20.6.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 222/32
Acțiune introdusă la 29 aprilie 2016 – Banca Tercas/Comisia
(Cauza T-196/16)
(2016/C 222/40)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamantă: Tercas-Cassa di risparmio della provincia di Teramo SpA (Banca Tercas SpA) (Teramo, Italia) (reprezentanți: A. Santa Maria, M. Crisostomo, E. Gambaro, F. Mazzocchi, avvocati)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea Deciziei Comisiei Europene C(2015)9526 final din 23 decembrie 2015, notificată reclamantei la 22 februarie 2016, privind ajutorul de stat SA.39451 (2015/C) (ex 2015/NN) pus în executare de Italia în favoarea Banca Tercas (Cassa di risparmio della provincia di Teramo S.p.A.);
—
în subsidiar, pentru motivele expuse în cadrul celui de al șaptelea motiv, anularea articolelor 2, 3 și 4 din decizia menționată mai sus;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Decizia în litigiu este aceeași cu cea care face obiectul cauzei T-98/16, Italia/Comisia.
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă șapte motive.
1.
Primul motiv se întemeiază pe încălcarea și aplicarea eronată de către Comisie a articolului 107 alineatul (1) TFUE și a articolului 296 TFUE pentru lipsa și/sau motivarea insuficientă în raport cu îndeplinirea necesară a cerințelor „resurse de stat” și „imputabilitate”, în măsura în care Comisia suprapune analiza criteriului resurselor de stat cu cea a caracterului imputabil și omite să verifice în mod autonom îndeplinirea cerinței resurselor de stat, element constitutiv al situației de fapt a ajutorului de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
2.
Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea și aplicarea eronată a articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât Comisia a constatat în mod eronat utilizarea resurselor de stat de către Fondo di Garanzia di Tutela dei Depositi (denumit în continuare „Fondul” sau „FITD”). Potrivit reclamantei, Comisia săvârșește o eroare vădită de apreciere, în măsura în care resursele FITD nu pot fi considerate, în lumina criteriilor exprese ale jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, sub control public sau la dispoziția statului italian. În opinia reclamantei, legiuitorul italian a lăsat la latitudinea autonomiei contractuale a sistemelor de garanție definirea obiectului, a conținutului și a modalităților concrete ale intervențiilor alternative rambursării depozitarilor. Intervențiile alternative prevăzute la articolul 29 din Statutul Fondului ar fi aplicabile în cazul în care ar fi previzibilă o sarcină inferioară celei acoperite de intervenție în cazul lichidării întreprinderii și ar răspunde în principal intereselor private ale băncilor din consorțiu, nefiind imputabile unui mandat public.
3.
Al treilea motiv se întemeiază pe încălcarea și aplicarea eronată a articolului 107 alineatul (1) TFUE, în măsura în care Comisia consideră măsurile luate în favoarea Tercas ca fiind imputabile statului italian. Se afirmă în această privință că intervenția a fost asumată voluntar de FITD, iar teza susținută de Comisie, care califică Banca d’Italia drept un organ de gestionare a resurselor (pretins) publice, este eronată și nu ia în considerare sensul efectiv al funcțiilor atribuite băncii centrale de ordinea juridică italiană. Activitatea desfășurată de Banca d’Italia ar avea ca obiectiv verificarea cerinței gestionării corecte și prudente a activităților, printr-o simplă analiză de regularitate și de legalitate, fără a aduce atingere opțiunilor care țin de autonomia privată a persoanelor în privința cărora Banca Italia își exercită controlul. În plus, indiciile concrete de intervenție ale autorităților publice evidențiate de Comisie în raport cu intervenția în favoarea Tercas ar fi în mod vădit inadecvate să susțină concluzia Comisiei.
4.
Al patrulea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE prin aplicarea eronată și falsă a criteriului operatorului privat într-o economie de piață. În această privință, se arată că Comisia nu a verificat dacă intervenția FITD îndeplinește un criteriu de raționalitate economică, în lumina factorilor avuți în vedere în mod strict de FITD într-o prognoză a posibilelor scenarii de intervenție. În special, se susține că Comisia nu a verificat dacă, în circumstanțe similare, un operator privat cu dimensiuni asemănătoare celor ale FITD ar fi efectuat operațiuni economice similare celor contestate. În sfârșit, excluderea costurilor de rambursare a depozitarilor din aplicarea testului investitorului privat – drept expresie a obligațiilor pe care statul și le-ar asuma în calitate de putere publică – nu ar fi justificată în speță și este contrară jurisprudenței recente a CJUE.
5.
Al cincilea motiv expune motivele pentru care Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a considerat măsurile în discuție drept incompatibile cu piața internă. În special, Comisia ar fi reținut eronat că devalorizarea datoriei subordonate, prevăzută ratione temporis exclusiv în propria comunicare bancară din 2013, constituie o cerință esențială pentru a se putea considera că măsurile sunt compatibile cu piața internă. În special, Comisia nu a luat în considerare imposibilitatea juridică de realizare a partajului obligațiilor de către titularii datoriei subordonate. În plus, Comisia a omis să aibă în vedere că costurile de intervenție fuseseră reduse considerabil prin măsuri semnificative de burden sharing. Compatibilitatea măsurilor ar rezulta și din planul privind restabilirea viabilității Tercas și din prezența unor măsuri destinate să limiteze pretinsa denaturare a concurenței produsă în urma intervenției FITD. Prin urmare, reclamanta invocă și o carență în investigație.
6.
Al șaselea motiv se întemeiază pe eroarea de fapt și calificarea juridică eronată săvârșite de Comisie prin faptul că a considerat constituită garanția de 30 de milioane de euro și că a considerat o astfel de măsură în același mod ca o subvenție nerambursabilă în beneficiul Tercas și, prin urmare, un ajutor de stat.
7.
Al șaptelea motiv se întemeiază, cu titlu subsidiar, pe încălcarea articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589, pentru faptul că Comisia a impus statului italian recuperarea ajutorului, independent de faptul că aceasta este contrară principiilor generale ale Uniunii referitoare la certitudinea juridică, la încrederea legitimă, precum și la proporționalitate.