11.7.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 251/11
Recurs introdus la 25 aprilie 2016 de Ante Šumelj și alții împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a doua) din 26 februarie 2016 în cauzele conexate T-546/13, T-108/14 și T-109/14, Ante Šumelj și alții/Comisia Europeană
(Cauza C-239/16 P)
(2016/C 251/14)
Limba de procedură: croata
Părțile
Recurenți: Ante Šumelj, Dubravka Bašljan, Đurđica Crnčević, Miroslav Lovreković, Drago Burazer, Nikolina Nežić, Blaženka Bošnjak, Bosiljka Grbašić, Tea Tončić, Milica Bjelić, Marijana Kruhoberec, Davor Škugor, Ivan Gerometa, Kristina Samardžić, Sandra Cindrić, Sunčica Gložinić, Tomislav Polić, Vlatka Pižeta (reprezentant: M. Krmek, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile recurenților
Recurenții solicită Curții:
—
admiterea concluziilor formulate în primă instanță și în recursul în casare;
—
obligarea celeilalte părți din procedură la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurenți în primă instanță și în recursul în casare.
Motivele și principalele argumente
Analizând hotărârea Tribunalului, recurenții formulează mai multe motive de drept.
1.
Recurenții consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept care îi prejudiciază atunci când nu a reținut neîndeplinirea de către Comisie a obligației sale de monitorizare a aplicării Tratatului de aderare a Republicii Croația la Uniunea Europeană în partea referitoare la introducerea profesiei de executor judecătoresc în sistemul judecătoresc croat, potrivit articolului 36 din Actul de aderare, care are următorul cuprins expres: „Comisia monitorizează îndeaproape toate angajamentele asumate de Croația în contextul negocierilor de aderare, inclusiv cele care trebuie îndeplinite înainte de sau până la data aderării”. Monitorizarea de către Comisie se concentrează în special asupra angajamentelor asumate de Croația în domeniul puterii judecătorești și al drepturilor fundamentale (anexa VII).
2.
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat la punctul 57 din hotărâre (contrar afirmațiilor de la punctul 52 din hotărâre) că din niciunul dintre angajamentele asumate prin anexa VII la Actul de aderare, invocate de recurenți, nu rezultă obligația Republicii Croația de a introduce profesia de executor judecătoresc și prin urmare, nici obligația Comisiei de a recurge la mijloacele prevăzute la articolul 36 din Actul de aderare pentru a împiedica abrogarea Legii privind executorii judecătorești.
Negocierile dintre Republica Croația și Uniunea Europeană au fost îndelungate și, spre deosebire de celelalte capitole, Capitolul 23, care este ultimul și cel mai problematic, elaborat în conformitate cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene, privește criteriile politice de care depindea aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană, iar negocierile s-au încheiat la 30 iunie 2011, după prezentarea, la 12 mai 2011, de către guvernul croat, a unui raport către președinția Uniunii Europene privind respectarea angajamentelor rezultate din Capitolul 23. În raportul menționat, Republica Croația își asumase angajamente specifice în 10 puncte, în raport cu Tratatul de aderare (articolul 36 din Actul de aderare) și s-a angajat să le îndeplinească. Angajamentul nr. 1 și angajamentul nr. 3, ale căror dispoziții (referitoare la introducerea executorilor judecătorești) sunt citate de recurenți în cursul procedurii, obligă Republica Croația în mod expres să introducă profesia de executor judecătoresc.
3.
În plus, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept (contrară principiului securității juridice) atunci când a reținut anterior, la punctele 47-51 din hotărârea atacată, că angajamentul nr. 1 nu se referea la o strategie de reformă judiciară și la un plan de acțiune determinate, care erau în vigoare în perioada cuprinsă între încheierea negocierilor și abrogarea legislației care reglementa instituția executorilor judecătorești. Recurenții afirmă că trimiterea la altă strategie de reformă judiciară, citată ulterior de Comisie în documentele sale, și nu la Strategia de reformă judiciară din 2011 și la Planul de acțiune din 2011, prin care Republica Croația era obligată să introducă profesia de executor judecătoresc, ar crea un precedent periculos, contrar unei interpretări juridice raționale.
4.
De asemenea, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, atunci când a afirmat la punctul 55 că recurenții nu au menționat nicio încălcare concretă, în afară de încălcarea principiului încrederii legitime, ținând seama că recurenții invocă drept încălcări discriminarea, încălcarea dreptului la muncă și, pe parcursul întregii proceduri, încălcarea principiului securității juridice. Este absolut incredibil că Tribunalul, în hotărârea atacată, a ignorat complet și nu a menționat principiul securității juridice care, potrivit unei jurisprudențe constante, are ca și corolar principiul protecției încrederii legitime.
5.
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, atunci când a considerat că articolul 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană este irelevant în această procedură. Cu toate acestea, caracterul ilegal al procedurii nu implică numai încălcarea unor norme pozitive ale Uniunii Europene, mai precis a unor norme scrise, ci poate presupune și încălcarea principiilor generale ale dreptului (principiul securității juridice), precum și încălcarea articolului 13 TUE. Uniunea dispune de un cadru instituțional care are ca finalitate promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, apărarea intereselor proprii, a celor ale cetățenilor și ale statelor membre, precum și garantarea coerenței, a eficacității și a continuării politicilor și a acțiunilor sale. Principiile generale ale dreptului fac parte din ordinea juridică a Uniunii Europene.
6.
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când nu a reținut în conformitate cu articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană, că recurenții au fost numiți, cu alte cuvinte, au fost desemnați să ocupe posturi de executori judecătorești în momentul închiderii Capitolului 23, respectiv atunci când s-a elaborat reforma puterii judecătorești, din care executorii judecătorești fac parte. Astfel, după încheierea negocierilor de aderare dintre Republica Croația și Uniunea Europeană, în special, cu adoptarea unor măsuri concrete, și ținând seama de articolul 26 din Convenția de la Viena, recurenții aveau garanția juridică privind exercitarea activității pe care o aleseseră.
7.
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când nu a reținut în conformitate cu dispozițiile imperative ale articolului 36 din Actul de aderare, obligația Comisiei de monitorizare a aplicării acestuia și a adoptării tuturor măsurilor necesare pentru ca Republica Croația să își îndeplinească obligațiile. Având în vedere că Comisia nu a acționat în conformitate cu articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană, ea a încălcat această dispoziție, cauzând un prejudiciu recurenților.
8.
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când nu a reținut că Tratatul de aderare a Republicii Croația la Uniunea Europeană este rezultatul negocierilor și astfel impune obligații și produce efecte juridice în temeiul legislației și al ordinii juridice a Uniunii Europene. În prezenta cauză, Tratatul de aderare garantează dreptul la muncă al recurenților și crearea unei noi profesii pentru care au fost selecționați. În conformitate cu dispozițiile tratatului, recurenții se așteptau în mod legitim să înceapă exercitarea funcțiilor pentru care fuseseră numiți, întrucât îndepliniseră în prealabil toate condițiile legale necesare (promovaseră examenele, încetaseră orice altă activitate profesională anterioară și își pregătiseră birourile).