13.6.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 211/39
Recurs introdus la 22 aprilie 2016 de Dimosia Epicheirisi Ilektrismou AE (DEI) împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a patra) din 9 februarie 2016 în cauza T-639/14, Dimosia Epicheirisi Ilektrismou AE (DEI)/Comisia Europeană
(Cauza C-228/16 P)
(2016/C 211/50)
Limba de procedură: greaca
Părțile
Recurentă: Dimosia Epicheirisi Ilektrismou AE (DEI) (reprezentanți: Efthymios Bourtzalas, Anargiros Oikonomou, Efstathia Salaka, Charalampos Synodinos, Charisios Tagaras, Denis Waelbroeck)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
—
anularea ordonanței atacate;
—
trimiterea cauzei de către Curte Tribunalului pentru a se pronunța asupra concluziilor recurentei prin care se urmărește anularea actului atacat din 12 iunie 2014;
—
obligarea intimatei la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță, precum și prezentului recurs.
Motivele și principalele argumente
Recurenta susține că ordonanța atacată este viciată de erori de drept importante și trebuie anulată pentru următoarele motive:
1)
eroare vădită de drept și nemotivare în ceea ce privește aprecierea potrivit căreia cauza T-639/14 a rămas lipsită de obiect, în măsura în care această apreciere se bazează pe pretinsa „înlocuire” a actului atacat cu actul Comisiei din 25 martie 2015;
2)
încălcarea principiilor bunei administrări, securității juridice și protecției jurisdicționale efective prin aprecierea că actul din 25 martie 2015 a înlocuit actul atacat;
3)
eroare vădită de drept în ceea ce privește interpretarea și aplicarea principiului legalității actelor instituțiilor Uniunii Europene;
4)
denaturarea situației de fapt și încălcarea dreptului de a fi ascultat în ceea ce privește constatarea că motivarea actului atacat „nu se referă în niciun mod la caracterul statal al eventualului ajutor sub formă de hotărâre arbitrală” și aprecierea vădit greșită prin faptul că s-a reținut că erorile de drept din actul atacat invocate de DEI „vor fi în mod necesar examinate în […] cauza T-352/15”;
5)
denaturarea motivării DEI referitoare la criteriile pe baza cărora ar fi trebuit să se statueze cu privire la anulare în prezenta cauză în ceea ce privește plângerea din 2012 și eroare vădită de drept în ceea ce privește aprecierea că plângerea din 2012 a fost respinsă „implicit” prin actul Comisiei din 25 martie 2015 și
6)
eroare de drept și apreciere vădit greșită în măsura în care s-a statuat că fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.