19.6.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 195/26
Hotărârea Tribunalului din 27 aprilie 2017 – CC/Parlamentul
(Cauza T-446/16 P) (1)
((„Recurs - Funcție publică - Recrutare - Anunț de concurs - Concurs general - Erori în gestionarea listei de candidați care au reușit la concurs - Răspundere extracontractuală - Propunere de probe noi - Prejudiciu material - Egalitate de tratament - Denaturarea situaţiei de fapt - Pierderea unei şanse”))
(2017/C 195/36)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: CC (reprezentanți: G. Maximini și C. Hölzer, avocați)
Cealaltă parte din procedură: Parlamentul European (reprezentanți: M. Ecker și E. Despotopoulou, agenți)
Obiectul
Recurs declarat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (judecător unic) din 21 iulie 2016, CC/Parlamentul (F-9/12 RENV, EU:F:2016:165), și având ca obiect anularea acestei hotărâri
Dispozitivul
1)
Anulează Hotărârea Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene (judecător unic) din 21 iulie 2016, CC/Parlamentul (F-9/12 RENV), în măsura în care Tribunalul Funcţiei Publice, în primul rând, a calculat pierderea şansei doamnei CC de a fi recrutată ca funcţionar stagiar de Consiliul Uniunii Europene excluzând perioada cuprinsă între 16 februarie 2006 şi 31 august 2007 şi, în al doilea rând, a calculat pierderea şansei doamnei CC de a fi recrutată ca funcţionar stagiar de celelalte instituţii şi de organismele Uniunii Europene pe baza unei metode diferite de cea pe care a utilizat-o în ceea ce priveşte Consiliul.
2)
Respinge în rest recursul.
3)
Trimite cauza spre rejudecare unei alte camere a Tribunalului decât cea care s-a pronunțat cu privire la prezentul recurs.
4)
Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
(1) JO C 371, 10.10.2016.