10.10.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 371/24
Recurs introdus la 22 august 2016 de HI împotriva Hotărârii din 10 iunie 2016 a Tribunalului Funcției Publice în cauza F-133/15, HI/Comisia
(Cauza T-464/16 P)
(2016/C 371/26)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: HI (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: M. Velardo, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile
Recurenta solicită Tribunalului:
—
anularea Hotărârii din 10 iunie 2016 pronunțate în cauza F-133/15 și păstrarea cauzei spre soluționare;
—
cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Funcției Publice;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurenta invocă patru motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului Uniunii Europene în ceea ce privește obligația de motivare și dreptul la apărare, întrucât autoritatea împuternicită să facă numiri a Comisiei Europene nu ar fi precizat în mod detaliat motivele care îi justifică decizia de a aplica recurentei, cu titlu de sancțiune disciplinară, o retrogradare cu două grade în cadrul aceleiași grupe de funcții.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe încălcările dreptului Uniunii Europene pe care le-ar fi săvârșit Tribunalul Funcției Publice (denumit în continuare „TFP”) în ceea ce privește respectarea termenului rezonabil, a dreptului la apărare, precum și a obligației de motivare. Pe de altă parte, TFP ar fi denaturat faptele și mijloacele de probă.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe denaturarea faptelor și a mijloacelor de probă, precum și pe încălcarea dreptului Uniunii Europene și a articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pe care le-ar fi săvârșit TFP.
4.
Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității săvârșită de TFP.
Full & Egal Universal Law Academy