CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
GIOVANNI PITRUZZELLA
prezentate la 10 aprilie 2019 ( 1 )
Cauza C‑709/17 P
Comisia Europeană
împotriva
Kolachi Raj Industrial (Private) Ltd
„Recurs – Dumping – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/776 – Importurile de biciclete expediate din Cambodgia, din Pakistan și din Filipine – Extinderea la aceste importuri a taxei antidumping definitive instituite pentru importurile de biciclete originare din China – Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 – Articolul 13 – Circumvenție – Operațiuni de asamblare – Proveniență directă și indirectă a pieselor în cauză – Norme care guvernează dovada circumvenției”
1.
Realitatea economică actuală se caracterizează printr‑o globalizare în creștere a comerțului internațional, care oferă companiilor din ce în ce mai mult posibilitatea relocării în diferite țări a producției de bunuri, în special a celor cu conținut tehnologic redus. Într‑un astfel de context economic global, devine tot mai important pentru Uniunea Europeană să dispună de instrumente de protecție comercială apte să răspundă în mod efectiv provocărilor pe care le ridică un astfel de mediu de afaceri prin asigurarea unei protecții eficiente a industriei Uniunii împotriva importurilor de produse care fac obiectul dumpingului. Printre aceste instrumente, normele împotriva circumvenției joacă un rol fundamental pentru a asigura eficacitatea măsurilor antidumping adoptate de Uniune.
2.
În prezenta cauză, Curtea se confruntă pentru prima dată cu practici complexe de circumvenție constând în operațiuni de asamblare succesive și multiple care au loc în diferite țări terțe. Problema fundamentală pe care o ridică această cauză este de a ști în ce mod instituțiile Uniunii pot dovedi existența unei circumvenții atunci când se confruntă cu astfel de practici.
3.
Această problemă este ridicată în cadrul unei proceduri de recurs introduse de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 10 octombrie 2017, Kolachi Raj Industrial/Comisia (T‑435/15 ( 2 ), denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a anulat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/776 ( 3 ) (denumit în continuare „regulamentul în litigiu”) de extindere a taxei antidumping definitive instituite asupra importurilor de biciclete originare din China la importurile de biciclete expediate în special din Pakistan, în măsura în care acesta se referă la societatea Kolachi Raj Industrial (Private) Ltd (denumită în continuare „Kolachi”).
4.
Prezenta cauză are, așadar, o importanță deosebită în cadrul reglementării antidumping a Uniunii, întrucât va permite Curții să stabilească pentru prima dată cerințele de probă care le sunt impuse instituțiilor Uniunii în cazul unor practici complexe de circumvenție.
I. Cadrul juridic
5.
La data faptelor aflate la originea litigiului, dispozițiile care guvernau adoptarea de către Uniune a unor măsuri antidumping figurau în Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 ( 4 ).
6.
Articolul 13 din acest regulament privește circumvențiile și avea următorul cuprins:
„(1) Taxele antidumping instituite în temeiul prezentului regulament se pot aplica și importurilor de produse similare ce provin din țări terțe, cărora li s‑au adus mici modificări sau care nu au fost modificate, precum și importurilor de produse similare cărora li s‑au adus mici modificări sau părți ale acestor produse care provin dintr‑o țară care face obiectul măsurilor, atunci când are loc o circumvenție a măsurilor în vigoare. […] Circumvenția se definește ca o modificare a configurației schimburilor comerciale între țările terțe și [Uniune] sau între întreprinderi din țara care face obiectul măsurilor și [Uniune], care decurge din practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei, fiind dovedit că există prejudiciu sau că efectele corective ale taxei sunt compromise în ceea ce privește prețul și/sau cantitățile de produse similare și unde există probe privind existența unui dumping în legătură cu valorile normale stabilite anterior pentru produsul similar, dacă este necesar în conformitate cu prevederile articolului 2.
Practicile, operațiunile sau prelucrările menționate în primul subparagraf includ, printre altele, […] în cazurile prevăzute la alineatul (2), operațiunile de asamblare efectuate în [Uniune] sau într‑o țară terță.
(2) Se consideră că o operațiune de asamblare în [Uniune] sau într‑o țară terță reprezintă o circumvenție a măsurilor în vigoare atunci când:
(a)
operațiunea a început sau s‑a intensificat semnificativ de la sau chiar înainte de începerea anchetei antidumping și când piesele în cauză provin din țara care face obiectul măsurilor și
(b)
piesele constituie 60 % sau mai mult din valoarea totală a pieselor produsului asamblat; cu toate acestea, nu se consideră în niciun caz că există circumvenție atunci când valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere este mai mare de 25 % din costul de fabricație și
(c)
efectele corective ale taxei sunt compromise în ceea ce privește prețurile și/sau cantitățile produsului similar asamblat și există dovada unui dumping în raport cu valorile normale stabilite anterior pentru produsele similare.
(3) Se deschide o anchetă, în temeiul prezentului articol, la inițiativa Comisiei sau la cererea unui stat membru sau a oricărei părți interesate, pe baza unor elemente de probă suficiente în ceea ce privește factorii menționați la alineatul (1). […]
Anchetele sunt efectuate de către Comisie. Comisia poate fi sprijinită de autoritățile vamale și ancheta este finalizată în termen de nouă luni.
În cazul în care faptele stabilite definitiv justifică extinderea măsurilor, acest lucru este decis de către Comisie […]
[…]
(5) Nicio dispoziție a prezentului articol nu reprezintă un obstacol în aplicarea normală a dispozițiilor în vigoare în domeniul taxelor vamale.”
II. Istoricul cauzei și regulamentul în litigiu
7.
Istoricul cauzei și regulamentul în litigiu sunt prezentate la punctele 1-19 și, respectiv, 20-27 din hotărârea atacată, la care facem trimitere pentru mai multe detalii.
8.
În scopul prezentei proceduri, ne limităm să amintim că, deja în anul 1993, Uniunea a impus o taxă antidumping la importurile de biciclete originare din China care a făcut ulterior obiectul unei reexaminări în repetate rânduri și a fost menținută în cele din urmă, în anul 2013, la 48,5 % ( 5 ).
9.
În anul 2013, în urma unei anchete inițiale privind circumvenția, Uniunea a extins, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 501/2013 ( 6 ), această taxă antidumping la importurile de biciclete expediate din Indonezia, din Malaysia, din Sri Lanka și din Tunisia.
10.
Sesizată cu o nouă plângere în anul 2014, Comisia a deschis o a doua anchetă împotriva circumvenției care privea, de această dată, eventuala circumvenție a măsurilor antidumping instituite în anul 2013 asupra importurilor de biciclete chinezești prin importul de biciclete expediate din Cambodgia, din Pakistan și din Filipine.
11.
În ceea ce privește în mod specific Pakistanul, Kolachi, singurul producător de biciclete din această țară, a participat la această a doua anchetă. Ancheta a arătat că Kolachi nu fabrica piese de bicicletă în Pakistan, ci le achiziționa din Sri Lanka și din China în scopul de a asambla biciclete în Pakistan ( 7 ). Majoritatea furnizorilor Kolachi erau societăți din Sri Lanka care făceau parte din grupul căruia îi aparținea și aceasta – al cărui proprietar era o persoană de origine chineză – și în cazul cărora se constatase deja că participaseră la activități de circumvenție a dreptului antidumping instituit de Uniune la importul de biciclete chinezești ( 8 ). De asemenea, ancheta a arătat, pe de o parte, că furnizorul de la care Kolachi achiziționa cea mai mare parte (93 %) a pieselor de bicicletă utilizate în operațiunile sale de asamblare în Pakistan, și anume societatea Flying Horse Pvt Ltd, era un intermediar care achiziționa un volum important al acestor piese de la un fabricant de piese de bicicletă stabilit în Sri Lanka și, pe de altă parte, că acest fabricant era nimeni altul decât societatea Great Cycles Pvt Ltd, una dintre societățile menționate aflate în legătură cu Kolachi. Din anchetă a rezultat că cea mai mare parte a pieselor importate din Sri Lanka achiziționate de la Flying Horse fuseseră produse de Great Cycles prin utilizarea într‑o măsură destul de semnificativă de materiale chinezești. Comisia a constatat de asemenea că existau o serie de anomalii care au pus la îndoială raporturile dintre Flying Horse și Kolachi ( 9 ).
12.
La 18 mai 2015, Comisia a adoptat regulamentul în litigiu prin care a extins taxa antidumping definitivă de 48,5 % aplicabilă importurilor de biciclete originare din China la importurile de biciclete expediate, printre altele, din Pakistan, indiferent dacă acestea fuseseră sau nu declarate ca fiind originare din această țară ( 10 ).
