CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL MACIEJ SZPUNAR
prezentate la 27 martie 2019 ( 1 )
Cauza C‑716/17
A
[cerere de decizie preliminară formulată de Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est, Danemarca)]
„Trimitere preliminară – Lucrători – Restricții privind libera circulație – Deschiderea unei proceduri de restructurare a datoriilor – Condiția privind reședința – Admisibilitate”
I. Introducere
1.
În Hotărârea Radziejewski ( 2 ), Curtea a statuat că o reglementare națională care subordonează acordarea unei măsuri de ștergere a datoriilor unei condiții privind reședința în statul membru în cauză constituie o restricție privind libera circulație a lucrătorilor interzisă, în principiu, de articolul 45 TFUE.
2.
Prezenta cauză privește problema dacă o reglementare daneză în materie de competență judiciară în procedurile de ștergere a datoriilor este contrară articolului 45 TFUE. Spre deosebire de instanța de trimitere în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Radziejewski ( 3 ), instanța aflată la originea ordonanței de trimitere în prezenta cauză consideră că reglementarea în discuție constituie o restricție privind libera circulație a lucrătorilor. În aceste condiții, prin intermediul primei întrebări preliminare, Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est, Danemarca) urmărește să afle dacă această restricție poate fi totuși justificată. Prin intermediul celei de a doua întrebări, adresată cu titlu subsidiar, această instanță solicită Curții să statueze dacă, în împrejurările cauzei, articolul 45 TFUE produce un efect direct față de creditorii privați ai unui debitor care a introdus o cerere de ștergere a datoriilor.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
1. Regulamentul (CE) nr. 44/2001
3.
Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 ( 4 ) prevede:
„(1) Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială indiferent de natura instanței. El nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă.
(2) Prezentul regulament nu se aplică pentru:
[…]
(b)
falimente, concordate sau proceduri similare;
[…]”
2. Regulamentul (UE) nr. 1215/2012
4.
Potrivit articolului 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 ( 5 ):
„(1) Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice (acta iure imperii).
(2) Prezentul regulament nu se aplică în ceea ce privește:
[…]
(b)
falimentele, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acordurile amiabile, concordatele sau procedurile similare;
[…]”
3. Regulamentul (UE) 2015/848
5.
Articolul 1 din Regulamentul (UE) 2015/848 ( 6 ), intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede:
„(1) Prezentul regulament se aplică procedurilor colective publice, inclusiv procedurilor provizorii, care se întemeiază pe legislația privind insolvența și în cadrul cărora, în scopul salvării, al ajustării datoriilor, al reorganizării sau al lichidării:
[…]
(b)
activele și activitatea unui debitor fac obiectul controlului sau supravegherii de către o instanță; sau
[…]”
6.
Or, considerentul (88) al Regulamentului 2015/848 amintește că acest regulament nu este obligatoriu pentru Regatul Danemarcei și nu i se aplică. Pentru Regatul Danemarcei nu era obligatoriu nici predecesorul acestui regulament, Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 ( 7 ).
B. Dreptul danez
7.
Potrivit articolului 3 din konkursloven (Legea privind falimentul):
„1. Cererile având ca obiect reorganizarea, falimentul sau ștergerea datoriilor se introduc la instanța specializată în insolvență de la locul în care se desfășoară activitatea economică a debitorului.
2. Dacă debitorul nu desfășoară o activitate economică în regat, cererea se introduce la instanța specializată în insolvență din circumscripția judiciară de la domiciliul acestuia.
[…]”
8.
Noțiunea de „instanța de la domiciliu” („hjemting”) trebuie interpretată, printre altele, în conformitate cu articolul 235 din retsplejeloven (Legea privind administrarea justiției), care are următorul cuprins:
„1. Acțiunile se introduc la instanța de la domiciliul pârâtului, dacă legea nu prevede altfel.
2. Instanța de la domiciliu se află în circumscripția judiciară în care pârâtul are domiciliul. În cazul în care pârâtul are domiciliul în mai multe circumscripții judiciare, instanța de la domiciliu se află în oricare dintre acestea.
3. În cazul în care pârâtul nu are domiciliu, instanța de la domiciliu se află în circumscripția judiciară în care are reședința.
4. În cazul în care nici domiciliul și nici reședința pârâtului nu sunt cunoscute, instanța de la domiciliu se află în circumscripția judiciară în care se afla ultimul său domiciliu sau ultima sa reședință.”
III. Situația de fapt din litigiul principal
9.
Reclamantul din litigiul principal, A, este un cetățean danez care își desfășoară activitatea profesională ca salariat în Danemarca unde este de asemenea supus integral la plata impozitului. El are domiciliul în Suedia.
10.
La 8 februarie 2017, A a introdus o cerere de ștergere a datoriilor la Sø‑ og Handelsretten (Tribunalul Maritim și Comercial, Danemarca) din Copenhaga (Danemarca). Cererea privea datorii față de creditori danezi, contractate începând cu anul 1999.
11.
Prin ordonanța din 6 aprilie 2017, Sø‑ og Handelsretten (Tribunalul Maritim și Comercial) a respins cererea pentru necompetență. Potrivit acestei instanțe, instanțele daneze nu sunt competente să soluționeze o procedură inițiată de A, pentru motivul că acesta nu desfășoară o activitate economică independentă în Danemarca, iar instanța de la domiciliul său nu se află în această țară.
12.
Astfel, Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est), care judecă în calitate de instanță de al doilea grad de jurisdicție, trebuie să decidă dacă o instanță daneză este competentă să soluționeze cererea lui A prin care se solicită ștergerea datoriilor. Această instanță apreciază că o instanță daneză ar putea fi competentă dacă normele daneze de competență a instanțelor în materie de ștergere a datoriilor ar fi contrare dreptului Uniunii.
IV. Întrebările preliminare și procedura în fața Curții
13.
În aceste împrejurări, Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să supună aprecierii Curții următoarele întrebări:
„1)
Articolul 45 TFUE, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea [Radziejewski ( 8 )], se opune unei norme de competență jurisdicțională, precum cea daneză, al cărei scop este de a garanta că instanța care soluționează o cauză care implică ștergerea unor datorii cunoaște și poate lua în considerare, în cadrul aprecierii pe care o realizează, situația socio‑economică specifică în care trăiesc debitorul și familia acestuia și în care trebuie să se presupună că vor continua să trăiască în viitor, și că aprecierea poate fi realizată în conformitate cu criterii prestabilite, care determină ceea ce poate fi considerat un nivel de trai modest acceptabil în cadrul procedurii de ștergerea a unor datorii?
În cazul în care răspunsul la prima întrebare este în sensul că restricția nu poate fi considerată justificată, se solicită Curții de Justiție să răspundă la următoarea întrebare:
2)
Articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că are efect direct și între particulari într‑o situație precum cea din speță, astfel încât creditorii privați trebuie să accepte reducerea sau pierderea totală a sumelor ce le sunt datorate de către un debitor care s‑a mutat în străinătate?”
14.
Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la grefa Curții la 22 decembrie 2017.
15.
A, guvernul danez și Comisia Europeană au depus observații scrise. Aceste părți au participat la ședința care a avut loc la 15 ianuarie 2019.
V. Analiză
16.
Pentru a înțelege bine mizele din prezenta cauză, trebuie, mai întâi, să se contextualizeze problemele ridicate prin întrebările preliminare în cadrul sistemului de drept internațional privat al Uniunii. În acest scop, vom prezenta cu titlu introductiv câteva remarci cu privire la procedura daneză de ștergere a datoriilor. Vom examina în continuare dacă această procedură intră în domeniul de aplicare al instrumentelor dreptului Uniunii. În sfârșit, în temeiul acestor considerații, vom efectua analiza referitoare la întrebările preliminare.
A. Procedura daneză de ștergere a datoriilor
17.
Instanța de trimitere precizează că o procedură daneză de ștergere a datoriilor se demarează prin introducerea unei cereri de către debitor la instanța specializată în insolvență. Acest tribunal are o întrevedere cu debitorul și stabilește dacă există împrejurări care se opun inițierii unei astfel de proceduri. Tot în acest stadiu se examinează competența instanțelor daneze și se situează procedura care a determinat prezentele întrebări preliminare.
18.
Dacă instanța este competentă și nu există, în acest stadiu, împrejurări care să se opună inițierii procedurii de ștergere a datoriilor, instanța specializată în insolvență declanșează procedura menționată. În acest scop, tribunalul desemnează un asistent, care trebuie să fie avocat, care trebuie să examineze în detaliu situația economică a debitorului și să elaboreze un plan de reducere a gradului de îndatorare. Acest plan conține o descriere detaliată a activului și a pasivului debitorului, precum și a situației economice a gospodăriei și include o propunere de ștergere a datoriilor.
19.
Această propunere este trimisă creditorilor care nu intervin în procedură decât începând de la acest moment. Acestora li se acordă un termen pentru a formula obiecții împotriva propunerii menționate. Ulterior, tribunalul specializat în insolvență organizează o reuniune în care se adoptă o decizie cu privire la cererea de ștergere.
20.
Instanța specializată în insolvență poate da o ordonanță de ștergere a datoriilor dacă, pe de o parte, debitorul dovedește că nu este în măsură să își plătească datoriile și nu va avea posibilitatea să facă acest lucru timp de mai mulți ani și dacă, pe de altă parte, se consideră că ștergerea datoriilor sale poate conduce la o îmbunătățire durabilă a situației sale economice. O ordonanță de ștergere a datoriilor nu poate fi dată în special dacă situația economică a debitorului nu a fost clarificată. Instanța specializată în insolvență poate de asemenea să refuze o ștergere a datoriilor dacă alte împrejurări se opun acesteia.
21.
Din interpretarea dispozițiilor daneze prezentate de instanța de trimitere reiese că tribunalul specializat în insolvență trebuie să poată aprecia situația socio‑economică trecută, prezentă și viitoare a debitorului, pentru a determina dacă acesta îndeplinește condițiile unei ștergeri a datoriilor, precum și pe cea a soțului sau a partenerului și a copiilor săi. În vederea acestei aprecieri și în special a verificării informațiilor prezentate de debitor, o cunoaștere a contextului local este adesea necesară. Astfel, potrivit instanței de trimitere, este esențial ca cererile de ștergere a datoriilor să fie soluționate de instanța de la locul de domiciliu sau de reședință al debitorului.
B. Observație introductivă cu privire la aplicabilitatea instrumentelor juridice ale dreptului internațional privat al Uniunii
22.
În primul rând, instanța de trimitere arată că Regatul Danemarcei nu aplică Regulamentul nr. 1346/2000 și menționează că, în lumina Hotărârii Radziejewski ( 9 ), chiar dacă acest regulament ar fi aplicabil, procedura daneză de ștergere a datoriilor nu ar intra în domeniul de aplicare al regulamentului menționat. Pe de altă parte, această instanță semnalează că, precum procedura suedeză de ștergere a datoriilor vizată în această hotărâre, procedura daneză nu determină desistarea debitorului.
23.
Arătăm că, în Hotărârea Radziejewski ( 10 ), Curtea a precizat că procedura suedeză de ștergere a datoriilor nu figura în anexa A la Regulamentul nr. 1346/2000 și că acest regulament se aplica numai procedurilor enumerate în anexa menționată ( 11 ). În această ordine de idei, Curtea a statuat, în Hotărârea Bank Handlowy și Adamiak ( 12 ), că procedura franceză a insolvenței intra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1346/2000 pentru motivul că figura printre procedurile enumerate în anexa A la acest regulament. Or, anumiți autori au exprimat îndoieli cu privire la respectarea de către această procedură a condițiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din regulamentul menționat ( 13 ). Astfel, acești autori au dedus că, prin includerea unei proceduri în anexa A la Regulamentul nr. 1346/2000, statele membre pot face acest regulament aplicabil unor proceduri care nu îndeplinesc condițiile care determină domeniul său de aplicare ( 14 ).
24.
În aceste condiții, în prezenta cauză, apreciem că nu este necesar să se dezbată problema dacă o procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000 ar putea fi inclusă în anexa A la acest regulament. Procedura daneză nu figurează în această anexă pur și simplu pentru că Regatul Danemarcei nu aplică Regulamentul nr. 1346/2000.
25.
În plus, astfel cum arată guvernul danez și Comisia, este adevărat că Regulamentul 2015/848, care a succedat Regulamentul nr. 1346/2000, pare să includă proceduri de ștergere a datoriilor. Din articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2015/848 reiese că acest regulament se aplică procedurilor colective publice care se întemeiază pe legislația privind insolvența și în cadrul cărora, în scopul ajustării datoriilor, activele și activitatea unui debitor fac obiectul controlului sau supravegherii de către o instanță, cu condiția ca, astfel cum reiese din articolul 1 alineatul (1) al treilea paragraf din respectivul regulament, aceste proceduri să figureze în anexa A la același regulament ( 15 ). Cu toate acestea, trebuie să se observe că, precum Regulamentul nr. 1346/2000, Regulamentul 2015/848 nu este obligatoriu pentru Regatul Danemarcei. Pe de altă parte, Regulamentul 2015/848 se aplică procedurilor care sunt deschise după 26 iunie 2017 ( 16 ), în timp ce cererea care a determinat procedura principală a fost introdusă la 7 februarie 2017.
26.
În al doilea rând, instanța de trimitere arată că, contrar regulamentelor privind insolvența, Regulamentul nr. 44/2001 se aplică Regatului Danemarcei în temeiul „acordului paralel” ( 17 ).
27.
Or, potrivit instanței de trimitere, procedura daneză de ștergere a datoriilor nu intră nici în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001, nici în cel al succesorului său, Regulamentul nr. 1215/2012. Potrivit articolului 1 alineatul (2) litera (b), aceste două regulamente nu se aplică falimentelor, concordatelor sau procedurilor similare.
