorul conținut:
„[…] evaluarea propunerilor eligibile a avut loc, iar Comisia a întocmit o listă de propuneri selectate pentru acordarea de asistență financiară din partea Uniunii. La 10 iulie 2015, comitetul de coordonare al MIE, alcătuit din reprezentanți ai statelor membre, a avizat favorabil această listă provizorie.
Suntem nevoiți să vă comunicăm, cu regret, că cererea dumneavoastră nu a fost reținută în cadrul procedurii descrise mai sus, pentru următoarele motive:
[Urmează enumerarea motivelor.]
Procedura pentru aprobarea deciziei de selecție și atribuire de subvenții […] de către Comisie este în curs de desfășurare. În situația improbabilă în care avizul Comisiei va conduce la modificări cu privire la propunerea dumneavoastră, veți primi o informare separată prin e‑mail.
[…]
Nicio [solicitare, răspuns sau reclamație] nu poate să aibă ca scop sau ca efect prelungirea termenului stabilit pentru introducerea unei acțiuni în anularea deciziei Comisiei, comunicată prin intermediul acestui mesaj. Acțiunea trebuie introdusă în termen de două luni de la primirea acestui mesaj. [Urmează trimiterea la Tribunalul Uniunii Europene ca instanță competentă și indicarea adresei acestuia] […]”
22.
La 31 iulie 2015, Comisia a adoptat decizia de punere în aplicare C(2015) 5274 final de stabilire a listei propunerilor selectate pentru acordarea de asistență financiară din partea UE în domeniul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE) – Transporturi, ca urmare a cererilor de propuneri lansate la 11 septembrie 2014 în temeiul programului multianual de lucru pentru acordarea de asistență financiară în domeniul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE) – Sectorul transporturi (denumită în continuare „decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015”). Această decizie cuprinde un singur articol, care prevede:
„Prin prezenta se aprobă lista, prezentată în anexă, a proiectelor de interes general din domeniul MIE selectate care beneficiază de asistență financiară din partea Uniunii, precum și costurile totale eligibile ale măsurilor, astfel cum au fost estimate în cadrul acestor proiecte, procentajul pe care îl reprezintă asistența financiară în raport cu costurile eligibile totale și valorile maxime ale asistenței financiare.”
23.
Proiectul recurentei nu este inclus în lista proiectelor selectate.
24.
Decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015 a fost publicată pe site‑ul internet al Direcției Generale MOVE a Comisiei la 12 octombrie 2015 și a fost publicată pe site‑ul internet al INEA la 14 octombrie 2015.
B. Procedura în fața Tribunalului și ordonanța atacată
25.
La 25 septembrie 2015, recurenta a introdus la Tribunal o acțiune prin care a solicitat anularea „deciziei Comisiei din 17 iulie 2015 privind respingerea propunerii [sale]”. Această acțiune a fost înregistrată la Tribunal cu numărul T‑564/15.
26.
În susținerea acțiunii, recurenta a invocat două motive. Aceasta reproșează Comisiei, pe de o parte, o eroare vădită la aprecierea la evaluarea propunerii sale; pe de altă parte, Comisia ar fi încălcat principiul egalității de tratament întrucât nu a selectat propunerea reclamantei, selectând în schimb alte propuneri similare, fără ca această diferență de tratament să fie justificată.
27.
La 18 decembrie 2015, Comisia a invocat, prin act separat, excepția de inadmisibilitate. Acest act a fost comunicat recurentei la 12 februarie 2016.
28.
Comisia și‑a întemeiat excepția de inadmisibilitate pe două argumente. În primul rând, e‑mailul din 17 iulie 2015 în litigiu ar fi un act pregătitor și astfel nu ar putea fi atacat. În al doilea rând, acțiunea nu ar putea fi îndreptată împotriva Comisiei, întrucât nu aceasta ar fi autorul actului atacat, ci INEA.
29.
