11.7.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 251/13
Recurs introdus la 26 aprilie 2016 de Vedran Vidmar și alții împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a doua) din 26 februarie 2016 în cauza T-507/14, Vedran Vidmar și Darko Graf/Comisia Europeană
(Cauza C-240/16 P)
(2016/C 251/15)
Limba de procedură: croata
Părțile
Recurenți: Vedran Vidmar, Saša Čaldarević, Irena Glogovšek, Gordana Grancarić, Martina Grgec, Ines Grubišić, Sunčica Horvat Peris, Zlatko Ilak, Mirjana Jelavić, Romuald Kantoci, Svjetlana Klobučar, Ivan Kobaš, Tihana Kušeta Šerić, Damir Lemaić, Željko Ljubičić, Gordana Mahovac, Martina Majcen, Višnja Merdžo, Tomislav Perić, Darko Radić, Damjan Saridžić (reprezentant: D. Graf, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile recurenților
Recurenții solicită Curții:
—
anularea în totalitate a Hotărârii Tribunalului din 26 februarie 2016 în cauza T-507/14 și admiterea concluziilor formulate de recurenți în procedura în primă instanță în cererea lor introductivă din 1 iulie 2014 și obligarea Comisiei Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de recurenți în cadrul prezentei proceduri;
—
cu titlu subsidiar, anularea în totalitate a Hotărârii Tribunalului din 26 februarie 2016 în cauza T-507/14 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, precum și obligarea Comisiei Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de recurenți în cadrul prezentei proceduri.
Motivele și principalele argumente
Recurenții contestă următoarele pasaje din hotărârea atacată:
—
punctul 40, în care se constată că comportamentul nelegal activ al unei instituții a Uniunii Europene este doar unul dintre elementele necesare pentru angajarea răspunderii extracontractuale pentru daune interese a Uniunii Europene, întrucât această constatare a Tribunalului este contrară articolului 340 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 19 mai 1992, Mulder/Consiliul și Comisia, cauzele conexate C-104/89 și C-37/90);
—
punctul 47, în care, contrar dispozițiilor articolului 36 și ale anexei VII la Actul de aderare a Republicii Croația (denumită în continuare „RC”) la Uniunea Europeană (denumită în continuare „Uniunea”), angajamentele pe care, pe parcursul negocierilor de aderare la Uniune, RC și le-a asumat față de Uniune sunt denumite în mod eronat „principii”, întrucât în prezenta cauză nu este vorba de vreun principiu, ci de 11 angajamente concrete convenite de RC cu Uniunea și care au intrat în vigoare la 9 decembrie 2011;
—
punctele 48-52, dat fiind că articolul 36 și anexa VII punctul 1 la Actul de aderare a RC la Uniune au intrat în vigoare la 9 decembrie 2011, în timp ce erau în vigoare și aplicabile, de la 15 decembrie 2010, strategia de reformă judiciară a Republicii Croația pentru perioada 2011-2015, și, de la 20 mai 2010, Planul de acțiune revizuit al Guvernului Republicii Croația pentru reforma judiciară, și, în consecință, după abrogarea unor astfel de acte juridice de către RC, care fusese în prealabil autorizată în mod expres de Comisie la punctul 3 din Raportul complet de monitorizare a RC din 10 octombrie 2012 în care i se solicită RC să adopte o nouă legislație în materie de executare a deciziilor judecătorești, în mod contrar principiilor generale de drept ale protecției încrederii legitime și securității juridice, întrucât față de recurenți abrogarea actelor juridice menționate a avut un efect retroactiv evident, dat fiind că după 9 decembrie 2012 RC nu a adoptat nicio strategie nouă de reformă judiciară, ci doar o strategie de dezvoltare a sistemului judiciar pentru perioada 2013-2018, și, prin urmare, ultima strategie de reformă judiciară adoptată de către Republica Croația era, în realitate, cea care era în vigoare la 9 decembrie 2011 (a se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 30 ianuarie 1974, Louwage/Comisia, 148/73, punctele 12 și 28, Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 1998, Embassy Limousines & Services/Parlamentul, T-203/96, punctele 74-88, și Hotărârea Curții de Justiție din 14 mai 1975, CNTA/Comisia, 74/74, punctele 41-44), trebuind să se precizeze că Tribunalul recunoaște pertinența solicitării de daune interese formulată în cererea introductivă prin constatarea la punctul 53 din hotărârea atacată că „nu trebuie să se deducă că autoritățile croate […] ar putea să modifice în mod liber strategia de reformă judiciară 2011-2015 și planul de acțiune din 2010. Având în vedere dispozițiile Actului de aderare și, în particular, articolul 36 și anexa VII, respectivele autorități erau obligate să respecte nu numai angajamentul nr. 1, ci și toate celelalte angajamente prevăzute în anexa menționată”;
—
punctele 54-57 și 59-63, referitoare la încălcarea obligației Comisiei Europene, în temeiul articolului 36 din Actul de aderare a RC la Uniune, de garantare a îndeplinirii obligației RC în conformitate cu anexa VII punctul 3 la Actul de aderare, de îmbunătățire în continuare a eficienței sistemului judiciar, dat fiind că din anexele la cererea introductivă reiese în mod clar că Comisia a introdus în tabelele sale de monitorizare aferente perioadei cuprinse între 1 septembrie 2012 și 28 februarie 2013 informații eronate provenind de la Ministerului Justiției al RC referitoare la reducerea numărului litigiilor și al procedurilor de executare aflate pe rolul instanțelor municipale și comerciale, fără efectuarea vreunui control tehnic sau aritmetic în ceea ce privește analiza sa, manifestând astfel o lipsă de diligență flagrantă având în vedere importanța elaborării tabelelor menționate;
—
punctul 68, întrucât Comisia, prin încălcarea obligației sale, care decurge din articolul 36 primul și al doilea paragraf din Actul de aderare a RC la Uniune, de garantare a respectării angajamentului RC de instituire a serviciului croat al executorilor judecătorești la 1 ianuarie 2012, și-a încălcat de asemenea obligația prevăzută la articolul 17 TUE de a asigura punerea în aplicare a Tratatului de aderare a RC la Uniune, care este unul dintre tratatele de bază ale Uniunii;
—
punctele 69-82, întrucât, în niciun caz, nu erau necesare acțiuni ulterioare concordante și exprese ale Comisiei care să îi determine pe recurenți să nutrească o încredere legitimă după 9 decembrie 2012, având în vedere că încrederea legitimă a recurenților a luat naștere anterior acestei date.