III. Procedura din fața Tribunalului și hotărârea atacată
13.
Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 29 iulie 2015, Kolachi a introdus o acțiune în anularea regulamentului în litigiu în măsura în care acesta o privește. În cursul procedurii în fața Tribunalului, a fost admisă cererea de intervenție formulată de European Bicycle Manufacturers Association (EBMA) în susținerea concluziilor Comisiei ( 11 ).
14.
În susținerea acțiunii sale în anulare, Kolachi a invocat un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază. În primul aspect al motivului său unic, Kolachi a contestat analiza Comisiei privind caracterul probant insuficient al certificatelor de origine „formular A” pe care Kolachi le‑a furnizat pe parcursul anchetei în scopul de a demonstra că piesele realizate de Great Cycles erau în mod efectiv originare din Sri Lanka. În regulamentul în litigiu, Comisia a respins aceste formulare din cauza mai multor incoerențe. În al doilea aspect al motivului unic, Kolachi a invocat aplicarea eronată de către Comisie a articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază, drept normă de origine, unor operațiuni de fabricare de piese de biciclete în Sri Lanka, în condițiile în care ancheta se referea la o eventuală circumvenție în Pakistan.
15.
În hotărârea atacată, Tribunalul a elaborat un raționament în două etape.
16.
Într‑o primă etapă, la punctele 77-93 din hotărârea atacată, Tribunalul a determinat normele care guvernează dovada condițiilor prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază pentru a constata existența operațiunilor de asamblare care constituie practici de circumvenție.
17.
Astfel, pe baza principiilor enunțate în Hotărârea din 26 septembrie 2000, Starway/Consiliul (T‑80/97, EU:T:2000:216, denumită în continuare „Hotărârea Starway”), Tribunalul a considerat, la punctul 83 din hotărârea atacată, că, deși, ca regulă generală, este suficient să se facă trimitere la simpla „proveniență” a pieselor utilizate pentru asamblarea produsului final în vederea aplicării articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază, se poate dovedi necesar, în caz de dubiu, să se verifice dacă piesele „provenite” dintr‑o țară terță sunt de fapt originare dintr‑o altă țară.
18.
În continuare, la punctele 84 și 85 din hotărârea atacată, Tribunalul a interpretat expresia „provin din” utilizată la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază în sensul că aceasta trebuie înțeleasă ca referindu‑se la „importuri”.
19.
Pe acest temei, la punctele 86 și 87 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, în măsura în care minimum 47 % din piesele utilizate pentru asamblarea bicicletelor în Pakistan erau importate din Sri Lanka după ce au fost fabricate în această țară, aceste piese puteau fi considerate ca „provenind” din Sri Lanka și a considerat în continuare că această constatare nu împiedica însă Comisia să verifice, în caz de dubii, dacă piesele „provenite” din Sri Lanka erau în realitate originare din țara care face obiectul măsurilor, în speță China.
20.
Pe baza acestei interpretări a articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază, într‑o a doua etapă, Tribunalul și‑a propus să verifice, la punctele 94-119 din hotărârea atacată, dacă Comisia ar fi putut concluziona, fără a săvârși o eroare de drept, că piesele de biciclete din Sri Lanka erau de fapt de origine chineză.
21.
Astfel, la punctele 94-106 de hotărârea atacată, Tribunalul a respins primul aspect al motivului unic al Kolachi privind forța probantă a certificatelor de origine „formular A”. Această parte din hotărârea atacată nu face obiectul recursului.
22.
În schimb, la punctele 107-119 din hotărârea atacată, Tribunalul a admis al doilea aspect al motivului unic al Kolachi și a constatat săvârșirea de către Comisie a unei erori de drept atunci când a aplicat „prin analogie” articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază în cazul pieselor de bicicletă achiziționate în Sri Lanka în scopul de a verifica originea lor în cadrul unor operațiuni de asamblare în Pakistan. Astfel, potrivit Tribunalului, procedând în acest mod, pe de o parte, Comisia ar fi analizat în realitate dacă fabricarea pieselor de bicicletă în Sri Lanka eluda măsurile antidumping aplicate bicicletelor originare din China, fapt care nu făcea însă obiectul anchetei în cauză. Pe de altă parte, aceasta ar fi aplicat „prin analogie” o dispoziție – articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază – care, întrucât nu constituia o normă de origine, nu putea fi aplicată pentru a determina originea unui produs.
23.
În consecință, Tribunalul a anulat regulamentul în litigiu în ceea ce privește Kolachi.
IV. Concluziile părților
24.
La 8 decembrie 2017, Comisia a declarat recurs împotriva hotărârii atacate. Prin intermediul acestui recurs, Comisia solicită Curții anularea hotărârii atacate, respingerea acțiunii din primă instanță și obligarea Kolachi la plata cheltuielilor de judecată sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și amânarea pronunțării cu privire la cheltuielile de judecată în fața celor două instanțe.
25.
În memoriul în răspuns, Kolachi solicită Curții respingerea recursului în integralitate sau, în subsidiar, corectarea hotărârii atacate și confirmarea dispozitivului acesteia. De asemenea, aceasta solicită obligarea Comisiei la plata propriilor cheltuieli de judecată efectuate în cadrul recursului, precum și a cheltuielilor efectuate de Kolachi, și obligarea EBMA la plata propriilor cheltuieli de judecată efectuate în cadrul recursului.
26.
EBMA solicită Curții anularea hotărârii atacate, respingerea acțiunii în primă instanță și obligarea Kolachi la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, amânarea pronunțării cu privire la cheltuielile de judecată în fața primei instanțe și obligarea Kolachi la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de recurs.
V. Analiza recursului
A. Scurt rezumat al argumentelor părților
27.
În susținerea recursului, Comisia, susținută de EBMA, invocă un motiv unic, împărțit în două aspecte, întemeiat pe erori de drept în interpretarea articolului 13 din regulamentul de bază. Acest motiv privește punctele 83-93 și 107-119 din hotărârea atacată.
28.
Comisia se referă în special la interpretarea reținută de Tribunal ( 12 ) care ar fi stabilit în esență o prezumție în virtutea căreia s‑ar considera că o piesă „provine” dintr‑o țară, în sensul articolului 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază, numai în cazul în care este importată din această țară, cu alte cuvinte atunci când a fost expediată din țara respectivă, cu excepția cazului în care Comisia dovedește că această piesă „este originară” din țara care face obiectul măsurii antidumping.
29.
În cadrul primului aspect al motivului unic, Comisia susține că această interpretare este eronată, întrucât implică faptul că „proveniența” pieselor utilizate pentru asamblare nu poate fi demonstrată prin alte mijloace decât normele de origine, fapt care nu ar avea niciun temei în textul articolului 13 din regulamentul de bază și ar fi contrar voinței legiuitorului atunci când a adoptat regimul împotriva circumvenției. Această dispoziție ar introduce astfel un regim juridic distinct și independent de normele de origine. În plus, interpretarea reținută de Tribunal ar reduce eficacitatea instrumentului împotriva circumvenției. Astfel, criteriile stabilite de normele de origine ar trebui să fie verificate pentru fiecare piesă individuală, ceea ce ar fi imposibil în contextul unei anchete împotriva circumvenției.
30.
În cadrul celui de al doilea aspect, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în măsura în care interpretarea acestuia cu privire la articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază conține o restricție privind tipul de elemente de probă pe care le poate utiliza pentru a demonstra „proveniența” pieselor utilizate pentru operațiunile de asamblare din țări care fac obiectul măsurilor antidumping, interzicându‑i să furnizeze această dovadă printr‑un alt mijloc decât normele de origine.
31.
Kolachi contestă argumentele Comisiei. În ceea ce privește primul aspect, aceasta subliniază că nici regulamentul de bază, nici regulamentele anterioare nu definesc termenul „provenite”. Astfel, această noțiune nu ar fi una autonomă, ci ar trebui să fie interpretată în lumina unor concepte similare din legislația Uniunii, printre care noțiunea vamală „origine”, ceea ce ar rezulta, de altfel, din articolul 13 alineatul (5) din regulamentul de bază.
32.
