31.7.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 249/14
Ordonanța Curții (Camera a șasea) din 11 mai 2017 (cerere de decizie preliminară formulată de Fővárosi Törvényszék – Ungaria) – Bericap Záródástechnikai Cikkeket Gyártó Bt./Nemzetgazdasági Minisztérium
(Cauza C-53/17) (1)
([Trimitere preliminară - Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții - Ajutoare acordate de statele membre - Derogări de la interzicerea ajutoarelor - Ajutoare care pot fi considerate compatibile cu piața internă - Regulamentul (CE) nr. 800/2008 - Definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii - Întreprinderi afiliate - Întreprinderi care își exercită activitățile pe aceeași piață și care aparțin aceluiași grup de întreprinderi global deținut de membrii aceleiași familii - Noțiunea „grup de persoane fizice care acționează în mod concertat”])
(2017/C 249/21)
Limba de procedură: maghiara
Instanța de trimitere
Fővárosi Törvényszék
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Bericap Záródástechnikai Cikkeket Gyártó Bt.
Pârât: Nemzetgazdasági Minisztérium
Dispozitivul
Articolul 3 alineatul (3) din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor [107 și 108 TFUE] (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare) trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate „afiliate”, în sensul acestei dispoziții, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice existente între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alineatul (3) primul paragraf din această anexă. Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alineatul (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul anexei I din Regulamentul nr. 800/2008.
(1) JO C 144, 8.5.2017.
Full & Egal Universal Law Academy