28.
În această privință, împărtășim punctul de vedere al instanței de trimitere.
29.
Deși procedura de ștergere a datoriilor îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848 și, ca urmare a acestui fapt, poate intra în domeniul de aplicare al acestui regulament, această procedură nu poate, în opinia noastră, să intre în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012. Regulamentele nr. 1215/2012 și 2015/848 au caracter complementar, iar domeniile lor de aplicare nu ar trebui să se suprapună ( 18 ).
30.
Faptul că Regulamentul 2015/848 nu este aplicabil Danemarcei nu este relevant ( 19 ). Domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012 nu poate fi determinat în funcție de aplicabilitatea sau inaplicabilitatea în statul în cauză a Regulamentului 2015/848.
31.
În plus, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 23 și 24 din prezentele concluzii, aplicabilitatea Regulamentului 2015/848 este condiționată de includerea unei proceduri în anexa A la acest regulament ( 20 ). Cu toate acestea, este evident că o procedură care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848 nu poate intra în domeniul de aplicare al Regulamentul nr. 1215/2012 prin simplul fapt că nu figurează în anexa A la Regulamentul 2015/848 ( 21 ).
32.
Pentru a rezuma, procedura daneză de ștergere a datoriilor vizată de decizia de trimitere nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentelor nr. 1346/2000, nr. 44/2001 și nr. 1215/2012. În consecință, normele din aceste regulamente nu vor fi luate în considerare în analiza referitoare la întrebările preliminare adresate în prezenta cauză. În aceste condiții, în analiza noastră a primei întrebări preliminare, vom avea în vedere problematica referitoare la aplicarea Regulamentului 2015/848 în împrejurări precum cele din speță, dat fiind că guvernul danez pare să întemeieze pe acest regulament un argument în favoarea tezei potrivit căreia articolul 45 TFUE nu se opune condiției privind reședința prevăzute de reglementarea daneză.
C. Cu privire la prima întrebare preliminară
33.
Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere urmărește să afle dacă condiția privind reședința, astfel cum este prevăzută de reglementarea daneză, poate fi justificată prin faptul că permite să se garanteze că instanța sesizată cu cererea de ștergere a datoriilor poate statua pe baza informațiilor referitoare la situația socio‑economică trecută, prezentă și viitoare a debitorului și a familiei sale.
34.
În schimb, instanța de trimitere nu solicită Curții să se pronunțe cu privire la aspectul dacă condiția privind reședința prevăzută de normele daneze constituie o restricție privind libera circulație a lucrătorilor interzisă, în principiu, de articolul 45 TFUE. Făcând referire la Hotărârea Radziejewski ( 22 ), instanța de trimitere, precum și toate părțile consideră că reglementarea daneză în discuție restrânge libera circulație a lucrătorilor. Părerile lor se deosebesc însă în ceea ce privește justificarea acestei restricții.
35.
Înainte de a aborda analiza pe fond, vom formula câteva remarci cu privire la eventualele obstacole create de norme de competență în lumina Hotărârii Radziejewski ( 23 ). În continuare, ținând seama de argumentele prezentate de instanța de trimitere și de guvernul danez, vom examina aspectul dacă, în împrejurările cauzei, condiția privind reședința poate fi considerată justificată.
1. Cu privire la existența restricției privind libera circulație
36.
Curtea a subliniat în jurisprudența sa că o dispoziție națională care prevede o diferențiere întemeiată pe criteriul reședinței riscă să acționeze în principal în detrimentul resortisanților altor state membre și, ca urmare a acestui fapt, poate constitui o discriminare indirectă întemeiată pe cetățenie, contrară liberei circulații a lucrătorilor ( 24 ).
37.
Or, prezenta cauză privește norme naționale referitoare la competența internațională. Aceste norme, prin natura lor, necesită criterii de legătură în temeiul cărora autoritățile unui stat sunt desemnate drept competente să soluționeze o categorie de cauze. În plus, în special în interesul unei bune administrări a justiției, aceste norme se bazează în mare măsură pe ipoteza că între cauza în discuție și statul ale cărui instanțe sunt competente să soluționeze această cauză trebuie să existe o legătură ( 25 ). Astfel, nu este surprinzător că, în ceea ce privește criteriul de legătură, se face referire adesea la locul de reședință.
38.
Urmarea abordării potrivit căreia introducerea, într‑o normă de competență, a unui criteriu de legătură referitor la locul de reședință constituie o discriminare indirectă întemeiată pe cetățenie ar putea să conducă la aprecierea că toate normele de competență care se bazează pe existența unei legături între domiciliu sau reședință și statul în cauză ar fi, prin natura lor, discriminatorii și, ca urmare a acestui fapt, în principiu, contrare libertăților consacrate de dreptul Uniunii.
39.
Or, considerăm că un astfel de rezultat ar fi paradoxal în măsura în care repartizarea competențelor este, în zilele noastre, realizată prin norme de competență, care utilizează criterii de legătură.
40.
Trebuie să nu se piardă din vedere faptul că prezenta cauză privește o normă de competență specifică, referitoare la procedura de ștergere a datoriilor. Aceste proceduri nu fac, cel puțin nu în contextul temporal al prezentei cauze, obiectul unor norme de competență armonizate. De altfel, statele membre nu au obligația să introducă o procedură de ștergere a datoriilor în dreptul lor național.
41.
De regulă, normele de competență nu conferă, cel puțin nu direct, drepturi materiale. Rolul lor se limitează la desemnarea autorităților care sunt competente să se pronunțe cu privire la acordarea sau neacordarea unui drept.
42.
Cu toate acestea, în cazul unei proceduri specifice, precum procedura de ștergere a datoriilor, statele membre sunt libere să o introducă sau nu în dreptul lor național. În consecință, rolul unei norme de competență nu se limitează exclusiv la repartizarea competențelor între autoritățile tuturor statelor membre. În ceea ce privește o astfel de procedură, competența instanțelor unui stat membru se poate traduce printr‑un acces la ștergerea datoriilor și, prin urmare, la decizia privind ștergerea datoriilor care, pe teritoriul unui stat membru în cauză, va fi opozabilă creditorilor unui debitor.
43.
În consecință, nu este exclus ca o normă de competență națională prin care legiuitorul determină în practică persoana care poate beneficia de o anumită procedură să poată împiedica sau descuraja un lucrător resortisant al unui stat membru să își părăsească statul de origine pentru a‑și exercita dreptul la libera circulație, prevăzut de dreptul primar.
44.
Acest raționament este cel pe care l‑a urmat Curtea în Hotărârea Radziejewski ( 26 ), în care a statuat că o reglementare națională care subordonează acordarea unei măsuri de ștergere a datoriilor unei condiții privind domiciliul este de natură să descurajeze un lucrător insolvabil, ale cărui datorii sunt de așa natură încât nu se poate întrevedea posibilitatea rambursării lor într‑un orizont de timp previzibil, să își exercite dreptul la libera circulație.
45.
