30.1.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 30/28
Recurs introdus la 24 noiembrie 2016 de National Iranian Tanker Company împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) din 14 septembrie 2016 în cauza T-207/15, National Iranian Tanker Company/Consiliul Uniunii Europene
(Cauza C-600/16 P)
(2017/C 030/33)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: National Iranian Tanker Company (reprezentanți: T. de la Mare QC, M. Lester QC și J. Pobjoy, barristers, și R. Chandrasekera, S. Ashley și C. Murphy, solicitors)
Cealaltă parte din procedură: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Curții:
—
anularea Hotărârii Tribunalului din 14 septembrie 2016 în cauza T-207/15, National Iranian Tanker Company/Consiliul;
—
soluționarea cauzei cu care a fost sesizat Tribunalul și, în special:
—
anularea Deciziei (PESC) 2015/236 a Consiliului din 12 februarie 2015 (1) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/230 al Consiliului din 12 februarie 2015 (2), în măsura în care acestea se aplică recurentei;
—
în subsidiar, constatarea faptului că atât articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 (3) (cu modificările ulterioare), cât și articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 (4) (cu modificările ulterioare) sunt inaplicabile în măsura în care ele se aplică recurentei ca urmare a nelegalității acestora și
—
obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul recursului și al procedurii în fața Tribunalului.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurenta invocă patru motive.
1.
Prin intermediul primului motiv se susține că Tribunalul ar fi comis o eroare prin faptul că a considerat că Decizia (PESC) 2015/236 a Consiliului din 12 februarie 2015 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/230 al Consiliului din 12 februarie 2015 nu au încălcat principiile autorității de lucru judecat, securității juridice, încrederii legitime și finalității sau dreptul la o cale de atac efectivă consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
2.
Prin intermediul celui de al doilea motiv se susține că Tribunalul ar fi comis o eroare prin faptul că a considerat că erau îndeplinite criteriile de desemnare în cazul recurentei.
3.
Prin intermediul celui de al treilea motiv se susține că Tribunalul ar fi comis o eroare prin faptul că a considerat că ingerința în drepturile fundamentale ale recurentei a fost proporțională.
4.
Prin intermediul celui de al patrulea motiv se susține că Tribunalul ar fi comis o eroare prin faptul că a respins argumentul subsidiar al recurentei potrivit căruia o interpretare largă a criteriului de desemnare ar conduce la considerarea acestuia ca fiind disproporționat.
(1) Decizia (PESC) 2015/236 a Consiliului din 12 februarie 2015 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului (JO 2015, L 39, p. 18).
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/230 al Consiliului din 12 februarie 2015 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO 2015, L 39, p. 3).
(3) Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO 2010, L 195, p. 39).
(4) Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010 (JO 2012, L 88, p. 1).