FulLegal · İçtihat Detay

Birlesik Krallik 14.12.2017 RO

EUR-Lex - 62016TJ0304 - RO

Avrupa Adalet Divanı

Karar Metni

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua)

14 decembrie 2017 ( *1 ) ( 1 )

„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca verbală a Uniunii Europene BET 365 – Motiv absolut de refuz – Caracter distinctiv dobândit prin utilizare – Dovadă – Utilizarea mărcii în mai multe scopuri – Articolul 7 alineatul (3) și articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenite articolul 7 alineatul (3) și articolul 59 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001]”

În cauza T‑304/16,

bet365 Group Ltd, cu sediul în Stoke‑on‑Trent (Regatul Unit), reprezentată de S. Malynicz, QC, precum și de R. Black și de J. Bickle, solicitors,

reclamantă,

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de S. Hanne, în calitate de agent,

pârât,

cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenient în fața Tribunalului, fiind

Robert Hansen, cu domiciliul în München (Germania), reprezentat de M. Pütz‑Poulalion, avocat,

având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 21 martie 2016 (cauza R 3243/2014‑5), privind o procedură de declarare a nulității între domnul Hansen și bet365 Group,

TRIBUNALUL (Camera a noua),

compus din domnii S. Gervasoni, președinte, L. Madise (raportor) și R. da Silva Passos, judecători,

grefier: domnul I. Drăgan, administrator,

având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 iunie 2016,

având în vedere memoriul în răspuns al EUIPO depus la grefa Tribunalului la 12 august 2016,

având în vedere memoriul în răspuns al intervenientului depus la grefa Tribunalului la 7 septembrie 2016,

în urma ședinței din 17 mai 2017,

pronunță prezenta

Hotărâre

Istoricul cauzei

La 23 mai 2007, reclamanta, bet365 Group Ltd, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare, înlocuit la rândul său prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].

Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal BET 365.

Produsele și serviciile pentru care a fost solicitată înregistrarea, după limitarea intervenită în cursul procedurii în fața EUIPO, fac parte din clasele 9, 28, 35, 36, 38, 41 și 42 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:

–

clasa 9: „Software de computer; software pentru servicii de pariuri, de jocuri și de jocuri de noroc și managementul bazelor de date; publicații electronice; jocuri de calculator; jocuri de calculator electronice interactive; software de calculator și programe de calculator pentru distribuție către și pentru utilizatorii de servicii de pariuri și jocuri; programe de jocuri de calculator descărcate de pe internet [software]; software pentru jocuri de calculator; programe informatice pentru jocuri; software de calculator descărcat de pe internet; compact discuri și DVD‑uri; aparate pentru jocuri destinate a fi utilizate împreună cu receptoare de televiziune; software pentru descărcarea, transmisia, recepția, editarea, extracția, codarea, decodarea, lectura, stocarea și organizarea datelor, inclusiv a datelor audio și video”;

–

clasa 28: „Jocuri, jucării, aparate pentru jocuri (altele decât cele destinate a fi utilizate împreună cu receptoare de televiziune); jocuri care implică jocuri de noroc”;

–

clasa 35: „Publicitate; conducerea și administrarea afacerilor; lucrări de birou; servicii online de prelucrare de date”;

–

clasa 36: „Servicii financiare; servicii financiare legate de pariuri, jocuri, jocuri de noroc, loterii sau plasare de pariuri; furnizare de informații financiare în raport cu serviciile de pariuri, jocurile, jocurile de noroc, loteriile și cursele de cai; informații, consiliere și asistență pentru toate serviciile citate anterior”;

–

clasa 38: „Furnizarea accesului la sisteme în rețea de utilizatori multipli care permit accesul la informații și servicii în materie de jocuri și de pariuri pe internet, alte rețele mondiale sau prin intermediul telefoniei (inclusiv al telefoanelor mobile); servicii de telecomunicații; transmisie de programe radiofonice și televizate; servicii de difuzare de date; difuzare de programe televizate și radiofonice în direct; servicii video online; furnizarea difuzării în direct a manifestațiilor culturale, recreative și sportive; furnizarea de servicii de forumuri de discuție online; furnizarea de forumuri online; servicii de transmisiuni și comunicații; transmisie de sunet și/sau imagine; transmiterea de mesaje și de imagini cu ajutorul calculatorului; mesaje electronice; servicii de telecomunicații prin intermediul internetului sau al telefoniei, inclusiv al telefoanelor mobile; telecomunicații de informații (inclusiv pagini web); furnizarea legăturilor de telecomunicații către baze de date electronice și site‑uri web prin intermediul internetului sau al telefoniei, inclusiv al telefoanelor mobile; telecomunicații; servicii de informații factuale în domeniul telecomunicațiilor”;

–

clasa 41: „Prestarea de servicii de pariuri, de jocuri de noroc și de jocuri prin intermediul unor centre fizice și electronice și al centrelor telefonice; servicii de pariuri, loterie sau plasare de pariuri; servicii de pariuri, jocuri, jocuri de noroc, loterie sau pariuri sportive făcute pe bază de carte de credit; organizarea și coordonarea de loterii; servicii de pariuri, de jocuri de noroc și de loterie electronice furnizate prin intermediul internetului, o rețea informatică mondială, furnizate online pornind de la o bază de date în rețele informatică, furnizate prin telefon, inclusiv prin telefon mobil, sau prin intermediul unul canal de televiziune, inclusiv un canal de televiziune distribuit pe cale terestră, prin satelit sau prin cablu; jocuri și jocuri de noroc interactive de poker, de bingo și de îndemânare, inclusiv în format de jocuri pentru un jucător sau mai mulți jucători; prezentarea și realizarea de concursuri, turnee și jocuri de poker și de bingo; divertisment, activități sportive și culturale; organizare și coordonare de concursuri; servicii de jocuri la distanță furnizate prin telecomunicații; informații în materie de jocuri de noroc furnizate online dintr‑o bază de date computerizată sau de pe internet; servicii de jocuri în scopuri de divertisment; servicii de jocuri electronice furnizate prin intermediul internetului; organizare de jocuri; servicii de jocuri online; servicii de operare a jocurilor de bingo și de îndemânare pe calculator; informații în materie de divertisment furnizate online dintr‑o bază de date computerizată sau de pe internet; servicii de informare și de consultanță privind toate serviciile menționate anterior; servicii de informații de fapt în materie de sport”;

–

clasa 42: „Programare de calculatoare, servicii de consultanță, de asistență și de concepere, închiriere și leasing de calculatoare, de programe de calculator”.

Examinatorul a informat reclamanta că intenționa să respingă cererea de înregistrare pentru motivul că marca a cărei înregistrare era solicitată era descriptivă pentru produsele și pentru serviciile respective pentru consumatorul mediu vorbitor de limba engleză, în măsura în care elementul „bet” făcea trimitere la pariuri, iar elementul „365” la numărul de zile cuprinse într‑un an, ceea ce însemna că marca privea o ofertă de pariuri disponibilă tot anul. Aceasta ar intra, prin urmare, în domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, devenit el însuși articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001], potrivit căruia se respinge înregistrarea mărcilor care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora. Examinatorul a adăugat că marca a cărei înregistrare era solicitată era de asemenea lipsită de caracter distinctiv, fapt care o încadra în domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, devenit el însuși articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001], împiedicând totodată, pentru acest motiv, înregistrarea sa.

Reclamanta a contestat evaluarea preliminară a examinatorului, însă a arătat și că marca depusă dobândise, la data cererii de înregistrare, caracter distinctiv prin utilizare, ceea ce, ținând seama de dispozițiile articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, devenit el însuși articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001], trebuia în orice caz să îi permită să fie înregistrată. Reclamanta a prezentat în susținerea demonstrației sale în acest sens o declarație a directorului său general, domnul C., precum și o declarație a domnului H., director general al Remote Gambling Association, asociație care reunește operatorii de jocuri de noroc și de pariuri. Aceste declarații, însoțite de anexe, vizau să susțină faptul că marca a cărei înregistrare era solicitată dispunea de cote de piață semnificative, să demonstreze întinderea geografică și utilizarea sa îndelungată, precum și investițiile demarate pentru a o promova, să arate că utilizarea sa era recunoscută de industrie și de comerț și că reclamanta era singura care putea să o utilizeze pentru produsele și serviciile menționate.

Printr‑o scrisoare din 29 septembrie 2008, examinatorul a admis că elementele furnizate de reclamantă dovedeau dobândirea de către marca depusă a unui caracter distinctiv prin utilizare. În această privință, el a arătat că înscrisurile prezentate indicau că elementul „bet365” fusese utilizat în diferite contexte și stiluri și că declarația domnului C. arăta o utilizare constantă a acestui element și din ce în ce mai importantă începând din anul 1991, reclamanta ocupându‑se, de la acea dată, de peste două milioane de pariuri pe săptămână și fiind a șaisprezecea societate privată din Regatul Unit. Extrasele de presă ar fi indicat în special că marca fusese utilizată ca marcă comercială față de public, pentru produsele și serviciile de pariuri sportive și de jocuri de noroc pe internet din Irlanda și din Regatul Unit. S‑ar fi demonstrat de asemenea că aceasta făcuse obiectul unei promoții publicitare în Uniunea Europeană, în special în Irlanda și în Regatul Unit, dar și în ziarele din Danemarca, din Germania, din Spania și din Suedia, bugetul pentru publicitate ajungând în perioada 2001-2007 de la 48000 la 6000000 de lire sterline (GBP).

Cererea de înregistrare a mărcii a fost, prin urmare, publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 2008/041 din 13 octombrie 2008. În lipsa unor observații din partea terților, însă ca urmare a respingerii unei opoziții, acesta a fost înregistrată la 15 februarie 2012 pentru produsele și pentru serviciile solicitate enumerate la punctul 3 de mai sus, care fac parte din clasele 9, 28, 35, 36, 38, 41 și 42. Înregistrarea mărcii a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 2012/034 din 17 februarie 2012.

