18.4.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 136/12
Cerere de decizie preliminară introdusă de Juzgado de Primera Instancia no 6 de Alicante (Spania) la 21 ianuarie 2016 – Manuel González Poyato și Ana Belén Tovar García/Banco Popular Español S.A.
(Cauza C-34/16)
(2016/C 136/17)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Juzgado de Primera Instancia no 6 de Alicante
Părțile din procedura principală
Reclamanți: Manuel González Poyato și Ana Belén Tovar García
Pârâtă: Banco Popular Español S.A.
Întrebările preliminare
1)
În cadrul unui contract de împrumut încheiat între un vânzător sau furnizor și un consumator, care conține o clauză predefinită, care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, cu privire la limitarea reducerii ratei obișnuite a dobânzii convenite (clauza-prag), inclusă în contractul respectiv într-un mod care nu este suficient de clar și de inteligibil pentru consumator, astfel încât este considerată abuzivă de către instanță, o interpretare a sintagmei „nu creează obligații”, în temeiul căreia hotărârea de constatare a caracterului abuziv al clauzei respective de către o instanță poate să nu conducă la restituirea către consumator a sumelor plătite de acesta în trecut vânzătorului sau furnizorului în aplicarea clauzei menționate, este compatibilă cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii?
2)
În cazul în care interpretarea anterioară este considerată compatibilă cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, o interpretare precum cea prezentată anterior, cu privire la efectele pe care trebuie să le aibă hotărârea de constatare a caracterului abuziv al unei clauze precum cea descrisă, este compatibilă cu noțiunea „mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive”, prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13?
3)
În cazul în care se consideră că interpretările anterioare nu sunt compatibile cu articolul 6 alineatul (1) și cu articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, includerea într-un contract încheiat între un vânzător sau furnizor și un consumator a unor clauze care definesc obiectul principal al contractului și care nu sunt redactate într-un mod suficient de clar și de inteligibil este contrară, întotdeauna și în orice caz, „cerințelor de bună-credință”, sau se impune analizarea respectivei încălcări a principiului bunei-credințe ținându-se seama de alte circumstanțe? În acest din urmă caz, ce circumstanțe trebuie să aibă în vedere instanța națională pentru a putea considera că nu este încălcat principiul bunei-credințe, în cazul în care identifică existența unei clauze care definește obiectul principal al contractului și care a fost redactată în mod neclar și neinteligibil? În special, poate fi inclusă printre circumstanțele respective existența unui act normativ național care prevede, in abstracto, validitatea acestui tip de „clauze-prag”?
4)
În contextul unei proceduri precum cea din prezenta cauză, în care a fost exercitată o acțiune individuală care are ca obiect constatarea nulității unei „clauze-prag” considerate netransparente, o interpretare care limitează restituirea sumelor plătite de consumator vânzătorului sau furnizorului, ca urmare a aplicării respectivei clauze declarate abuzive de instanță – interpretare întemeiată pe riscul unor consecințe grave asupra ordinii publice economice dacă hotărârea pronunțată nu are autoritate de lucru judecat pentru alți consumatori care se află în aceeași situație – este compatibilă cu sintagma „nu creează obligații pentru consumator”, utilizată la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13?
Full & Egal Universal Law Academy