18.4.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 136/11
Cerere de decizie preliminară introdusă de Raad van State (Țările de Jos) la 18 ianuarie 2016 – Visser Vastgoed Beleggingen BV/Raad van de gemeente Appingedam
(Cauza C-31/16)
(2016/C 136/16)
Limba de procedură: neerlandeza
Instanța de trimitere
Raad van State
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Visser Vastgoed Beleggingen BV
Pârât: Raad van de gemeente Appingedam
Întrebările preliminare
1)
Noțiunea „serviciu” prevăzută la articolul 4 punctul 1 din Directiva privind serviciile (1) trebuie interpretată în sensul că comerțul cu amănuntul, constând în vânzarea către consumatori a unor mărfuri, cum ar fi articole de încălțăminte și îmbrăcăminte, constituie un serviciu, căruia i se aplică dispozițiile Directivei privind serviciile în temeiul articolului 2 alineatul (1) din această directivă?
2)
Prin intermediul reglementării de la punctul 8 se urmărește să nu se permită anumite forme de comerț cu amănuntul, precum vânzarea de articole de încălțăminte și îmbrăcăminte, în afara centrului orașului, în scopul de a menține calitatea vieții în centrul orașului și de a evita situația în care anumite spații rămân neocupate în zona intravilană. Având în vedere considerentul (9) al Directivei privind serviciile, o normă care conține o asemenea reglementare nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive, întrucât astfel de norme trebuie considerate „norme privind […] amenajarea urbană și rurală, […] care nu reglementează sau nu afectează în mod specific activitatea de servicii, dar trebuie să fie respectate de către prestatori în desfășurarea activității lor economice, în același mod în care sunt respectate de către persoane acționând cu titlu privat”?
3)
Pentru a considera că este vorba despre o situație cu caracter transfrontalier este suficient să nu se poată exclude nicidecum că o societate de comerț cu amănuntul dintr-un alt stat membru s-ar putea stabili la fața locului sau că beneficiarii serviciilor prestate de societatea de comerț cu amănuntul ar putea proveni dintr-un alt stat membru sau este obligatoriu să existe indicii concrete în acest sens?
4)
Capitolul III (libertatea de stabilire) din Directiva privind serviciile se aplică situațiilor pur interne sau pentru a aprecia dacă acest capitol este aplicabil trebuie să se țină seama de jurisprudența Curții de Justiție referitoare la dispozițiile tratatului privind libertatea de stabilire și libera circulație a serviciilor în situații pur interne?
5)
a)
O reglementare dintr-un plan de dezvoltare urbană, precum cea de la punctul 8, intră în domeniul de aplicare al noțiunii „cerință” în sensul articolului 4 punctul 7 și al articolului 14 punctul 5 din Directiva privind serviciile și nu în domeniul de aplicare al noțiunii „regim de autorizare” în sensul articolului 4 punctul 6, precum și al articolelor 9 și 10 din Directiva privind serviciile?
b)
Articolul 14 punctul 5 din Directiva privind serviciile, în măsura în care o reglementare precum cea de la punctul 8 intră în domeniul de aplicare al noțiunii „cerință”, sau articolele 9 și 10 din Directiva privind serviciile, în măsura în care o reglementare precum cea de la punctul 8 intră în domeniul de aplicare al noțiunii „autorizație”, se opun adoptării de către o autoritate locală a unei reglementări precum cea de la punctul 8?
6)
O reglementare precum cea de la punctul 8 intră în domeniul de aplicare al articolelor 34-36 TFUE sau al articolelor 49–55 TFUE și, în caz afirmativ, excepțiile recunoscute de Curte se aplică, în măsura în care condițiile acestora sunt îndeplinite?
(1) Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO L 376, p. 36, Ediție specială, 13/vol. 58, p. 50).
Full & Egal Universal Law Academy