24.10.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 392/42
Acțiune introdusă la 19 august 2016 – Spania/Comisia
(Cauza T-459/16)
(2016/C 392/56)
Limba de procedură: spaniola
Părțile
Reclamant: Regatul Spaniei (reprezentant: M. Sampol Pucurull, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
anularea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/1059 a Comisiei din 20 iunie 2016 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în măsura în care se referă la Regatul Spaniei, în ceea ce privește anumite ajutoare legate de suprafață și prin care se exclud 262 887 429,57 de euro;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă un motiv, împărțit în două aspecte.
1.
Reclamantul susține că corecția forfetară impusă de Comisie încalcă articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO 2005, L 209, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 193), precum și Liniile directoare din 1997 (documentul VI/5330/97), referitoare la condițiile care trebuie îndeplinite pentru impunerea unei corecții de 25 % sau de 10 %. Această încălcare implică o depășire a puterii de apreciere a Comisiei și încălcarea principiilor proporționalității și securității juridice.
—
În primul rând, autoritățile spaniole apreciază că diversele corecții forfetare încalcă articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1290/2005 al Consiliului coroborat cu Liniile directoare din 1997 și cu principiul proporționalității, întrucât Comisia nu a avut indicii temeinice și rezonabile pentru a ajunge la concluzia că trebuie să impună o corecție financiară de 25 %, în legătură cu pășunile împădurite în anii 2009-2013, cu excepția pășunilor împădurite din cinci Comunități Autonome în anul 2009, cu privire la care se consideră că este aplicabil articolul 73a alineatul (2a) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a eco-condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori (JO 2004, L 141, p. 18, Ediție specială, 03/vol. 56, p. 210).
Autoritățile spaniole contestă de asemenea aplicarea de către Comisie a unei corecții forfetare de 10 % pentru anii 2009-2013 pentru pășunile cu arbuști și pentru pășunile împădurite-izlaz în 2009.
—
În al doilea rând, autoritățile consideră că decizia atacată încalcă articolul 31 din Regulamentul nr. 1290/2005 coroborat cu principiile proporționalității și securității juridice, prin faptul că nu ia în considerare articolul 73a alineatul (2a) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 coroborat cu articolul 137 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003.
Full & Egal Universal Law Academy