11.12.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 424/16
Ordonanța Curții (Camera a șasea) din 19 octombrie 2017 (cerere de decizie preliminară formulată de Supremo Tribunal de Justiça – Portugalia) – Sportingbet PLC, Internet Opportunity Entertainment Ltd/Santa Casa da Misericórdia de Lisboa
(Cauza C-166/17) (1)
([Trimitere preliminară - Articolul 56 TFUE - Libera prestare a serviciilor - Restricții - Exploatare a jocurilor de noroc prin intermediul unor site-uri internet - Reglementare națională care prevede un monopol de stat - Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții - Întrebare identică cu o întrebare asupra căreia Curtea s-a pronunțat deja sau al cărei răspuns poate fi în mod clar dedus din jurisprudență - Articolul 102 și articolul 106 alineatul (1) TFUE - Abuz de poziție dominantă - Reglementare națională care interzice publicitatea privind jocurile de noroc, cu excepția celor organizate de un operator unic supus unui control strict din partea autorităților publice căruia i-a fost conferit dreptul exclusiv de a le organiza - Articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții - Întrebare vădit inadmisibilă])
(2017/C 424/23)
Limba de procedură: portugheza
Instanța de trimitere
Supremo Tribunal de Justiça
Părțile din procedura principală
Reclamante: Sportingbet PLC, Internet Opportunity Entertainment Ltd
Pârâtă: Santa Casa da Misericórdia de Lisboa
Dispozitivul
1)
Articolul 56 TFUE nu se opune reglementării unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care interzice ca operatori stabiliți în alte state membre să organizeze jocuri de noroc prin intermediul unui site internet, în condițiile în care conferă o exclusivitate pentru exploatarea acestora în favoarea unui operator unic supus unui control strict din partea autorităților publice.
2)
Articolul 56 TFUE nu se opune reglementării unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care interzice publicitatea privind jocurile de noroc cu excepția jocurilor organizate de un operator unic căruia i-a fost conferit dreptul exclusiv de a le organiza.
3)
Prima, a cincea, a șasea, precum și a opta-a zecea întrebare adresată de Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă, Portugalia) sunt vădit inadmisibile.
(1) JO C 202, 26.6.2017.
Full & Egal Universal Law Academy