La 19 iunie 2013, intervenientul, domnul Robert Hansen, după ce a depus la 18 februarie 2013 o cerere de înregistrare pentru marca verbală b365 care a făcut, cu succes, obiectul unei opoziții din partea reclamantei, a depus o cerere de declarare a nulității mărcii BET 365, arătând că aceasta era descriptivă pentru produsele și pentru serviciile pe care le viza și că nu era distinctivă.

În cursul procedurii contradictorii care a urmat, reclamanta a prezentat noi declarații ale domnilor C. și H., din data de 2 ianuarie 2014 (cu 34 de anexe) și, respectiv, din data de 20 decembrie 2013 (cu o anexă). Deși aceasta a susținut și ideea că marca contestată era, ca atare, nedescriptivă și distinctivă, ea a afirmat de asemenea că, de la data depunerii cererii sale de înregistrare, în anul 2007, și în special până la data depunerii cererii de declarare a nulității, în anul 2013, utilizarea sa ca marcă, ce îi conferea un caracter distinctiv, s‑a consolidat. În această privință, reclamanta a reluat și a actualizat elementele pe care le prezentase anterior, care vizau să susțină faptul că marca solicitată dispunea de cote de piață semnificative, să dovedească întinderea geografică și utilizarea sa îndelungată, să evidențieze investițiile demarate pentru a o promova, precum și să arate că utilizarea sa era recunoscută de industrie și de comerț și că era singura care putea să o utilizeze pentru produsele și pentru serviciile menționate.

La rândul său, intervenientul a contestat în special pertinența elementelor de probă prezentate de reclamantă pentru a dovedi că utilizarea mărcii contestate îi conferise un caracter distinctiv. Acesta a arătat în special că reclamanta își desfășura activitatea în principal în Irlanda și în Regatul Unit și că elementul „bet365” nu era utilizat de aceasta decât ca nume de societate și ca nume de domeniu internet pentru orientarea clientelei către site‑ul său internet, iar nu pentru a identifica serviciile propriu‑zise oferite acestei clientele, care ar fi identificate prin alte semne, cu singura excepție a jocului bet365 bingo.

După primirea observațiilor suplimentare din partea reclamantei, divizia de anulare a respins cererea de declarare a nulității prin decizia din 24 noiembrie 2014. Deși aceasta a confirmat că marca contestată era descriptivă ca atare pentru produsele și pentru serviciile menționate, cel puțin într‑o mare parte a Uniunii, și că aceasta era, în consecință, nedistinctivă inițial, divizia de anulare a admis că marca menționată a dobândit un caracter distinctiv prin utilizare. În esență, ea a subliniat că reclamanta a dovedit o dezvoltare semnificativă a activităților sale sub numele BET 365 și că intervenientul nu contesta utilizarea acestui nume de către reclamantă ca nume de societate și ca o parte din numele de domeniu al site‑ului său internet. Or, deși, în teorie, utilizările unui termen ca marcă pentru produse și pentru servicii și ca nume de societate ar putea să se distingă în mod perfect, în practică, distincția ar putea să se diminueze pentru public atunci când același termen este utilizat în două scopuri. În speță, ar fi extrem de improbabil ca un consumator mediu să facă o asemenea distincție atunci când utilizează site‑ul internet al reclamantei pentru a juca sau pentru a paria, chiar dacă diferite jocuri sau pariuri propuse au nume specifice diferite. În special, ar fi extrem de improbabil ca un consumator mediu să aibă o îndoială cu privire la faptul că aceste jocuri și aceste pariuri sunt propuse de reclamantă, identificată prin marca contestată, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă ar fi făcut obiectul unor importante campanii de promovare și ar fi fost preluată pe scară largă în presă.

Intervenientul a formulat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei diviziei de anulare, solicitându‑i din nou să declare nulitatea mărcii contestate. În esență, acesta a criticat faptul că divizia de anulare a putut deduce existența unei utilizări care să îi fi conferit mărcii contestate un caracter distinctiv ce îi permitea să identifice, în ansamblul Uniunii, originea comercială a diferitor produse și servicii vizate, având în vedere menționarea elementului „bet365” în extrase de presă difuzate în Irlanda și în Regatul Unit (în opinia acestuia, pentru identificarea reclamantei sau a cotelor pariurilor propuse de aceasta), precum și utilizarea acestui element pentru numele de domeniu al site‑ului internet al reclamantei și într‑un colț al paginilor acestuia.

Prin decizia din 21 martie 2016 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a cincea de recurs a EUIPO a admis calea de atac și a confirmat caracterul descriptiv și intrinsec nedistinctiv al mărcii contestate pentru partea anglofonă a publicului vizat și a negat că aceasta a dobândit caracter distinctiv prin utilizarea sa într‑o parte substanțială a teritoriului relevant în care era în mod intrinsec lipsită de caracter distinctiv, și anume, în opinia acesteia, ținând seama de data la care a fost depusă cererea de înregistrare, Danemarca, Irlanda, Țările de Jos, Finlanda, Suedia și Regatul Unit (punctele 52-55 din decizia atacată, în ceea ce privește teritoriul relevant).

În esență, camera de recurs a indicat că demonstrarea dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare impunea dovedirea faptului că cel puțin o fracțiune semnificativă a publicului relevant percepea semnul în cauză ca indicator al originii comerciale a produselor sau a serviciilor vizate. Or, deși reclamanta a făcut efectiv dovada succesului comercial, aceasta nu ar fi stabilit totuși legătura dintre acest succes sau acțiunile sale publicitare și percepția pe care ar avea‑o publicul asupra mărcii contestate.

În această privință, nu ar fi existat suficiente elemente de probă directe (în special punctele 66-68, 71 și 73-75 din decizia atacată). Mai precis, camera de recurs a indicat că elementele de probă aduse de reclamantă pentru a dovedi că marca contestată dobândise caracter distinctiv prin utilizare erau în principal articole de presă care nu se raportau, în majoritatea lor, la teritoriul relevant și că marca ce figura în documentele redactate în limba engleză, care ar fi lipsite de dată, corespundea în realitate unei serii de trei reprezentări figurative și de culoare care cuprindeau elementul „bet365”, înregistrate de altfel de reclamantă, dar nu corespundea mărcii contestate (punctul 56 din decizia atacată).

Camera de recurs a admis că elementele de probă aduse de reclamantă constau de asemenea în anunțuri publicitare difuzate la televizor în Danemarca, în Suedia și în Regatul Unit, în anunțuri publicitare difuzate la radio în Regatul Unit, care se refereau însă, în opinia acesteia, la jocul bet365 bingo, iar nu la marca contestată, în panouri publicitare poziționate pe terenuri de sport în diferite locuri din Uniune care găzduiesc meciuri de fotbal difuzate la televizor în Suedia și în Regatul Unit, în elemente de probă legate de sponsorizarea curselor hipice, în principal în Regatul Unit, și în sponsorizarea clubului de fotbal Stoke City FC, precum și în sumele investițiilor publicitare. Deși a subliniat că elementele de probă furnizate priveau în principal Regatul Unit, iar nu celelalte țări ale teritoriului relevant, camera de recurs a recunoscut totuși că acestea erau adecvate în ceea ce privește perioada în care trebuia să se realizeze examinarea (punctele 57-63 și 66 din decizia atacată). Camera de recurs a recunoscut de asemenea că reclamanta a convins‑o cu privire la succesul său comercial, cu peste 21 de milioane de clienți în 200 de țări, și în special că cota de piață a site‑ului său internet de pariuri era impresionantă (punctul 64 din decizia atacată).

Cu toate acestea, camera de recurs și‑a exprimat îndoiala cu privire la faptul că succesul reclamantei dovedea dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizarea mărcii contestate. Astfel cum a susținut intervenientul, elementele furnizate de reclamantă s‑ar referi la utilizarea elementului „bet365” pentru a se desemna pe ea însăși sau pentru a desemna site‑ul său internet, iar nu la utilizarea sa ca marcă în scopul identificării produselor și serviciilor înregistrate (punctele 68 și 69, precum și 77 și 79 din decizia atacată). Camera de recurs a subliniat că cifrele de afaceri, investițiile publicitare și celelalte elemente comunicate de reclamantă nu erau repartizate între toate produsele și serviciile pentru care marca contestată fusese înregistrată și că, prin urmare, nu era posibil să se știe care era percepția consumatorului asupra sa pentru aceste diferite produse și servicii. În special, niciun sondaj de opinie și nicio apreciere a unei camere de comerț, a unei asociații a consumatorilor sau a concurenților nu ar oferi vreo indicație în această privință iar elementele furnizate nu ar privi decât serviciile care fac parte din clasa 41 care se referă la pariuri și la jocurile de noroc propriu‑zise (punctele 70-76 din decizia atacată). Camera de recurs a adăugat că numărul de căutări pe internet ale unui termen nu putea fi suficient pentru a stabili că acesta a devenit distinctiv, întrucât o asemenea informație nu ar oferi nicio indicație „cu privire la criteriile definite anterior pentru a evalua intensitatea utilizării acestuia și recunoașterea sa drept semn distinctiv de către publicul relevant” (punctul 78 din decizia atacată). Punctul 80 din decizia atacată indică, în concluzie, că „notorietatea mărcii contestate în rândul consumatorilor nu a fost dovedită prin elementele prezentate”.

Concluziile părților

Reclamanta solicită Tribunalului:

–

anularea deciziei atacate;

–

obligarea EUIPO și a intervenientului la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de aceasta.

EUIPO solicită Tribunalului:

–

respingerea acțiunii;

–

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Intervenientul solicită Tribunalului:

–

respingerea acțiunii;

–

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de procedură efectuate de el.

