13.2.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 46/12
Cerere de decizie preliminară introdusă de Verwaltungsgerichtshof (Austria) la 31 octombrie 2016 – EP Agrarhandel GmbH/Bundesminister für Land-, Forst-, Umwelt und Wasserwirtschaft
(Cauza C-554/16)
(2017/C 046/15)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Verwaltungsgerichtshof
Părțile din procedura principală
Recurentă: EP Agrarhandel GmbH
Autoritate pârâtă: Bundesminister für Land-, Forst-, Umwelt und Wasserwirtschaft
Întrebările preliminare
1)
Articolul 2 alineatul (4) din Decizia Comisiei din 20 august 2001 de stabilire a unor reguli speciale aplicabile deplasărilor de bovine către locurile de pășunat pe timp de vară din zonele montane, 2001/672/CE (1) (denumită în continuare „decizia Comisiei”), astfel cum a fost modificată prin Decizia Comisiei din 25 mai 2010, 2010/300/UE (2), se opune unei dispoziții naționale, precum cea din articolul 6 alineatul 6 din Verordnung des Bundesministers für Land- und Forstwirtschaft, Umwelt und Wasserwirtschaft über die Kennzeichnung und Registrierung von Rindern (Regulamentul ministrului federal al agriculturii, silviculturii, mediului și apelor privind identificarea și înregistrarea bovinelor) (Regulamentul de identificare a bovinelor 2008), BGBl II nr. 201/2008, care pentru respectarea tuturor termenelor prevăzute de această dispoziţie și, prin urmare, și pe acela pentru notificarea deplasărilor de bovine către locurile de pășunat pe timp de vară, declară hotărâtoare primirea notificării corespunzătoare?
2)
Care sunt efectele articolului 117 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 (3) al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 asupra eligibilității pentru primă a bovinelor a căror deplasare către locurile de pășunat pe timp de vară a fost notificată cu întârziere în sensul articolului 2 alineatul (4) din decizia Comisiei?
3)
În cazul în care notificarea cu întârziere a deplasării către locurile de pășunat pe timp de vară conform articolului 117 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 nu are drept urmare pierderea eligibilității pentru primă, se impune aplicarea de sancțiuni din cauza notificării întârziate?
(1) JO L 235, p. 23, Ediție specială 03/vol. 39, p. 59.
(2) JO L 127, p. 19.
(3) JO L 030, p. 16.