În plus, Comisia ar interpreta eronat hotărârea atacată. Tribunalul nu s‑ar fi pronunțat cu privire la demonstrarea provenienței, ci cu privire la posibilitatea Comisiei de „a verifica” originea pieselor. Tribunalul nu ar fi limitat astfel mijloacele de care dispune Comisia și nici nu ar fi considerat că noțiunea „proveniență” se întemeiază pe normele de origine. În orice caz, normele de origine, astfel cum au fost concepute de reglementarea vamală, ar constitui criteriul adecvat pentru a stabili „proveniența” pieselor. O astfel de interpretare ar fi confirmată de obligațiile Uniunii în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). În schimb, pragurile stabilite la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază nu ar fi relevante pentru determinarea originii unei piese. În plus, nu s‑ar fi dovedit nicidecum că interpretarea reținută de Tribunal reduce eficacitatea normelor împotriva circumvenției.
33.
În ceea ce privește al doilea aspect, Kolachi susține că, în lipsa unei dispoziții exprese privind utilizarea criteriilor care figurează la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază pentru stabilirea originii pieselor, o astfel de utilizare nu ar fi permisă. Întrucât această dispoziție reprezintă o excepție de la regimul general în materie de impunere a taxelor antidumping, aceasta ar trebui interpretată în mod strict. În plus, nicio legătură logică nu s‑ar putea stabili între criteriile care figurează la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază și determinarea provenienței pieselor în cauză.
34.
În subsidiar, în ipoteza în care ar concluziona că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept, Kolachi solicită Curții să efectueze o substituire a motivelor, înlocuind, în hotărârea atacată, referirile la originea pieselor cu o referire la proveniența acestora.
B. Apreciere
1. Observații introductive
35.
Recursul Comisiei, susținut de EBMA, are ca obiect atât concluzia Tribunalului de la punctele 107-119 din hotărârea atacată, potrivit căreia Comisia a săvârșit o eroare de drept prin aplicarea „prin analogie” a articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază în ceea ce privește piesele achiziționate în Sri Lanka, cât și premisa teoretică/interpretativă pe care se bazează această constatare, și anume analiza efectuată de Tribunal la punctele 83 și 93 din hotărârea menționată cu privire la normele care guvernează dovada condițiilor prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază pentru a se putea constata existența unor operațiuni de asamblare care constituie practici de circumvenție.
36.
Înainte de a analiza argumentele referitoare la motivul unic invocat de Comisie împotriva hotărârii atacate, considerăm oportun să reamintim anumite principii privind reglementarea Uniunii în materie de circumvenție, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudență.
2. Reglementarea Uniunii în materie de circumvenție în lumina jurisprudenței
37.
Mai întâi, trebuie arătat că reglementarea împotriva circumvenției a Uniunii conținută în regulamentul de bază nu își găsește fundamentul în codul antidumping din anul 1994 ( 13 ), ci a fost adoptată în mod unilateral de Uniune ( 14 ). Astfel, chiar dacă problema circumvenției a fost discutată în cadrul negocierilor OMC‑GATT, nu s‑a putut ajunge la niciun acord în acest cadru ( 15 ).
38.
În consecință, reglementarea Uniunii în materie de circumvenție, de la articolul 13 din regulamentul de bază, constituie un cadru de reglementare care, deși este încadrat în reglementarea antidumping a Uniunii, beneficiază totuși de o specificitate proprie.
39.
În ceea ce privește obiectivele acestei reglementări, Curtea a avut deja ocazia să clarifice că, potrivit obiectivului și economiei regulamentului de bază, în special ale considerentului (19) și ale articolului 13 din acesta, un regulament de extindere a unei taxe antidumping are ca unic obiect asigurarea eficienței acesteia și evitarea circumvenției ei și, în consecință, o măsură de extindere a unei taxe antidumping definitive are doar un caracter accesoriu în raport cu actul inițial de instituire a acestei taxe care protejează aplicarea eficientă a măsurilor definitive ( 16 ).
40.
În consecință, dispozițiile împotriva circumvenției ale Uniunii trebuie interpretate în lumina acestui obiectiv, și anume de a asigura eficiența măsurilor antidumping adoptate de Uniune și de a evita circumvenția acestora.
41.
În continuare, Curtea a furnizat numeroase orientări în jurisprudența sa în ceea ce privește dovada celor patru condiții care trebuie îndeplinite pentru a se stabili existența unei circumvenții ( 17 ).
42.
Curtea a indicat astfel că din regulamentul de bază, în special din articolul 13 alineatul (3) din acesta, reiese că sarcina probei unei circumvenții incumbă instituțiilor. Astfel, atunci când instituțiile decid să extindă la o altă țară taxele antidumping pe care le‑au instituit asupra importurilor provenite dintr‑o anumită țară, acestea au obligația de a stabili că toate elementele constitutive ale circumvenției acestor taxe, astfel cum au fost indicate la articolul 13 alineatul (1) a treia teză din regulamentul de bază, sunt întrunite ( 18 ).
43.
Deși nu există nicio îndoială că sarcina probei existenței unor practici de circumvenție revine instituțiilor Uniunii, pentru a stabili normele privind standardul aplicabil în materie de probațiune a circumvenției este totuși necesar să se țină seama de două considerații care decurg din jurisprudență.
44.
Astfel, pe de o parte, Curtea a constatat că definiția „circumvenției” prevăzută la articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază este formulată în termeni foarte generali care acordă o largă marjă de manevră instituțiilor Uniunii ( 19 ). Recunoașterea acestei marje de manevră este, de altfel, coerentă cu larga putere de apreciere de care, potrivit jurisprudenței constante, dispun în general instituțiile în domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, dată fiind complexitatea situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze ( 20 ).
45.
Această marjă de apreciere implică, în plus, limitarea controlului jurisdicțional la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a faptelor reținute pentru a efectua alegerea contestată, a lipsei unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere ( 21 ).
46.
Pe de altă parte, Curtea a subliniat de asemenea că, în cadrul anchetelor privind eventuala existență a unor practici de circumvenție, competențele de care dispun instituțiile Uniunii sunt mai degrabă limitate. Spre deosebire de alte domenii ale dreptului Uniunii, cum ar fi de exemplu în materia încălcărilor dreptului concurenței, instituțiile respective nu dispun de competența de a constrânge producătorii‑exportatori vizați să participe la anchetă sau să ofere informații. Astfel, acestea sunt tributare cooperării voluntare a părților interesate pentru a le furniza informațiile necesare ( 22 ).
47.
În plus, astfel de anchete se desfășoară în mod normal, în mare parte, în țări din afara Uniunii și sunt supuse unor constrângeri semnificative de natură temporală. Astfel, potrivit articolului 13 alineatul (3) al doilea paragraf din regulamentul de bază, anchetele împotriva circumvenției trebuie încheiate în termen de nouă luni.
48.
În schimb, Curtea nu a avut încă ocazia să analizeze în mod specific normele care guvernează existența operațiunilor de asamblare care constituie practici de circumvenție potrivit articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.
49.
Singurul precedent judiciar relevant în această privință este Hotărârea Starway la care, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 17 din prezentele concluzii, Tribunalul s‑a referit în hotărârea atacată ca temei pentru interpretarea sa a articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.
50.
În Hotărârea Starway, Tribunalul a statuat în esență că, în aplicarea articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază, pentru ca o operațiune de asamblare să poată fi considerată că eludează măsurile antidumping în vigoare, instituțiile Uniunii trebuie să demonstreze că piesele care constituie 60 % sau mai mult din valoarea totală a pieselor produsului asamblat provin din țara care face obiectul măsurilor. În schimb, instituțiile menționate nu sunt obligate să probeze că aceste piese sunt și originare din această țară. Îi revine, în schimb, operatorului în cauză, în cazul în care dorește ca operațiunile de asamblare să nu fie considerate practici de circumvenție, să facă dovada că piesele menționate sunt originare dintr‑o altă țară ( 23 ).
3. Cu privire la interpretarea sintagmei „provin din” în temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază
51.
Argumentele invocate de Comisie, susținută de EBMA, împotriva hotărârii atacate trebuie analizate în lumina principiilor enunțate în jurisprudență și prezentate în capitolul precedent. Aceste argumente se referă, mai întâi, la interpretarea reținută de Tribunal în hotărârea atacată cu privire la sintagma „provin din” utilizată la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază.
52.
În această privință, amintim că, în temeiul acestei dispoziții, pentru ca operațiunile de asamblare să poată fi considerate practici de circumvenție a măsurilor antidumping în vigoare, este necesar, printre altele, ca piesele în cauză să „provină din” țări care fac obiectul măsurilor.
a) Raționamentul Tribunalului în hotărârea atacată
53.
