17.9.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 328/12
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 25 iulie 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Conseil d'État – Franța) – Messer France SAS, fostă Praxair/Premier ministre, Commission de régulation de l’énergie, Ministre de l'Économie et des Finances, Ministre de l’Environnement, de l’Énergie et de la Mer
(Cauza C-103/17) (1)
([Trimitere preliminară - Armonizarea legislațiilor fiscale - Directiva 92/12/CEE - Articolul 3 alineatul (2) - Directiva 2003/96/CE - Articolele 3 și 18 - Impozitarea produselor energetice și a electricității - Accize - Existența unei alte taxe indirecte - Condiții - Reglementare națională care prevede o contribuție la serviciul public de electricitate - Noțiunea „scopuri specifice” - Respectarea unei rate minime de impozitare])
(2018/C 328/13)
Limba de procedură: franceza
Instanța de trimitere
Conseil d'État
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Messer France SAS, fostă Praxair
Pârâți: Premier ministre, Commission de régulation de l’énergie, Ministre de l'Économie et des Finances, Ministre de l’Environnement, de l’Énergie et de la Mer
Dispozitivul
1)
Articolul 18 alineatul (10) al doilea paragraf din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 23 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității trebuie să fie interpretat în sensul că, până la 1 ianuarie 2009, respectarea ratelor minime de impozitare stabilite de această directivă constituia, dintre normele privind impozitarea electricității prevăzute de dreptul Uniunii, singura obligație care se impunea Republicii Franceze.
2)
Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse trebuie să fie interpretat în sensul că introducerea unei alte taxe indirecte pe electricitate nu este condiționată de punerea în aplicare a unei accize armonizate și că, întrucât o taxă precum cea în discuție în litigiul principal nu constituie o astfel de acciză, conformitatea acesteia cu Directivele 92/12 și 2003/96 trebuie să fie apreciată în raport cu condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 92/12 referitoare la existența altor taxe indirecte în scopuri specifice.
3)
Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 92/12 trebuie să fie interpretat în sensul că o taxă precum cea în cauză în litigiul principal poate fi calificată drept „altă taxă indirectă”, având în vedere obiectivul său de mediu care vizează finanțarea costurilor suplimentare legate de obligația de achiziționare a energiei verzi, cu excluderea obiectivelor de coeziune teritorială și socială precum egalizarea tarifară geografică și reducerea prețului electricității pentru gospodăriile aflate într o situație precară și a obiectivelor sale pur administrative, în special finanțarea costurilor inerente funcționării administrative a autorităților sau a instituțiilor publice precum Mediatorul național în domeniul energiei și Casa de Economii și Consemnațiuni, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere a respectării normelor de impozitare aplicabile accizelor.
4)
Dreptul Uniunii trebuie să fie interpretat în sensul că contribuabilii în cauză pot solicita o rambursare parțială a unei taxe precum cea în discuție în litigiul principal proporțional cu partea din veniturile obținute din această taxă afectată unor scopuri nespecifice, cu condiția ca taxa să nu fi fost repercutată de acești contribuabili asupra propriilor lor clienți, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
(1) JO C 161, 22.5.2017.