10.10.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 371/9
Acțiune introdusă la 27 iunie 2016 – Dimos Athinaion/Comisia
(Cauza T-360/16)
(2016/C 371/10)
Limba de procedură: greaca
Părțile
Reclamantă: Dimos Athinaion (Municipalitatea Atena) (Atena, Grecia) (reprezentant: G. Georgakarakos, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea Regulamentului (UE) 2016/646 al Comisiei din 20 aprilie 2016 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 6) (1) și
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.
1.
Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 191 TFUE, care definește obiectivele politicii Uniunii în domeniul mediului.
2.
Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 37 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră dreptul la un nivel ridicat de protecție a mediului.
3.
Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 15 din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (2).
(1) JO 2016, L 109, p. 1.
(2) JO 2007, L 171, p. 1.
Full & Egal Universal Law Academy