Prin urmare, pentru aceleași motive, considerăm că condiția privind reședința, introdusă în cadrul reglementării daneze, constituie o restricție privind libera circulație a lucrătorilor. Acum trebuie să se răspundă la problema dacă această restricție ar putea fi considerată justificată.
2. Cu privire la justificare
46.
Instanța de trimitere consideră că condiția privind reședința, prevăzută de normele daneze în materie de competență judiciară, ar trebui considerată justificată. Cu privire la acest aspect, părțile au poziții divergente. Guvernul danez împărtășește poziția instanței de trimitere, în timp ce A și Comisia sunt de părere că, în lumina articolului 45 TFUE, această condiție nu poate fi justificată.
47.
Pentru a determina dacă o măsură, despre care s‑a constatat că restrânge libera circulație a lucrătorilor, poate fi justificată, trebuie să se verifice dacă această măsură, în primul rând, urmărește un obiectiv legitim compatibil cu tratatul și este justificată de motive imperative de interes general, în al doilea rând, asigură realizarea obiectivului în cauză și, în al treilea rând, nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge acest obiectiv ( 27 ). Vom examina mai întâi prima condiție referitoare la existența unui obiectiv legitim și, în continuare, a doua și a treia condiție, care sunt reprezentate de caracterul adecvat și, respectiv, necesar al reglementării în discuție.
a) Motivul justificativ invocat
48.
Din formularea primei întrebări preliminare, precum și din conținutul deciziei de trimitere reiese că cerința potrivit căreia instanța de la domiciliul debitorului trebuie să se situeze în Danemarca are drept obiectiv ca cererea de ștergere a datoriilor să poată face obiectul unei decizii suficient de clare, întemeiate pe informații care permit, în primul rând, să se aprecieze condițiile de viață ale debitorului pe plan socio‑economic pentru a determina dacă îndatorarea sa ține de o lipsă de capacitate sau de voință, în al doilea rând, să se asigure o îmbunătățire durabilă a situației debitorului și, în al treilea rând, să se facă în așa fel încât debitorul să aibă un mod de viață adecvat – modest, dar suficient – în perioada care urmează, în cursul căreia datoria va fi rambursată în mod eșalonat.
49.
Obiectivul condiției privind reședința, astfel cum a fost precizat de instanța de trimitere, urmărește astfel să garanteze că împrejurările referitoare la situația socio‑economică a debitorului și a apropiaților săi, precum și condițiile de viață în locul în care subzistă vor fi luate în considerare la momentul examinării cererii de ștergere a datoriilor.
50.
În Hotărârea Radziejewski, răspunzând la argumentul guvernului suedez potrivit căruia condiția privind domiciliul era necesară pentru a putea stabili în mod satisfăcător situația financiară și personală a debitorului, Curtea a considerat în special că este legitimă dorința unui stat membru de a controla situația financiară și personală a debitorului înainte de a‑i acorda o măsură care vizează ștergerea tuturor sau a unei părți din datoriile acestuia ( 28 ).
51.
Considerăm că obiectivul condiției privind reședința prevăzute de reglementarea daneză nu prezintă diferențe față de cel al condiției privind reședința menționate în Hotărârea Radziejewski ( 29 ).
52.
Potrivit instanței de trimitere și guvernului danez, în această hotărâre, Curtea ar fi examinat condiția privind domiciliul în lumina necesității de a controla situația personală și financiară a debitorului. Curtea nu s‑ar fi pronunțat însă cu privire la aspectul dacă faptul de a rezerva accesul la procedura de ștergere a datoriilor unor persoane care locuiesc sau, cel puțin, au avut ultimul lor domiciliu în statul în care s‑a formulat cererea, poate fi justificată de obiectivul de a garanta că instanța sesizată cu o astfel de cerere cunoaște situația socio‑economică concretă a debitorului și poate ține seama de aceasta în aprecierea sa.
53.
În plus, guvernul danez apreciază că reglementarea suedeză vizată în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Radziejewski ( 30 ) implica și un control a posteriori al debitorului, care permitea autorităților suedeze să urmărească eforturile depuse de debitor pentru a‑și îndeplini obligațiile. Acest guvern arată că, în consecință, condiția privind reședința nu era în măsură să garanteze obiectivul urmărit, întrucât debitorul putea pur și simplu să își strămute reședința într‑un stat membru după introducerea cererii sale de ștergere a datoriilor. În schimb, în cadrul procedurii daneze de ștergere a datoriilor, instanțele nu efectuau un control a posteriori al debitorului.
54.
Instanța de trimitere și guvernul danez par să susțină astfel că reglementarea daneză urmărește să asigure un nivel de cunoaștere a situației unui debitor mai ridicat decât cel impus potrivit reglementării suedeze vizate în cauza Radziejewski ( 31 ).
55.
Totuși, în aceste două cazuri, obiectivul condiției privind reședința rămâne neschimbat. Diferențele cu privire la nivelul de cunoaștere a situației unui debitor s‑ar putea reflecta, în opinia noastră, în examinarea necesității reglementării în cauză.
56.
Pe de altă parte, considerăm că argumentul prezentat de guvernul danez, potrivit căruia reglementarea daneză nu prevede un control a posteriori, nu are legătură cu unele dintre celelalte argumente ale sale. Astfel, acest guvern arată în observațiile sale că o ordonanță de ștergere a datoriilor dată în favoarea unui debitor care este plecat în străinătate poate, în anumite împrejurări, să fie anulată.
57.
Instanța de trimitere se referă la o astfel de eventualitate în mod mai clar arătând că o ordonanță de ștergere a datoriilor poate fi anulată atunci când debitorul a acționat în mod fraudulos în cursul procedurii de ștergere a datoriilor sau nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi fuseseră impuse în ordonanța de ștergere a datoriilor. În orice caz, astfel cum reiese din decizia de trimitere și din observațiile guvernului danez, anularea unei ordonanțe de ștergere a datoriilor nu intervine în mod automat.
58.
Examinarea comportamentului unui debitor după adoptarea unei astfel de ordonanțe, prin care autoritățile daneze urmăresc să afle dacă debitorul respectă condițiile stabilite în această ordonanță, constituie, în opinia noastră, o formă de control a posteriori. În consecință, nu suntem convinși de argumentul guvernului danez potrivit căruia prezenta cauză se distinge de cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Radziejewski ( 32 ) în măsura în care autoritățile daneze nu efectuează un control a posteriori.
59.
În lumina considerațiilor care precedă, ținând seama de analogia dintre obiectivul reglementării suedeze vizate în Hotărârea Radziejewski ( 33 ) și cel al reglementării în discuție în prezenta cauză, apreciem că condiția privind reședința prevăzută de reglementarea daneză urmărește un obiectiv legitim, și anume ca cererea de ștergere a datoriilor să facă obiectul unei decizii clare, bazate pe informații care să permită stabilirea situației socio‑economice trecute, prezente și viitoare a unui debitor și a apropiaților săi, precum și a condițiilor de viață în locul în care acestea subzistă.
b) Caracterul adecvat și necesitatea reglementării în discuție
60.