În observațiile din 21 martie 2016 cu privire la excepția de inadmisibilitate, recurenta susținea că prin e‑mailul din 17 iulie 2015 a fost informată în legătură cu decizia definitivă a Comisiei de a respinge propunerea recurentei sau, în orice caz, că putea interpreta răspunsul Comisiei ca atare. Recurenta arată că, deși e‑mailul din 17 iulie 2015 a fost transmis de INEA, acesta nu face decât să comunice decizia Comisiei pe care recurenta o atacă prin intermediul acțiunii în discuție. În rest, acțiunea acesteia trebuie înțeleasă în orice caz în sensul că privește și decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015. Recurenta a solicitat deci respingerea excepției de inadmisibilitate ridicate de Comisie.
30.
În ordonanța sa dată în cadrul procedurii scrise, Tribunalul a admis excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie și, așadar, a respins acțiunea ca inadmisibilă (denumită în continuare „ordonanța atacată”) ( 10 ).
31.
La punctul 9 din ordonanța atacată, Tribunalul face referire la cererea recurentei ca fiind îndreptată împotriva „e‑mailului din 17 iulie 2015”. Pe baza acestei interpretări date cererii introductive, Tribunalul conchide că acțiunea introdusă împotriva Comisiei este inadmisibilă, întrucât e‑mailul din 17 iulie 2015 nu provine de la Comisie, ci de la INEA. Motivul pentru care acțiunea este inadmisibilă constă în aceea că nu este îndreptată împotriva unei decizii definitive, aceasta fiind adoptată de abia prin intermediul deciziei de punere în aplicare din 31 iulie 2015. În sfârșit, potrivit Tribunalului, nu este posibil nici să se completeze ulterior acțiunea în sensul ca aceasta să includă și decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015.
IV. Recursul și solicitările părților
32.
Prin intermediul memoriului din 8 decembrie 2016, recurenta a formulat recurs împotriva ordonanței atacate și a solicitat:
–
anularea ordonanței atacate;
–
trimiterea cauzei la Tribunal și
–
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura în fața Tribunalului.
33.
În memoriul său din 16 februarie 2017, Comisia solicită Tribunalului:
–
respingerea recursului și
–
obligarea recurentei la plata costurilor de judecată.
34.
Procedura de recurs în fața Curții s‑a desfășurat în scris.
V. Apreciere
35.
În susținerea recursului, recurenta invocă trei motive. În primul rând, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept întrucât a concluzionat în sensul inadmisibilității acțiunii pentru motivul că este îndreptată împotriva Comisiei, deși aceasta nu este autorul actului atacat. În al doilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit încă o eroare de drept întrucât a considerat că acțiunea este inadmisibilă pentru motivul că actul atacat nu constituie o decizie definitivă. În al treilea rând, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a refuzat să considere că acțiunea în anulare era îndreptată împotriva deciziei de punere în aplicare din 31 iulie 2015.
36.
Propunem să se analizeze împreună primul și al treilea motiv de recurs și să se constate că acțiunea nu a fost îndreptată împotriva e‑mailului INEA, ci împotriva deciziei de punere în aplicare a Comisiei din 31 iulie 2015. În acest temei, ordonanța atacată trebuie să fie anulată. Astfel, al doilea motiv de recurs nu mai prezintă relevanță. Cu toate acestea, vom analiza cu titlu introductiv obiecțiile Comisiei împotriva admisibilității recursului.
A. Cu privire la admisibilitatea recursului
37.
Comisia susține că recursul este inadmisibil în ansamblul său. În opinia acesteia, prin intermediul recursului, în măsura în care se reiterează argumentele invocate în primă instanță și se prezintă noi elemente de fapt, se solicită Curții să aprecieze din nou cauza.
38.
Considerăm că acest argument nu este convingător.
39.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea Tribunalului care este atacată, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. Nu îndeplinește cerințele de motivare ce rezultă din aceste dispoziții un recurs care se limitează la a repeta sau la a reproduce textual motivele și argumentele care au fost prezentate în fața Tribunalului, inclusiv cele întemeiate pe fapte respinse expres de această instanță ( 11 ).
40.