Astfel cum s‑a arătat la punctul 18 din prezentele concluzii, în hotărârea atacată, la punctele 84 și 85, Tribunalul a interpretat expresia „provin din” utilizată la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază prin asimilarea acesteia noțiunii de import.
54.
Astfel, în interpretarea Tribunalului, piesele pot fi considerate că „provin din” țara care face obiectul măsurilor antidumping, în temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază numai în cazul în care au fost importate din această țară. În cazul în care piesele respective ar fi fost importate – în țara în care au loc operațiunile de asamblare – dintr‑o țară diferită, atunci, potrivit Tribunalului, Comisia ar putea să țină seama de acestea în analiza pe care o efectuează în sensul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază pentru a determina existența unor operațiuni de asamblare care să eludeze măsura antidumping numai în două cazuri: în cazul unui simplu tranzit al pieselor prin această țară diferită (intermediară) sau în cazul în care aceasta verifică faptul că, deși aceste piese au fost importate dintr‑o țară diferită (intermediară), ele sunt în realitate originare din țara care face obiectul măsurilor.
55.
În consecință, raționamentul Tribunalului prevede un tip de analiză în două etape pe care Comisia ar trebui să o efectueze pentru a determina originea pieselor în cauză în temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (a) din regulament de bază. Într‑o primă etapă, ar fi necesar ca aceasta să stabilească dacă piesele în cauză sunt importate din țara care face obiectul măsurilor antidumping. În caz contrar, într‑o a doua etapă, acesteia i‑ar fi permis în continuare să verifice dacă, chiar în cazul în care aceste piese sunt importate dintr‑o altă țară, ele sunt originare în mod efectiv din țara care face obiectul măsurilor.
56.
În hotărârea atacată, Tribunalul și‑a întemeiat interpretarea sintagmei „provin din”, utilizată la articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază, pe un dublu temei. Pe de o parte, aceasta a făcut referire la faptul că mai multe dispoziții din regulamentul de bază ( 24 ) asociază în mod sistematic expresia „provin din” cu termenul „import”, fapt care ar fi confirmat de analiza diferitor versiuni lingvistice ale acestor dispoziții. Pe de altă parte, acesta s‑a referit la obiectivul de eficacitate a măsurilor prin care se urmărește lupta împotriva circumvenției, care stă la baza articolului 13 din regulamentul de bază.
b) Interpretarea sintagmei „provin din”
57.
Comisia și EBMA susțin că interpretarea reținută de Tribunal în ceea ce privește sintagma „provin din” este eronată și contrară spiritului dispozițiilor împotriva circumvenției.
58.
În aceste condiții, trebuie să se verifice dacă interpretarea sintagmei „provin din” reținută de Tribunal în hotărârea atacată este corectă.
59.
Cu titlu introductiv, constatăm, asemenea Tribunalului, că regulamentul de bază nu conține o definiție a termenilor în cauză.
60.
Or, conform unei jurisprudențe constante, pentru interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii, este necesar să se țină cont nu doar de termenii acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite prin reglementarea din care aceasta face parte ( 25 ).
61.
În ceea ce privește, în primul rând, interpretarea literală, precizăm mai întâi că formularea articolului 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază nu conține nicio referire explicită la noțiunea de import. Pe de altă parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 56 din prezentele concluzii, pentru a‑și întemeia interpretarea termenilor în cauză, Tribunalul nu a făcut nicio referire la formularea dispozițiilor care îi conțin, ci, în schimb, a privilegiat o abordare de tip contextual și teleologic.
62.
În acest context, nu suntem însă siguri că împrejurarea că în dispozițiile în cauză, spre deosebire de alte dispoziții din regulamentul de bază, legiuitorul a decis să nu asocieze sintagma „provin din” termenului „import” pledează în favoarea unei interpretări care asimilează aceste două noțiuni.
63.
Dimpotrivă, atunci când, în dispozițiile menționate de Tribunal, regulamentul de bază asociază acești termeni, cuvintele „provin din” îndeplinesc o funcție explicativă a termenului „import”, în măsura în care acestea indică locul din care „provin” importurile. În schimb, la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază, sintagma „provin din” nu se referă nicidecum la termenul „import”, care nu este conținut în dispoziție, ci se referă la piesele în cauză. Sintagma menționată îndeplinește o funcție explicativă a termenului „piese” și urmărește să indice că, pentru a putea fi luate în considerare în analiza referitoare la operațiunile de asamblare, piesele în cauză trebuie să „provină” în mod specific din țara care face obiectul măsurilor antidumping.
64.
În realitate, efectuând în mod artificial o asociere între noțiunea „proveniență” și termenul „import”, în condițiile în care o astfel de asociere nu este prevăzută în mod explicit, are ca rezultat limitarea domeniului de aplicare al celei dintâi dintre aceste noțiuni. Astfel, din punct de vedere literal, în limba franceză, termenul „provenir” [a proveni] semnifică atât „a veni din”, cât și „a‑și extrage originea din” ( 26 ). O interpretare care restrânge semnificația acestui termen numai la situația care corespunde primului sens, în care există o proveniență fizică directă a pieselor, și anume importul acestora din țara care face obiectul măsurilor, limitează în mod semnificativ domeniul de aplicare al noțiunii „proveniență”. Astfel, o asemenea interpretare exclude toate situațiile care corespund celei de a doua semnificații a termenului „provenir”, în care există o proveniență indirectă din țara care face obiectul măsurilor, și anume situațiile în care, chiar dacă piesele în cauză nu provin din punct de vedere fizic în mod direct din țara care face obiectul măsurilor, acestea pot fi totuși considerate ca provenind din țara respectivă.
65.
Pe de altă parte, interpretarea restrictivă a noțiunii „proveniență” reținută de Tribunal este contrazisă de analiza diferitor versiuni lingvistice ale dispoziției în cauză, și anume articolul 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază, analiză pe care Tribunalul nu a efectuat‑o în hotărârea atacată ( 27 ).
66.
Astfel, în timp ce mai multe versiuni lingvistice ale acestei dispoziții utilizează un termen echivalent expresiei franceze „provenir de” ( 28 ), alte versiuni lingvistice precum versiunile în limbile germană și italiană se referă în mod expres la originea pieselor „din țara care face obiectul măsurilor” ( 29 ), iar alte versiuni lingvistice utilizează termeni care par mai ambigui, întrucât aceștia se pot referi atât la proveniență, cât și la origine ( 30 ).
67.
Din considerațiile care precedă rezultă că analiza literală a dispoziției în cauză mai degrabă se opune unei interpretări care limitează domeniul de aplicare al sintagmei „provin din” la simplele „importuri” ale pieselor în cauză din ultima țară exportatoare.
68.
În schimb, o abordare care ține seama atât de semnificațiile diferite ale verbului „a proveni”, cât și de versiunile lingvistice diferite ale dispoziției în cauză pledează mai degrabă pentru o interpretare mai largă a acestei noțiuni, care depășește simpla noțiune de import și care include atât proveniența directă, cât și proveniența indirectă a pieselor în cauză din țara care face obiectul măsurilor antidumping.
69.
În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul în care se înscrie dispoziția în cauză, trebuie arătat că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 37 și 38 din prezentele concluzii, în măsura în care reglementarea Uniunii în materie de circumvenție prevăzută la articolul 13 din regulamentul de bază nu se întemeiază pe Codul antidumping din anul 1994, aceasta trebuie considerată un cadru de reglementare specific în dreptul Uniunii în materie de antidumping.
70.
În aceste condiții, considerăm că, în cazul în care Tribunalul dorește să își bazeze interpretarea articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază prin trimitere la alte dispoziții din acest regulament, dintre care în special unele ar putea constitui o transpunere în dreptul Uniunii a obligațiilor specifice conținute în Codul antidumping din anul 1994 ( 31 ), este necesar ca acesta să explice motivele pentru care această trimitere s‑ar justifica, ceea ce Tribunalul nu a făcut în speță.
71.
În consecință, această considerație se opune și raționamentului adoptat de Tribunal pentru a justifica asimilarea noțiunii de proveniență cu cea de import.
72.
În al treilea rând, interpretarea restrictivă a sintagmei „provin din”, reținută de Tribunal în hotărârea atacată, nu este, în opinia noastră, conformă nici cu obiectivul reglementării împotriva circumvenției a Uniunii care, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 39 și 40 din prezentele concluzii, este de a asigura eficacitatea măsurilor antidumping adoptate de Uniune și de a împiedica eludarea acestora.
73.
