8.4.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 131/9
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 6 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden — Țările de Jos) — NK, curateur aux faillites de PI Gerechtsdeurwaarderskantoor BV et PI/BNP Paribas Fortis NV
(Cauza C-535/17) (1)
(Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie civilă - Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială - Regulamentele (CE) nr. 44/2001 și (CE) nr. 1346/2000 - Domeniile de aplicare respective - Falimentul unui executor judecătoresc - Acțiune formulată de lichidatorul însărcinat cu administrarea și lichidarea masei credale)
(2019/C 131/10)
Limba de procedură: neerlandeza
Instanța de trimitere
Hoge Raad der Nederlanden
Părțile din procedura principală
Reclamant: NK, curateur aux faillites de PI Gerechtsdeurwaarderskantoor BV et PI
Pârâtă: BNP Paribas Fortis NV
Dispozitivul
Articolul 1 alineatul (1) și alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că o acțiune cum este cea în discuție în litigiul principal, având ca obiect o cerere de despăgubiri pentru răspundere delictuală sau cvasidelictuală, introdusă de lichidator în cadrul unei proceduri de insolvență și al cărei rezultat, în cazul admiterii acțiunii, se adaugă la masa credală, se încadrează în noțiunea „materie civilă și comercială”, în sensul alineatului (1) al acestei dispoziții, și intră, în consecință, în domeniul de aplicare material al regulamentului menționat.
(1) JO C 412, 4.12.2017.
Full & Egal Universal Law Academy