30.5.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 191/12
Cerere de decizie preliminară introdusă de Commissione Tributaria Regionale di Milano (Italia) la 2 martie 2016 – Stanleybet Malta Ltd, Mario Stoppani/Agenzia delle dogane e dei Monopoli
(Cauza C-141/16)
(2016/C 191/15)
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Commissione Tributaria Regionale di Milano
Părțile din procedura principală
Reclamanți: Stanleybet Malta Ltd, Mario Stoppani
Pârâtă: Agenzia delle dogane e dei Monopoli
Întrebarea preliminară
Articolele 26 și 52 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special în lumina jurisprudenței Curții de Justiție înseși în materie de jocuri de noroc și pariuri, dezvoltată în Hotărârile Gambelli, Placanica și Costa și Cifone, și în materie de discriminare fiscală, dezvoltată în Hotărârile Lindman, Comisia/Spania și Bianco și Fabretti, precum și în lumina principiilor de drept al Uniunii ale egalității de tratament, nediscriminării și încrederii legitime, SE OPUN unei reglementări naționale precum reglementarea italiană în discuție în prezentul litigiu, care prevede supunerea, inclusiv retroactivă, la plata impozitului unic pe pariuri și jocuri tip pronostic, prevăzută la articolele 1 și 3 din Decretul legislativ nr. 504 din 23 decembrie 1998, astfel cum au fost modificate prin articolul 1 alineatul 66 litera (b) din Legea de stabilitate 2011, a intermediarilor naționali de transmitere a datelor de joc pe seama operatorilor de pariuri, stabiliți într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în special a celor care au caracteristicile societății Stanleybet Malta Ltd. și eventual a operatorilor de pariuri înșiși, în solidar cu intermediarii lor naționali?
Full & Egal Universal Law Academy