30.5.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 191/43
Recurs introdus la 14 aprilie 2016 de Ingrid Fedtke împotriva Ordonanței din 5 februarie 2016 a Tribunalului Funcției Publice în cauza F-107/15, Fedtke/CESE
(Cauza T-157/16 P)
(2016/C 191/57)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: Ingrid Fedtke (Wezembeek-Oppem, Belgia) (reprezentant: M.-A. Lucas, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Comitetul Economic și Social European
Concluziile
Recurenta solicită Tribunalului:
—
anularea Ordonanței din 5 februarie 2016 a Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) în cauza F-107/15;
—
trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice, pentru ca acesta să se pronunțe pe fondul acțiunii;
—
pronunțarea asupra cheltuielilor de judecată conform legislației în vigoare.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurenta invocă patru motive.
1.
Primul motiv întemeiat pe eroarea de drept și/sau pe insuficiența motivării care ar afecta ordonanța atacată, întrucât Tribunalul Funcției Publice (TFP) a considerat la punctele 19-21 și 25 din ordonanța menționată că, atât în ipoteza unei cereri de reexaminare a unei decizii necontestate în termenul prevăzut, precum și în cea a unei cereri care pune în discuție în mod indirect o astfel de decizie, caracterul nou al unui fapt invocat în sprijinul cererii necesită ca nici reclamanta și nici administrația să nu fi avut sau să nu fi putut avea cunoștință de acesta la momentul adoptării deciziei rămase definitive, și a aplicat acest principiu la punctele 27-32 din ordonanța menționată, în timp ce din jurisprudență reiese că necunoașterea faptului invocat nu este necesară în cazul unei cereri de reexaminare.
2.
Al doilea motiv întemeiat pe eroarea de drept și/sau pe denaturarea dosarului și pe insuficiența motivării care ar afecta ordonanța atacată, întrucât TFP a considerat, la punctul 32 din ordonanța menționată, pentru motivul că niciun fapt nou și esențial nu justifica o cerere de reexaminare, că procedura precontencioasă nu și-a urmat cursul obișnuit și că concluziile împotriva deciziei din 30 septembrie 2014 și respingerea din 22 aprilie 2015 a reclamației erau inadmisibile, în timp ce caracterul pur confirmativ al acestor decizii presupunea nu doar ca ele să nu fi fost precedate de o reexaminare, dar și ca ele să nu fi conținut niciun element nou și că, așa cum a arătat recurenta, decizia din 30 septembrie 2014 conținea un element nou față de cea din 7 aprilie 2014, astfel cum cea din 22 aprilie 2015 conținea un element nou față de cea din 30 septembrie 2014.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe eroarea de drept și/sau pe denaturarea dosarului și pe absența răspunsului la argumentarea recurentei, care ar afecta ordonanța atacată, întrucât TFP a considerat, la punctul 26 din ordonanța menționată, că caracterul de noutate al faptului invocat în sprijinul cererii de reexaminare presupune ca părțile să nu fi avut sau să nu fi putut avea cunoștință de acesta, că recurenta nu a indicat în cererea sa fapte noi și esențiale care pot justifica prezentarea acesteia, ci, prin referirea la nota șefului său de unitate, s-a prevalat de modificarea statutului deși necunoașterea faptului invocat nu era necesară în speță că recurenta a indicat, astfel cum a afirmat în cererea de reexaminare, că a extins temeiul juridic al acesteia și, cu trimitere la nota șefului său de unitate, că administrația nu a acordat suficientă atenție cerințelor noului statut, care constituiau elemente noi și esențiale.
4.
Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea normelor privind probele și a principiului obiectivității, întrucât TFP a considerat la punctul 28 din ordonanța atacată că recurenta nu a furnizat indicații privind data la care administrația a avut sau ar fi putut avea cunoștință despre plecarea colegei sale în concediu de maternitate și pentru creșterea copilului și, la punctul 29 din ordonanța menționată, că nu se putea exclude că acest lucru s-a întâmplat la 7 aprilie 2014, având în vedere durata statutară a acestor concedii, predictibilitatea cu mult timp înainte a datei nașterii și obiceiul de a informa cât de repede posibil serviciul cu privire la o absența de lungă durată, dar a dedus la punctele 30-32 din ordonanța menționată că recurenta nu a arătat că nici ea, nici administrația nu au avut sau nu ar fi putut avea cunoștință la 7 aprilie 2014 despre viitoarea absență a colegei sale, că cererea sa de reexaminare nu este justificată prin niciun fapt nou și esențial și că concluziile sale sunt inadmisibile, deși dovada unui fapt negativ și în privința unui terț este imposibilă, că CESE trebuia să indice data cererii de concediu și că TFP nu putea să se întemeieze nici pe prezumțiile succesive și nici pe o simplă presupunere pentru a inversa sarcina probei și a-și justifica concluziile.
Full & Egal Universal Law Academy