În drept

Reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, susținut de mai multe serii de argumente. În primul rând, camera de recurs nu ar fi apreciat în mod corect dovezile privind utilizarea mărcii contestate, în special în ceea ce privește întinderea teritorială a acestei utilizări. În al doilea rând, camera de recurs nu ar fi ținut seama în mod adecvat de dovezile aduse de domnul H., directorul general al Remote Gambling Association. În al treilea rând, camera de recurs ar fi considerat în mod eronat că dovezile aduse nu dovedeau utilizarea mărcii contestate sau utilizarea sa drept marcă comercială. În al patrulea și în al cincilea rând, camera de recurs ar fi sancționat‑o în mod greșit pe reclamantă pentru lipsa unor sondaje și a unor elemente provenind de la o cameră de comerț din elementele de probă privind utilizarea pe care aceasta le‑a prezentat.

Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că reclamanta nu repune în discuție, în stadiul acțiunii în fața Tribunalului, caracterul intrinsec descriptiv, iar nu distinctiv, al mărcii contestate pentru toate produsele și serviciile pentru care a fost solicitată înregistrarea sa. Examinarea Tribunalului privește, așadar, numai aspectul dobândirii de către această marcă a unui caracter distinctiv prin utilizare.

Pe de altă parte, trebuie să se admită că, deși motivul unic invocat de reclamantă nu menționează în mod explicit decât încălcarea articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, care privește în special înregistrarea mărcilor descriptive ca atare, iar nu distinctive, dar care au dobândit un caracter distinctiv prin utilizare la data cererii înregistrării lor, acest motiv privește și încălcarea articolului 52 alineatul (2) din același regulament [devenit articolul 59 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001], aplicabil procedurilor de declarare a nulității, precum cea în cauză, în temeiul căruia o marcă descriptivă ca atare, iar nu distinctivă, care ar fi fost înregistrată contrar articolului 7 din Regulamentul nr. 207/2009 nu poate totuși să fie declarată nulă în cazul în care, prin utilizare, a dobândit caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată. Astfel, așa cum s‑a subliniat în esență în Hotărârea din 28 septembrie 2016, European Food/EUIPO – Société des produits Nestlé (FITNESS) (T‑476/15, în prezent în recurs, EU:T:2016:568, punctul 64), procedura de declarare a nulității pentru motive absolute prevăzută la articolul 52 din Regulamentul nr. 207/2009 trimite în mod direct la motivele absolute de refuz al înregistrării care figurează la articolul 7 din același regulament, precum și la excepția dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare care le temperează, singura eventuală diferență de fond dintre cele două proceduri privind momentul la care trebuie apreciată dobândirea unui astfel de caracter distinctiv. În această privință, în Hotărârea din 15 decembrie 2016, Mondelez UK Holdings & Services/EUIPO – Société des produits Nestlé (Forma unei tablete de ciocolată) (T‑112/13, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2016:735, punctul 117), Tribunalul a confirmat că, în cadrul unei proceduri de declarare a nulității pentru motive absolute de refuz, titularul mărcii care era contestată putea să dovedească fie că aceasta a dobândit caracter distinctiv prin utilizare înaintea înregistrării sale, fie că aceasta a dobândit un asemenea caracter în perioada cuprinsă între înregistrarea sa și data cererii de declarare a nulității.

În speță, având în vedere cele indicate la punctele 22 și 23 de mai sus, în cadrul procedurii de declarare a nulității este suficient ca pronunțarea să se efectueze ținând seama de situația care exista la data depunerii cererii de declarare a nulității, și anume 19 iunie 2013, după cum a arătat camera de recurs la punctul 53 din decizia atacată.

Astfel cum s‑a subliniat într‑o jurisprudență constantă, dacă, în cazul în care, în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, motivele absolute de refuz menționate la articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din același regulament [devenit articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din Regulamentul 2017/1001] nu se opun înregistrării unei mărci atunci când aceasta a dobândit, pentru produsele sau pentru serviciile pentru care se cere înregistrarea, un caracter distinctiv după utilizare, aceasta se întâmplă pentru că, în această ipoteză, faptul că marca în discuție este percepută de publicul relevant în mod efectiv ca o indicație a originii comerciale a unui produs sau a unui serviciu este rezultatul unui efort economic al solicitantului înregistrării mărcii. Această împrejurare justifică respingerea considerațiilor de interes general din cuprinsul alineatului (1) literele (b)-(d) al articolului 7 din Regulamentul nr. 207/2009, care impun, în lipsa unui asemenea efort, ca mărcile vizate de aceste dispoziții să poată fi utilizate în mod liber, pentru a evita crearea unui avantaj concurențial nelegitim în favoarea unui singur operator economic [a se vedea Hotărârea din 24 februarie 2016, Coca‑Cola/OAPI (Forma unei sticle cu contur fără caneluri), T‑411/14, EU:T:2016:94, punctul 66 și jurisprudența citată]. Aceste considerații sunt valabile și în ceea ce privește o marcă care ar fi fost înregistrată cu încălcarea dispozițiilor articolului 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din Regulamentul nr. 207/2009, dar care ar fi dobândit un caracter distinctiv prin utilizare după înregistrare, astfel cum rezultă din articolul 52 alineatul (2) din același regulament.

În ceea ce privește teritoriul pe cuprinsul căruia trebuie stabilit caracterul distinctiv dobândit prin utilizare, pentru ca excepțiile menționate la articolul 7 alineatul (3) și la articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 să se aplice, trebuie amintit că, în temeiul articolului 1 alineatul (2) din acest regulament [devenit articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001], marca Uniunii Europene are un caracter unitar, ceea ce presupune că aceasta produce aceleași efecte în întreaga Uniune. Din caracterul unitar al mărcii Uniunii Europene rezultă că un semn, pentru a fi înregistrat, trebuie să aibă caracter distinctiv în întreaga Uniune. Astfel, potrivit articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001], înregistrarea unei mărci va trebui respinsă dacă aceasta este lipsită de caracter distinctiv într‑o parte a Uniunii [Hotărârea din 30 martie 2000, Ford Motor/OAPI (OPTIONS), T‑91/99, EU:T:2000:95, punctele 23-25]. În consecință, trebuie să se demonstreze dobândirea unui asemenea caracter distinctiv prin utilizare pe întreg teritoriul pe care marca era lipsită inițial de un astfel de caracter, acest teritoriu putând cuprinde, dacă este cazul, numai un singur stat membru [Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI, C‑25/05 P, EU:C:2006:422, punctul 83; a se vedea de asemenea Hotărârea din 16 martie 2016, Työhönvalmennus Valma/OAPI (Forma unei cutii de joc care conține blocuri din lemn), T‑363/15, nepublicată, EU:T:2016:149, punctul 35 și jurisprudența citată]. Cu toate acestea, s‑a statuat că ar fi excesiv să se pretindă să se facă dovada dobândirii prin utilizare a caracterului distinctiv pentru fiecare stat membru în cauză privit în mod individual (Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI, C‑98/11 P, EU:C:2012:307, punctul 62). În această privință, extrapolarea dobândirii caracterului distinctiv prin utilizare în anumite state membre la alte state membre nu poate fi exclusă, în măsura în care elemente obiective și credibile permit să se concluzioneze că aceste piețe sunt comparabile în ceea ce privește percepția publicului relevant asupra mărcii contestate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 februarie 2016, Forma unei sticle cu contur fără caneluri, T‑411/14, EU:T:2016:94, punctul 80).

Recunoașterea dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizarea mărcii impune ca cel puțin o fracțiune semnificativă a publicului relevant să identifice, datorită mărcii, produsele sau serviciile în cauză ca provenind de la o întreprindere determinată. Cu toate acestea, circumstanțele în care se poate considera îndeplinită condiția dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare nu pot fi stabilite exclusiv pe baza unor date generale și abstracte. Trebuie să se țină seama de factori precum cota de piață deținută de marcă, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării acestei mărci, importanța investițiilor efectuate de întreprindere pentru a o promova, proporția mediilor interesate care, datorită mărcii, identifică produsele sau serviciile ca provenind de la o întreprindere determinată, precum și declarațiile camerelor de comerț și industrie sau ale altor asociații profesionale [a se vedea Hotărârea din 21 aprilie 2010, Schunk/OAPI (Reprezentarea unei părți a unei mandrine), T‑7/09, nepublicată, EU:T:2010:153, punctele 39 și 41 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 24 februarie 2016, Forma unei sticle cu contur fără caneluri, T‑411/14, EU:T:2016:94, punctele 69 și 70 și jurisprudența citată].

Trebuie amintit de asemenea că, potrivit jurisprudenței, caracterul distinctiv al unei mărci, inclusiv cel dobândit prin utilizare, trebuie apreciat și în raport cu produsele sau cu serviciile pentru care se solicită înregistrarea mărcii și ținând seama de percepția prezumată a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, de categoria de produse sau de servicii în cauză (a se vedea Hotărârea din 21 aprilie 2010, Reprezentarea unei părți a unei mandrine, T‑7/09, nepublicată, EU:T:2010:153, punctul 42 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 24 februarie 2016, Forma unei sticle cu contur fără caneluri, T‑411/14, EU:T:2016:94, punctul 71 și jurisprudența citată).

Reiese tot din jurisprudență că dovada caracterului distinctiv dobândit prin utilizare nu poate fi făcută prin informații izolate, precum simpla prezentare a volumului vânzărilor produselor sau serviciilor menționate și a materialului publicitar. Nici simplul fapt că semnul a fost utilizat pe teritoriul Uniunii de un anumit timp nu este suficient pentru a demonstra că publicul vizat de produsele sau de serviciile în discuție îl percepe ca pe o indicație a originii comerciale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2007, Glaverbel/OAPI (Textura unei suprafețe de sticlă), T‑141/06, nepublicată, EU:T:2007:273, punctele 41 și 42, și Hotărârea din 24 februarie 2016, Forma unei sticle cu contur fără caneluri, T‑411/14, EU:T:2016:94, punctul 72].