Considerațiile instanței de trimitere și ale guvernului danez, prin care acestea urmăresc să justifice restricția în cauză, se bazează pe ideea că proximitatea geografică dintre locul de reședință al unui debitor și cel al sediului unei instanțe sesizate cu cererea de ștergere a datoriilor permite să se garanteze că împrejurările referitoare la situația socio‑economică a acestui debitor și a apropiaților săi, precum și la condițiile de viață în locul în care acestea subzistă vor fi luate în considerare în examinarea acestei cereri.
61.
În această privință, instanța de trimitere și guvernul danez susțin că o instanță care soluționează cereri de ștergere a datoriilor nu are și nu poate avea cunoștință de împrejurările în care trăiește un reclamant într‑un alt stat membru. Nu ar exista norme care să permită să se solicite altor state membre să furnizeze informații cu privire la împrejurările locale în materie de resurse și de cheltuieli sau cu privire la alți factori importanți pentru a aprecia o cerere de ștergere a datoriilor. Pe de altă parte, un astfel de tribunal nu ar fi în măsură să verifice informațiile comunicate de debitorul însuși.
62.
În plus, instanța de trimitere arată că, în lipsa unor norme armonizate, nu ar exista un mijloc mai puțin restrictiv de a atinge acest rezultat decât cel care constă în restrângerea accesului la procedura de ștergere a datoriilor la debitorii care locuiesc în Danemarca. În schimb, potrivit guvernului danez, interpretarea articolului 45 TFUE potrivit căreia această dispoziție se opune unei norme de competență, precum norma daneză, împiedică punerea în aplicare efectivă a Regulamentului 2015/848.
63.
Precum A și Comisia, considerăm că aplicarea condiției privind reședința în privința lucrătorilor prezintă, cel puțin în două privințe, o lipsă de logică și de coerență. Argumentele guvernului danez și ale instanței de trimitere referitoare la existența unor dispoziții armonizate și, respectiv, la absența lor, nu pot remedia aceste probleme.
64.
Prima problemă privește faptul că condiția privind reședința pare să se aplice numai în privința lucrătorilor care își desfășoară activitatea profesională în Danemarca, iar nu persoanelor care desfășoară o activitate economică independentă în Danemarca. Or, în cazul acestora din urmă, faptul de a nu avea reședința pe teritoriul danez nu constituie un obstacol în calea introducerii unei cereri de ștergere a datoriilor în fața instanțelor din acest stat membru.
65.
A doua problemă privește faptul că, astfel cum reiese din cererea de decizie preliminară și din observațiile scrise ale reclamantului, potrivit reglementării daneze, existența condiției privind reședința nu ar fi apreciată decât la momentul introducerii cererii de ștergere a datoriilor.
1) Coerența aplicării condiției privind reședința și implicațiile sale asupra răspunsului la întrebarea preliminară
66.
Condiția privind reședința se întemeiază pe ideea că, datorită proximității geografice dintre locul de reședință al unui debitor și cel al sediului instanței sesizate, aceasta din urmă se poate pronunța cu privire la o cerere de ștergere a datoriilor pe baza informațiilor referitoare la situația socio‑economică a acestui debitor. La momentul aprecierii situației sale socio‑economice de către instanța specializată în insolvență, aceeași importanță ar trebui, în principiu, să fie acordată acestei condiții, indiferent dacă este vorba despre un lucrător independent sau despre un lucrător salariat. În aceste două cazuri, măsurile care permit să se obțină informații care provin din alt stat membru, precum și cele care permit să se verifice informațiile care provin de la debitor sunt aproape identice.
67.
Or, considerăm că, potrivit reglementării daneze, condiția privind reședința nu este aplicată în mod coerent. Astfel, în timp ce o persoană care desfășoară o activitate economică independentă pe teritoriul danez poate introduce o cerere de ștergere a datoriilor în fața instanței daneze de la locul desfășurării acestei activități, deși nu are reședința în Danemarca, un lucrător salariat care nu are reședința pe teritoriul danez nu poate introduce o astfel de cerere în fața instanțelor din acest stat membru.
68.
În ceea ce privește prezenta cauză, este cert că reclamantul din cauza principală lucrează în Danemarca, unde este supus integral la plata impozitului. În consecință, astfel cum admite guvernul danez, situația socio‑economică a acestui reclamant ar putea fi determinată, cel puțin parțial, fără să trebuiască să se țină seama de informațiile care provin din alt stat membru ( 34 ).
69.
Cu toate acestea, în conformitate cu reglementarea daneză, reclamantul nu are nicio posibilitate de a invoca împrejurările menționate la punctul anterior pentru a sesiza o instanță daneză, chiar dacă acestea scot în evidență existența unei legături cu Danemarca. Or, dacă o astfel de legătură este suficientă pentru a permite instanțelor daneze să se pronunțe cu privire la o cerere de ștergere a datoriilor formulată de o persoană care desfășoară o activitate economică independentă pe teritoriul statului membru respectiv, această legătură ar trebui să fie suficientă și pentru a permite să se pronunțe cu privire la cea formulată de un lucrător salariat.
70.
Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât, astfel cum ilustrează exemplele prezentate de A în observațiile sale scrise ( 35 ), reglementarea daneză nu împiedică instanțele naționale să se pronunțe cu privire la cererile de ștergere a datoriilor chiar dacă sunt obligate să țină seama de informațiile care provin din alt stat membru.
71.
În consecință, această aplicare incoerentă a condiției privind reședința în temeiul reglementării daneze scoate în evidență faptul că nu este necesară reședința pe teritoriul danez pentru ca instanțele din acest stat membru să se poată pronunța cu privire la cererile de ștergere a datoriilor. Este vorba despre un indiciu cu privire la faptul că o condiție privind reședința, precum cea prevăzută de reglementarea daneză, depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menționat mai sus la punctul 59 din prezentele concluzii.
2) Implicațiile principiului perpetuatio fori asupra justificării condiției privind reședința
72.
În observațiile sale scrise, A arată că, potrivit doctrinei și jurisprudenței daneze, o cerere care determină o procedură de ștergere a datoriilor trebuie introdusă în fața instanței competente ratione locis în temeiul domiciliului la data acestei cereri. În schimb, aprecierile efectuate în cadrul procedurii de ștergere a datoriilor privesc situația reclamantului la momentul luării deciziei cu privire la această cerere.
73.
Considerăm că instanța de trimitere reține, în această privință, aceeași interpretare a dispozițiilor daneze. Astfel, ea arată în decizia de trimitere că un tribunal danez apreciază existența propriei competențe la stadiul introducerii unei cereri de ștergere a datoriilor.
74.
De fapt, potrivit regulii denumite „principiul perpetuatio fori”, în momentul în care o instanță competentă este sesizată, aceasta își păstrează în principiu competența, chiar dacă factorul de legătură în temeiul căruia s‑a stabilit competența sa se schimbă în cursul procedurii judiciare ( 36 ).
75.