În această privință, trebuie arătat că, astfel cum am afirmat la punctul 1 din prezentele concluzii, în realitatea economică actuală, caracterizată prin globalizarea comerțului internațional și printr‑o posibilitate sporită de relocare a producției de bunuri, în special a celor cu conținut tehnologic scăzut, a devenit relativ simplu să se pună în aplicare forme tot mai complexe de circumvenție. Într‑un astfel de context, este esențial ca Uniunea să dispună de instrumente de protecție comercială apte să răspundă în mod efectiv unor asemenea provocări prin asigurarea unei protecții eficiente a industriei Uniunii împotriva importurilor care fac obiectul dumpingului. Tocmai din această perspectivă este necesar să se interpreteze dispozițiile împotriva circumvenției prevăzute la articolul 13 din regulamentul de bază.
74.
În acest context, remarcăm că interpretarea sintagmei „provin din” de la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază reținută de Tribunal permite Comisiei să se bazeze pe simpla constatare a unei mutări fizice (și anume simplul import) a pieselor din țara care face obiectul măsurilor către țara de asamblare în scopul de a considera că piesele „provin” din prima țară.
75.
Or, este adevărat, după cum a arătat Tribunalul la punctul 85 din hotărârea atacată, că o astfel de abordare simplifică proba condiției de „proveniență” în cazuri de circumvenție prin asamblarea pieselor care ar putea fi definite drept „clasice”, și anume în cazuri în care piesele asamblate în cele din urmă în produsul final sunt importate în mod direct din țara care face obiectul măsurilor.
76.
Astfel, într‑un asemenea caz, această interpretare are drept consecință că simpla constatare de către Comisie a importului pieselor din țara care face obiectul măsurilor dă naștere unei anumite prezumții de „proveniență” din această țară, care va putea fi eventual răsturnată de operatorii în cauză ( 32 ).
77.
Situația este însă complet diferită în cazul practicilor „complexe” de circumvenție, care implică asamblări succesive sau multiple care au loc în diferite țări, practici care trebuie incluse și ele în domeniul de aplicare al reglementării împotriva circumvenției prevăzute la articolul 13 din regulamentul de bază.
78.
Astfel, spre deosebire de cazul operațiunilor de asamblare „clasice”, în cazul practicilor „complexe” de circumvenție, interpretarea sintagmei „provin din” reținută de Tribunal are drept consecință crearea unei anumite prezumții de „proveniență”– în temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază – a pieselor în cauză din țara de import. Aceasta înseamnă că, potrivit abordării în două etape reținute de Tribunal, în astfel de cazuri, chiar în prezența unor elemente indicative puternice care pot sta la baza unor suspiciuni legitime cu privire la existența unor practici de circumvenție, sarcina de a stabili ( 33 ) originea pieselor menționate revine instituțiilor Uniunii, iar nu operatorilor în cauză.
79.
Or, o astfel de abordare implică o îngreunare semnificativă a sarcinii probei care revine instituțiilor Uniunii pentru a dovedi existența unor practici de circumvenție care constau în operațiuni de asamblare complexe. Pe de altă parte, aceasta este contrară abordării reținute în Hotărârea Starway la care însuși Tribunalul s‑a referit ( 34 ).
80.
În opinia noastră, o interpretare care are drept consecință o îngreunare considerabilă a sarcinii probei privind existența unei circumvenții care revine instituțiilor Uniunii nu poate fi considerată conformă cu obiectivul de eficacitate care stă la baza normelor împotriva circumvenției amintite la punctele 39, 40 și 72 din prezentele concluzii. O astfel de concluzie se impune cu atât mai mult în lumina considerațiilor privind natura anchetelor împotriva circumvenției și a competențelor de care dispun instituțiile Uniunii în acest context, prezentate la punctele 46 și 47 din prezentele concluzii.
81.
Pe de altă parte și în al patrulea rând, astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia, o interpretare a articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază, care pune în sarcina instituțiilor Uniunii să stabilească originea pieselor importate, pare contrară voinței legiuitorului de a renunța la a solicita instituțiilor proba originii – în sensul tehnic al reglementării vamale – a părților vizate de operațiunile de asamblare. Astfel, în condițiile în care, inițial, reglementările împotriva circumvenției ale Uniunii prevedeau posibilitatea de a extinde taxele antidumping definitive în caz de asamblare a „pieselor […] originare din țara de export a produsului care face obiectul taxei antidumping” ( 35 ), după adoptarea Regulamentului (CE) nr. 3283/94 ( 36 ), termenul „origine” a fost înlocuit în cadrul dispoziției privind operațiunile de asamblare cu sintagma „provin din”, ceea ce face să se poată considera în mod rezonabil că o astfel de modificare reflectă voința legiuitorului de a renunța la noțiunea de origine în sens tehnic în acest context ( 37 ) și de a modifica, în ceea ce privește acest aspect, condițiile pentru determinarea existenței operațiunilor de circumvenție ( 38 ). În consecință, după intrarea în vigoare a acestor norme noi, confirmate în versiunea regulamentului de bază aplicabilă în prezenta cauză, instituțiile Uniunii nu mai sunt obligate să stabilească „originea” pieselor în sensul tehnic al reglementării vamale, ci trebuie să demonstreze numai proveniența lor din țara care face obiectul măsurilor, ceea ce sugerează că noțiunea „proveniență” trebuie înțeleasă într‑un sens mai flexibil și mai larg decât noțiunea „origine” ( 39 ).
82.
În concluzie, din toate considerațiile care precedă rezultă că, în opinia noastră, este eronată interpretarea restrictivă a sintagmei „provin din” de la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază reținută de Tribunal la punctele 84 și 85 din hotărârea atacată, prin care această noțiune este asimilată noțiunii „import”.
83.
În schimb, considerăm că dintr‑o interpretare literală, contextuală, obiectivă și istorică a acestei dispoziții reiese că sintagma „provin din țara care face obiectul măsurilor” trebuie interpretată în sens larg, astfel încât noțiunea de „proveniență” să se refere atât la proveniența directă a pieselor în cauză, cât și la originea lor indirectă din țara respectivă.
4. Cu privire la normele care guvernează proba privind existența practicilor de circumvenție care constau în operațiuni de asamblare în temeiul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază
84.
În hotărârea atacată, Tribunalul și‑a întemeiat stabilirea normelor care guvernează proba pe care instituțiile Uniunii trebuie să o aducă pentru a stabili existența practicilor de circumvenție care constau în operațiuni de asamblare potrivit articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază pe interpretarea sintagmei „provin din” și a distincției care rezultă din aceasta între, pe de o parte, proveniența pieselor în cauză, care rezultă, potrivit Tribunalului, din import și, pe de altă parte, originea acestor piese, pe care Comisia va trebui eventual să o verifice.
85.
În recursul său, Comisia, susținută de EBMA, contestă și acest aspect al hotărârii atacate.
86.
În această privință, amintim mai întâi că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 41 și 42 din prezentele concluzii, Curtea a indicat deja că sarcina probei privind existența unei circumvenții revine instituțiilor Uniunii. Acestea fiind spuse, este necesar să se verifice însă modul în care trebuie aplicată în concret această sarcină a probei și ce standard în materie de probațiune este impus instituțiilor în diferitele împrejurări care pot apărea.
87.
În acest context, considerăm necesar să se facă distincție între două tipuri de cazuri: pe de o parte, cazurile pe care le‑am denumit deja circumvenție „clasică”, și anume cele în care piesele în cauză – asamblate în cele din urmă în produsul final – provin în mod direct din țara care face obiectul măsurilor antidumping, și, pe de altă parte, cazurile de operațiuni „complexe” de circumvenție care implică asamblări succesive și multiple care au loc în una sau în mai multe țări diferite și în care există o proveniență indirectă a pieselor în cauză din țara de asamblare.
88.
În primul tip de caz, pentru a dovedi proveniența directă a pieselor în cauză din țara care face obiectul măsurilor, este suficient, în opinia noastră, ca, după cum a considerat Tribunalul în hotărârea atacată și astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 74-76 din prezentele concluzii, Comisia să dovedească faptul că piesele în cauză au fost importate din țara care face obiectul măsurilor antidumping. Într‑un astfel de caz, odată ce a fost stabilită proveniența directă a acestor piese, va fi în continuare posibil ca operatorii în cauză să răstoarne prezumția de proveniență directă care decurge din importul pieselor din țara care face obiectul măsurilor prin demonstrarea faptului că, în realitate, piesele respective sunt originare dintr‑o altă țară ( 40 ).
89.