Cu toate acestea, dacă un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii efectuată de Tribunal, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul recursului. Într‑adevăr, dacă un recurent nu ar putea să se bazeze astfel în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura ar fi lipsită de o parte din sensul său ( 12 ). Or, recursul este menit tocmai să revizuiască motivarea în drept a Tribunalului în raport cu argumentele prezentate în primă instanță.
41.
În speță, contrar celor susținute de Comisie, nu se poate constata că recurenta se limitează în general să repete argumentele invocate în primă instanță, fără să formuleze argumente împotriva unei părți semnificative din motivarea ordonanței atacate.
42.
În măsura în care Comisia afirmă că recurenta invocă în recurs fapte sau argumente sau în ipoteza în care, pentru alte motive, ar exista îndoieli legate de admisibilitatea argumentelor recurentei, vom reveni, eventual, la aceste aspecte în cadrul examinării motivelor individuale de recurs.
B. Primul și al treilea motiv de recurs
43.
În cadrul primului aspect al primului motiv, recurenta reproșează în esență Tribunalului că a considerat în mod eronat că INEA este autorul deciziei atacate. Pentru acest motiv, instanța a considerat că acțiunea, care era îndreptată împotriva Comisiei, fusese îndreptată în mod greșit împotriva unui alt pârât. În cadrul celui de al doilea aspect al acestui motiv, recurenta invocă argumente în susținerea faptului că, deși trebuie să se considere că INEA este autorul actului atacat, acesta ar trebui să fie atribuit în orice caz Comisiei; prin urmare, acțiunea îndreptată împotriva Comisiei era admisibilă. Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta susține că Tribunalul a refuzat în mod eronat să interpreteze acțiunea în sensul că era îndreptată (și) împotriva deciziei de punere în aplicare din 31 iulie 2015.
44.
Comisia contestă această argumentație. Tribunalul a respins în mod întemeiat ca inadmisibilă acțiunea îndreptată împotriva Comisiei. În plus, Tribunalul a refuzat în mod întemeiat să extindă obiectul acțiunii la decizia de punere în aplicare a Comisiei din 31 iulie 2015. În continuare, Comisia susține că argumentația recurentei, în măsura în care este întemeiată pe o eroare scuzabilă, are caracter de noutate și, în această calitate, este inadmisibilă. De asemenea, potrivit Comisiei, este de asemenea inadmisibil ca, în recursul său, recurenta să invoce o reuniune cu Comisia din 20 octombrie 2015 pe care nu a menționat‑o în primă instanță.
45.
În esență, prin primul și prin al treilea motiv de recurs se reproșează Tribunalului că a considerat în mod eronat, pe de o parte, că acțiunea a fost îndreptată împotriva INEA și, pe de altă parte, că acțiunea nu era îndreptată împotriva deciziei de punere în aplicare din 31 iulie 2015.
46.
Nu putem identifica elemente care ar putea justifica în mod specific inadmisibilitatea primului și a celui de al treilea motiv de recurs. Nu pot fi primite în special nici argumentele invocate de Comisie în favoarea inadmisibilității. Nu prezintă relevanță aspectul că, în cadrul recursului, este admisibil ca recurenta să invoce o reuniune cu Comisia sau o eroare scuzabilă, întrucât motivele de recurs trebuie admise independent de aceste aspecte.
47.
Astfel, este determinant faptul că, în ordonanța sa, Tribunalul a denaturat sensul cererii introductive. Acesta a reținut în mod eronat ( 13 ) că actul atacat de recurentă era e‑mailul din 17 iulie 2015.
48.
Pe această bază, Tribunalul a dedus în mod eronat că acțiunea este inadmisibilă ( 14 ) din moment ce era îndreptată împotriva Comisiei, iar nu împotriva INEA în calitate de autor al e‑mailului din 17 iulie 2015. Pentru acest motiv, Tribunalul a considerat, de asemenea în mod eronat ( 15 ), că este necesară extinderea obiectului acțiunii, astfel încât să includă și decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015, ceea ce în speță nu era permis în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
49.
