11.3.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 93/10
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 16 ianuarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione – Italia) – Stefano Liberato/Luminita Luisa Grigorescu
(Cauza C-386/17) (1)
([Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie civilă - Competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de obligații de întreținere - Regulamentul (CE) nr. 44/2001 - Articolul 5 punctul 2 - Articolul 27 - Articolul 35 alineatul (3) - Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești - Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 - Articolul 19 - Litispendență - Articolul 22 litera (a) - Articolul 23 litera (a) - Refuz al recunoașterii unor hotărâri în caz de caracter vădit contrar ordinii publice - Articolul 24 - Interzicerea controlului competenței instanței judecătorești de origine - Motiv de refuz al recunoașterii întemeiat pe o nerespectare a normelor de litispendență - Inexistență])
(2019/C 93/12)
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Corte suprema di cassazione
Părțile din procedura principală
Recurent: Stefano Liberato
Intimată: Luminita Luisa Grigorescu
Dispozitivul
Normele de litispendență care figurează la articolul 27 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială și la articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 trebuie interpretate în sensul că, atunci când, în cadrul unui litigiu în materie matrimonială, a răspunderii părintești sau de obligații de întreținere, instanța sesizată în al doilea rând adoptă, cu nerespectarea acestor norme, o hotărâre rămasă definitivă, ele se opun ca instanțele din statul membru în care se află prima instanță sesizată să refuze, pentru acest unic motiv, să recunoască această hotărâre. În special, această încălcare nu poate justifica, în sine, nerecunoașterea hotărârii respective pentru motivul caracterului său vădit contrar ordinii publice a acestui stat membru.
(1) JO C 338, 9.10.2017.
Full & Egal Universal Law Academy