6.3.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 70/23
Acțiune introdusă la 28 decembrie 2016 – Collins/Parlamentul
(Cauza T-919/16)
(2017/C 070/32)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Jane Maria Collins (Hotham, Regatul Unit) (reprezentant: I. Anderson, avocat)
Pârât: Parlamentul European
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei Parlamentului European din 25 octombrie 2016 de a nu apăra privilegiile și imunitățile reclamantei,
—
pronunțarea cu privire la cererea reclamantei ca Parlamentul să îi apere privilegiile și imunitățile potrivit articolului 8 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene,
—
repararea prejudiciului moral suferit de reclamantă ca urmare a acelei decizii,
—
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.
1.
Primul motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului care decurge din neexaminarea de către Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European a probelor prezentate de reclamantă.
2.
Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului care decurge din nemotivarea corespunzătoare de către Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European și de către Parlamentul European însuși a deciziei de a nu apăra privilegiile și imunitățile reclamantei potrivit articolului 8 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene.
3.
Al treilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolelor 6 și 11 din Convenția europeană a drepturilor omului care decurge din neorganizarea de către Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European și de către Parlamentul European însuși a unei ședințe imparțiale.
4.
Al patrulea motiv se întemeiază pe o eroare de drept a Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului European și a Parlamentului European însuși.