12.8.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 270/7
Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 20 iunie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Berlin — Germania) — ExxonMobil Production Deutschland GmbH/Bundesrepublik Deutschland
(Cauza C-682/17) (1)
(Trimitere preliminară - Mediu - Directiva 2003/87/CE - Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră - Instalație de tratare a gazelor naturale - Recuperarea sulfului - „Procesul Claus” - Generare de energie electrică într-o stație auxiliară - Producere de căldură - Emisie de dioxid de carbon (CO2) inerent - Articolul 2 alineatul (1) - Domeniu de aplicare - Anexa I - Activitate de „ardere a combustibililor” - Articolul 3 litera (u) - Noțiunea de „producător de energie electrică” - Articolul 10a alineatele (3) și (4) - Regim tranzitoriu de alocare armonizată a cotelor de emisie cu titlu gratuit - Decizia 2011/278/UE - Domeniu de aplicare - Articolul 3 litera (c) - Noțiunea de „subinstalație a căldurii de referință”)
(2019/C 270/08)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Verwaltungsgericht Berlin
Părțile din procedura principală
Reclamantă: ExxonMobil Production Deutschland GmbH
Pârâtă: Bundesrepublik Deutschland
Dispozitivul
1)
Articolul 3, litera (u) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009, trebuie interpretat în sensul că o instalație precum cea în discuție în litigiul principal, care produce, în cadrul activității sale de „ardere a combustibililor în instalații cu o putere termică nominală totală de peste 20 [megawați (MW)]”, prevăzută în anexa I la această directivă, energie electrică destinată în principal utilizării pentru nevoile sale proprii, trebuie considerată un „producător de energie electrică” în sensul acestei dispoziții, din moment ce această instalație, pe de o parte, desfășoară simultan o activitate de fabricare a unui produs care nu intră sub incidența acestei anexe și, pe de altă parte, transferă în mod continuu, cu titlu oneros, o parte, fie chiar redusă, din energia electrică produsă în rețeaua publică de energie electrică, la care respectiva instalație trebuie să fie racordată în permanență din motive tehnice.
2)
Articolul 3 litera (c) din Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87 trebuie interpretat în sensul că o instalație precum cea în discuție în litigiul principal, în măsura în care trebuie considerată un „producător de energie electrică” în sensul articolului 3 litera (u) din Directiva 2003/87, nu este îndreptățită să i se aloce cote de emisie cu titlu gratuit pentru căldura produsă în cadrul activității sale de „ardere a combustibililor în instalații cu o putere termică nominală totală de peste 20 MW”, prevăzută în anexa I la această directivă, atunci când această căldură este utilizată în alte scopuri decât producția de energie electrică, din moment ce o asemenea instalație nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 10a alineatele (4) și (8) din directiva menționată.
(1) JO C 112, 26.3.2018.
Full & Egal Universal Law Academy