În această privință, dovedirea dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare trebuie efectuată datorită „utilizării mărcii ca marcă”, adică utilizarea mărcii în scopul identificării de către mediile interesate a produselor sau a serviciilor vizate de marcă ca provenind de la întreprinderea care o utilizează (a se vedea în acest sens, prin analogie, Hotărârea din 7 iulie 2005, Nestlé,C‑353/03, EU:C:2005:432, punctele 26 și 29).

Acestea sunt principiile în lumina cărora trebuie analizat motivul unic al acțiunii, după ce s‑au adus însă precizări în ceea ce privește, pe de o parte, teritoriul relevant și, pe de altă parte, diferitele produse și servicii vizate.

În partea din decizia atacată în care se constată caracterul descriptiv și lipsa caracterului distinctiv intrinsec al mărcii contestate, camera de recurs a indicat că, având în vedere semnificația elementului „bet” în limba engleză, caracterul descriptiv și lipsa caracterului distinctiv intrinsec erau certe pentru consumatorii anglofoni ai Uniunii, fără a se preciza ce țări erau vizate (punctele 16 și 32). Cu toate acestea, în partea din decizia atacată consacrată examinării dobândirii sau nedobândirii de către marca contestată a unui caracter distinctiv prin utilizare, camera de recurs a apreciat că teritoriul relevant vizat, apreciat la data depunerii cererii de înregistrare în 2007, cuprindea Danemarca, Irlanda, Țările de Jos, Finlanda, Suedia și Regatul Unit, unde se vorbește sau este cunoscută pe scară largă limba engleză (punctele 52 și 55 din decizia atacată). În cadrul prezentei acțiuni, EUIPO și intervenientul, în cadrul memoriilor în răspuns, susțin că delimitarea teritoriului relevant ar fi trebuit să fie mai extinsă. Astfel, EUIPO arată că dovada dobândirii de către marca contestată a unui caracter distinctiv prin utilizare ar fi trebuit să fie adusă în ansamblul statelor membre în care publicul relevant are cel puțin cunoștințe pasive de limba engleză. Intervenientul susține, la rândul său, că majoritatea consumatorilor Uniunii au cel puțin cunoștințe elementare de limba engleză și că, în consecință, analiza dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare ar fi trebuit să se refere la totalitatea statelor membre.

În această privință, trebuie precizat că, în speță, camera de recurs nu a săvârșit o eroare atunci când a considerat în esență, în partea corespunzătoare a deciziei atacate, că examinarea dobândirii de către marca contestată a unui caracter distinctiv prin utilizare trebuia să se limiteze doar la statele membre ale Uniunii în care o mare parte a consumatorilor foloseau sau înțelegeau limba engleză și, în consecință, erau capabili să sesizeze sensul expresiei „bet365”. Argumentele dezvoltate de EUIPO și de intervenient sub acest aspect nu pot fi reținute întrucât ar însemna să se considere, în mod eronat, că o asemenea interpretare a acestei expresii există și în rândul unei părți esențiale a publicului relevant din țările în care limba engleză nu este folosită la scară largă sau înțeleasă de consumatori.

Trebuie arătat însă și că, la punctul 54 din decizia atacată, camera de recurs a subliniat că trebuia să se țină seama de aderarea la Comunitatea Europeană a Republicii Cipru și a Republicii Malta, la 1 mai 2004. Considerând că limba engleză era folosită sau înțeleasă pe scară largă în aceste două state membre, camera de recurs a precizat, la punctul 55 din decizia atacată, că nu era necesar ca acestea să fie incluse în teritoriul relevant în vederea examinării dobândirii de către marca contestată a unui caracter distinctiv prin utilizare. Ea și‑a întemeiat această abordare pe articolul 165 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 209 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul 2017/1001], întrucât a considerat că din această dispoziție rezulta că o marcă a Uniunii Europene nu putea face obiectul unei constatări a nulității în temeiul articolului 52 din regulamentul menționat dacă motivele nevalidității au devenit aplicabile doar ca urmare a aderării unui nou stat membru.

Or, această analiză referitoare la Republica Cipru și la Republica Malta este afectată de o eroare de drept. Astfel, rezultă, desigur, din articolul 165 alineatele (1) și (4) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 165 alineatul (1) a devenit articolul 209 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001] că dovada caracterului distinctiv dobândit prin utilizare nu trebuie făcută decât în statele care erau membre ale Uniunii la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate [a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2016, Consolidated Artists/OAPI – Body Cosmetics International (MANGO), T‑761/14, nepublicată, EU:T:2016:91, punctul 16 și jurisprudența citată]. Aceasta decurge din faptul că principiul instituit la articolul 165 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 se aplică mărcilor vizate la articolul 165 alineatul (1) din regulamentul menționat, și anume mărcile înregistrate sau depuse în conformitate cu Regulamentul nr. 207/2009 înainte de data aderării statului sau statelor membre respective. Totuși, în speță, acest principiu nu este aplicabil în ceea ce privește aderarea Republicii Cipru și a Republicii Malta, întrucât aceste două state erau deja membre ale Comunității Europene la 23 mai 2007, dată la care reclamanta a solicitat înregistrarea mărcii contestate ca marcă a Uniunii Europene.

În ceea ce privește diferitele produse și servicii vizate de marca contestată, astfel cum a arătat camera de recurs la punctul 76 din decizia atacată, fără a fi combătută în cadrul prezentei acțiuni, reclamanta nu a adus elemente de probă privind dobândirea prin utilizare a unui caracter distinctiv al mărcii contestate pentru produsele și serviciile care fac parte din clasele 9, 28, 35, 36, 38 și 42. Or, chiar dacă un anumit număr dintre aceste produse sau servicii au legătură cu serviciile de pariuri și de jocuri de noroc care fac parte din clasa 41, enumerate în cererea de înregistrare, în lipsa oricărui element care să arate fie și numai că marca menționată a fost utilizată pentru aceste produse sau servicii, nu se poate concepe extinderea la vreunul dintre aceste produse sau servicii a aprecierilor efectuate în continuare cu privire la serviciile de pariuri și de jocuri de noroc menționate mai sus, pentru care, dimpotrivă, au fost prezentate elemente ce urmăresc să dovedească dobândirea prin utilizare a unui caracter distinctiv al acestei mărci. În aceste condiții, este deja evident ca decizia atacată nu poate fi anulată în ceea ce privește produsele și serviciile enumerate în cererea de înregistrare aflată în discuție, care fac parte din clasele 9, 28, 35, 36, 38 și 42, iar analiza de mai jos a Tribunalului nu privește, în consecință, decât serviciile de pariuri și de jocuri de noroc care fac parte din clasa 41 enumerate în această înregistrare.

Principiile amintite la punctele 25-30 de mai sus determină examinarea mai întâi a aspectului dacă, independent de întinderea teritoriului relevant care trebuie reținută în speță, anumite elemente prezentate de reclamantă sunt sau nu sunt de natură să participe la dovedirea dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizarea mărcii contestate. Dacă este cazul, se va examina dacă elementele prezentate de reclamantă sunt sau nu sunt suficiente, în raport cu conținutul lor, pentru a concluziona că eventualele erori de drept sau de calificare juridică pe care camera de recurs le‑a putut săvârși în ceea ce le privește compromit ca atare concluzia sa referitoare la lipsa unui caracter distinctiv dobândit prin utilizarea mărcii contestate.

În ceea ce privește primul aspect, se pune mai întâi problema posibilității de a se întemeia pe utilizarea mărcilor figurative sau a mărcilor compuse din mai multe elemente verbale care cuprind o marcă verbală, în speță marca contestată, pentru a dovedi dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizarea acesteia din urmă. La punctele 56 și 57 din decizia atacată, camera de recurs a formulat un răspuns negativ în această privință, indicând că anumite înscrisuri prezentate de reclamantă cuprindeau semne figurative și de culoare înregistrate de aceasta sau marca bet365 Bingo, iar nu marca contestată. Reclamanta critică această poziție în cadrul celei de a treia serii de argumente identificate la punctul 21 de mai sus, constatând că utilizarea formelor figurative sau „extinse” ale mărcii contestate nu constituie o utilizare a acesteia.

Poziția camerei de recurs neglijează faptul că s‑a statuat, astfel cum a subliniat în mod întemeiat reclamanta și cum admite EUIPO în memoriul în răspuns, că dobândirea de către o marcă a unui caracter distinctiv prin utilizare nu implică în mod necesar ca aceasta să fi făcut obiectul unei utilizări independente, ci poate rezulta și din utilizarea ei ca parte a unei alte mărci înregistrate sau din utilizarea sa împreună cu o altă marcă înregistrată, cu condiția ca, în ambele cazuri, utilizarea efectuată să determine mediile interesate să perceapă că produsele sau serviciile care ar fi desemnate numai prin marca în curs de examinare provin de la întreprinderea determinată care o utilizează ca parte a unei alte mărci sau împreună cu o altă marcă (a se vedea în acest sens, prin analogie, Hotărârea din 7 iulie 2005, Nestlé,C‑353/03, EU:C:2005:432, punctele 27-32, și Hotărârea din 16 septembrie 2015, Société des Produits Nestlé,C‑215/14, EU:C:2015:604, punctele 64 și 66). În speță, un anumit număr de elemente prezentate de reclamantă cuprind elementul verbal „bet365”, care constituie marca contestată, utilizat fie singur, cu caractere tipografice și culori diferite, fie ca parte a unor termeni sau reprezentări figurative precum „bet365 bingo” și „”, sau cuprind reprezentări care asociază elementul verbal respectiv unor culori, unor elemente grafice sau unor elemente figurative speciale și unui fond colorat, care constituie alte mărci înregistrate ale reclamantei (a se vedea de exemplu reprezentările reproduse la punctul 56 din decizia atacată). Nu este necesar ca aceste utilizări ale elementului „bet365” să fie considerate inapte prin natura lor să participe la dovedirea dobândirii de către marca contestată a unui caracter distinctiv prin utilizare, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă este o marcă verbală a cărei întreagă paletă de reprezentări sau utilizări nu poate fi anticipată în esență, în măsura în care acestea din urmă rezultă din utilizarea semului contestat ca marcă, astfel cum se va verifica. De exemplu, cu greu se poate contesta că o utilizare ca marcă a mărcii figurative constituite din elementul „bet365”, colorat, pe un fond de altă culoare, permite publicului, în cazul în care stabilește legătura dintre această marcă figurativă și produsele sau serviciile reclamantei, să stabilească aceeași legătură între, pe de o parte, marca contestată utilizată singură în același scop și, pe de altă parte, produsele sau serviciile menționate.

