ORDONANȚA CURȚII (Camera a zecea)
2 iunie 2016 ( *1 )
„Trimitere preliminară — Libertatea de stabilire — Drepturi fundamentale — Respectarea dreptului de proprietate — Regim special de succesiune în ceea ce privește exploatațiile agricole — Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Domeniu de aplicare — Punere în aplicare a dreptului Uniunii — Absență — Fapte din litigiul principal anterioare datei aderării statului membru în cauză la Uniunea Europeană — Necompetență vădită a Curții”
În cauza C‑50/16,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Sąd Rejonowy w Koninie (Tribunalul Districtual din Konin, Polonia), prin decizia din 12 ianuarie 2016, primită de Curte la 28 ianuarie 2016, în procedura inițiată de
Halina Grodecka
cu participarea:
Józef Konieczka și alții,
CURTEA (Camera a zecea),
compusă din domnul F. Biltgen, președinte de cameră, domnul A. Borg Barthet și doamna M. Berger (raportor), judecători,
avocat general: domnul M. Wathelet,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, conform articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță
1
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 2 și 8 TFUE, a articolului 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumite în continuare „Protocolul nr. 1” și, respectiv, „CEDO”), a articolului 14 din CEDO, precum și a articolului 17 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
2
Această cerere a fost prezentată în cadrul unei proceduri inițiate de doamna Halina Grodecka, referitoare la o cerere de declarare a succesiunii, în urma decesului domnului Kazimierz Konieczka, survenit la 10 octombrie 2000.
Cadrul juridic
3
Articolul 1058 și următoarele din Kodeks cywilny (Codul civil), în versiunea aplicabilă faptelor în discuție în litigiul principal, prevedeau un regim special pentru devoluțiunea succesorală legală a exploatațiilor agricole care cuprind terenuri agricole cu o suprafață mai mare de 1 hectar. Astfel, articolul 1059 din Codul civil prevedea în esență că doar moștenitorii care la data deschiderii succesiunii lucrau în sectorul producției agricole sau dispuneau, printre altele, de o formare profesională pentru a desfășura o activitate de producție agricolă moșteneau în mod legal exploatația agricolă, cu excluderea moștenitorilor care nu îndeplineau aceste condiții. Articolul 1064 din acest cod prevedea că definirea în special a formării profesionale considerate ca fiind corespunzătoare pentru desfășurarea unei activități agricole și care permitea moștenirea unei exploatații agricole era stabilită printr‑un regulament al Consiliului de Miniștri.
4
În temeiul articolului 1063 din Codul civil, exploatația agricolă era transmisă moștenitorilor, în temeiul principiilor generale, numai în cazul în care nici soțul defunctului, nici una dintre rudele chemate în mod legal la succesiune nu îndeplineau condițiile prevăzute pentru a moșteni o asemenea exploatație.
5
În sfârșit, articolul 925 din Codul civil prevede că masa succesorală se transmite moștenitorului la data decesului defunctului.
Litigiul principal și întrebarea preliminară
6
Litigiul aflat pe rolul Sąd Rejonowy w Koninie (Tribunalul Districtual din Konin, Polonia) se referă la o cerere de declarare a succesiunii, formulată de doamna Grodecka în urma decesului domnului Konieczka, survenit la 10 octombrie 2000. Succesiunea în cauză este compusă, printre altele, dintr‑o exploatație agricolă mai mare de 1 hectar.
7
Din decizia de trimitere reiese că procedura de declarare a succesiunii, în temeiul dispozițiilor aplicabile faptelor în discuție în litigiul principal, urmărește să stabilească în special caracterul de exploatație agricolă al masei succesorale sau al unei părți din această masă, precum și moștenitorul sau moștenitorii. Cerința potrivit căreia acest caracter trebuie stabilit ar privi doar succesiunile a căror deschidere, precum în speță, este anterioară datei de 14 februarie 2001, dată la care a fost publicată o hotărâre a Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională, Polonia) din 31 ianuarie 2001 prin care se declară neconstituționale dispozițiile care reglementează regimul special în cauză, care au fost abrogate ulterior.
8
Instanța de trimitere are îndoieli în ceea ce privește conformitatea dispozițiilor menționate cu Protocolul nr. 1 și cu articolul 17 alineatul (1) din cartă. Astfel, aceste dispoziții, prin stabilirea unor limite materiale în materie de moștenire a unei exploatații agricole, ar priva moștenitorii de o moștenire care le‑ar reveni. Astfel, un moștenitor care nu are calificările necesare pentru a putea moșteni o exploatație agricolă ar fi expropriat de facto de statul polonez de această parte din patrimoniul persoanei decedate.
9
În plus, potrivit instanței de trimitere, dispozițiile în discuție în litigiul principal ar putea fi contrare articolului 14 din CEDO și articolului 8 TFUE, ridicându‑se problema dacă faptul de a stabili o distincție între moștenitorii chemați la succesiune în temeiul criteriilor materiale prevăzute de legislația națională în cauză este justificat.
