14.1.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 16/6
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 14 noiembrie 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgerichtshof – Austria) – Danieli & C. Officine Meccaniche SpA și alții/Regionale Geschäftsstelle Leoben des Arbeitsmarktservice
(Cauza C-18/17) (1)
((Trimitere preliminară - Aderarea noilor state membre - Republica Croația - Măsuri tranzitorii - Libera prestare a serviciilor - Directiva 96/71/CE - Detașare de lucrători - Detașare a unor resortisanți croați și a unor resortisanți ai statelor terțe în Austria prin intermediul unei întreprinderi cu sediul în Italia))
(2019/C 16/06)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Verwaltungsgerichtshof
Părțile din procedura principală
Recurenți: Danieli & C. Officine Meccaniche SpA, Dragan Panic, Ivan Arnautov, Jakov Mandic, Miroslav Brnjac, Nicolai Dorassevitch, Alen Mihovic
Autoritatea intimată: Regionale Geschäftsstelle Leoben des Arbeitsmarktservice
Dispozitivul
1)
Articolele 56 și 57 TFUE, precum și alineatul (2) al capitolului 2 din anexa V la Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Croația, precum și adaptările la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și al Tratatului de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice trebuie interpretate în sensul că un stat membru este îndreptățit să restricționeze, prin cerința deținerii unui permis de muncă, detașarea lucrătorilor croați angajați de o întreprindere cu sediul în Croația, în cazul în care detașarea acestor lucrători intervine prin punerea lor la dispoziție, în sensul articolului 1 alineatul (3) litera (c) din Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, a unei întreprinderi cu sediul într-un alt stat membru, în vederea furnizării unei prestări de servicii de către această din urmă întreprindere în primul dintre aceste state membre.
2)
Articolele 56 și 57 TFUE trebuie interpretate în sensul că un stat membru nu este îndreptățit să impună ca resortisanții statelor terțe puși la dispoziția unei întreprinderi cu sediul într-un alt stat membru de către o altă întreprindere având de asemenea sediul în acest alt stat membru, în vederea furnizării unei prestări de servicii în primul dintre aceste state membre, să dețină un permis de muncă.
(1) JO C 144, 8.5.2017.
Full & Egal Universal Law Academy