O astfel de stabilire a normelor care guvernează proba în acest caz este, în opinia noastră, pe deplin conformă cu obiectivul eficacității normelor împotriva circumvenției.
90.
În al doilea tip de caz însă, și anume cazul în care instituțiile se confruntă cu o proveniență indirectă a pieselor în cauză din țara care face obiectul măsurilor, cu excepția cazului unui simpl tranzit al pieselor prin țara intermediară, proba existenței practicilor complexe de circumvenție care constau în operațiuni multiple de asamblare nu poate fi atât de imediată.
91.
Cu toate acestea, în cazul în care s‑ar dovedi în cursul anchetei că, deși piesele care au fost asamblate în produsul final au fost importate dintr‑o țară diferită de cea care face obiectul măsurilor, ele sunt de fapt constituite într‑o măsură semnificativă din piese care au fost produse inițial în țara care face obiectul măsurilor sau care au fost produse prin utilizarea într‑o măsură semnificativă a unor elemente sau materiale originare din această din urmă țară, standardul aplicabil în materie de probațiune impus de Comisie pentru constatarea operațiunilor de circumvenție poate, în opinia noastră, să fie redus.
92.
În astfel de împrejurări, în opinia noastră, este astfel rezonabil să permitem Comisiei să se întemeieze pe un „ansamblu de indicii concordante” ( 41 ) pentru a stabili proveniența indirectă a acestor piese din țara care face obiectul măsurilor prevăzute la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază pentru a le lua în considerare în analiza pe care o efectuează în temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat. Existența unor legături între societățile implicate în diferitele faze ale lanțului de producție, participarea unora dintre aceste societăți la practici de circumvenție anterioare, indicii privind o valoare adăugată scăzută cu ocazia asamblărilor intermediare constituie exemple de elemente indicative care, într‑o situație de acest gen, pot fi luate în considerare de Comisie în analiza sa privind determinarea provenienței indirecte a pieselor în cauză.
93.
Într‑un astfel de caz, odată ce Comisia a stabilit, pe baza unui „ansamblu de indicii concordante”, că piesele în cauză provin în mod indirect din țara care face obiectul măsurilor prevăzute la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază, operatorul în cauză va avea totuși posibilitatea să probeze că, deși aceste piese, importate dintr‑o țară intermediară, sunt constituite într‑o măsură semnificativă din piese originare din țara care face obiectul măsurilor sau au fost produse prin utilizarea într‑o măsură semnificativă a elementelor sau a materialelor originare din această țară și, în pofida prezenței unor elemente indicative importante care susțin în mod clar suspiciunea existenței unei circumvenții, aceste piese sunt în realitate originare din respectiva țară intermediară sau, după caz, dintr‑o altă țară. În acest scop, operatorul respectiv va putea, de exemplu, să furnizeze certificate fiabile care să ateste originea pieselor în cauză din țara intermediară. El va putea de asemenea să dovedească faptul că în țara intermediară aceste piese au suferit prelucrări atât de substanțiale, încât ele au schimbat natura acestor piese și că efectuarea acestor prelucrări intermediare s‑a întemeiat pe rațiuni economice obiective care justifică existența unui lanț de producție situat în mai multe țări.
94.
O astfel de caracterizare a normelor în materia probelor în cazul operațiunilor multiple de asamblare permite, în opinia noastră, respectarea principiului potrivit căruia le revine instituțiilor Uniunii sarcina să dovedească practicile de circumvenție, fiind în același timp conformă și cu obiectivul de eficiență a normelor împotriva circumvenției. Aceasta ține seama de asemenea de natura specială a competențelor de care dispun instituțiile Uniunii în cadrul anchetelor împotriva circumvenției și de constrângerile de timp la care ele sunt supuse în acest tip de anchetă, astfel cum s‑a arătat la punctele 46 și 47 din prezentele concluzii.
95.
În schimb, abordarea în două etape preconizată de Tribunal și descrisă la punctele 54 și 55 din prezentele concluzii se bazează pe o interpretare eronată a articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.
5. Concluzie
96.
Determinarea normelor care guvernează dovada circumvenției care decurge din interpretarea eronată, în opinia noastră, a noțiunii „proveniență” reținută în hotărârea atacată stă la baza întregului raționament care a condus Tribunalul la a concluziona că Comisia a săvârșit o eroare de drept și că, în consecință, regulamentul în litigiu ar trebui anulat. Astfel, potrivit Tribunalului, întrucât piesele în cauză au fost importate – și, așadar, în optica sa, acestea „proveneau” – din Sri Lanka, Comisia avea obligația să verifice originea chinezească a acestora dacă voia să le ia în considerare în analiza operațiunilor de asamblare în temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază. Astfel, cu ocazia verificării originii chinezești a acestor piese, Comisia ar fi comis pretinsa eroare de drept în măsura în care ar fi utilizat în acest scop „prin analogie” criteriile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază.
97.
Rezultă că eroarea Tribunalului în interpretarea sintagmei „provin din” a avut drept consecință o determinarea eronată de către Tribunal a normelor care guvernează proba dovedirii existenței practicilor complexe de circumvenție prin asamblare, în temeiul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază, determinare care stă la baza constatării efectuate de Tribunal cu privire la eroarea de drept a Comisiei.
98.
În aceste condiții, trebuie să se concluzioneze că hotărârea atacată este afectată de mai multe erori de drept în interpretarea articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază, care subminează temeiul concluziei reținute de Tribunal în hotărârea atacată. Astfel, în opinia noastră, recursul introdus de Comisie, susținută de EBMA, trebuie admis și, în consecință, hotărârea atacată trebuie anulată ( 42 ).
VI. Cu privire la acțiunea în primă instanță
99.
Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta poate, atunci când anulează hotărârea Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, când acesta este în stare de judecată. Considerăm că această situație se regăsește în speță.
100.
În susținerea acțiunii formulate în primă instanță, Kolachi invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază. În esență, Kolachi a imputat Comisiei, în primul rând, că a aplicat această dispoziție unor operațiuni de fabricare în Sri Lanka, în condițiile în care ancheta viza pretinsa circumvenție prin intermediul unei asamblări în Pakistan, în al doilea rând, că a săvârșit o eroare de drept prin tratarea dispoziției menționate drept normă de origine și, în al treilea rând, că nu a adoptat nicio măsură pentru a aplica normele de origine prevăzute de legislația vamală a Uniunii.
101.
În această privință, trebuie arătat, mai întâi, că, potrivit informațiilor furnizate de Kolachi însăși în cursul anchetei, 93 % din piesele utilizate la asamblarea bicicletelor în Pakistan fuseseră furnizate prin intermediul Flying Horse. Aceste piese erau importate în parte – reprezentând 46 % din totalul pieselor asamblate – din China și în parte – reprezentând 47 % din totalul pieselor asamblate – din Sri Lanka. Ancheta a arătat că cea mai mare parte a pieselor importate din Sri Lanka, achiziționate de la Flying Horse, și anume cadre, furci, jante din aliaj și roți din material plastic, fuseseră produse în realitate de Great Cycles prin utilizarea, într‑o măsură destul de semnificativă, a unor materiale chinezești. În plus, din anchetă a rezultat că Great Cycles era o societate aflată în legătură cu Kolachi, care fusese implicată anterior în operațiuni de circumvenție. După cum reiese din considerentul (99) al regulamentului în litigiu, Comisia a constatat de asemenea că raporturile dintre Flying Horse și Kolachi erau îndoielnice. Toate aceste împrejurări sunt dovedite și sunt necontestate de Kolachi. În ședința din fața Curții, în urma unor întrebări precise care i‑au fost adresate, Kolachi chiar a confirmat explicit că piesele prelucrate în Sri Lanka fuseseră „convertite” din piese de origine chinezească.
102.
Considerentele (98)-(101) ale regulamentului în litigiu, în care Comisia a concluzionat că Kolachi era implicată în operațiuni de asamblare care constituiau practici de circumvenție potrivit articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază, trebuie apreciate ținând seama de constatările rezultate din anchetă.
103.
Or, din considerentele (98) și (99) ale regulamentului în litigiu rezultă concluzia Comisiei că, deși părțile achiziționate de Kolachi de la Flying Horse fuseseră importate din Sri Lanka, ele proveneau în realitate (în mod indirect) din China în sensul articolului 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază, pe baza următoarelor elemente: pe de o parte, constatarea că Kolachi nu a reușit să demonstreze originea din Sri Lanka a acestor piese ( 43 ) și, pe de altă parte, mai multe indicii care au pus la îndoială raporturile dintre Flying Horse, care acționa ca intermediar al unei societăți aflate în legătură cu Kolachi – și anume, Great Cycles – și Kolachi însăși. Pe baza acestor elemente, Comisia a concluzionat, în ultima teză a considerentului (99) al regulamentului în litigiu, că criteriile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază erau îndeplinite în speță.