Cu toate acestea, Tribunalul, potrivit propriei jurisprudențe din care rezultă că identificarea actului atacat poate rezulta în mod implicit din mențiunile preluate în cererea introductivă și din ansamblul argumentării sale ( 16 ), ar fi trebuit să decidă că obiectul acțiunii îndreptate în mod expres împotriva Comisiei nu a fost e‑mailul din 17 iulie 2015 ca atare, ci decizia Comisiei din 31 iulie 2015 prin care s‑a respins propunerea recurentei în cadrul procedurii de selecție.
50.
Este adevărat că, în cererea introductivă, recurenta nu desemnează în mod uniform actul atacat. Astfel, aceasta definește actul atacat mai întâi ca „decizia Comisiei din 17 iulie 2015, prin care [i] s‑a respins propunerea […] («decizia»)”. În schimb, în alt loc din cererea introductivă, recurenta menționează că la 17 iulie 2015 Comisia i‑a trimis un e‑mail și definește „e‑mailul din 17 iulie 2015” ca „decizie”. În motivarea cererii sale introductive, recurenta se referă de asemenea la „decizie” și contestă motivarea acesteia făcând trimitere la textul e‑mailului din 17 iulie 2015. În cererea sa introductivă, recurenta se referă numai la „decizie”, care trebuie anulată inclusiv din perspectiva „lipsei de motivare sau a unei motivări insuficiente”.
51.
Cu toate acestea, în memoriul în răspuns la excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie, recurenta a arătat în mod explicit că, în opinia sa, e‑mailul din 17 iulie 2015 al INEA trebuie înțeles numai ca o comunicare a deciziei de respingere din partea Comisiei și că acțiunea sa este îndreptată nu împotriva INEA, ci împotriva Comisiei ca autor al deciziei de respingere.
52.
Având în vedere acest context, în care recurenta, cu toate că a denumit în diferite moduri actul atacat, în memoriul în răspuns la excepția de inadmisibilitate enunță în mod clar și explicit propria interpretare a obiectului acțiunii, Tribunalul nu putea să rețină, fără o analiză mai aprofundată, că obiectul acțiunii era e‑mailul din 17 iulie 2015.
53.
Această concluzie este valabilă cu atât mai mult cu cât, la punctele 18 și 23, Tribunalul menționează în mod expres că, în interpretarea reclamantei, acțiunea acesteia nu este îndreptată împotriva unui act al INEA, ci împotriva unui act al Comisiei, primul act constituind numai comunicarea celui din urmă. În acest context, trebuie menționat de asemenea că, la punctele 32-36 din ordonanța atacată, Tribunalul analizează în mod expres acest aspect și constată că decizia Comisiei la care se face referire în e‑mailul din 17 iulie 2015 nu era încă definitivă. Astfel, Tribunalul contrazice propria interpretare dată obiectului acțiunii.
54.
În sfârșit, acțiunea era îndreptată în mod expres împotriva Comisiei, astfel încât, potrivit chiar argumentelor juridice ale Tribunalului ( 17 ), acest demers era consecvent în măsura în care rezultă că numai Comisia, iar nu INEA, avea competența de a adopta o decizie de atribuire în cadrul procedurii de selecție ( 18 ). Astfel, Tribunalul interpretează obiectul acțiunii într‑un sens care, potrivit propriilor argumente, trebuie să conducă în mod necesar la respingerea acesteia.
55.
În plus, în cazul unei interpretări corecte a cererii introductive, Tribunalul ar fi trebuit să considere că decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015 era inclusă în obiectul acțiunii.
56.
Astfel, după cum rezultă din precizările de la punctul 49, prin intermediul acțiunii se solicita anularea deciziei Comisiei de respingere a propunerii depuse de recurentă în cadrul procedurii de cerere de ofertă.
57.
Potrivit articolelor 18 și 25 din Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 ( 19 ), după încheierea procedurii de examinare prevăzute, Comisia a adoptat decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015 prin care se stabilesc proiectele selectate și cuantumurile asistenței financiare acordate. Propunerea recurentei nu se regăsește pe lista proiectelor selectate, fiind, așadar, respinsă în mod implicit.
