14.11.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 419/49
Recurs introdus la 7 septembrie 2016 de FV împotriva Hotărârii din 28 iunie 2016 a Tribunalului Funcției Publice în cauza F-40/15, FV/Consiliul
(Cauza T-639/16 P)
(2016/C 419/65)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: FV (Rhode-St-Genèse, Belgia) (reprezentant: L. Levi, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile
Recurenta solicită Tribunalului:
—
anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene din 28 iunie 2016 în cauza F-40/15;
—
în consecință, admiterea concluziilor prezentate de recurentă în primă instanță și, prin urmare
—
anularea raportului de evaluare întocmit pentru reclamantă pentru anul 2013;
—
obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.
—
Obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în ambele proceduri.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurenta invocă trei motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe împrejurarea că hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet de judecată rezultat dintr-o încălcare a articolului 27 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al TFP.
Recurenta consideră că încălcarea menționată se caracterizează prin faptul că Decizia 2016/454 a Consiliului din 22 martie 2016, privind numirea a trei judecători la Tribunalul Funcției Publice al Uniunii Europene este ea însăși afectată de un viciu de necompetență, de o încălcare a articolelor 257 și 281 TFUE, de o încălcare a anexei I la Protocolul nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, pe o încălcare a articolului 13 alineatul (2) TUE și pe o încălcare a Deciziei 2005/150/CE din 18 ianuarie 2015 privind condițiile și modalitățile ce reglementează prezentarea și prelucrarea candidaturilor în vederea numirii judecătorilor Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea controlului, efectuat de prima instanță, al erorii vădite de apreciere, pe încălcarea obligației de motivare care revine pârâtului, pe încălcarea obligației de motivare a primei instanțe, pr denaturarea dosarului și pe încălcarea ghidului de notare.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de solicitudine și pe denaturarea dosarului.
Full & Egal Universal Law Academy