104.
Doar ca răspuns la un argument invocat de Kolachi, astfel cum a fost rezumat în ultima teză a considerentului (100) al regulamentului în litigiu, în care se imputa Comisiei utilizarea articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază ca normă de origine, aceasta a apreciat, în ultima teză a considerentului (101) al regulamentului în litigiu, după ce a constatat „că articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază nu reprezintă, el însuși, o regulă de origine”, „în mod întemeiat că, întrucât aceste componente au fost fabricate, în proporție de peste 60 %, cu materii prime din China, iar valoarea adăugată a fost mai mică de 25 % din costurile de fabricație, se poate concluziona că aceste componente provin, ele însele, din China”.
105.
În lumina tuturor elementelor care rezultă din anchetă și din interpretarea regulamentului în litigiu, considerăm, în primul rând, că, în aplicarea normelor care guvernează dovada operațiunilor „complexe” de asamblare pe care le‑am propus la punctele 91-93 din prezentele concluzii, Comisia putea concluziona într‑adevăr în speță că piesele achiziționate de Flying Horse și importate din Sri Lanka, dar produse de Great Cycles, proveneau în mod indirect din China. Astfel, pe de o parte, s‑a dovedit că piesele menționate fuseseră produse în Sri Lanka prin utilizarea într‑o măsură destul de semnificativă a unor elemente și materiale chinezești. Pe de altă parte, Comisia dispunea de un ansamblu de indicii concordante care susținea în mod clar suspiciunea de implicare a Kolachi în operațiuni complexe de circumvenție. Într‑un astfel de context, în aplicarea normelor menționate în materie de probe, Kolachi avea obligația să dovedească originea din Sri Lanka a pieselor în cauză, ceea ce este cert că această societate nu a reușit să facă.
106.
Rezultă, în al doilea rând, că, în astfel de condiții, în scopul de a determina proveniența indirectă din China a pieselor menționate, Comisia nu avea nicidecum obligația să verifice originea acestora prin aplicarea oricărei norme de origine în temeiul dreptului vamal sau prin aplicarea „prin analogie” a criteriilor prevăzute la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază ca normă de origine.
107.
În al treilea rând, din interpretarea considerentelor relevante ale regulamentului în litigiu rezultă că, în opinia noastră, Comisia nu a utilizat, în niciun caz, „prin analogie” criteriile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază ca normă de origine pentru a determina proveniența indirectă a pieselor în cauză din China. Constatarea provenienței indirecte din China a acestor piese rezultă astfel din concluziile explicite pe care Comisia le‑a extras din considerentul (98) ultima teză și din considerentul (99) penultima teză ale regulamentului în litigiu pe baza indiciilor importante de care aceasta a dispus. Împrejurarea că, răspunzând la un argument concret invocat de Kolachi, Comisia a constatat de asemenea că criteriile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază erau îndeplinite și, în ceea ce privește piesele în cauză prelucrate în Sri Lanka, constituie doar un indiciu suplimentar susceptibil să susțină și mai mult concluzia la care Comisia ajunsese deja și că îi revenea, dacă era cazul, lui Kolachi să răstoarne sarcina probei prin prezentarea unor dovezi fiabile privind originea din Sri Lanka a pieselor menționate.
108.
Din toate considerațiile de mai sus rezultă că, în opinia noastră, cele trei aspecte ale motivului unic invocat de Kolachi trebuie respinse și, în consecință, acțiunea în anulare introdusă de Kolachi trebuie respinsă în întregime.
VII. Cu privire la cheltuielile de judecată
109.
Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
110.
În cazul în care Curtea își însușește aprecierile noastre cu privire la recursul Comisiei, Kolachi va fi partea care cade în pretenții. În aceste condiții, întrucât Comisia și EBMA au solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, propunem Curții obligarea Kolachi la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în primă instanță, cât și în prezentul recurs de Comisie și de EBMA.
VIII. Concluzie
111.
În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează:
„1)
Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 10 octombrie 2017, Kolachi Raj Industrial/Comisia (T‑435/15, EU:T:2017:712).
2)
Respinge acțiunea în anulare introdusă de Kolachi Raj Industrial (Private) Ltd la Tribunal în cauza T‑435/15.
3)
Obligă Kolachi Raj Industrial (Private) Ltd la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, precum și în procedura de recurs de Comisia Europeană și de European Bicycle Manufacturers Association (EBMA).”
( 1 ) Limba originală: franceza.
( 2 ) EU:T:2017:712.
( 3 ) Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei din 18 mai 2015 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul (UE) nr. 502/2013 al Consiliului asupra importurilor de biciclete originare din Republica Populară Chineză la importurile de biciclete expediate din Cambodgia, Pakistan și Filipine, indiferent dacă acestea sunt sau nu declarate ca fiind originare din Cambodgia, Pakistan sau Filipine (JO 2015, L 122, p. 4).
( 4 ) Regulamentul Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 37/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2014 (JO 2014, L 18, p. 1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”).
( 5 ) A se vedea Regulamentul (UE) nr. 502/2013 al Consiliului din 29 mai 2013 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 990/2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de biciclete originare din Republica Populară Chineză în urma unei reexaminări intermediare în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (JO 2013, L 153, p. 17). A se vedea punctele 1-5 din hotărârea atacată pentru trimiteri la regulamentele anterioare.
( 6 ) Regulamentul de punere în aplicare al Consiliului din 29 mai 2013 de extindere a taxei antidumping definitive impuse prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 990/2011 asupra importurilor de biciclete originare din Republica Populară Chineză la importurile de biciclete expediate din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia, indiferent dacă acestea sunt sau nu declarate ca fiind originare din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia (JO 2013, L 153, p. 1).
( 7 ) Punctul 8 din hotărârea atacată.
( 8 ) A se vedea punctele 9 și 11 din hotărârea atacată.
( 9 ) Punctele 12 și 13 din hotărârea atacată.
( 10 ) A se vedea articolul 1 alineatul (1) din regulamentul în litigiu.
( 11 ) Ordonanța președintelui Camerei a șaptea a Tribunalului din 9 martie 2016.
( 12 ) Comisia se referă în special la punctele 83, 87, 92 și 108 din hotărârea atacată.
( 13 ) Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul general pentru tarife și comerț 1994 (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112) este inclus în anexa 1A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului, aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3).
( 14 ) A se vedea considerentul (19) al regulamentului de bază. În această privință, a se vedea Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauzele conexate Maxcom și alții/Chin Haur Indonesia (C‑247/15 P, C‑253/15 P și C‑259/15 P, EU:C:2016:712, punctul 5), precum și Concluziile avocatului general Bot prezentate în cauza Simon, Evers & Co. (C‑21/13, EU:C:2014:261, punctele 10 și 11).
( 15 ) A se vedea în această privință considerentul (19) al regulamentului de bază.
( 16 ) A se vedea Hotărârea din 6 iunie 2013, Paltrade (C‑667/11, EU:C:2013:368, punctul 28), și Hotărârea din 17 decembrie 2015, APEX (C‑371/14, EU:C:2015:828, punctele 50 și 53). În această privință, a se vedea de asemenea considerentul (19) al regulamentului de bază, precum și punctul 85 din Hotărârea Starway.
( 17 ) Din definiția prevăzută la articolul 13 alineatul (1) a treia teză din regulamentul de bază rezultă că, pentru a se stabili existența unei circumvenții, trebuie îndeplinite patru condiții: în primul rând, trebuie să aibă loc o modificare a configurației schimburilor comerciale între țările terțe și Uniune; în al doilea rând, această modificare trebuie să decurgă din practici, din operațiuni sau din prelucrări pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei, în al treilea rând, trebuie să fie dovedită existența unui prejudiciu și, în al patrulea rând, trebuie să existe probe privind existența unui dumping.
( 18 ) A se vedea Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauzele conexate Maxcom și alții/Chin Haur Indonesia (C‑247/15 P, C‑253/15 P și C‑259/15 P, EU:C:2016:712, punctul 45 și jurisprudența citată), precum și, în acest sens, Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Maxcom/Chin Haur Indonesia (C‑247/15 P, C‑253/15 P și C‑259/15 P, EU:C:2017:61, punctele 56-58).
