1.10.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 352/9
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesverwaltungsgericht – Germania) – Nefiye Yön/Landeshauptstadt Stuttgart
(Cauza C-123/17) (1)
((Trimitere preliminară - Asociere CEE-Turcia - Decizia nr. 2/76 - Articolul 7 - Clauza de standstill - Drept de ședere al membrilor familiei unui lucrător turc - Obligația de a obține o viză pentru admisia pe teritoriul unui stat membru))
(2018/C 352/12)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesverwaltungsgericht
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Nefiye Yön
Pârâtă: Landeshauptstadt Stuttgart
cu participarea: Vertreter des Bundesinteresses beim Bundesverwaltungsgericht
Dispozitivul
Articolul 7 din Decizia nr. 2/76 din 20 decembrie 1976 adoptată de Consiliul de asociere înființat prin acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia, care a fost semnat la 12 septembrie 1963 la Ankara de Republica Turcia, pe de o parte, precum și de statele membre ale CEE și de Comunitate, pe de altă parte, și care a fost încheiat, aprobat și confirmat în numele acesteia din urmă prin Decizia 64/732/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1963, trebuie interpretat în sensul că o măsură de drept național precum cea în discuție în litigiul principal, introdusă în cursul perioadei cuprinse între 20 decembrie 1976 și 30 noiembrie 1980, care condiționează eliberarea unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei către resortisanții statelor terțe care sunt membri ai familiei unui lucrător turc cu reședința legală în statul membru în cauză de obținerea de către acești resortisanți, înainte de intrarea pe teritoriul național, a unei vize în scopul reîntregirii menționate, constituie o „nouă restricție” în sensul acestei dispoziții. O astfel de măsură poate fi totuși justificată pentru motive care țin de un control efectiv al migranților și al ghidării fluxurilor migratorii, dar nu poate fi admisă decât în măsura în care modalitățile de punere în aplicare a acesteia nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit, ceea ce este de competența instanței de trimitere să verifice.
(1) JO C 318, 25.9.2017.
Full & Egal Universal Law Academy