12.12.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 462/29
Acțiune introdusă la 10 octombrie 2016 – Pfizer și Pfizer Santé Familiale/Comisia
(Cauza T-716/16)
(2016/C 462/38)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamante: Pfizer Ltd (Sandwich, Regatul Unit), Pfizer Santé Familiale (Paris, Franța) (reprezentanți: L. Catrain González, avocat, și E. Wright, barrister-at-law)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantele solicită Tribunalului:
—
anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1140 al Comisiei din 8 iulie 2016 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată (JO 2016, L 189, p. 1);
—
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantele invocă un singur motiv, susținând că, prin faptul că nu a urmărit ordinea exactă prevăzută de regulile generale de interpretare care figurează în capitolul A din prima parte a Nomenclaturii combinate pentru clasificarea mărfurilor, Comisia Europeană nu a respectat Nomenclatura combinată.
—
Comisia a săvârșit o eroare de drept aplicând regula generală 3 pentru clasificarea unei mărfi care nu ar putea fi clasificată la două sau mai multe poziții din Nomenclatura combinată și
—
Comisia a săvârșit o a doua eroare de drept, aplicând regula generală 3 litera (b) fără a aplica regula generală 3 litera (a), care acordă prioritate clasificării în cadrul pozițiilor mai specifice.