12.9.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 335/27
Recurs introdus la 12 februarie 2016 de Kenzo Tsujimoto împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 2 decembrie 2015 în cauza T-414/13, Kenzo Tsujimoto/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală
(Cauza C-85/16 P)
(2016/C 335/36)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurent: Kenzo Tsujimoto (reprezentanți: A. Wenninger-Lenz, M. Ring, , W. von der Osten-Sacken, avocați)
Celelalte părți din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), Kenzo
Concluziile recurentului
Recurentul solicită Curții:
—
anularea Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 2 decembrie 2015 în cauza T-414/13;
—
pronunțarea definitivă asupra litigiului;
—
obligarea Oficiului și a Kenzo S.A. la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în fața camerei de recurs.
Motivele și principalele argumente
1.
Încălcarea articolului 76 alineatul (2) din RMC
Cele două opoziții formulate de Kenzo S.A. se întemeiază pe articolul 8 alineatul (5) din RMC (1). În cele două cauze, camera de recurs a luat în considerare, în susținerea afirmațiilor referitoare la renumele mărcii, elemente de probă pe care autorul opoziției le-a depus în fața diviziei de opoziție pentru a dovedi utilizarea serioasă a mărcii. Este cert că documentele în discuție au fost depuse după expirarea termenului acordat, pentru a demonstra existența, validitatea și întinderea protecției dreptului anterior, în temeiul normei 19 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare (2). În temeiul normei 19 alineatele (1) și (2) și al normei 20 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare, opoziția întemeiată pe articolul 8 alineatul (5) din RMC se respinge dacă persoana care a formulat-o nu face dovada renumelui mărcii anterioare înainte de expirarea termenului acordat de Oficiu. Tribunalul concluzionează totuși că camera de recurs dispunea de o putere de apreciere pentru a decide dacă trebuia să ia în considerare elementele de probă în discuție în susținerea renumelui mărcii, pe care camera de recurs le-a constatat, și-a exercitat puterea sa de apreciere și și-a justificat în mod întemeiat decizia de a lua în considerare aceste elemente. Recurentul apreciază că, dimpotrivă, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept recunoscând puterea de apreciere a camerei de recurs și a aplicat în mod eronat norma 19 alineatele (1) și (2) și norma 20 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare.
Recurentul știe că, potrivit celorlalte părți din procedură, problema luării în considerare, pentru dovedirea renumelui, a unor documente depuse în susținerea utilizării serioase nu este reglementată de norma 20 alineatul (1), ci de norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din regulamentul de punere în aplicare, care constituie o normă particulară de procedură în fața camerei de recurs.
Chiar admițând că puterea de apreciere a camerei de recurs trebuie interpretată în funcție de norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din regulamentul de punere în aplicare, camera de recurs a exercitat-o în mod neadecvat și Tribunalul a aplicat în mod eronat articolul 76 alineatul (2), statuând că considerațiile camerei de recurs referitoare la raportul indisociabil dintre probele utilizării și probele renumelui constituiau o exercitare adecvată a puterii sale de apreciere. Astfel, camera de recurs nici măcar nu a determinat întinderea puterii sale de apreciere, mai exact dacă această putere trebuia să fie exercitată în speță în mod restrictiv. Dacă camera de recurs și-ar fi utilizat în mod adecvat puterea sa de apreciere, ar fi recunoscut că, în conformitate cu Hotărârea din 3 octombrie 2013, Rintisch/OAPI (C-120/12 P, EU:C:2013:638), puterea sa de apreciere trebuia exercitată în mod restrictiv. În aceste împrejurări, singura exercitare adecvată a acestei puteri de apreciere ar fi fost neluarea în considerare a documentelor depuse în susținerea renumelui mărcii. Tribunalul nu a luat în considerare faptul că camera de recurs nici nu a determinat întinderea puterii sale de apreciere, nici nu a încadrat exercitarea puterii menționate în această limită și astfel a încălcat articolul 76 alineatul (2) din RMC.
2.
Încălcarea articolului 8 alineatul (5) din RMC
Recurentul arată că Tribunalul nu a comparat mărcile KENZO și KENZO ESTATE în ansamblul lor și astfel a încălcat articolul 8 alineatul (5) din RMC. În plus, recurentul susține că Tribunalul a admis afirmațiile referitoare la renumele mărcii pe baza unor documente pe care, în cadrul unei aplicări adecvate a legislației și al unei exercitări adecvate a puterii sale de apreciere, camera de recurs nu ar fi trebuit să le ia în considerare. De asemenea, recurentul susține că Tribunalul nu a efectuat aprecierea globală care era necesară pentru a concluziona că marca în litigiu era susceptibilă de a fi asociată cu marca anterioară și ar beneficia de un profit necuvenit de pe urma renumelui acesteia. În sfârșit, recurentul susține că în mod eronat camera de recurs și Tribunalul au concluzionat că nu dovedise existența unui „motiv întemeiat”, în sensul articolului 8 alineatul (5) din RMC.
(1) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO 2009, L 78, p. 1).
(2) Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 (JO 1995, L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189).