58.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că, în acest context, recurenta s‑a referit în cererea introductivă la o decizie a Comisiei din 17 iulie 2015 – mai precis de la data e‑mailului. Această împrejurare nu se opune ca decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015 să fie inclusă în obiectul acțiunii.
59.
În acest context trebuie amintit că la data la care recurenta a introdus acțiunea la Tribunal, așadar la 25 septembrie 2015, aceasta avea la dispoziție doar e‑mailul din 17 iulie 2015. După cum recunoaște și Tribunalul ( 20 ), conținutul acestuia nu era nicidecum univoc. Recurenta a interpretat e‑mailul din 17 iulie 2015 în sensul că prin acesta i s‑a comunicat decizia de respingere din partea Comisiei.
60.
Cu toate acestea, la data introducerii acțiunii, Comisia adoptase deja de mult timp decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015.
61.
Or, contrar dispozițiilor aplicabile, această decizie nu a fost comunicată separat recurentei. În această privință, din decizia C(2013) 9235 final a Comisiei din 23 decembrie 2013 de delegare a competențelor către INEA rezultă că repartizarea atribuțiilor între INEA și Comisie constă în faptul că Comisia adoptă decizia relevantă, iar INEA ia măsurile necesare pentru a o aduce în mod separat la cunoștința părții interesate ( 21 ).
62.
În plus, părțile nu contestă că decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015 a fost publicată pe site‑ul internet al Direcției Generale MOVE a Comisiei abia la 12 octombrie 2015, iar pe site‑ul internet al INEA abia la 14 octombrie 2015, așadar numai la câteva săptămâni de la introducerea acțiunii.
63.
În această privință, recurenta, atunci când se referă la decizia Comisiei din 17 iulie 2015, nu face decât să dea o indicație eronată, care se explică pe deplin în condițiile date și nu poate justifica îndoieli serioase în legătură cu identitatea obiectului acțiunii formulate de recurentă ( 22 ).
64.
În consecință, o interpretare a acțiunii potrivit căreia aceasta include decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015 nu aduce atingere nici drepturilor de apărare ale Comisiei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în memoriul în răspuns la excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie, recurenta a declarat în mod expres că Tribunalul ar trebui să considere că acțiunea sa este îndreptată împotriva deciziei de punere în aplicare din 31 iulie 2015.
65.
În sfârșit, Tribunalul ar fi trebuit să recunoască faptul că interpretarea obiectului acțiunii, astfel cum a fost propusă în mod expres de recurentă în primă instanță, este de asemenea singura interpretare utilă.
66.
După cum am constatat deja la punctul 54 de mai sus, potrivit propriilor constatări ale Tribunalului, o acțiune prin care se solicită anularea „e‑mailului din 17 iulie 2015” nu putea fi admisă. În plus, din cuprinsul punctului 35 rezultă, cel puțin implicit, că Tribunalul a considerat că o acțiune în anulare nu poate fi îndreptată decât împotriva deciziei de punere în aplicare din 31 iulie 2015. Se dovedește, așadar, din nou că Tribunalul optează pentru o interpretare a cererii introductive într‑un sens care, potrivit propriei aprecieri, trebuie să conducă la respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
67.
În această privință, inclusiv pentru garantarea protecției jurisdicționale efective, este necesar să se interpreteze acțiunea în sensul că aceasta include și decizia de punere în aplicare din 31 iulie 2015 ( 23 ).
68.
Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se constate că Tribunalul, întrucât a considerat că acțiunea era îndreptată împotriva e‑mailului din 17 iulie 2015, iar nu a deciziei de punere în aplicare din 31 iulie 2015, a interpretat în mod eronat capetele de cerere și, în mod nejustificat, a respins acțiunea ca inadmisibilă.
69.
