12.9.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 335/28
Recurs introdus la 12 februarie 2016 de Kenzo Tsujimoto împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 2 decembrie 2015 în cauza T-522/13, Kenzo Tsujimoto/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală
(Cauza C-86/16 P)
(2016/C 335/37)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurent: Kenzo Tsujimoto (reprezentanți: A. Wenninger-Lenz, M. Ring, W. von der Osten-Sacken, avocați)
Cealaltă parte din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)
Concluziile recurentului
Recurentul solicit Curții:
—
anularea Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 2 decembrie 2015 în cauza T-522/13;
—
pronunțarea unei hotărâri definitive în litigiu;
—
obligarea EUIPO și a Kenzo S.A. la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv cheltuielilor de judecată aferente procedurii în fața camerei de recurs.
Motivele și principalele argumente
1.
Încălcarea articolului 76 alineatul (2) RMC
Ambele opoziții formulate de KENZO S.A. se întemeiază pe articolul 8 alineatul (5) din RMC (1). În ambele cazuri, camera de recurs a luat în considerare probe privind notorietatea, pe care persoana care a formulat opoziția le-a prezentat în fața diviziei de opoziție în scopul de a stabili utilizarea serioasă a mărcii. Este necontestat faptul că documentele respective au fost prezentate după expirarea termenelor pentru furnizarea dovezilor privind existența, validitatea și întinderea protecției mărcii anterioare conform normei 19 alineatul (1) din RPARMC (2). Din norma 19 alineatul alineatele (1) și (2) și din norma 20 alineatul (1) din RPARMC rezultă că o opoziție întemeiată pe articolul 8 alineatul (5) trebuie respinsă dacă persoana care a formulat opoziția nu dovedește notorietatea mărcii anterioare în termenul stabilit de Oficiu. Totuși, Tribunalul concluzionează că camera de recurs dispunea de o putere de apreciere pentru a stabili dacă probele menționate trebuiau luate în considerare în susținerea notorietății invocate, că camera de recurs a constatat și și-a exercitat puterea de apreciere și a prezentat motive întemeiate în ceea ce privește luarea în considerare a acestor probe. Recurentul, pe de altă parte, consideră că aprecierea Tribunalului prin care acesta acordă camerei de recurs o putere de apreciere este afectată de o eroare de drept și conduce la aplicarea greșită a normei 19 alineatele (1) și (2) și a normei 20 alineatul (1) din RPARMC.
Recurentul cunoaște faptul că celelalte părți din procedură pretind că admisibilitatea luării în considerare a documentelor prezentate în susținerea utilizării serioase pentru a demonstra notorietatea nu este reglementată de norma 20 alineatul (1), ci de norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din RPARMC ca normă procedurală specială în fața camerei de recurs.
Chiar dacă puterea de apreciere a camerei de recurs ar trebui să fie interpretată în lumina normei 50 alineatul (1) litera (iii) din RPARMC, aceasta a fost exercitată în mod greșit de camera de recurs, iar Tribunalul a aplicat greșit articolul 76 alineatul (2) prin faptul că a aprobat considerațiile camerei de recurs referitoare la legătura indisociabilă dintre dovada utilizării și dovada notorietății ca o exercitare adecvată a puterii sale de apreciere. În realitate, camera de recurs nici măcar nu a stabilit întinderea puterii sale de apreciere, și anume dacă în speță puterea de apreciere trebuie sau nu trebuie exercitată în mod restrictiv. În cazul în care camera de recurs și-ar fi exercitat această putere de apreciere în mod corect, ar fi trebuit să admită că puterea de apreciere trebuie, conform Hotărârii Rintisch (cauza C-120/12 P, Bernhard Rintisch/OAPI) să fie exercitată în mod restrictiv. În circumstanțele speței, singura modalitate de exercitare corectă a puterii de apreciere ar fi fost aceea de a nu lua în considerare documentele în susținerea notorietății. Tribunalul nu a ținut seama de faptul că camera de recurs nu a determinat corect întinderea puterii sale de apreciere și nu și-a exercitat-o în limitele respective și a încălcat, astfel, articolul 76 alineatul (2) din RMC.
2.
Încălcarea articolului 8 alineatul (5) din RMC
Recurentul pretinde că Tribunalul nu a comparat mărcile „KENZO” și „KENZO ESTATE” ca un întreg și a încălcat astfel articolul 8 alineatul (5) din RMC. În plus, recurentul afirmă că notorietatea a fost confirmată de Tribunal pe baza unor documente care, în cadrul unei aplicări corecte a legii și al unei exercitări adecvate a puterii de apreciere de către camera de recurs, nu ar fi trebuit să fie luate în considerare. Recurentul susține de asemenea că Tribunalul nu a efectuat aprecierea globală necesară atunci când a concluzionat că marca în litigiu este susceptibilă să fie asociată cu marca anterioară și ar obține foloase necuvenite în urma notorietății mărcii anterioare. În sfârșit, recurentul pretinde că camera de recurs și Tribunalul au concluzionat în mod greșit că el nu a demonstrat „motivul întemeiat” în sensul articolului 8 alineatul (5) din RMC.
(1) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).
(2) Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189).