( 19 ) A se vedea Hotărârea din 4 septembrie 2014, Simon, Evers & Co. (C‑21/13, EU:C:2014:2154, punctul 48).
( 20 ) A se vedea Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauzele conexate Maxcom și alții/Chin Haur Indonesia (C‑247/15 P, C‑253/15 P și C‑259/15 P, EU:C:2016:712, punctul 44), precum și Hotărârea din 4 septembrie 2014, Simon, Evers & Co. (C‑21/13, EU:C:2014:2154, punctul 29), și Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Maxcom/Chin Haur Indonesia (C‑247/15 P, C‑253/15 P și C‑259/15 P, EU:C:2017:61, punctul 54 și jurisprudența citată).
( 21 ) Ibidem.
( 22 ) A se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauzele conexate Maxcom și alții/Chin Haur Indonesia (C‑247/15 P, C‑253/15 P și C‑259/15 P, EU:C:2016:712, punctul 49 și jurisprudența citată).
( 23 ) A se vedea punctele 84, 85 și 88 din Hotărârea Starway, precum și punctele 79-81 din hotărârea atacată.
( 24 ) La punctul 84 din hotărârea atacată, Tribunalul menționează în mod specific considerentul (8), precum și articolul 2 alineatul (7) litera (a), articolul 3 alineatul (4), articolul 9 alineatele (5) și (6) și articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază.
( 25 ) A se vedea Hotărârea din 12 octombrie 2017, Tigers (C‑156/16, EU:C:2017:754, punctul 21 și jurisprudența citată).
( 26 ) A se vedea definiția termenului „provenir” dată de Le Petit Larousse illustré, ediția 2011, Larousse, Paris. În acest context, termenul „origine” nu poate fi însă înțeles în sensul tehnic din reglementarea vamală ca „origine”. În această privință, a se vedea considerentele referitoare la interpretarea istorică a dispoziției în cauză la punctul 81 din prezentele concluzii.
( 27 ) În această privință, arătăm că Tribunalul nu a efectuat o analiză a diferitor versiuni lingvistice ale dispoziției în cauză, ci a efectuat o analiză a versiunilor lingvistice ale articolelor din regulamentul de bază menționate la punctul 84 din hotărârea atacată și la nota de subsol 24 din prezentele concluzii, care asociază sintagma „provin din” cu termenul „import”.
( 28 ) Și anume versiunea în limba spaniolă („procedan del”), cea în limba greacă („προέρχονται από”), în limba engleză („are from”), în limba croată („iz”), versiunea în limba letonă („nāk no”), în limba lituaniană („ira iš”), în limba portugheză („provenientes do”) și în limba română („provin din”).
( 29 ) Versiunea în limba germană utilizează termenul „Ursprung”, cea în limba italiană termenul „originari”.
( 30 ) A se vedea printre altele versiunea în limba cehă („pochazeji”), în limba polonă („pochodzą z”) și în limba slovacă („pochádzajú z”). Acesta ar părea să fie cazul și pentru expresia utilizată în versiunea în limba estonă „pärinevad riigist”.
( 31 ) Nu este necesar în acest context să se adopte o poziție cu privire la aspectul dacă articolul 3 alineatul (4) și articolul 9 alineatele (5) și (6) din regulamentul de bază au ca obiect transpunerea unor astfel de obligații. În ceea ce privește articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază, a se vedea Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauza Consiliul/Growth Energy și Renewable Fuels Association (C‑465/16 P, EU:C:2018:794, punctul 184 și următoarele).
( 32 ) Astfel, din jurisprudență reiese că, în cazul în care instituțiile Uniunii stabilesc existența unei circumvenții la scara unei țări terțe, producătorii‑exportatori în cauză pot demonstra că situația lor specifică justifică acordarea unei scutiri în temeiul articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază (a se vedea în această privință Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Maxcom/Chin Haur Indonesia, C‑247/15 P, C‑253/15 P și C‑259/15 P, EU:C:2017:61, punctul 59). În consecință, acești producători trebuie să dispună de posibilitatea de a demonstra că piesele care „provin” din țara care face obiectul măsurilor sunt în realitate „originare” dintr‑o altă țară terță, astfel încât asamblarea acestora nu poate fi considerată drept constitutivă a unei circumvenții. Această abordare este, pe de altă parte, cea reținută de Tribunal în Hotărârea Starway (punctele 85, 86 și 88), citată pe larg de Tribunal în hotărârea atacată (a se vedea în mod specific punctele 80 și 81 din hotărârea atacată).
( 33 ) În hotărârea atacată, Tribunalul utilizează mai degrabă termenul „a verifica” decât „a stabili” sau „a dovedi” originea (a se vedea printre altele punctele 87, 92, 107 și 114). Cu toate acestea, dintr‑o lectură generală a hotărârii atacate (și în special a punctelor 107-114) rezultă că, în cele din urmă, abordarea în două etape preconizată de Tribunal și expusă la punctele 54 și 55 din prezentele concluzii impune, în cazul unor operațiuni „complexe” de asamblare, în sarcina instituțiilor Uniunii obligația de a dovedi originea, în sens vamal, a pieselor în cauză.
( 34 ) A se vedea punctul 50 și nota de subsol 32 din prezentele concluzii.
( 35 ) A se vedea articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1761/87 al Consiliului din 22 iunie 1987 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2176/84 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping sau subvenționate din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Economice Europene (JO 1987, L 167, p. 9) care a introdus norme împotriva circumvenției în dreptul Uniunii. În această privință, a se vedea de asemenea Concluziile avocatului general Bot prezentate în cauza Simon, Evers & Co. (C‑21/13, EU:C:2014:261, punctul 9 și următoarele).
( 36 ) Regulamentul Consiliului din 22 decembrie 1994 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1994, L 349, p. 1).
( 37 ) O astfel de interpretare a voinței legiuitorului este confirmată de documentul de lucru al Comisiei [COM(94) 414 final din 5 octombrie 1994, p. 164 și 165], potrivit căruia „normele de origine s‑au dovedit din ce în ce mai neadecvate să depisteze cazurile flagrante de circumvenție”.
( 38 ) A se vedea, în același sens, punctul 83 din Hotărârea Starway.
( 39 ) Această concluzie nu poate, în opinia noastră, să fie repusă în discuție de împrejurarea că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 67 din prezentele concluzii, anumite versiuni lingvistice ale articolului 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază au menținut referințele la termenul „origine”. Astfel, primo, aceste versiuni sunt în mod clar minoritare printre toate versiunile lingvistice ale regulamentului de bază și, secundo, o interpretare a dispoziției în cauză care ar obliga Comisia să dovedească, pentru a determina proveniența în temeiul acestei dispoziții, originea pieselor în sens vamal ar fi contrară obiectivului reglementării împotriva circumvenției de a asigura eficacitatea măsurilor antidumping menționate la punctele 39, 40 și 72 din prezentele concluzii. Pe de altă parte, contrar celor susținute de Kolachi, o astfel de obligație nu se poate întemeia nicidecum pe articolul 13 alineatul (5) din regulamentul de bază.
( 40 ) A se vedea nota de subsol 32 din prezentele concluzii.
( 41 ) Acest criteriu de stabilire a standardului în materie de probațiune impus de instituțiile Uniunii pentru a stabili existența unei circumvenții este același cu cel recunoscut de jurisprudență atunci când instituțiile Uniunii se pronunță, în cazul unei lipse de cooperare a tuturor părților interesate sau, cel puțin, a unei părți semnificative a acestora din urmă, pe baza datelor disponibile. A se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2014, Simon, Evers & Co. (C‑21/13, EU:C:2014:2154, punctele 35-37), Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Maxcom/Chin Haur Indonesia (C‑247/15 P, C‑253/15 P și C‑259/15 P, EU:C:2017:61, punctele 63-66), și Hotărârea Maxcom/City Cycle Industries (C‑248/15 P, C‑254/15 P et C‑260/15 P, EU:C:2017:62, punctele 65-68).
( 42 ) În măsura în care erorile de drept săvârșite de Tribunal în ceea ce privește interpretarea sintagmei „provin din” și implicita determinare eronată a normelor care guvernează dovada practicilor de circumvenție prin asamblare minează întreg raționamentul reținut de Tribunal, cererea de înlocuire a motivelor prezentată de Kolachi și menționată la punctul 34 din prezentele concluzii nu poate fi în niciun caz admisă.
( 43 ) A se vedea considerentul (98) al regulamentului în litigiu. Această analiză a fost confirmată de Tribunal și nu a făcut obiectul recursului (a se vedea punctul 21 din prezentele concluzii).