Astfel, cunoașterea informațiilor referitoare la situația unui debitor și la condițiile de viață în locul său de reședință nu poate fi asigurată prin condiția privind reședința în măsura în care, potrivit principiului perpetuatio fori, o modificare a factorului de legătură ulterioară introducerii cererii de ștergere a datoriilor, și anume strămutarea reședinței sale într‑un stat membru, nu se opune ca o instanță daneză să se pronunțe cu privire la această cerere.
76.
În consecință, dat fiind că legătura cu teritoriul danez nu se apreciază decât la momentul introducerii unei cereri de ștergere a datoriilor, în timp ce o instanță specializată în insolvență trebuie să țină seama, în examinarea acestei cereri, de împrejurările anterioare și ulterioare acestui moment, condiția privind reședința, astfel cum este prevăzută de reglementarea daneză, depășește ceea ce este necesar pentru asigurarea obiectivului acestei condiții. Acest raționament este cel pe care l‑a urmat Curtea în Hotărârea Radziejewski ( 37 ) potrivit căruia stabilirea unei condiții privind domiciliul care se raportează exclusiv la data introducerii cererii depășește ceea ce este necesar pentru controlul situației reclamantului și cunoașterea situației din locul în care are reședința.
77.
Această considerație nu poate fi repusă în discuție nici de argumentele guvernului danez referitoare la existența unor norme de competență armonizate, nici de cele ale instanței de trimitere referitoare la absența lor.
3) Armonizarea normelor de competență referitoare la procedurile de ștergere a datoriilor
78.
Potrivit instanței de trimitere, din cauza lipsei de armonizare a normelor în materie de ștergere a datoriilor, nu ar exista mijloace mai puțin restrictive de a atinge acest rezultat decât cel care constă în restrângerea accesului la procedura de ștergere a datoriilor la debitorii care locuiesc în Danemarca.
79.
În schimb, guvernul danez subliniază că există norme armonizate privind competența internațională în cauzele de ajustare a datoriilor. Potrivit acestui guvern, interpretarea articolului 45 TFUE potrivit căreia această dispoziție se opune unei norme de competență precum norma daneză ar împiedica punerea în aplicare efectivă a Regulamentului 2015/848. În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848, în împrejurările cauzei, instanțele suedeze ar fi competente să se pronunțe cu privire la situația unui debitor care are reședința și trăiește în Suedia. Astfel, norma de competență daneză nu ar fi diferită din punct de vedere material de norma de competență internațională din acest regulament.
80.
Aceste argumente nu pot fi primite.
81.
Astfel cum am arătat la punctul 25 din prezentele concluzii, Regulamentul 2015/848 nu are vocația de a se aplica ratione temporis în litigiul principal. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de faptul că normele daneze care prevăd condiția privind reședința continuă să se aplice în acest stat membru, în timp ce alte state membre aplică normele din Regulamentul 2015/848 de la 26 iunie 2017.
82.
Potrivit articolului 3 alineatul (1) al patrulea paragraf din Regulamentul 2015/848, centrul intereselor principale ale unei persoane fizice, alta decât cea care desfășoară o activitate independentă sau o activitate profesională, se presupune a fi locul în care această persoană are reședința obișnuită, în absența unor probe care ar dovedi contrariul. Or, independent de faptul că noțiunea de „reședința obișnuită” în sensul articolului 3 alineatul (1) al patrulea paragraf din Regulamentul 2015/848 nu trebuie în mod necesar să corespundă noțiunii de „reședință” în sensul reglementării daneze, această dispoziție a Regulamentului 2015/848 nu trimite, în mod automat, debitorul în fața instanțelor de la locul său de reședință. Prin urmare, este vorba doar despre o prezumție care poate fi răsturnată.
83.
Astfel, pe de o parte, soluția prevăzută de Regulamentul 2015/848 constituie, reluând termenii utilizați de instanța de trimitere, o ilustrare a „unui mijloc mai puțin restrictiv” care permite atingerea obiectivului condiției privind reședința, astfel cum este definit de această instanță și de guvernul danez.
84.
Pe de altă parte, o reglementare care prevede condiția privind reședința, precum reglementarea daneză în cauză, ar putea afecta funcționarea Regulamentului 2015/848 în statele membre pentru care acesta este obligatoriu dacă s‑ar dovedi că, dacă este cazul, prezumția prevăzută la articolul 3 alineatul (1) al patrulea paragraf din acest regulament ar trebui răsturnată, de exemplu, în favoarea locului de prestare a muncii. Într‑un astfel de caz, reglementarea daneză ar ignora răsturnarea prezumției menționate ( 38 ).
85.
Pentru a rezuma această parte a analizei noastre cu privire la armonizarea normelor de competență, în primul rând, nu împărtășim punctul de vedere al instanței de trimitere potrivit căruia nu există mijloace mai puțin restrictive pentru a atinge obiectivul stabilit pentru condiția privind reședința. În al doilea rând, contrar celor susținute de guvernul danez, existența normelor de competență prevăzute de Regulamentul 2015/848 nu permite să se pledeze în favoarea conformității cu dreptul Uniunii a reglementării daneze.
4) Concluzii finale
86.
Pentru a recapitula raționamentele pe care le‑am expus până acum, observăm că condiția privind reședința prevăzută de reglementarea daneză pare să nu fie aplicată în mod coerent, ceea ce poate constitui un indiciu cu privire la faptul că această condiție depășește ceea ce este necesar pentru controlul situației solicitantului și pentru cunoașterea situației în locul în care acesta are reședința. Această considerație este confirmată de faptul că condiția privind reședința se raportează exclusiv la data introducerii cererii. În sfârșit, aceste considerații nu sunt repuse în discuție de argumentele referitoare la Regulamentul 2015/848.
87.
În lumina ansamblului considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia un lucrător salariat care nu are reședința pe teritoriul unui stat membru nu poate introduce o cerere de ștergere a datoriilor în fața instanțelor din acest stat membru, chiar dacă are o legătură suficientă cu statul membru menționat, comparabilă cu cea care decurge din faptul de a avea reședința pe acest teritoriu.
D. Cu privire la a doua întrebare preliminară
88.
Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare care s‑ar adresa în ipoteza în care răspunsul la prima întrebare ar fi afirmativ, instanța de trimitere urmărește să afle dacă un lucrător salariat care nu îndeplinește condiția privind reședința ar trebui totuși să poată obține o ajustare a datoriilor în cazul în care celelalte condiții materiale ar fi îndeplinite, ceea ce ar obliga creditorii privați să se opună reducerii sau anulării datoriei pe care un debitor care s‑a mutat în străinătate ar avea‑o față de ei.
89.
Trebuie să se admită că lectura celei de a doua întrebări preliminare lasă să planeze o anumită incertitudine cu privire la adevăratul obiect al întrebării instanței de trimitere. Din formularea acestei întrebări reiese că instanța de trimitere are îndoieli cu privire la efectul util al articolului 45 TFUE în împrejurări precum cele din speță.
90.
