27.6.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 232/5
Recurs introdus la 11 aprilie 2016 de SolarWorld AG împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a cincea) din 1 februarie 2016 în cauza T-141/14, SolarWorld AG și alții/Consiliul Uniunii Europene
(Cauza C-204/16 P)
(2016/C 232/06)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: SolarWorld AG (reprezentanți: L. Ruessmann, avocat, J. Beck, solicitor)
Celelalte părți din procedură: Brandoni solare SpA, Solaria Energia y Medio Ambiente, SA, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Camera de Comerț a Chinei pentru Importul și Exportul de Mașini și Produse Electronice (CCCME)
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Tribunalului:
—
declararea recursului ca fiind admisibil și fondat;
—
anularea Ordonanței Tribunalului în cauza T-141/14;
—
soluționarea fondului cauzei și anularea articolului 3 din Regulamentul nr. 1238/2013 sau trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru a se pronunța cu privire la fondul acțiunii în anulare și
—
obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Tribunalul a săvârşit o eroare de drept în măsura în care a statuat că articolul 3 din Regulamentul nr. 1238/2013 (1) nu poate fi separat de restul regulamentului menţionat. Modificarea formei măsurilor nu schimbă domeniul de aplicare al regulamentului care le impune. Domeniul de aplicare al măsurilor antidumping include toate importurile de la producători despre care s-a constatat că au participat la dumping prejudiciabil, iar obiectivul lor, indiferent de formă, este de a fi adecvate pentru eliminarea prejudiciului suferit de producătorii din Uniunea Europeană. Acest domeniu de aplicare nu este modificat prin anularea articolului 3.
Ordonanţa atacată încalcă dreptul recurentei în temeiul articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în măsura în care refuză industriei din Uniunea Europeană o cale de atac în materie de protecţie comercială împotriva unor măsuri definitive care nu respectă cerinţele regulamentului de bază. În plus, ordonanţa atacată încalcă dreptul recurentei în temeiul articolului 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin plasarea producătorilor exportatori într-o poziţie mai bună decât cea a industriei din Uniunea Europeană, întrucât jurisprudenţa recunoaşte dreptul acestora de a formula o cale de atac.
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1238/2013 din 2 decembrie 2013 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse pentru importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule) originare sau expediate din Republica Populară Chineză (JO L 325, p. 1).