În consecință, ordonanța atacată trebuie să fie anulată, fără a fi necesar să se examineze cel de al doilea aspect al primului motiv de recurs sau al doilea motiv de recurs.
VI. Consecințe
70.
În aceste condiții, este necesar să se anuleze ordonanța atacată. Având în vedere că Comisia nu s‑a exprimat cu privire la fond, prezenta cauză nu este în stare de judecată și trebuie să fie trimisă Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia, conform articolului 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul [concluzie ce rezultă per a contrario din articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură].
VII. Concluzie
71.
Având în vedere observațiile formulate anterior, propunem Curții să soluționeze cauza C‑635/16 P după cum urmează:
1.
Anulează Ordonanța Tribunalului din 11 octombrie 2016, Spliethoff’s Bevrachtingskantoor/Comisia (T‑564/15, EU:T:2016:611).
2.
Trimite cauza Tribunalului Uniunii Europene.
3.
Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
( 1 ) Limba originală: germana.
( 2 ) Ordonanța Tribunalului din 11 octombrie 2016, Spliethoff’s Bevrachtingskantoor/Comisia (T‑564/15, nepublicată, EU:T:2016:611).
( 3 ) Cauza T‑149/16, Spliethoff’s Bevrachtingskantoor/Comisia (JO 2016, C 211, p. 56). Tribunalul nu s‑a pronunțat până în prezent.
( 4 ) JO 2003, L 11, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 256.
( 5 ) JO 2013, L 352, p. 65.
( 6 ) Decizia de punere în aplicare C(2014) 1921 final a Comisiei din 26 martie 2014 de instituire a unui program de lucru multianual 2014-2020 pentru acordarea de asistență financiară în domeniul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE) – sectorul transporturi pentru perioada 2014-2020, astfel cum a fost modificată prin decizia de punere în aplicare C(2015) 2192 final a Comisiei din 8 aprilie 2015, prin decizia de punere în aplicare C(2015) 7358 final a Comisiei din 30 octombrie 2015 și prin decizia de punere în aplicare C(2017) 5437 final a Comisiei din 3 august 2017.
( 7 ) JO 2013, L 348, p. 129.
( 8 ) JO 2011, L 55, p. 13.
( 9 ) A se vedea punctul 3.3.4. din anexa II la decizia de punere în aplicare C(2014) 1921 final a Comisiei.
( 10 ) Ordonanța din 11 octombrie 2016, Spliethoff’s Bevrachtingskantoor/Comisia (T‑564/15, nepublicată, EU:T:2016:611).
( 11 ) Hotărârea Curții din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul (C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 46 și jurisprudența citată).
( 12 ) Hotărârea Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul (C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 47 și jurisprudența citată).
( 13 ) La punctele 9, 19, 22 și 40 din ordonanța atacată.
( 14 ) La punctul 24 din ordonanța atacată.
( 15 ) La punctele 38-40 din ordonanța atacată.
( 16 ) A se vedea în special Hotărârea Tribunalului din 13 octombrie 2015, Comisia/Verile și Gjergji (T‑104/14 P, EU:T:2015:776, punctul 108).
( 17 ) Punctele 21 și 23 din ordonanța atacată.
( 18 ) A se vedea punctul 15 din prezentele concluzii. Dorim să menționăm cu titlu incidental că, în speță, atribuțiile INEA prezentate la punctul 21 din ordonanța atacată nu prezintă relevanță decât parțial.
( 19 ) A se vedea punctele 11-14 din prezentele concluzii.
( 20 ) Punctul 32 din ordonanța atacată.
( 21 ) A se vedea punctul 16 din prezentele concluzii.
( 22 ) A se vedea Ordonanța Tribunalului din 21 septembrie 2011, PPG și SNF/ECHA (T‑1/10, EU:T:2011:507, punctele 33 și 34), confirmată prin Hotărârea Curții din 26 septembrie 2013, Polyelectrolyte Producers Group și SNF/ECHA (C‑626/11 P, EU:C:2013:595, punctul 29).
( 23 ) A se vedea de asemenea punctul 7 din prezentele concluzii.