20.6.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 222/5
Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesarbeitsgericht (Germania) la 5 aprilie 2016 – Werner Fries/Lufthansa CityLine GmbH
(Cauza C-190/16)
(2016/C 222/06)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesarbeitsgericht
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Werner Fries
Pârâtă: Lufthansa CityLine GmbH
Întrebările preliminare
1)
Punctul FCL.065 b din Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 (1) este compatibil cu nediscriminarea bazată pe vârstă de la articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene?
2)
Punctul FCL.065 b din Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 este compatibil cu articolul 15 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit căruia orice persoană are dreptul la muncă şi dreptul de a exercita o ocupaţie aleasă sau acceptată în mod liber?
3)
În cazul unui răspuns afirmativ la primele două întrebări:
a)
Noțiunea „transport aerian comercial” în sensul punctului FCL.065 b, respectiv al definiției acestei noțiuni de la punctul FCL.010 din Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011, include și așa-numitele zboruri empty leg din activitatea comercială a unui operator de transport aerian, care nu sunt zboruri de transport de pasageri, de marfă sau poștă?
b)
Noțiunea „transport aerian comercial” în sensul punctului FCL.065 b respectiv al definiției acestei noțiuni de la punctul FCL. 010 din Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 include și formarea profesională și susținerea examenelor la care pilotul cu vârsta de peste 65 de ani asistă în cabină ca membru nenavigant al echipajului?
(1) Regulamentul Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviația civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 311, p. 1).