Astfel, camera de recurs a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a luat în considerare elementele de probă care cuprindeau mărci figurative sau mărci compuse din mai multe elemente verbale ce conțineau marca contestată, pentru a aprecia dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare de către aceasta din urmă.

Pe de altă parte, ridică întrebări, tot în raport cu a treia serie de argumente prezentată de reclamantă, identificată la punctul 21 de mai sus, concluziile care se desprind din faptul că reclamanta utilizează elementul verbal „bet365” și ca parte a numelui site‑ului său internet, accesibil la adresa www., și sfera ce trebuie atribuită elementelor pe care aceasta le‑a prezentat cu privire la utilizarea site‑ului său internet sau care rezultă din acesta. În special, la punctul 77 din decizia atacată, camera de recurs a indicat că „utilizarea mărcii în discuție ca nume de domeniu […] nu reprezintă o utilizare a mărcii ca marcă ce identifică și distinge produsele și serviciile titularului”. Reclamanta admite că o simplă utilizare a mărcii contestate ca nume de domeniu internet nu ar fi suficientă pentru a se stabili utilizarea sa ca marcă, însă susține că, în speță, a prezentat numeroase dovezi privind utilizarea mărcii sale care permiteau identificarea originii comerciale a serviciilor de pariuri și de jocuri de noroc propuse pe internet.

În această privință, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că nu este imposibil să se utilizeze același element ca marcă și în cadrul unei alte utilizări, de exemplu pentru integralitatea sau pentru o parte a unui nume de site internet. Cu toate acestea, un semn care îndeplinește și alte funcții decât cele ale mărcii nu este distinctiv, în sensul articolului 7 sau al articolului 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, decât dacă poate fi perceput de la bun început de către publicul relevant ca o indicație a originii comerciale a produselor sau a serviciilor vizate pentru a‑i permite să distingă, fără nicio posibilitate de confuzie, produsele sau serviciile titularului mărcii de cele care au o altă proveniență comercială [Hotărârea din 5 decembrie 2002, Sykes Enterprises/OAPI (REAL PEOPLE, REAL SOLUTIONS), T‑130/01, EU:T:2002:301, punctul 20, și Hotărârea din 21 noiembrie 2012, Getty Images/OAPI (PHOTOS.COM), T‑338/11, nepublicată, EU:T:2012:614, punctul 58]. Trebuie amintit de asemenea că nu se poate aprecia caracterul distinctiv al unui semn decât, pe de o parte, în raport cu produsele sau serviciile pentru care se solicită sau a fost acordată înregistrarea și, pe de altă parte, în raport cu percepția publicului relevant (Hotărârea din 5 decembrie 2002, REAL PEOPLE, REAL SOLUTIONS, T‑130/01, EU:T:2002:301, punctul 21). Aceste considerații sunt valabile atât în ceea ce privește caracterul distinctiv intrinsec, cât și în ceea ce privește caracterul distinctiv dobândit prin utilizare, care sunt cerute alternativ pentru ca o marcă să poată fi înregistrată în mod valabil.

În speță, camera de recurs a săvârșit o eroare de drept atunci când a exclus, la punctul 77 din decizia atacată, că utilizarea mărcii contestate ca nume de domeniu internet poate constitui o utilizare a mărcii „ca marcă”. Totul depinde, astfel, de înscrisurile și de informațiile prezentate în această privință și de modul în care acestea pot contribui la aprecierea percepției pe care o are publicul relevant atunci când vede sau utilizează elementul „bet365” sau elementul „” în cadrul utilizării internetului.

Trebuie să se ia în considerare în această privință, în primul rând, faptul că reclamanta este singura care poate utiliza elementul „bet365” pentru comercializarea de jocuri de noroc și de pariuri, în al doilea rând, astfel cum aceasta a confirmat în ședință, fără a fi combătută, faptul că elementul menționat se regăsește în toate mărcile pe care aceasta le utilizează pentru a‑și identifica în mod general serviciile, în al treilea rând, faptul că site‑ul său internet este principalul său canal de vânzare de jocuri de noroc și de pariuri, în al patrulea rând, faptul că în acest sector, majoritatea mărcilor utilizate de operatorii online sunt, precum marca contestată, intrinsec descriptive și, în al cincilea rând, faptul că este de notorietate că pariorii și jucătorii sunt, în marea majoritate a cazurilor, utilizatori constanți. Prin urmare, este rezonabil să se considere că, cu excepția unor jucători sau pariori novici, care sunt la primele lor experiențe, un client care se conectează pe site‑ul internet al reclamantei la adresa www. nu procedează la întâmplare și utilizează marca contestată sau mărcile derivate ca identificator al serviciilor propuse de reclamantă, în contrast cu serviciile care sunt propuse de concurenții acesteia, în același mod ca un client care ar intra într‑un magazin care poartă firma corespunzătoare mărcii produselor sau serviciilor pe care le caută și care sunt vândute acolo.

Situația nu prezintă analogie cu situațiile examinate în cauzele în care s‑a pronunțat Hotărârea din 13 mai 2009, Schuhpark Fascies/OAPI – Leder & Schuh (jello SCHUHPARK) (T‑183/08, nepublicată, EU:T:2009:156), și Hotărârea din 18 ianuarie 2011, Advance Magazine Publishers/OAPI – Capela & Irmăos (VOGUE) (T‑382/08, nepublicată, EU:T:2011:9), invocate în ședință de EUIPO, în care aplicarea pe vitrinele magazinelor a unor firme care corespund mărcilor în discuție în aceste cauze nu arăta că aceste mărci erau de asemenea cele ale produselor vândute în aceste magazine, în speță încălțăminte, pentru care se revendica dobândirea de către aceste mărci a unui caracter distinctiv prin utilizare.

Prin urmare, în contextul și în împrejurările prezentei spețe, informații precum numărul de conectări la site‑ul internet al reclamantei, clasamentul acestuia în termeni de accesare în diferite țări sau numărul situațiilor în care marca contestată sau mărcile derivate au făcut obiectul unei căutări prin intermediul motoarelor de căutare de pe internet sunt date de natură să participe la dovedirea dobândirii de către marca contestată a unui caracter distinctiv prin utilizare. În aceeași situație pot fi extrasele de pe paginile de internet ale reclamantei sau de pe alte pagini de internet, în diferite limbi, în care apar marca contestată sau mărcile derivate, în măsura în care sfera elementelor prezentate poate ilustra o utilizare semnificativă a mărcii contestate ca marcă.

Trebuie subliniat, în plus, că, în cauzele privind site‑uri internet în care au fost pronunțate hotărârile menționate de EUIPO în memoriul său în răspuns [Hotărârea din 21 iunie 2012, Fruit of the Loom/OAPI – Blueshore Management (FRUIT), T‑514/10, nepublicată, EU:T:2012:316, punctele 59-67, Hotărârea din 21 noiembrie 2012, PHOTOS.COM, T‑338/11, nepublicată, EU:T:2012:614, punctele 48-61, și Hotărârea din 19 noiembrie 2014, Out of the blue/OAPI – Dubois și alții (FUNNY BANDS), T‑344/13, nepublicată, EU:T:2014:974, punctele 26-31], elementele prezentate de titularii mărcilor sau ai drepturilor respective ori contextul și împrejurările erau foarte diferite de cele din prezenta speță. Astfel, în prima dintre aceste cauze, ce privea o procedură de decădere din drepturile asupra mărcii Uniunii Europene FRUIT, titularul acestei mărci dispunea în mod cert de un site internet la adresa „”, însă nu a reușit să aducă niciun element de probă cu privire la utilizarea serioasă a acestei mărci, nici chiar pe baza informațiilor prezentate pe acest site internet, care indicau o altă marcă. Site‑ul internet nu îndeplinea, așadar, o funcție comercială, nici măcar una de simplă publicitate, pentru produsele vizate de marca în discuție. În a doua dintre aceste cauze, care privea refuzul înregistrării mărcii Uniunii Europene PHOTOS.COM, deși solicitantul comercializa fotografii prin intermediul site‑ului internet cu adresa „”, camera de recurs și Tribunalul au apreciat că elementele de probă prezentate de solicitantul respectiv pentru a stabili dobândirea prin utilizare a unui caracter distinctiv al mărcii în discuție erau fie insuficiente sau inoperante din punct de vedere geografic, cantitativ sau temporal, fie inadecvate pentru a stabili o legătură între accesarea acestui site și identificarea originii comerciale a fotografiilor care erau propuse și eventual vândute acolo. Tribunalul a indicat însă că nu era exclusă înregistrarea unei mărci compuse din semne sau din indicații care erau de altfel utilizate pentru a desemna un nume de domeniu. În sfârșit, în a treia cauză, care privea o procedură de opoziție la înregistrarea mărcii Uniunii Europene FUNNY BANDS pentru motivul existenței anterioare a unei denumiri comerciale neînregistrate identice, preluată în numele de domeniu internet „www.funny‑”, oponentul a încercat să dovedească o utilizare a denumirii menționate a cărei sferă nu era doar locală. În ceea ce privește site‑ul internet de la adresa corespunzătoare, el a dovedit însă numai existența sa și a furnizat câteva ilustrații cu conținutul său, dar niciun element care să permită să se aprecieze intensitatea utilizării sale comerciale. În această privință, Tribunalul a indicat că aceasta din urmă putea fi dovedită în special printr‑un anumit număr de conectări pe site, prin mesaje electronice primite prin intermediul site‑ului sau prin volumul de afaceri generate.

