1.8.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 279/12
Cerere de decizie preliminară introdusă de Juzgado de lo Social no 30 de Barcelona (Spania) la 27 aprilie 2016 – Antonio Miravitlles Ciurana, Alberto Marina Lorente, Jorge Benito García și Juan Gregorio Benito García/Contimark S.A. și Jordi Socías Gispert
(Cauza C-243/16)
(2016/C 279/17)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Juzgado de lo Social no30 de Barcelona
Părțile din procedura principală
Reclamanți: Antonio Miravitlles Ciurana, Alberto Marina Lorente, Jorge Benito García și Juan Gregorio Benito García
Pârâţi: Contimark S.A. și Jordi Socías Gispert
Întrebările preliminare
1)
În temeiul Directivelor 2009/101/CE (1) și 2012/30/UE (2) și a transpunerii acestora, efectuată, inter alia, prin articolele 236, 237, 238, 241 și 367 din Legea societăților de capital [Ley de Sociedades de Capital], creditorul societății comerciale care solicită creanța salarială în fața instanțelor spaniole competente – cele pentru litigii de muncă – are dreptul de a formula simultan, în fața aceleiași instanțe, atât o acțiune directă împotriva întreprinderii în vederea recunoașterii creanţei salariale, cât și o acțiune împotriva persoanei fizice – administratorul societății – în calitate de persoană care răspunde în solidar pentru datoriile societății, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor comerciale prevăzute în aceste directive și transpuse în [Legea societăților de capital] spaniolă?
2)
Jurisprudența Sala de lo Social din cadrul Tribunal Supremo din Spania, concretizată în hotărârile pronunțate de Tribunal Supremo (Secția pentru litigii de muncă) la 28 februarie 1997 (RJ 1997\4220), la 28 octombrie 1997 (RJ 1997\7680), la 31 decembrie 1997 (RJ 1997\9644), la 13 aprilie 1998 (RJ 1998\4577), la 17 ianuarie 2000 (RJ 2000\918), la 9 iunie 2000 (RJ 2000\5109), la 8 mai 2002 și la 20 decembrie 2012 (sintetizată la al doilea paragraf din secțiunea „Jurisprudența națională aplicabilă” de mai jos), poate încălca articolele 2, 6, 7 și 8 din Directiva 2009/101/CE și articolele 19 și 36 din Directiva 2012/30/UE, prin faptul că statuează că instanțele spaniole pentru litigii de muncă nu pot aplica în mod direct, în ceea ce privește o creanță salarială, garanțiile prevăzute în aceste directive comunitare și transpuse prin articolele 236, 237, 238, 241, 367 și altele din [Legea societăților de capital] pentru creditorii societăților comerciale, în cazul în care persoanele responsabile în ultimă instanţă – persoane fizice – încalcă cerințele formale de publicitate a actelor esențiale ale societății prevăzute în Directiva 2009/101 și în Directiva 2012/30 și transpuse în [Legea societăților de capital] spaniolă?
3)
Jurisprudența Sala de lo Social din cadrul Tribunal Supremo din Spania, concretizată în hotărârile pronunțate de Tribunal Supremo (Secția pentru litigii de muncă) la 28 februarie 1997 (RJ 1997\4220), la 28 octombrie 1997 (RJ 1997\7680), la 31 decembrie 1997 (RJ 1997\9644), la 13 aprilie 1998 (RJ 1998\4577), la 17 ianuarie 2000 (RJ 2000\918), la 9 iunie 2000 (RJ 2000\5109), la 8 mai 2002 și la 20 decembrie 2012 (sintetizată la al doilea paragraf din secțiunea „Jurisprudența națională aplicabilă” de mai jos), poate încălca articolele 20 și 21 coroborate cu articolul 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin faptul că obligă creditorul salarial – lucrător salariat – să exercite două proceduri judiciare – prima, în fața instanței pentru litigii de muncă, pentru a obține recunoașterea creanței salariale împotriva întreprinderii și, ulterior, în fața instanței civile/comerciale, pentru a obține garanția solidară a administratorului societăţii sau a altor persoane fizice în condițiile în care această cerință nu este impusă pentru niciun alt tip de creditor, indiferent de natura creanței sale, nici în Directiva 2009/101/CE, nici în Directiva 2012/30/UE și nici în normele legale naționale ([Legea societăților de capital]) care transpun respectivele prevederi comunitare?
(1) Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 48 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 258, p. 11).
(2) Directiva 2012/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților comerciale în statele membre, în înțelesul articolului 54 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea și modificarea capitalului acestora (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 315, p. 74).