16.9.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 312/11
Acțiune introdusă la 29 iulie 2019 — MU/Parlamentul
(Cauza T-40/16)
(2019/C 312/12)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamant: MU (reprezentant: A. Bruno, avocat)
Pârât: Parlamentul European
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
considerarea și declararea ca nelegală a deciziei Parlamentului European din 11 decembrie 2015 de refuz al plății cuantumului suplimentar pentru stagiarii cu handicap menționat la articolul 24 alineatul (9) din Normele interne privind stagiile și vizitele de studiu la Secretariatul General al Parlamentului European;
—
în consecință, declararea faptului că reclamantul are dreptul la acordarea suplimentului prevăzut la articolul 29 alineatul (9) din Normele interne privind stagiile la Parlamentul European, întrucât reclamantul are un handicap de 70 %;
—
obligarea Parlamentului European la plata către reclamant a suplimentului prevăzut de dispozițiile aplicabile majorat cu dobânzi și cu reevaluarea monetară începând de la data formulării cererii administrative și până la plata efectivă și obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă:
1.
Faptul că recunoașterea dreptului la plata unui supliment pentru persoanele invalide prevăzut la articolul 24 alineatul (9) din Normele interne privind stagiile și vizitele de studiu la Secretariatul General al Parlamentului European nu intră în marja de apreciere a Parlamentului;
2.
Faptul că procentul de handicap este validat sau stabilit de medicul consultant al Parlamentului European în măsura în care se întemeiază pe un certificat național sau pe un aviz detaliat al medicului stagiarului prin referire la o „grilă europeană de evaluare pentru atacuri în scop medical asupra integrității fizice și mentale”.
3.
Faptul că Parlamentul European, chiar presupunând că dispune de o marjă de apreciere în speță, a depășit-o fără motiv. Trebuie precizat în această privință că dispozițiile în cauză stabilesc o distincție între cazul în care handicapul se bazează pe un certificat al autorității naționale, precum în speță, caz în care este validat de medicul Parlamentului European, și cazul diferit, în care handicapul se bazează pe un raport al medicului stagiarului. În acest din urmă caz, și doar în acest caz, procentul de invaliditate este stabilit de medicul Parlamentului European.
Full & Egal Universal Law Academy