20.2.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 53/26
Recurs introdus la 21 decembrie 2016 de Lysoform Dr. Hans Rosemann GmbH şi Ecolab Deutschland GmbH împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a cincea) din 12 octombrie 2016 în cauza T-543/15, Lysoform Dr. Hans Rosemann GmbH și Ecolab Deutschland GmbH/Agenţia Europeană pentru Produse Chimice
(Cauza C-666/16 P)
(2017/C 053/32)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurente: Lysoform Dr. Hans Rosemann GmbH, Ecolab Deutschland GmbH (reprezentanți: M. Grunchard, avocat, K. Van Maldegem, avocat, P. Sellar, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Agenţia Europeană pentru Produse Chimice
Concluziile recurentelor
Recurentele solicită Curţii:
—
anularea Ordonanţei Tribunalului în cauza T-543/15; şi
—
pronunţarea cu privire la admisibilitate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru a se pronunţa cu privire la fondul cauzei;
—
în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru a se pronunţa cu privire la admisibilitatea cererii recurentelor de anulare a actului atacat şi, dacă este cazul, pentru a se pronunţa în continuare cu privire la fondul cauzei;
—
obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente acestor proceduri (inclusiv a cheltuielilor de judecată aferente excepţiei de inadmisibilitate invocate în faţa Tribunalului).
Motivele și principalele argumente
Recurentele susţin că Tribunalul a interpretat şi a aplicat în mod eronat dreptul, săvârşind astfel o eroare de drept, întrucât a declarat inadmisibilă cererea recurentelor privind anularea actului atacat.
În special, recurentele arată că Tribunalul a săvârşit o serie de erori în motivare şi în interpretarea cadrului legal aplicabil situaţiei acestora. Astfel, Tribunalul a săvârşit următoarele erori de drept:
—
a interpretat şi a aplicat în mod eronat articolul 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, întrucât a intrat în dezbaterea fondului cauzei;
—
a interpretat şi a aplicat în mod eronat articolul 130 alineatul (7) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, întrucât nu a amânat pronunţarea cu privire la admisibilitate până după prezentarea completă a argumentelor privind fondul cauzei.
Mai mult, declarând inadmisibilă acţiunea recurentelor, Tribunalul a încălcat dreptul acestora la apărare, dreptul lor de acces la justiţie şi obligaţia de motivare, care constituie drepturi fundamentale ale persoanelor şi reflectă astfel principiile generale ale dreptului UE.
Pentru aceste motive, recurentele solicită Curţii anularea Ordonanţei Tribunalului în cauza T-543/15, pronunţarea cu privire la admisibilitate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru a se pronunţa cu privire la fondul cauzei.
Full & Egal Universal Law Academy