Astfel, eroarea de drept săvârșită de camera de recurs cu privire la utilizarea mărcii contestate ca nume de domeniu internet a determinat‑o să nu ia în considerare, în mod eronat, elementele de probă privind utilizarea site‑ului internet al reclamantei sau rezultate din acesta.

Ridică de asemenea întrebări, referitor la a treia serie de argumente prezentată de reclamantă și identificată la punctul 21 de mai sus, faptul că reclamanta a ales elementul „bet365”, care corespunde mărcii contestate, ca nume al societății. Potrivit camerei de recurs, extrasele de presă prezentate de reclamantă arată numai o utilizare a acestui element ca nume de societate, iar nu ca marcă, după cum s‑a arătat la punctul 79 din decizia atacată. Reclamanta susține, astfel cum a apreciat divizia de anulare, că destinatarii serviciilor sale de pariuri și de jocuri de noroc nu au nicio îndoială, atunci când se află față în față cu marca contestată, cu privire la faptul că aceasta identifică originea comercială a serviciilor care le sunt propuse de reclamantă și că nu se referă pur și simplu la aceasta ca societate.

În această privință sunt aplicabile aceleași principii ca cele amintite la punctul 42 de mai sus, referitoare la utilizarea concomitentă a aceluiași element ca marcă și în cadrul unei alte utilizări.

În speță, informații generale, în special financiare, cu privire la reclamantă, din presa economică, sau informații mai personalizate despre conducerea acestei societăți pot ilustra cu greu o utilizare a mărcii contestate, chiar dacă ele pot oferi, eventual, informații indirecte cu privire la succesul acesteia din urmă și al mărcilor derivate, întrucât toate mărcile pe care reclamanta le folosește în mod general pentru a‑și identifica serviciile utilizează elementul „bet365”, astfel cum s‑a constatat deja la punctul 44 de mai sus. În schimb, apariția acestui element, ilustrată în dosarul prezentat camerei de recurs, în presa sportivă sau în presa specializată în jocuri și pariuri, asociat de exemplu cu cote de pariuri, cu o comparație a serviciilor propuse de diferiți prestatori sau chiar în cadrul sponsorizării unor evenimente sportive ce constituie suportul unor pariuri, ilustrează în mod clar utilizarea sa ca marcă pentru a desemna originea serviciilor propuse sau menționate, pentru a le distinge de serviciile concurenților reclamantei și, dacă este cazul, pentru a le promova.

Camera de recurs a săvârșit, așadar, o eroare în cadrul calificării juridice a faptelor ce i‑au fost prezentate excluzând, la punctul 79 din decizia atacată, faptul că extrasele de presă prezentate de reclamantă sau cel puțin o parte dintre acestea pot ilustra o utilizare a mărcii contestate ca marcă.

În ceea ce privește prima serie de argumente prezentată de reclamantă, identificată la punctul 21 de mai sus, trebuie să se examineze de asemenea aprecierea efectuată la punctele 70-73 din decizia atacată și contestată de reclamantă prin care camera de recurs și‑a exprimat îndoielile cu privire la pertinența cifrelor de afaceri și a sumelor reprezentând mize sau investiții publicitare invocate de reclamantă ca elemente de natură să participe la dovedirea dobândirii de către marca contestată a unui caracter distinctiv prin utilizare, pentru motivul că nu ar face referire la produse sau la servicii precise, în timp ce înregistrarea mărcii contestate a fost acordată pentru o serie întreagă de produse și de servicii, care nu se limitează la jocurile de noroc și la pariuri stricto sensu.

Această apreciere generală a camerei de recurs nu poate fi criticată în principiu. Totuși, având în vedere că marca contestată și mărcile derivate sunt singurele care sunt utilizate de reclamantă ca mărci care permit identificarea în mod general a jocurilor și a pariurilor sale, astfel cum s‑a constatat la punctul 44 de mai sus, dacă sumele prezentate pot fi repartizate în mod rezonabil în principal jocurilor de noroc și pariurilor, atunci ele trebuie luate în considerare pentru aceste servicii. De exemplu, sumele reprezentând mize, investiții publicitare, în special cele aferente sponsorizărilor ori sumele alocate site‑urilor internet afiliate care trimit jucătorii sau pariorii la site‑ul internet al reclamantei privesc integral sau esențial jocurile de noroc și pariurile comercializate de reclamantă sub marca contestată sau mărcile derivate. Prin urmare, pentru aceste servicii, informațiile în discuție sunt de natură să participe la dovedirea dobândirii de către marca contestată a unui caracter distinctiv prin utilizare.

Camera de recurs a săvârșit, așadar, o eroare în cadrul calificării juridice a faptelor excluzând aceste informații dintre elementele aprecierii sale.

Aceste chestiuni de principiu fiind abordate, este necesar să se examineze criticile formulate de reclamantă împotriva deciziei atacate, ținându‑se seama de elementele concrete pe care aceasta le‑a prezentat camerei de recurs.

Reclamanta susține, în cadrul primei serii de argumente, identificate la punctul 21 de mai sus, că, în speță, camera de recurs nu a ținut seama suficient de extrasele de presă care indicau utilizarea mărcii contestate în mai multe țări de pe teritoriul relevant, iar nu numai în Regatul Unit.

Anexa JC 16 prezentată de reclamantă în fața EUIPO cuprinde numeroase extrase de presă din iulie 2001 până în mai 2007, care menționează cote de pariuri sau comentarii ale jurnaliștilor sau agenților de pariuri, printre care reclamanta este identificată sub numele „bet365” sau, eventual, sub numele „”. În aceste articole se menționează de asemenea evenimente sportive sponsorizate care poartă un nume ce cuprinde elementul „bet365”. Astfel de apariții ale acestui element ilustrează utilizarea sa ca marcă, întrucât mențiunile de acest tip permit să se identifice ce operator a propus o anumită cotă de pariuri sau a efectuat un anumit comentariu asupra unui anumit concurent care participă la un anumit eveniment sau ce operator de pariuri sponsorizează un eveniment sportiv care constituie suportul unor pariuri (de exemplu, înscrisurile 4, 209 sau 248, din cele 431 rezultate din presa engleză, sau înscrisurile 2, 4, 33 sau 115 din 163, rezultate din presa irlandeză). Deși alte extrase de presă ce figurează în această anexă se referă în mod cert la utilizarea elementului „bet365”„ca nume de societate”, numărul lor este evident minoritar (de exemplu, înscrisul 6, din cele 431 rezultate din presa engleză, care conduce la un palmares de milionari, printre care figurează proprietarii reclamantei, sau înscrisurile 76 și 77, din cele 431 rezultate din presa engleză, cuprinzând informații și comentarii privind diferite societăți).

Anexa JC 17 prezentată de reclamantă în fața EUIPO cuprinde extrase de presă care acoperă perioada ianuarie 2007-noiembrie 2013. Deși aceasta cuprinde, printre extrasele rezultate din presa engleză, numeroase înscrisuri care arată o utilizare a elementului „bet365” ca nume de societate (de exemplu, înscrisurile 13, 31, 46, 68, 105 și 156, din cele 231), ea conține de asemenea printre aceste extrase un număr foarte mare de înscrisuri care fac referire la evenimente sportive ce poartă un nume care cuprinde elementul „bet365”, în special curse hipice, înscrisuri care menționează cote de pariuri ale reclamantei (de exemplu, înscrisurile 120-125, 157, 179-185 și 204, din cele 231) și cel puțin un articol care menționează aplicația bet365, care permite jocul sau pariatul pe telefonul mobil (documentul 14 din cele 231). Celelalte 231 de extrase de presă din anexa JC 17, rezultate din presa irlandeză, cuprind mai ales înscrisuri care fac referire la evenimente sportive ce poartă un nume care cuprinde elementul „bet365”, însă și înscrisuri care menționează cote de pariuri ale reclamantei, împreună cu câteva comentarii ale reclamantei ca agent de pariuri (de exemplu, înscrisurile 43 și 68, din cele 231).

Anexele JC 16 și JC 17 aduc, în consecință, numeroase elemente de probă privind utilizarea elementului „bet365” ca marcă în rândul publicului relevant din Irlanda și din Regatul Unit, din iulie 2001 până în noiembrie 2013.

Anexele JC 18 (a)-JC 18 (g) prezentate de reclamantă în fața EUIPO cuprind extrase de presă rezultate din presa de pe internet sau din presa clasică din alte șapte state membre. Aceste înscrisuri conțin un document comparativ, nedatat, al calității serviciilor a șapte operatori de jocuri și de pariuri. În cadrul acestuia, reclamanta este desemnată prin marca contestată și prin una dintre reprezentările sale figurative. Figurează de asemenea articole publicate din anul 2007 până în anul 2013, precum și un articol nedatat, consacrate fotbalului, care indică cote de pariuri propuse de reclamantă sub numele „bet365” sau care cuprind anunțuri publicitare pentru marca contestată sau site‑ul internet „”. În special, anexa JC 18 (c) cuprinde câteva extrase din presa sportivă rezultate din presa suedeză, publicate din anul 2008 până în anul 2012, în care figurează comentarii ale reclamantei, care este identificată sub numele bet365, precum și cote de pariuri pe care aceasta le‑a propus. Anexa menționată cuprinde și un articol cu privire la o campanie publicitară efectuată de reclamantă în anul 2013.