În această privință, Comisia susține că litigiul principal nu privește în mod direct raporturile dintre particulari și că, în consecință, problema dacă articolul 45 TFUE are un efect direct asupra raporturilor menționate este lipsit de relevanță. Guvernul danez consideră că, în împrejurările cauzei, aplicarea articolului 45 TFUE ar determina o situație de efect orizontal incident.
91.
Observăm că, în speță, dispozițiile naționale sunt cele care fac obiectul unei aprecieri în lumina articolului 45 TFUE, iar nu comportamentele unor particulari prin care aceștia impun obligații celorlalți particulari ( 39 ). Pe de altă parte, este evident că dispozițiile naționale precum cele în discuție în prezenta cauză intră în domeniul de aplicare al articolului 45 TFUE. Atunci când astfel de dispoziții naționale nu sunt conforme cu tratatul, aplicarea lor ar trebui înlăturată, indiferent dacă este vorba despre un litigiu între particulari sau între un particular și o emanație a statului.
92.
Cu titlu subsidiar, chiar dacă se consideră că a doua întrebare ar trebui analizată din punctul de vedere al obligațiilor impuse creditorilor unui debitor care beneficiază de o procedură de ștergere a datoriilor, ar trebui să se țină seama de faptul că condiția privind reședința, precum cea în discuție în litigiul principal, constituie un criteriu de legătură prevăzut de o normă de competență. Astfel cum reiese din considerațiile noastre precedente, normele de competență nu acordă, cel puțin nu direct, drepturi materiale și nici nu impun obligații materiale particularilor. În speță, norma de competență națională permite numai să se solicite deschiderea unei proceduri de ștergere a datoriilor la o instanță daneză. Astfel, decizia acestei instanțe este cea care acordă drepturi sau impune obligații particularilor.
93.
În sfârșit, nu putem exclude că prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare instanța de trimitere urmărește în esență să afle ce consecințe ar trebui să tragă din viitoarea hotărârea a Curții în prezenta cauză în ipoteza în care răspunsul la prima întrebare ar fi afirmativ.
94.
Este adevărat că, în cadrul procedurii preliminare, nu revine Curții nici sarcina de a interpreta dreptul intern al unui stat membru, nici sarcina de a determina modul în care acest stat membru ar trebui să se conformeze interpretării sale a dreptului Uniunii. Cu toate acestea, pentru a furniza un răspuns util instanței de trimitere, vom prezenta câteva remarci cu privire la acest aspect.
95.
În această privință, observăm că neconformitatea unei condiții privind reședința cu articolul 45 TFUE nu determină nulitatea absolută a acestei condiții. Această neconformitate nu este decât consecința faptului că potrivit unei reglementări naționale, într‑un caz special, un debitor nu poate obține decizia de ștergere a datoriilor sale chiar dacă are o legătură suficientă cu teritoriul acestui stat membru.
96.
În acest caz și în alte cazuri similare, o instanță națională nu este obligată să înlăture pur și simplu condiția privind reședința și să treacă la aplicarea dispoziției naționale în discuție fără nicio cerință referitoare la existența unei legături între debitor și teritoriul danez.
97.
În schimb, ea ar putea avea în vedere o soluție mai nuanțată, care să constea, dacă este cazul, în relaxarea condiției privind reședința, astfel încât instanțele daneze să se poată pronunța cu privire la cererile de ștergere a datoriilor atunci când există o legătură suficientă între debitor și teritoriul danez. De fapt, astfel cum am arătat la punctul 37 din prezentele concluzii, în special în interesul unei bune administrări a justiției, marea majoritate a normelor de competență se bazează pe ideea potrivit căreia trebuie să existe o legătură între instanța competentă și situația în discuție. Astfel, ar trebui pur și simplu să se slăbească rigiditatea condiției privind reședința prevăzute de reglementarea daneză pentru a lăsa mai mult loc principiului proximității astfel definit.
98.
În lumina acestei argumentații, propunem Curții să răspundă la a doua întrebare preliminară că articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele din litigiul principal, acesta exclude aplicarea reglementării naționale în discuție, independent de aspectul dacă procedura de ștergere a datoriilor conduce eventual la impunerea unor obligații unor particulari.
99.
În această privință observăm că faptul că acești particulari trebuie să suporte reducerea sau stingerea creanțelor pe care le dețin împotriva unui debitor care s‑a stabilit în străinătate decurge dintr‑o decizie a instanței daneze care se pronunță cu privire la cererea de ștergere a datoriilor.
VI. Concluzie
100.
În lumina ansamblului considerațiilor de mai sus, propunem să se răspundă la întrebările preliminare adresate Curții de Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est, Danemarca) după cum urmează:
„1)
Articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia un lucrător salariat care nu are reședința pe teritoriul unui stat membru nu poate introduce o cerere de ștergere a datoriilor la instanțele din acest stat membru, chiar dacă are o legătură suficientă cu statul membru menționat, comparabilă cu cea care decurge din faptul de a avea reședința pe acest teritoriu.
2)
Articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele din litigiul principal, acesta exclude aplicarea reglementării naționale în discuție, independent de aspectul dacă procedura de ștergere a datoriilor conduce eventual la impunerea unor obligații unor particulari.”
( 1 ) Limba originală: franceza.
( 2 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704, punctul 32).
( 3 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704).
( 4 ) Regulamentul Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).
( 5 ) Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1).
( 6 ) Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (JO 2015, L 141, p. 19).
( 7 ) Regulamentul Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență (JO 2000, L 160, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 143). A se vedea considerentul (33) al acestui regulament.
( 8 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704, punctul 32).
( 9 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704, punctul 23).
( 10 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704).
( 11 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Radziejewski (C‑461/11, EU:C:2012:704, punctul 24).
( 12 ) Hotărârea din 22 noiembrie 2012 (C‑116/11, EU:C:2012:739).
( 13 ) A se vedea în special Robine, D., Jault‑Seseke, F., „Le règlement 2015/848: vin nouveau et vieilles outres”, în Revue critique de droit international privé, 2016, p. 21, punctul 18; Hess, B., Oberhammer, P., Bariatti, S., Koller, C., Laukemann, B., Requejo Isidro, M., Villata, F. C. (dirs.), The Implementation of the New Insolvency Regulation: Improving Cooperation and Mutual Trust, Nomos, 2018, p. 65.
( 14 ) A se vedea doctrina citată la nota de subsol 13. A se vedea de asemenea Van Calster, G., „COMIng, and Here to Stay: The Review of The European Insolvency Regulation”, în European business law review, 2016, p. 739.