10
În aceste condiții, Sąd Rejonowy w Koninie (Tribunalul Districtual din Konin) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolele 2 și 8 TFUE, articolul 1 din Protocolul nr. 1, articolul 14 din CEDO, articolul 17 alineatul (1) din cartă, care consacră principiile supremației dreptului, egalității, nediscriminării și protecției proprietății, trebuie interpretate în sensul că se opun unor dispoziții naționale care restrâng devoluțiunea succesorală a exploatațiilor agricole atunci când moștenitorul, cetățean polonez sau resortisant străin, nu îndeplinește anumite criterii materiale prevăzute de lege și specificate într‑un act de punere în aplicare?”
Cu privire la competența Curții
11
Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii se opune unor dispoziții naționale care restrâng devoluțiunea succesorală a unei exploatații agricole atunci când moștenitorul nu îndeplinește anumite criterii materiale referitoare la capacitatea sa de a administra o asemenea exploatație.
12
În temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când este în mod vădit necompetentă pentru a judeca o cauză, Curtea poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.
13
În prezenta cauză se impune aplicarea acestei dispoziții.
14
Astfel, în primul rând, trebuie amintit că Curtea este competentă să interpreteze dreptul Uniunii, în ceea ce privește aplicarea acestuia într‑un nou stat membru, numai de la data aderării acestuia din urmă la Uniunea Europeană (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iunie 1999, Andersson și Wåkerås‑Andersson, C‑321/97, EU:C:1999:307, punctul 31, Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Ynos, C‑302/04, EU:C:2006:9, punctul 36, precum și Ordonanța din 5 noiembrie 2014, VG Vodoopskrba, C‑254/14, nepublicată, EU:C:2014:2354, punctul 10).
15
Or, din decizia de trimitere reiese că faptele din litigiul principal sunt anterioare datei aderării Republicii Polone la Uniune, și anume 1 mai 2004. Astfel, defunctul a cărui succesiune face obiectul litigiului principal a decedat la 10 octombrie 2000. În temeiul articolului 925 din Codul civil, transmiterea masei succesorale către moștenitor s‑a produs la această din urmă dată.
16
În al doilea rând, în ceea ce privește în mod specific interpretarea solicitată a articolelor 2 și 8 TFUE și a articolului 17 din cartă, reiese din articolul 51 alineatul (1) din cartă că dispozițiile acesteia se adresează statelor membre numai atunci când acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Articolul 6 alineatul (1) TUE, precum și articolul 51 alineatul (2) din cartă precizează că dispozițiile acesteia din urmă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate.
17
Or, procedura din litigiul principal se referă la o cerere de declarare a succesiunii, în temeiul dispozițiilor materiale și procedurale ale dreptului polonez, fără ca vreun element din decizia de trimitere să permită să se concluzioneze că aceste dispoziții pun în aplicare dreptul Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, sau că acestea privesc o „acțiune” a Uniunii, în sensul articolului 8 TFUE.
18
În consecință, Curtea nu este competentă să răspundă la întrebarea adresată în măsura în care aceasta privește interpretarea articolelor 2 și 8 TFUE, precum și a articolului 17 din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2010, Omalet, C‑245/09, EU:C:2010:808, punctul 18, precum și Ordonanța din 30 mai 2013, Fierro și Marmorale, C‑106/13, nepublicată, EU:C:2013:357, punctele 11-14 și jurisprudența citată).
19
În ceea ce privește, în sfârșit, interpretarea solicitată a articolului 1 din Protocolul nr. 1, precum și a articolului 14 din CEDO, este, desigur, adevărat că aceste dispoziții coincid în parte cu articolul 17 din cartă, care consacră protecția dreptului de proprietate, precum și cu articolul 21 din aceasta, privind interzicerea discriminărilor. Cu toate acestea, astfel cum s‑a constatat deja la punctul 17 din prezenta ordonanță, decizia de trimitere nu cuprinde niciun element concret care să permită să se considere că obiectul litigiului principal prezintă o legătură cu dreptul Uniunii. În această situație, Curtea nu este competentă să răspundă la cererea de decizie preliminară (a se vedea în acest sens Ordonanța din 1 martie 2011, Chartry, C‑457/09, EU:C:2011:101, punctele 25 și 26, precum și jurisprudența citată).
20
Având în vedere toate considerațiile precedente, este necesar să se constate, în temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, că aceasta din urmă este în mod vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată de Sąd Rejonowy w Koninie (Tribunalul Districtual din Konin).
Cu privire la cheltuielile de judecată
21
Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident invocat în fața instanței de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele efectuate de părțile menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) dispune:
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este în mod vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată de Sąd Rejonowy w Koninie (Tribunalul Districtual din Konin, Polonia).
Semnături
( *1 ) Limba de procedură: polona.
Full & Egal Universal Law Academy