Anexele JC 18 (a)-JC 18 (g) aduc, astfel, elemente de probă privind utilizarea mărcii contestate ca marcă, în special în Suedia, care pot participa la dovedirea faptului că marca contestată a dobândit acolo un caracter distinctiv prin utilizare.

În contrast cu cele arătate de EUIPO în ședință, camerei de recurs îi revenea sarcina de a examina într‑un mod suficient de complet aceste anexe, cel puțin pe cele care priveau țările care corespund teritoriului relevant pe care aceasta l‑a reținut. Într‑adevăr, reclamanta nu s‑a mulțumit să îi prezinte sute de extrase de presă fără niciun comentariu, punctul 11 din declarația domnului C. indicând nu numai proveniența lor, ci și faptul că exemplificau utilizări ale mărcii contestate ca marcă, precizând eventual și că unele erau traduse în limba engleză. În plus, articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001] arată că, în cursul procedurii, EUIPO procedează la examinarea din oficiu a faptelor. Excepția de la această regulă privind procedurile legate de motivele relative de refuz al înregistrării nu este aplicabilă în speță, întrucât intervenientul a inițiat o procedură de declarare a nulității împotriva mărcii contestate în temeiul unei cauze de nulitate absolute, iar nu în temeiul unei cauze de nulitate relative. Deși camera de recurs a considerat prea dificilă identificarea înscrisurilor pertinente prezentate de reclamantă, având în vedere volumul anexelor prezentate, ea ar fi putut cel puțin, în temeiul mijloacelor de probă prevăzute la articolul 78 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 97 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001], să îi solicite să le identifice mai precis.

Reclamanta arată, pe de altă parte, tot în cadrul primei serii de argumente, identificate la punctul 21 de mai sus, diferite elemente privind utilizarea site‑ului său internet pentru a dovedi că marca contestată a dobândit un caracter distinctiv prin utilizarea în diferite țări.

Aceasta susține mai întâi că site‑ul său internet, care propune jocuri de noroc și pariuri, funcționează în numeroase limbi. Astfel, după cum rezultă din anexa JC 4 prezentată de reclamantă în fața EUIPO, site‑ul internet al reclamantei există din anul 2006, în special în limbile engleză, daneză și suedeză. Aceste elemente constituie indicii potrivit cărora reclamanta dispune de o clientelă semnificativă în cel puțin o țară în care sunt vorbite aceste limbi, întrucât crearea și menținerea zilnică a unui site internet interactiv într‑o limbă necesită cheltuieli care nu ar fi justificate în caz contrar.

Reclamanta subliniază de asemenea clasamentul site‑ului său internet în termeni de accesare în diferite țări, astfel cum reiese din anexa JC 5 prezentată de ea în fața EUIPO. În această privință, trebuie constatat că un nivel ridicat în ceea ce privește accesarea poate contribui la stabilirea faptului că marca contestată, care este preluată în numele site‑ului internet al reclamantei, a dobândit un caracter distinctiv prin utilizarea în țările vizate, întrucât, astfel cum s‑a menționat deja la punctul 44 de mai sus, cu excepția jucătorilor sau a pariorilor care ar fi la primele lor experiențe, conectarea la site‑ul internet a unui operator de jocuri de noroc și de pariuri nu se face din întâmplare, ci răspunde dorinței de a consulta acolo tocmai ofertele acestui operator și, eventual, de a miza pe acestea. În speță, locurile 33 și 74, în Suedia și, respectiv, în Regatul Unit, astfel cum reies din anexa JC 5, constituie, așadar, indicii în sensul că marca contestată dispune acolo de un caracter distinctiv dobândit prin utilizare.

Asemenea indicii pot fi deduse și din informațiile privind noii abonați la site‑ul internet al reclamantei, astfel cum reies din anexa JC 6 (b) comunicată de reclamantă camerei de recurs. În fiecare sezon, începând cu sezonul 2008/2009, în Regatul Unit, mai multe sute de mii de noi jucători și pariori se înscriu pe site (735122 pentru sezonul 2012/2013). Cifrele corespunzătoare pentru Danemarca sunt de mai multe zeci de mii (85183 de noi înscriși pentru sezonul 2012/2013). Cifrele pentru restul Uniunii (cu excepția Spaniei, pentru care datele au fost de asemenea individualizate) sunt globale și cuprind mai multe sute de mii de noi jucători și pariori în fiecare sezon (901835 de noi înscriși pentru sezonul 2012/2013). Anexa JC 6 (a) prezentată de reclamantă în fața EUIPO furnizează date mai vechi (sezonul 2006/2007), însă permite obținerea de date la nivel de țară pentru „restul Uniunii”, și anume 7062 de noi abonați pentru Finlanda, 8291 pentru Irlanda, 462 pentru Țările de Jos și 59322 pentru Suedia. Aceste informații privesc, așadar, noii jucători și pariori care se înscriu în cursul unui sezon pe site‑ul internet al reclamantei și, dacă se poate considera că unii se înscriu direct la întâmplare pe acest site de jocuri și de pariuri mai degrabă decât pe un altul, se poate considera de asemenea în mod rezonabil că majoritatea nu procedează la întâmplare, ci o fac fie ca urmare a sfaturilor altor jucători sau pariori, fie după ce au studiat oferta și au comparat‑o, eventual, cu altele, fie pentru că doresc tocmai să fie înscriși pe mai multe site‑uri ale diferitor operatori pentru a‑și putea depune mizele pe rând, în funcție de ceea ce consideră ca fiind oferta care acordă cele mai multe șanse de câștig pentru o miză. În aceste ultime ipoteze, care sunt cele mai probabile, înscrierea pe site‑ul internet al reclamantei la adresa „www.” constituie o ilustrare a faptului că marca contestată sau mărcile derivate au fost utilizate ca mărci pentru că acestea făceau posibilă în mod precis identificarea originii serviciilor a căror utilizare urma să o permită înscrierea respectivă.

În aceeași ordine de idei, reclamanta arată de asemenea în mod întemeiat anumite elemente pe care le‑a furnizat cu privire la programul de afiliere a site‑urilor internet terțe, care are ca scop să încurajeze internauții care utilizează aceste site‑uri internet să se redirecționeze către site‑ul său. În măsura în care site‑ul terț care a permis redirecționarea, apoi abonarea și prima plată a unui internaut pentru a miza cu reclamanta primește un comision din partea acesteia, sumele și repartizarea pe țări a acestor comisioane pot furniza un indiciu cu privire la utilizarea mărcii contestate. Astfel, atunci când un internaut care navighează pe un site terț este atras de marca contestată sau de mărcile derivate însoțite de elemente promoționale într‑atât încât să se aboneze ulterior la reclamantă prin intermediul site‑ului internet, iar apoi să efectueze prima plată, marca contestată este cea care joacă rolul de marcă ce identifică o ofertă de servicii anume căreia internautul înțelege să îi dea curs. În această privință, anexa JC 30 prezentată de reclamantă în fața EUIPO arată că în fiecare sezon, începând cu sezonul 2007/2008, în Regatul Unit, mai multe milioane de lire sterline sunt alocate unor site‑uri afiliate. Cifra corespunzătoare pentru Danemarca depășește un milion de lire sterline pentru sezonul 2012/2013. Cifrele pentru restul Uniunii (cu excepția Spaniei) sunt globalizate și reprezintă mai multe zeci de milioane de lire sterline începând cu sezonul 2010/2011. Cel puțin pentru țările individualizate, aceste sume oferă o indicație clară că marca contestată sau mărcile derivate sunt utilizate pentru comercializarea jocurilor de noroc și a pariurilor reclamantei.

În schimb, simplul număr de redirecționări ale unor site‑uri internet terțe către site‑ul internet al reclamantei nu furnizează un indiciu fiabil cu privire la utilizarea mărcii contestate pentru a identifica serviciile reclamantei, întrucât la acel stadiu al demersului internautului, ținând seama de caracterul descriptiv al mărcii contestate, este foarte posibil să fie vorba despre o conectare la întâmplare din partea sa, chiar înainte de a cunoaște în mod precis conținutul ofertei propuse.

Reclamanta se întemeiază de asemenea pe sumele mizelor colectate, astfel cum reies din anexa JC 10 (a) pe care a prezentat‑o în fața EUIPO. În această privință, din această anexă reies în special, pentru sezonul 2012/2013, sume de mai multe miliarde de lire sterline în Regatul Unit, de sute de milioane de lire sterline în Danemarca și de mai multe miliarde de lire sterline în restul Uniunii (cu excepția Spaniei). Cel puțin pentru țările individualizate, aceste sume furnizează un indiciu clar cu privire la faptul că marca contestată sau mărcile derivate sunt utilizate pentru comercializarea jocurilor de noroc sau a pariurilor reclamantei, întrucât este necesar ca un jucător sau un parior să utilizeze elementul „bet365” pentru a‑și depune mizele.