( 15 ) A se vedea de asemenea considerentul (10) al Regulamentului 2015/848, potrivit căruia „[d]omeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să fie extins la procedurile care promovează salvarea întreprinderilor viabile din punct de vedere economic, dar aflate în dificultate, și care acordă o a doua șansă antreprenorilor. Acesta ar trebui, în special, să cuprindă și procedurile care prevăd restructurarea unui debitor într‑o etapă în care există doar o probabilitate a insolvenței, precum și procedurile care lasă debitorului controlul deplin sau parțial al activelor și al afacerilor sale. Acesta ar trebui să includă și procedurile de remitere de datorie sau de ajustare a datoriilor în legătură cu consumatorii și cu persoanelor care desfășoară o activitate independentă, de exemplu prin reducerea cuantumului pe care îl are de plătit debitorul sau prin prelungirea termenului de plată care i‑a fost acordat. Întrucât astfel de proceduri nu implică în mod necesar numirea unui practician în insolvență, ele ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament în cazul în care au loc sub controlul sau supervizarea unei instanțe judecătorești. În acest context, termenul «control» ar trebui să includă situațiile în care instanța intervine numai în urma unei căi de atac introduse de un creditor sau de alte părți interesate”.
( 16 ) A se vedea articolul 84 din Regulamentul 2015/848.
( 17 ) Decizia 2005/790/CE a Consiliului din 20 septembrie 2005 privind semnarea, în numele Comunității, a Acordului între Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (JO 2005, L 299, p. 61, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 207).
( 18 ) Astfel cum reiese din considerentul (7) al Regulamentului 2015/848, procedurile excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012 în temeiul articolului 1 alineatul (2) litera (b) din acesta ar trebui reglementate prin Regulamentul 2015/848. În această ordine de idei, în ceea ce privește legătura dintre predecesorul Regulamentului 2015/848 (Regulamentul nr. 1346/2000), și Regulamentul nr. 44/2001, a se vedea Hotărârea din 4 septembrie 2014, Nickel & Goeldner Spedition (C‑157/13, EU:C:2014:2145, punctul 21). Curtea a urmat același raționament în alte contexte. A se vedea prin analogie Hotărârea din 6 octombrie 2015, Matoušková (C‑404/14, EU:C:2015:653, punctul 34), și Hotărârea din 1 martie 2018, Mahnkopf (C‑558/16, EU:C:2018:138, punctul 41).
( 19 ) A se vedea prin analogie Concluziile noastre prezentate în cauza Mahnkopf (C‑558/16, EU:C:2017:965, punctul 73).
( 20 ) A se vedea articolul 1 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul 2015/848. A se vedea de asemenea considerentul (9) al acestuia.
( 21 ) A se vedea considerentul (7) ultima teză a Regulamentului 2015/848, potrivit căruia simplul fapt că o procedură națională nu figurează pe lista din anexa A la acest regulament nu poate să determine intrarea acestei proceduri sub incidența Regulamentului nr. 1215/2012.
( 22 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704, punctele 52 și 53).
( 23 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704).
( 24 ) A se vedea în special Hotărârea din 7 mai 1998, Clean Car Autoservice (C‑350/96, EU:C:1998:205, punctele 29 și 30).
( 25 ) Cu titlu de exemplu, a se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza KP (C‑83/17, EU:C:2018:46, punctul 56).
( 26 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704, punctele 30 și 31).
( 27 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Radziejewski (C‑461/11, EU:C:2012:704, punctul 33). A se vedea de asemenea Hotărârea din 16 martie 2010, Olympique Lyonnais (C‑325/08, EU:C:2010:143, punctul 38), și Hotărârea din 5 decembrie 2013, Zentralbetriebsrat der gemeinnützigen Salzburger Landeskliniken (C‑514/12, EU:C:2013:799, punctul 36).
( 28 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Radziejewski (C‑461/11, EU:C:2012:704, punctul 44). În concluziile prezentate în această cauză, avocata generală Sharpston, după ce a precizat poziția guvernului suedez, a arătat că „[o] decizie de anulare a datoriilor trebuie, bineînțeles, să se bazeze pe o evaluare adecvată și detaliată a situației personale și financiare reale a debitorului”. Avocata generală Sharpston a arătat de asemenea că admite faptul că „autoritatea competentă a unui stat membru trebuie să fie în măsură să colecteze, să examineze și să verifice informațiile necesare pentru a lua o decizie în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește eligibilitatea debitorului pentru anularea datoriilor. Această abordare este pe deplin conformă cu principiul bunei administrări. Măsurile adoptate în acest scop au, prin urmare, un obiectiv legitim”. A se vedea Concluziile sale prezentate în cauza Radziejewski (C‑461/11, EU:C:2012:570, punctul 59).
( 29 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704).
( 30 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704).
( 31 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Radziejewski (C‑461/11, EU:C:2012:704).
( 32 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704).
( 33 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704).
( 34 ) În această privință, împrejurările menționate le reflectă parțial pe cele din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Radziejewski. În această cauză, angajatorul reclamantului era suedez, iar reclamantul era o „persoană pe deplin supusă” la plata impozitului în Suedia, aspect subliniat de Curte atunci când a considerat că condiția privind domiciliul depășea ceea ce era necesar pentru a stabili în mod satisfăcător situația financiară și personală a debitorului. A se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Radziejewski (C‑461/11, EU:C:2012:704, punctul 48).
( 35 ) A dă exemplul unui reclamant care are reședința în Danemarca, dar lucrează în alt stat membru și cazul în care o instanță daneză este obligată să soluționeze cererea de ștergere a datoriilor în temeiul unor informații care provin din acest alt stat membru referitoare, printre altele, la starea cheltuielilor și la situația fiscală a reclamantului. În aceeași ordine de idei, A se referă la situația unui reclamant care a lucrat în străinătate.
( 36 ) A se vedea luarea noastră de poziție în cauza C (C‑376/14 PPU, EU:C:2014:2275, nota de subsol 37).
( 37 ) Hotărârea din 8 noiembrie 2012 (C‑461/11, EU:C:2012:704, punctul 47).
( 38 ) Astfel, o asemenea situație ar putea conduce la un impas, cu condiția ca noțiunea de „stat membru” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848 să nu fie înțeleasă ca vizând toate statele membre în care se aplică acest regulament. În acest caz, salariatul nu ar fi în măsură să introducă o cerere de deschidere a unei proceduri de anulare a datoriilor nici în fața tribunalelor daneze, nici în fața celor din alt stat membru. În această privință observăm că mai ales spre deosebire de Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) (JO 2008, L 177, p. 6), Regulamentul 2015/848 nu prevede o dispoziție potrivit căreia termenul „stat membru” definește statele membre cărora li se aplică prezentul dispozitiv. Cu toate acestea, considerăm că o astfel de interpretare a noțiunii de „stat membru” era sugerată de anumiți autori la momentul interpretării articolului 39 din Regulamentul nr. 1346/2000 care prevedea că orice creditor care are reședința obișnuită, domiciliul sau sediul social într‑un stat membru altul decât statul de deschidere are dreptul să‑și înregistreze în scris cererile de admitere a creanțelor în cadrul procedurii de insolvență. A se vedea Herchen, A., în: Pannen, K. (ed.), European Insolvency Regulation, De Gruyter, Berlin, 2007, p. 465.
( 39 ) A se vedea a contrario Hotărârea din 6 iunie 2000, Angonese (C‑281/98, EU:C:2000:296).