30.5.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 191/39
Acțiune introdusă la 4 aprilie 2016 – Comisia/IEM
(Cauza T-141/16)
(2016/C 191/51)
Limba de procedură: greaca
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentant: S. Lejeune, agent)
Pârâtă: IEM – Erga – Erevnes – Meletes perivallontos kai chorotaxias AE (Atena, Grecia)
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
obligarea pârâtei la plata sumei de 105 416,47 euro, majorată cu dobânzi calculate la rata dobânzii aplicată de Banca Centrală Europeană pentru operațiunile de refinanțare principale la 1 iulie 2010 (2,0 %) plus un procent (1,0 %), și anume la o rată de trei procente (3 %), de la 6 iulie 2010 până la data plății integrale a acestei sume, diminuată cu 30 208 euro (plătiți prin compensare la 4 septembrie 2010), și
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.
Motivele și principalele argumente
Prin prezenta acțiune, formulată în temeiul articolului 272 TFUE la Tribunal, se solicită publicarea deciziei prin care se dispune ca pârâta să plătească Comisiei Europene suma de 75 208,47 euro, majorată cu dobânzi, aferentă contractului FAIR-CT98-9544 privind acțiunea intitulată „Dezvoltarea unei noi metode de spălare și curățare a fructelor”.
Comisia Europeană invocă, drept principal temei juridic, încălcarea obligațiilor contractuale de către pârâtă arătând, în special, că suma plătită pârâtei pe baza contractului în discuție nu a fost utilizată pentru îndeplinirea vreunei acțiuni aferente contractului și că pârâta nu a prezentat niciun înscris probatoriu în acest sens. Cu titlu subsidiar, Comisia Europeană invocă îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei, potrivit prevederilor articolelor 904 și 908 din Codul Civil.
Full & Egal Universal Law Academy