În ceea ce privește cheltuielile publicitare arătate de reclamantă, astfel cum acestea apar în anexa JC 19 pe care a prezentat‑o în fața EUIPO, pot fi trase concluzii de același fel cu cele care privesc sumele mizelor (a se vedea punctul 70 de mai sus). Datele vizează diferitele sezoane începând cu sezonul 2006/2007 și indică mai multe milioane de lire sterline sau chiar mai multe zeci de milioane de lire sterline, cheltuieli publicitare pentru fiecare sezon, atât în Danemarca, cât și în Regatul Unit. Cuantumul cheltuielilor publicitare în restul Uniunii (cu excepția Spaniei) atinge de asemenea mai multe milioane de lire sterline pe sezon, însă nu este individualizat pe țări. Cel puțin pentru țările individualizate, aceste sume constituie un indiciu clar că marca contestată sau mărcile derivate sunt utilizate pentru a promova comercializarea jocurilor de noroc și a pariurilor reclamantei, întrucât aceste mărci sunt singurele pe care aceasta pe utilizează pentru a‑și identifica în general serviciile de jocuri de noroc sau de pariuri. Alte elemente furnizate de reclamantă în fața camerei de recurs, care privesc publicitatea ce utilizează marca contestată și mărcile derivate, sunt susceptibile să constituie indicii în sensul dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizarea mărcii contestate, în special în afara Regatului Unit. Astfel, anexele JC 20 (a)-JC 20 (e) prezentate de reclamantă în fața EUIPO furnizează numeroase copii ale anunțurilor publicitare pentru pariuri sportive, realizate în limbile țărilor vizate, care ar fi apărut între anii 2007 și 2013, în special în presa scrisă engleză, daneză și suedeză. Anexa JC 21 (a) prezentată de reclamantă în fața EUIPO cuprinde exemple ale unor scenarii de publicitate televizate care ar fi fost difuzate, în limba engleză sau în limba țării vizate, în Danemarca, în Suedia și în Regatul Unit. Declarația domnului C. (punctele 14.1-14.22) cuprinde fotografii ale unor mesaje publicitare televizate care ar fi fost difuzate în Danemarca, în Suedia și în Regatul Unit, iar DVD‑ul care însoțea observațiile reclamantei în fața camerei de recurs conține înregistrări video ale acestor anunțuri publicitare în care apar artiști celebri. Anexa JC 21 (b) prezentată de reclamantă în fața EUIPO conține anumite scenarii de publicitate în limba engleză, a priori pentru difuzarea la radio în Regatul Unit. Anexa JC 25 prezentată de reclamantă în fața EUIPO cuprinde exemple de mesaje scurte publicitare televizate difuzate din anul 2009 până în anul 2014 în Danemarca, în Suedia și în Regatul Unit.

În schimb, declarația domnului C. (punctul 17 și următoarele), care trebuie coroborată cu anexa JC 23 prezentată de reclamantă în fața EUIPO, din care, potrivit acesteia din urmă, s‑ar putea deduce că publicitatea efectuată pe terenurile de fotbal este privită în ansamblul Uniunii la televizor, nu prezintă, în realitate, informații suficient de precise asupra difuzării acestei publicități în diverse țări ale Uniunii, contrar aprecierilor pe care pare să le fi formulat camera de recurs la punctul 58 din decizia atacată. Astfel, nu sunt indicate decât volumele orare globale de difuzare pentru ansamblul Uniunii, care nu permit nicio diferențiere în funcție de țară. Situația este aceeași pentru elementele furnizate EUIPO de reclamantă pentru a ilustra utilizarea publicitară a mărcii contestate sau a mărcilor derivate prin intermediul activităților clubului de fotbal Stoke City FC, în special fotografii care figurează în anexa JC 29. Deși este probabil ca meciurile de fotbal din „Premier League” la care participă acest club să fie vizionate pe un canal de televiziune în toate țările Uniunii, aceste fotografii cu jucători, cu terenuri sau cu accesorii nu dau nicio indicație cu privire la difuzarea reală a acestei publicități în diverse țări ale Uniunii. Articolele de presă care figurează în anexa JC 29 (b) prezentată de reclamantă în fața EUIPO, rezultate din ziare din Irlanda și din Regatul Unit, nu furnizează, nici ele, indicații în această privință.

Reclamanta arată de asemenea, în cadrul celei de a doua serii de argumente, identificate la punctul 21 de mai sus, anumite elemente rezultate din declarația domnului H. și din anexa CH 1 la această declarație. Aceste elemente nu sunt însă deloc diferite de cele deja expuse în declarația domnului C. și în anexele acesteia. Domnul H. confirmă, de exemplu, efortul publicitar al reclamantei în Danemarca, în Suedia și în Regatul Unit. Un astfel de aport, din partea unei persoane externe reclamantei, poate, cu siguranță, să consolideze credibilitatea declarațiilor și a elementelor de probă prezentate de aceasta, însă nu schimbă aprecierea de fond care poate fi formulată pe baza acestora, presupunând că sunt sincere. Astfel, chiar confirmate de domnul H., elementele furnizate referitor la sponsorizarea clubului de fotbal Stoke Citu FC au, așa cum s‑a explicat la punctul 72 de mai sus, o valoare limitată pentru a participa la dovedirea dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizarea mărcii contestate în ansamblul teritoriului vizat. Elementele furnizate cu privire la reușita reclamantei, subliniată de domnul H., pot cel mult să confirme în mod indirect un succes comercial al mărcii cu același nume și al mărcilor derivate, utilizate numai de reclamantă pentru a‑și identifica în general serviciile de jocuri de noroc și de pariuri, fără a putea participa în mod efectiv la această dovedire, ținând seama de caracterul lor foarte general.

Pe de altă parte, trebuie notat că, desigur, anumite elemente menționate la punctele de mai sus nu conțin în ele însele toate informațiile care ar permite de la bun început să li se acorde un caracter irefutabil. Cu titlu de exemplu, copiile anunțurilor publicitare pentru presa scrisă daneză sau suedeză rezultate din anexa JC 20 nu sunt furnizate prin intermediul unor copii ale paginilor din ziarele în care ar fi apărut, astfel cum susține de altfel domnul C. în declarația sa (punctul 13.7), indicând că poate fi vorba despre teste. De asemenea, numeroase date prezentate de reclamantă, în special privind mizele colectate sau cheltuielile sale publicitare, provin din surse pur interne. Cu toate acestea, elementele de proveniență externă reclamantei sau dificil de contestat sunt numeroase: de exemplu, extrase de presă suedeză complete, studiul comparativ privind utilizarea site‑urilor internet în diferite țări, care clasifică site‑ul internet al reclamantei pe locul 33 în Suedia și pe locul 74 în Regatul Unit, faptul că site‑ul internet al reclamantei există în limbile engleză, daneză și suedeză, fotografii și înregistrări video din anunțuri publicitare televizate difuzate în Danemarca, în Suedia și în Regatul Unit în care apar mai mulți artiști celebri (o ilustrare la punctele 14.1-14.22 din declarația domnului C. și pe DVD‑ul anexat la observațiile reclamantei prezentate în fața camerei de recurs), extrasele de presă foarte numeroase care arată, precum cele privind clasamentul Sunday Times prezentate în anexa CH 1 la declarația domnului H., succesul comercial al reclamantei, recunoscut de camera de recurs în decizia atacată ca „înfloritor și bine cunoscut [și care numără] milioane de clienți în 200 de țări” (punctul 64). Aceste elemente, cu greu suspecte, care sunt în concordanță cu celelalte elemente furnizate de reclamantă, accentuează credibilitatea acestora din urmă. În consecință, în lipsa unei critici precise formulate cu privire la veridicitatea lor și ținând seama de caracterul verosimil al informațiilor pe care acestea le vehiculează, Tribunalul consideră credibile toate elementele menționate la punctele 57-73 de mai sus, în măsura în care acestea constituie informații prezentate în mod util de reclamantă pentru a dovedi caracterul distinctiv dobândit prin utilizarea mărcii contestate la 19 iunie 2013 pe teritoriul relevant.

În aceste condiții, ținând seama de criteriile de apreciere privind dobândirea de către o marcă a unui caracter distinctiv prin utilizare, în special de cele amintite la punctele 27-29 de mai sus, și având în vedere, pe de o parte, diferitele erori de drept sau de calificare juridică a faptelor arătate la punctele 38-55 de mai sus și, pe de altă parte, numeroasele elemente prezentate de reclamantă în fața camerei de recurs, identificate la punctele 57-74 de mai sus, care pot contribui în mod util la eventuala dovedire a dobândirii de către marca contestată a unui caracter distinctiv prin utilizare pe teritoriul relevant, însă pe care camera de recurs nu le‑a luat în considerare cu acest titlu, rezultă că decizia atacată nu este susținută suficient prin motive valabile care să permită justificarea dispozitivului său în ceea ce privește serviciile de jocuri de noroc și de pariuri care fac parte din clasa 41, enumerate în înregistrare. În consecință, cu privire la aceste servicii, motivul unic de anulare este întemeiat, fără a fi necesar să se examineze ultimele argumente prezentate de reclamantă, privind lipsa sondajelor de opinie sau a elementelor de probă provenite de la o cameră de comerț care i‑ar fi fost reproșată de camera de recurs.

Este necesar să se precizeze că, ținând seama de motivele care justifică anularea deciziei atacate, nu îi revine Tribunalului sarcina să efectueze o analiză detaliată și concludentă pentru ansamblul teritoriului relevant, cu atât mai mult cu cât camera de recurs nu a efectuat ea însăși o asemenea analiză (a se vedea prin analogie Hotărârea din 5 iulie 2011, Edwin/OAPI, C‑263/09 P, EU:C:2011:452, punctele 71 și 72).

Având în vedere cele ce precedă, decizia atacată trebuie să fie anulată în măsura în care privește serviciile care fac parte din clasa 41 enumerate în înregistrarea mărcii contestate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

Întrucât reclamanta, EUIPO și intervenientul au căzut fiecare în pretenții, este necesar, ținând seama de împrejurările speței, să se dispună că fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a noua)

declară și hotărăște:

Anulează Decizia Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 21 martie 2016 (cauza R 3243/2014‑5) în măsura în care aceasta privește serviciile care fac parte din clasa 41 enumerate în înregistrarea mărcii Uniunii Europene BET 365.

Respinge în rest acțiunea.

Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Gervasoni

Madise

da Silva Passos

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 14 decembrie 2017.

Semnături

( *1 ) Limba de procedură: engleza.

( 1 ) Punctul 30 din prezentul text a făcut obiectul unei modificări de ordin lingvistic ulterior primei publicări.

Full & Egal Universal Law Academy