1.10.2018
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 352/15
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Tallinna Ringkonnakohus – Estonia) – Coöperatieve Vereniging SNB-REACT U.A./Deepak Mehta
(Cauza C-521/17) (1)
((Trimitere preliminară - Proprietate intelectuală și industrială - Directiva 2004/48/CE - Articolul 4 - Calitatea pentru a exercita o acțiune în justiție a unui organism de reprezentare colectivă a titularilor de mărci - Directiva 2000/31/CE - Articolele 12-14 - Răspunderea unui prestator de servicii de locațiune și de înregistrare de adrese IP care permite utilizarea anonimă a unor nume de domenii și a unor pagini de internet))
(2018/C 352/19)
Limba de procedură: estona
Instanța de trimitere
Tallinna Ringkonnakohus
Părțile din procedura principală
Apelantă: Coöperatieve Vereniging SNB-REACT U.A.
Intimat: Deepak Mehta
Dispozitivul
1)
Articolul 4 litera (c) din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală trebuie interpretat în sensul că statele membre sunt obligate să recunoască unui organism de reprezentare colectivă a unor titulari de mărci precum cel în discuție în litigiul principal calitatea procesuală necesară pentru a solicita în nume propriu aplicarea mijloacelor de reparație prevăzute de această directivă în vederea protejării drepturilor titularilor respectivi, precum și calitatea pentru a exercita o acțiune în justiție în nume propriu în vederea valorificării drepturilor menționate, cu condiția ca acest organism să fie considerat de legislația națională ca având un interes direct în apărarea unor asemenea drepturi și ca legislația respectivă să îi permită să stea în judecată în acest scop, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
2)
Articolele 12-14 din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic) trebuie interpretate în sensul că limitările de răspundere pe care le prevăd sunt aplicabile prestatorului unui serviciu de locațiune și de înregistrare de adrese IP care permite exploatarea în mod anonim a unor nume de domenii de internet precum cel în discuție în litigiul principal numai dacă acest serviciu aparține uneia dintre categoriile de servicii prevăzute la articolele respective și îndeplinește toate condițiile corespunzătoare, în măsura în care activitatea unui asemenea prestator are caracter pur tehnic, automat și pasiv, ceea ce implică faptul că el nici nu cunoaște, nici nu controlează informațiile transmise sau stocate de clienții săi, și în măsura în care el nu joacă un rol activ oferindu-le acestora din urmă posibilitatea de a-și optimiza activitatea de vânzare online, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
(1) JO C 382, 13.11.2017.
Full & Egal Universal Law Academy