11.7.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 251/36
Acțiune introdusă la 4 mai 2016 – Aristoteleio Panepistimio Thessalonikis/Comisia
(Cauza T-207/16)
(2016/C 251/42)
Limba de procedură: greaca
Părțile
Reclamant: Aristoteleio Panepistimio Thessalonikis (reprezentant: Christianos Vasileios Spiridon)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei de excludere a reclamantului;
—
anularea deciziei de înscriere și de activare în Sistemul de avertizare rapidă sau/și în Sistemul unic de detectare timpurie și de excludere adoptate în privința sa; și
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant.
Motivele și principalele argumente
Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamantul solicită anularea, în primul rând, a deciziei ordonatorului de credite competent și/sau a autorității contractante competente privind excluderea sa și, în al doilea rând, anularea deciziei ordonatorului de credite competent și/sau a autorității contractante competente prin care s-a solicitat sau s-a efectuat înscrierea și activarea de către Comisie a avizului de excludere care îl privește în Sistemul de avertizare rapidă (SAP) și/sau în Sistemul unic de detectare timpurie și de excludere (EDES), care sunt administrate de Comisia Europeană.
Reclamantul susține că actele atacate trebuie anulate pentru următoarele motive:
1.
În primul rând, ca urmare a încălcării normelor fundamentale de procedură.
2.
În al doilea rând, ca urmare a încălcării dispozițiilor Deciziei 2014/792/UE (1) privind sistemul de avertizare rapidă și a Regulamentului nr. 2015/1929 (2) privind Sistemul unic de detectare timpurie și de excludere, precum și a dreptului de a fi ascultat și a principiului proporționalității.
3.
În al treilea rând, ca urmare a încălcării principiilor generale ale bunei administrări și transparenței.
(1) 2014/792/UE: Decizia Comisiei din 13 noiembrie 2014 privind sistemul de avertizare rapidă utilizat de ordonatorii de credite ai Comisiei și de agențiile executive (JO L 329, p. 68).
(2) Regulamentul (UE, Euratom) 2015/1929 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 octombrie 2015 de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 286, p. 1).